Chiar de Bunavestire, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi a organizat, în semn de recunoştinţă faţă de colaboratorii săi, vernisajul expoziţiei Arta naivă, Ediţia I „Artă şi Meşteşug” din cadrul programului „Pământ şi suflet”. Întregul proiect se va desfăşura pe parcursul a patru ani iar expoziţia din ziua de Bunavestire este un preambul pentru următoarea activitate importantă iniţiată de Centrul Cultural: Salonul Naţional de Artă Naivă „Înviere şi Lumină”.
Pe simezele mansardei Centrului Cultural au expus: Ioana Gheorghiu, Viorica Dobrotă Ionelia Stoica Caramalău (pictură naivă), Dănuţ şi Daniela Lificiu (icoane pe sticlă şi lemn), Doina Moldoveanu (pictură naivă, obiecte artizanale), Ina-Diana Panamarciuc (icoane pe sticlă, lemn, piatră, scoarţă de copac).
Artiştilor prezenţi la eveniment le-au fost înmânate diplome de excelenţă.
Fiecare, în parte, şi-a amintit cum a început să picteze, cum s-a apucat de „arta naivă”. Daniela Lificiu a rememorat cu drag momentul când a luat pensula pentru prima dată în mână: „Am fost foarte stângace la început, am stricat o groază de icoane până am învăţat”. Icoana, ca obiect de artă dar şi că obiect de cult religios, este privită acum cu alţi ochi şi de soţul ei, Dănuţ Lificiu: „Icoana pe sticlă la început nu mi-a plăcut, trebuie să recunosc. Dar, pictând, privindu-le, mi-am dat seama că transmit altceva decât icoana pe lemn. Am încercat şi am învăţat să le înţeleg, să le simt. Este vorbă nu numai de sacralitatea acelei icoane, de personejele care sunt pictate în ea, dar este vorba şi de puţin din sufletul poporului român”.
Prof. Liliana Jorica Negoescu nu a putut decât să îi felicite pe cei care s-au dedicat artei, fără a avea studii de specialitate, din simplă plăcere: „În această lume nebună, aproape haotică, cu atâta stres care ne înconjoară, dumneavoastră reuşiţi să vă regăsiţi puterea şi candoarea de a vă găsi o bucurie şi o fericire în această activitate extraordinară, activitatea artistică”.
Pentru elevii Liceului de Artă Dimitrie Cuclin prezenţi la vernisaj, „lucrările care sunt expuse ar putea să fie o lecţie de curăţenie sufletească şi de sincer entuziasm şi iubire pentru pictură”, a concluzionat prof. Negoescu. Expoziţia  este deschisă până pe 15 aprilie în Salonul Artelor din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.

Muzeul de Istorie Galaţi în colaborare cu Asociaţia de GO Brăila, Asociaţia Club Sportiv GOVEST Oradea, Asociaţia “Rădăcini Culturale” Bucureşti şi Tsurukame GO School Piteşti, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Şcoala Gimnazială nr. 22 “Dimitrie Cantemir” Galaţi şi Biblioteca Universităţii “Dunărea de Jos” Galaţi, au fost iniţiatorii programului educaţional “GO - O cale japoneză”, desfăşurat în zilele de 26 şi 27 martie în incinta Muzeului „Casa Cuza Voda” din Galaţi. În cadrul acestui proiect a avut loc şi lansarea lucrării „Primii Paşi în GO”, un manual ce vine în întâmpinarea profesorilor care au reuşit deja să introducă jocul de GO ca disciplină opţională în câteva şcoli din România: Liliana Iacob (Brăila), Teodor Vârtic (Bistriţa), Cristi Cobeli (Vatra Dornei), Gabriel Ciora (Giarmata, Timis).
Mirel Florescu, 6 dan şi antrenor al Lotului Naţional de GO din România, s-a hotărât să îşi dedice restul vieţii răspândirii acestui joc minunat şi astfel s-a născut iniţiativa scrierii unui manual de GO. De la 5 ani a început să joace şah iar după ce a participat la câteva concursuri şi s-a descurcat onorabil a avut nevoie de o treaptă mai înaltă: jocul de GO. Primele articole despre acest joc le-a citit în revista Ştiinţă şi Tehnică şi din momentul acela nu a trecut nicio zi fără să joace GO. Mirel Florescu joacă GO de 27 de ani şi de ceva timp şi-a dat seama că sunt şi alţi jucători în ţară care doresc popularizarea acestuia.
Pentru cei mai mulţi GO-ul reprezintă un hobby, pentru foarte mulţi este un sport, în timp ce pentru alţii este o adevărată artă, o filosofie de viaţă. Acest joc se bucură de o preţuire aparte în Asia, în special în Japonia. Datorită generozităţii unor oameni de afaceri japonezi, Mirel Florescu a studiat timp de 4 ani în cadrul Centrului pentru Studii de GO Makuhari.
De-a lungul timpului, pasiunea i-a fost răsplătită cu importante premii şi rezultate: Campion Naţional în 1999, Campionatul Mondial de Amatori din 2000 (loc 8), Campion Balcanic în 2001.
Camelia Basta, Preşedintele Asociaţiei Rădăcini Culturale Bucureşti, joacă GO doar de un an, dar şi-a dat seama că apariţia cărţii Primii paşi în GO este „pentru jucătorii de go, bineînţeles, o mare bucurie; pentru începători, o carte extrem de utilă. Am descoperit că GO-ul este un joc elegant şi subtil şi, mai ales, infinit în posibilităţi”.
Apariţia cărţii este, pentru autor, primul pas în realizarea unui vis, şi anume introducerea GO-ului în şcoala publică românească, ca disciplină opţională. Un joc care modelează foarte frumos personalitatea oricui. Un joc care nu este agresiv şi care, pe lângă calcule matematice, cere şi foarte multă imaginaţie, intuiţie, nu poate decât să dea jucătorilor încredere în forţele lor şi să le mărească şi capacitatea de concentrare.
Jocul de GO dezvoltă puterea de calcul, analizarea posibilităţilor şi puterea de vizualizare în spaţiu.
Cel de-al doilea pas important al Programului Educaţional GO - O cale japoneză este formarea de instructori de go şi legalizarea acestui joc şi în ţara noastră.
Cartea pe care ne-a dăruit-o Mirel Florescu „este unică şi este printre puţinele manuale de acest tip din Europa, nu doar din România”, după cum a apreciat Camelia Basta.
Fără fraze greu accesibile, fără a folosi un limbaj sofisticat, autorul reuşeşte să ne iniţieze în arta GO-ului, recomandându-ne ca fiecare lecţie să se desfăşoare pe parcursul a 50 de minute.
Jocul de GO nu se învaţă într-o săptămână, manualul fiind conceput pentru a fi studiat pe parcursul a 34 de săptămâni. Ca orice manual, cuprinde şi teme pentru acasă, dar şi un dicţionar cu termeni specifici acestui joc, la sfârşitul fiecărei lecţii. Aşteptăm momentul în care elevii din şcolile noastre vor avea posibilitatea să studieze GO-ul pentru a-şi optimiza gândirea într-un mod cât se poate de plăcut.

Muzeul de Istorie Galaţi, în colaborare cu Uniunea Elenă din România, Comunitatea Elena Galaţi, Serviciul Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale şi Biblioteca „V.A. Urechia” Galaţi au făcut posibilă expoziţia „Valori culturale greceşti la Dunărea de Jos”, iar vernisajul a avut loc la Muzeul „Casa Colecţiilor” Galaţi.
În cadrul expoziţiei pot fi văzute atât documente din colecţia dr. Aristide Serfioti (1828-1905), numeroase fotografii cu Biserica Greacă (hramul „Schimbarea la faţă”), dar şi imagini ale Şcolii de fete şi ale Şcolii de băieţi ale comunităţii elene.
În 1930, Şcoala de fete şi Scoala de băieţi s-au unit într-o şcoală şi liceu mixt. Spitalul Militar Galaţi duce mai departe, cu mândrie, numele doctorului Aristide Serfioti. Cetăţean grec la origine, Serfioti este nevoit să renunţe la cetăţenia greacă în ianuarie 1854, moment în care intră în cadrul miliţiilor moldovene.
Printre valoroasele documente expuse: brevet de la 26 mai 1878 prin care se acorda Ordinul „Mântuitorul” în grad de Mare Cruce, distincţie a Regimentului regal grec Sotiros, ministrului de Externe al României, Mihail Kogălniceanu, sau litografie reprezentând complexul mănăstiresc ortodox de la Sf. Munte Athos, cu inscripţii în greacă şi cu notiţă explicativă în tripla redacţie lingvistică (greacă, rusă şi romano-chirilică), costume din regiunea Pontos. Ansamblul artistic Olympos a întregit atmosfera cu dans şi voie bună.
Scopul principal al Comunităţii Elene din Galaţi, încă din 9 aprilie 1990, atunci când s-a format, a fost urmărit cu perseverenţă: promovarea culturii şi obiceiurilor elene. Expoziţia este deschisă până la sfârşitul lunii aprilie.

Ziua Păcălelilor, aşteptată cu nerăbdare mai mult de copii, este o sărăbătoare întâlnită în întreaga lume: în SUA, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Franţa, Germania. Dacă în Franţa celor păcăliţi li se dă numele de „poisson d'Avril”, în Anglia celor care li se făceau farse li se spunea, simplu, „noddy”.
Aşa cum este de aşteptat, legat de această zi sunt zeci de superstiţii. Se spune că păcăleala de 1 aprilie trebuie făcută doar până în ora 12.00, întrucât toate celelalte ce urmează acestei ore aduc ghinion sau că oficializarea unei căsătorii chiar în această zi nu este făcută să dureze pentru mult timp.
Dar care este originea acestei zile şi de ce nu este Ziua Păcălelilor pe 2, 3 sau 4 aprilie? Până în 1582, Anul Nou era sărbătorit timp de opt zile, în perioada 25 martie-1 aprilie. Trecerea la calendarul gregorian a făcut ca Anul Nou să fie mutat pe 1 ianuarie şi, cum în acele vremuri veştile circulau destul de anevoios, unii oameni nu au aflat de această schimbare şi au continuat să sărbătorească Anul Nou tot pe 1 aprilie.
Lipsa lor de informare a fost „taxată” de toţi cei care deja trecuseră la noul calendar şi astfel cei închişi în vechile obiceiuri au fost ţinta multor glume şi farse. Desigur, încet-încet, cu timpul, cu toţii au trecut la noul calendar dar nu au mai vrut să renunţe la acest obicei, de a-şi face farse şi glume nevinovate.
Nu trebuie să existe neapărat o Zi a Pacalelilor, o Zi a Îndrăgostiţilor sau o zi în care să ne sărbătorim odraslele (Ziua Copilului). Putem să ne facem glume nevinovate şi să ne păcălim frumos în fiecare zi, tot aşa cum nu trebuie să aşteptăm ziua de 14 februarie ca să ne aducem aminte că avem o jumătate pe care o iubim. Aşadar, trăiţi frumos, zâmbiţi şi, în momentele dure din viaţă, faceţi „haz de necaz”. Asta ne ajută, în vremuri tulburi, să nu ajungem cu toţii la Psihiatrie.

Un poliţist este cel care de regulă, în meseria lui, trebuie să urmărească mai mereu câte ceva: ba prinderea unui infractor, ba buna desfăşurare a traficului, şi tot aşa…
Ei, iată că, aşa cum roata se întoarce întotdeauna şi în direcţia opusă, i-a venit rândul şi lui Iulian Panait, poliţist originar din Brăila, dar care lucrează acum în Galaţi, să fie urmărit, fără scăpare, de pasiunea de a colecţiona cărţi poştale ilustrate.
Muzeul de Istorie Galaţi, prin amabilitatea directorului Cristian Căldăraru, a făcut ca pasiunea unui tânăr poliţist să se materializeze foarte repede. În doar două săptămâni, muzeografii şi restauratorul muzeului, sub îndrumarea Gabrielei Apostu au pregătit şi etalat colecţia inedită de carte poştală.
„Vinovatul fără vină pentru acest moment al nostru este un brăilean şi ca să stingem bârfele cum că brăilenii nu se împacă cu gălăţenii, iată că un brăilean care lucrează în Ministerul de Interne, deci ai zice că are o meserie care nu prea se sărută cu arta, a venit cu această propunere - dacă putem să organizăm o expoziţie cu o parte din colecţia de cărţi poştale pe care domnia sa le-a adunat de-a lungul timpului”, ne-a explicat directorul Cristian Căldăraru.
O piesă mai puţin cunoscută printre colecţionarii de cărţi poştale, expusă între cele 400 de cărţi poştale ilustrate la Muzeul de Istorie, este un evantai cu imagini liliput din Galaţi.
Iulian Panait „s-a îmbolnăvit” de această pasiune dintr-o întâmplare şi este hotărât ca şi pe viitor să expună cât mai des această colecţie, în diverse locaţii: „Nu am vrut ca această colecţie strânsă de mine cu suflet şi pasiune şi multă încăpăţânare şi nebunie, dacă pot spune, să rămână numai la dispoziţia ochilor mei, numai în casă, am vrut să o expun şi de acum am să încerc în continuare să expun cât mai des această colecţie pentru a putea fi văzută de toate persoanele interesate. Cel puţin din punct de vedere vizual poate să impresioneze, fiind o «boierie vizuală», ca să citez un alt colecţionar, prin multitudinea de cadre prin care se pot vedea multe detalii din perioada interbelică a oraşului, atât animate, cât şi prin arhitectura multor clădiri care nici nu mai există”.
Expoziţia este aşezată oarecum tematic, prezentând multe clădiri, parcuri care astăzi nu mai pot fi văzute decât în imagini.
O expoziţie specială, pe care merită să o vedeţi, iar pentru nostalgici este o adevărată sărbătoare pentru suflet.
Galaţiul şi Brăila de altădată vă aşteaptă, oprite în timp în cărţile poştale ilustrate expuse la Muzeul de Istorie, până la sfârşitul lunii aprilie.

Dacă până acum nu aţi avut ocazia să ajungeţi până în Bamako, puteţi să faceţi o călătorie măcar cu gândul, urmărind expoziţia de fotografie ce şi-a găsit cuminte locul la etajul 1 al Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Nu o să vă pară rău! Autoarea expoziţiei este Mihaela Chirvăsuţă şi a avut privilegiul să petreacă 56 de zile în Bamako.
Bamako este capitala statului Mali şi este situat pe malul fluviului Niger. Principala religie este islamul, cu peste 90% musulmani, restul de 10% fiind minorităţi creştine şi animiste. Autoarea expoziţiei îşi aminteşte: „În fiecare vineri, la ora 1.00, la amiază, se aşază la rugăciune, întinzându-şi covoraşul oriunde s-ar afla. Unii o fac în fiecare zi, dimineaţa, la prânz şi seara, în liniştea nopţii se aude imamul strigând către Allah…”.
Deşi nu au o viaţă tocmai uşoară, bamakezii au forţă interioară: „Bamakezii sunt mândri de oraşul lor şi de libertatea lor, nu încetează să se minuneze de frumuseţea puţinelor clădiri mai acătării pe care le au. Şi pentru că în afara frumuseţii oamenilor şi a demnităţii cu care-şi poarta greutăţile nu mai sunt multe de văzut, ridicăm ochii spre cerul pe care în Europa nu mai avem timp să-l vedem din cauza vitezei şi a ritmului contrare naturii omeneşti. Cerul e mult mai aproape de pământ la…Bamako”.
Noi, europenii, învăţaţi să avem câte o telecomandă în mâna de cum facem ochi… nu ştiu câtă putere de adaptare am avea în astfel de locuri. Pentru Mihaela Chirvăsuţă această experienţă inedită a fost, cu siguranţă, o lecţie de viaţă. Şi o lecţie despre limite: „Africa este şcoala răbdării”.
Fotografiile surprind femei cu greutăţi pe cap şi copii de mână, cerşetori, piaţa Sebenikoro (în care se vând, sub soarele dogorâtor: carne, peşte, ouă, fructe, legume), tribul Bozo, La Grande Marché (inima comerţului bamakez ) sau momentul pregătirii prânzului, cum carnea de berbec se coace pe hârtia de la sacii de ciment…
O expoziţie dedicată gălăţenilor sau celor care sunt în trecere prin Galaţi, oferită cu generozitate de Mihaela Chirvăsuţă. Privind minute în şir fotografiile, am uitat că sunt într-o clădire din Galaţi… şi am călătorit cu gândul în Bamako şi poate am reuşit să fiu „puţin mai aproape” de oamenii speciali din Bamako.
Atracţia pentru cultura Africii este destul de puternică mai ales pentru europeni. Poate vă mai amintiţi de Corinne Hofmann, printre alţii, care a renunţat la civilizaţia şi viaţa fără griji din Elveţia pentru a petrece patru ani în Africa şi pentru marea dragoste pe care nu o întâlnise în Europa, prezentată în romanul ei „Îndrăgostită de un masai”. Îţi mulţumim pentru această expoziţie, Mihaela Chirvăsuţă!
Intrarea este liberă iar expoziţia este deschisă până pe 15 aprilie la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi.

Muzeul de Istorie Galaţi în colaborare cu Asociaţia de Go Brăila, Asociaţia Club Sportiv GOVEST Oradea, Asociaţia „ Rădăcini Culturale” Bucureşti şi Tsurukame Go School Piteşti, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Şcoala Gimnazială nr.22 „Dimitrie Cantemir” Galaţi şi Biblioteca Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi sunt iniţiatorii expoziţiei şi programului educaţional „ Go - o cale japoneză”, expoziţie deschisă publicului vizitator până la data de 27 aprilie. Expoziţia cuprinde atât piese reprezentative pentru istoria şi evoluţia jocului de go, cât şi obiecte specifice culturii nipone.
Costumul tradiţional japonez Kimono-ul sau varianta lui mai simplă de vară, Yukata, vă vor face să vă simţiţi mai aproape de fascinantă lume a eleganţei nipone. Şi dacă tot mai este puţin şi se apropie vacanţa de Paşte, vă puteţi relaxa învăţând Go. Programările se pot face la sediul Casei Cuza Vodă  iar biletul este de 1 ron/copil şi 4 ron/ adult.
Legenda spune că jocul de Go ar fi fost inventat în timpul Împăratului Chinez Yao (2337-2258 i.e.n). Acesta i-ar fi cerut consilierului sau, pe nume Shun, să creeze pentru fiul său, Danzhu, un joc pentru a-l învaţa disciplină, concentrare şi echilibru. Cu o istorie de peste 4000 de ani, Go-ul poate fi considerat unul dintre cele mai vechi jocuri care au ajuns până în timpurile noastre. În România, istoria jocului de Go a început în jurul anului 1950, în Timişoara.
Regulile joculi sunt simple dar aplicarea lor necesită multă atenţie, disciplină şi echilibru. Studiile ştiinţifice făcute de japonezi au relevat faptul că practicarea Go-ului activează, solicită şi pune la lucru ambele emisfere cerebrale, unul dintre rezultate fiind creşterea IQ-ului.

Vernisajul expoziţiei „Fascinaţia naturii” a artistului plastic Sterică Bădălan a reuşit să facă din Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” un spaţiu cu cu cea mai mare densitate de artişti plastici pe metru pătrat. Cu aproximativ 28 de expoziţii personale, participări la diverse expoziţii colective din ţară dar şi o frecventă participare la numeroase tabere de creaţie, Sterică Bădălan este „unul dintre cei mai prolifici şi mai lucrativi artişti plastici pe care-i are Filiala”, după cum spune Aurel Manole, preşedintele Filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici. Mariana Tomozei Cocoş, critic de artă, a subliniat că „amprenta lui este bine formată” şi întreaga suită de lucrări dă „senzaţie de generozitate a spaţiului, de largă respiraţie, pe care o au compoziţiile. Sigur, artistul preferă compoziţii de mari dimensiuni şi care se vede că îi sunt şi potrivite, pentru felul cum investighează lume”. Culoarea este un alt element important şi artistul a aprofundat-o de la an la an. Mariana Tomozei Cocoş îşi aminteşte că expoziţia de anul trecut era cu tendinţă mai mult abstractă şi că Sterică Badalan, prin expoziţia de faţă, „s-a reîndreptat către tema naturii, probabil într-o anumită măsură sub influenţa taberelor de creaţie la care a participat mai recent”. Predomină tonalităţile calme, dar şi peisaje marine, peisaje de iarnă cu griuri, alburi de un deosebit rafinament. „Este o expoziţie cu lucrări care trăiesc şi care arată plăcerea de a picta a artistului”, spune Mariana Tomozei Cocoş.
Bucuros că îi sunt alături familia, prietenii dar şi conducerea Primăriei Vânători, acolo unde artistul îşi are atelierul, Sterică Bădălan este convins că plasticienii ar trebui să fie foarte fericiţi „pentru că artiştii au mai multe zile de sărbătoare: ziua de naştere, ziua numelui dar cea mai importantă, ziua vernisajului”.

În cadrul proiectului „Tezaur etnofolcloric”, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi a întreprins demersuri pentru reconstituirea ornamentaţiei ouălor de Paşte din zona Covurluiului, zona Tecuciului şi, parţial, zona Tutovei. În acest sens, pe 6 aprilie, în Postul Paştelui, a avut loc simpozionul cu tema „Tradiţii de Paşte în zona de Sud a Moldovei - Reconstituirea tehnicii şi ornamentaţiei ouălor încondeiate din zona Galaţiului”.
Invitat special la simpozion, de la Iaşi, a fost Angela Paveliuc Olariu, doctor în istoria artei populare. Numite impropriu ouă încondeiate, ouăle închistrite în zona Galaţiului au o vechime de peste 100 de ani. La început, ouăle erau vopsite în culori vegetale, dar, cu timpul, datorită procesului extrem de laborios şi îndelungat pentru obţinerea unor culori frumoase, s-a renunţat la aceast procedeu. Oul de Paşte se vopsea fie în roşu de la început, fie era vopsit iniţial în galben, pentru că roşu prindea mai bine pe culoarea galbenă. Culoarea roşie este culoarea sângelui şi a vieţii iar „stilizarea este o dovadă a posibilităţii noastre să sintetizăm esenţa, la un moment dat, în redarea unui motiv sau altul”, a precizat Angela Paveliuc Olariu.
Sunt cinci motive întâlnite cu precădere în ornamentaţia ouălor din zona de sud a Moldovei: motive avimorfe (modele cu o vechime de peste 100 de ani), unde păsările şi animalele nu erau reprezentate în întregime (laba gâştei, picior de rândunică), motive zoomorfe (ochiul şarpelui, pielea şarpelui), motive scheomorfe (obiecte uzuale folosite în gospodăria oamenilor, reprezentate de vârtelniţă, lanţ), motive vegetale (mure, flori) şi motive astrale (stea, soare, motivul solar fiind întotdeauna reprezentat cu ajutorul unui romb).
În sate, numai anumite femei încondeiau ouăle iar în Bucovina, iniţial, ouăle erau create doar pentru Sărbătoarea Paştelui. În zilele noastre, din păcate, în jurul închistririi oulor s-a născut şi interesul comercial ce „determina creatoarele să îşi schimbe stilul tradiţional” şi, după aprecierea reputatului etnograf, prezent la simpozion, creatorii sunt foarte atenţi la cererea pieţii şi, dacă prin absurd, li se va cere să reprezinte pe ou chiar un dinozaur, cu siguranţă o vor face. Tehnica ornamentării implică delimitarea câmpurilor cu ceară fierbinte şi trasarea motivelor: „Eu presupuneam şi adevărul este că unele motive care se întâlnesc pe ouăle încondeiate dintr-o mare parte a ţării se întâlnesc, în mod logic, şi pe o întindere cu 100 de ani în urmă, în zona aceasta. E firesc să fie aşa”, spune Angela Olariu.
Foarte multe motive sunt în directă relaţie cu dezvoltarea tehnicii, iar „când vorbim de dezvoltarea creaţiei artistice nu trebuie să facem abstracţie de perioadele când s-au creat anumite obiecte, de dezvoltarea tehnică la un moment dat”, a adăugat Angela Olariu.
Scopul simpozionului nu a fost doar documentarea întreprinsă de etnografii Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, ci şi valorificarea rezultatelor cercetării. E păcat ca studiile etnografilor să rămână „închise” într-un raport de cercetare.
Deşi s-ar putea crede că în zona noastră nu se încondeiau ouăle de Paşte, totuşi şi aici femeile pricepute făceau ouă monocrome, monocrome cu ornamente, policrome cu ornament sau ouă cu ornamente în relief (ceară aplicată în relief). Să avem puterea să păstrăm, cu grijă, tot ce a mai rămas din tradiţia şi creaţia originală de odinioară!

Vineri, în cadrul Conferinţei Extraordinare cu tema „ Strategia Dunării”, invitat de onoare a fost Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi. Studenţii prezenţi în Aula Virgil Madgearu” a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor au fost interesaţi de posibilitatea ca în viitor să poată accesa fondurile europene destinate dezvoltării regiunii Dunării şi, implicit, întregii zone a Galaţiului.
Întors de curând dintr-o vizită oficială de la Paris, Baconschi este conştient că nu va fi foarte uşor întregul proces şi că „va fi o bătălie pentru noul buget comunitar”. „Chiar şi în Franţa, cu o cultură administrativă mult mai evoluată decât a noastră, e greu să ajungi la bani europeni”, a mărturisit ministrul. De altfel, deja s-au făcut demersuri în acest sens, al simplificării procedurilor de accesare a banilor şi i-a fost înmânată o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, prin care i se aduce la cunoştinţă nevoia unei politici întregi de simplificare. În final, banii ce se vor aloca vor ajunge la comunităţile locale, „ baneficiarii ultimi sunt comunităţile locale” şi cei care se vor implica au nevoie să primească creditare cât mai flexibil şi, nu în ultimul rând, au obligaţia să demonstreze că banii pe care i-au primit îi folosesc pentru ce au spus şi nu în cu totul alte direcţii.
Baconschi a subliniat că pentru Strategia Dunării sunt încă disponibili, din fonduri strucurale, „cam 43 de miliarde de euro”. Sunt 11 domenii prioritare ale planului de acţiune: transporturi (fluviale, terestre, aeriene), energie, turism şi cultură, calitatea apei, gestionarea riscurilor generate de fenomene extreme, biodiversitate, competitivitatea întreprinderilor, resurse umane, cercetare şi educaţie, capacitate administrativă şi securitatea cetăţeanului. Materializarea acestor proiecte ar duce la „creşterea calităţii vieţii fiecăruia dintre noi” iar „dumneavoastră vă puteţi implica în proiecte de mediu, de cultură sau de cercetare şi puteţi umaniza aplicarea acestei strategii” le-a spus ministrul studenţilor gălăţeni. România va coordona, astfel, trei domenii: transportul fluvial (împreună cu Austria), turism şi cultură (împreună cu Bulgaria), gestionarea riscurilor, prevenirea riscurilor de dezastre ecologice (împreună cu Ungaria).
În afara celor 11 domenii distincte, sunt şi alte registre în care se pot implica cei interesaţi, cum ar fi: asigurarea navigabilităţii pe tot cursul navigabil al Dunării şi pe toată durata anului, retehnologizarea porturilor, generalizarea internetului de bandă largă, inclusiv în mediul rural, crearea unui Institut Internaţional  pentru Delta Dunării şi Marea Neagră, construirea canalului Dunăre-Bucureşti şi diverse proiecte de diversitate culturală, lingvistică şi religioasă.
Mesajul transmis de ministrul român a fost că suntem privilegiaţi iar „Dunărea va fi o binecuvântare constantă pentru noi”. În acest context atât de favorabil, nu ne rămâne decât să „profităm” din plin de această conjunctură favorabilă şi să nu rămânem la stadiul de proiecte şi strategii doar la nivel teoretic.
După spusele ministrului. Galaţiul n-a avut în faţa ochilor, de mult timp, o mai mare şansă de dezvoltare rapidă ca cea din momentul de faţă. „ Vă aşteaptă aici, la nivelul Galaţiului, o muncă intensă, iar cei mai buni dintre dumneavoastră nu vor da cu piciorul acestei şanse, se vor implica”, a concluzionat Teodor Baconschi.