Advertorial

Advertorial

Reprezentanţii unui partid nou înfiinţat au demarat duminică prima acţiune din seria acţiunilor de strângere a gunoaielor din cartierele oraşului şi de strângere de semnături în vederea unirii Republicii Moldova cu România. La acţiunea care a avut loc sâmbătă în cartierul Þiglina 1 au participat atât reprezentanţi ai acestui partid, cât şi voluntari care au dorit să dea o mână de ajutor la strângerea gunoaielor sau a semnăturilor. Participanţii la acţiunea de ecologizare a cartierului Þiglina 1 şi-au dat întâlnire la ora 10 în Parcul Şahiştilor şi au strâns din diferite zone ale cartierului peste 10 saci de deşeuri. Cristina Dobreanu, preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, afirmă că acţiunea va continua pe data de 20 iulie în cartierul Þiglina 2.
Deputatul PSD Lucreţia Roşca a avut în sesiunea parlamentară care tocmai s-a terminat un număr de 9 iniţitative legislative, printre care se află şi una privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului. Tot la capitolul propunere legislativă, deputatul Roşca a avut o iniţiativă privind programul „Masa la şcoală” pentru elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, primar şi gimnazial, care se află la Senat. Deputata social-democrată a mai avut 3 interpelări în Parlament, dintre care două vizează probleme strict legate de Galaţi, un număr de 4 luări de cuvânt şi 3 declaraţii politice.
În perioada ianuarie 2009 – aprilie 2012, la Primăria Municipiului Galaţi au fost ţinute 5.665 audienţe, dintre care 3.408 au avut ca subiect spaţiul locativ, informează Primăria Galaţi. Cele 3.408 audienţe au fost solicitate de 1.413 persoane, dintre care 781 au venit la audienţă o singură dată, în timp ce 2 persoane au venit de nu mai puţin de câte 27 de ori, doleanţa fiind aceeaşi, şi anume obţinerea unui acoperiş deasupra capului. Între 2009 – aprilie 2012, 296 dintre cele 1.413 persoane care au solicitat audienţe pe subiectul spaţiu locativ au mai solicitat 508 audienţe şi pentru alte subiecte, cum ar fi: ajutor social, sprijin financiar, anularea datoriilor la chirie, anularea datoriilor la întreţinere, anularea datoriilor la apă şi neplata unor amenzi. În ultimul an, mai exact în perioada iulie 2012 – iunie 2013, la Primăria Municipiului Galaţi au fost ţinute 1.040 de audienţe, solicitate de 862 de persoane, dintre care 443 au solicitat audienţe vizând spaţiul locativ, 441 dintre aceste persoane fiind în audienţe, în repetate rânduri, şi între anii 2009 – 2012.
După demolarea chioşcurilor amplasate ilegal în parcul din Þiglina 1 şi a chioşcurilor situate în vecinătatea Spitalului de Copii, a venit rândul unor chioşcuri situate în vecinătatea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” să aibă aceeaşi soartă. Printre chioşcurile care au fost rase de pe faţa pământului, operaţiune ce a transformat intersecţia dintre strada Frunzei şi Brăilei într-un adevărat şantier, s-au numărat atât chioşcuri unde se comercializau produse agroalimentare, cât şi de pompe funebre. Iniţiativa Primăriei de a demola chioşcurile care sufocă anumite zone ale oraşului este una de apreciat, dar la fel de apreciabilă ar fi elaborarea unei strategii în vederea atragerii de investitori care să conducă la înfiinţarea de noi locuri de muncă.
Luni, 08 Iulie 2013 03:00

Unde pot fi vânduţi pepenii

Administraţia Pieţelor Agroalimentare precizează, printr-un comunicat de presă, că pe parcursul verii vor exista 46 de puncte temporare în care se va putea desfăşura comerţul autorizat cu pepeni. Aceste puncte sunt amenajate în şapte zone sau cartiere în care au fost rezervate sau închiriate în baza unor cereri 46 de spaţii unde se pot desfăşura astfel de activităţi comerciale, şi anume în Piaţa Centrală şase spaţii, în Þiglina cinci spaţii, în cartierul Micro 16 şase spaţii, în Micro 14 patru spaţii, în Micro 39 şase spaţii, în Micro 17 un număr de şase spaţii, în Micro 19 - 12 spaţii, iar în zona Ancora un singur spaţiu de comercializare. Spaţiile de comercializare măsoară între 2 şi 36 de metri pătraţi. Administraţia Pieţelor Agroalimentare a acordat şi rezervat aceste puncte de vânzare cu condiţia respectării normelor de igienă, dar şi a celor legate de un comerţ civilizat, inclusiv a regulilor de bună vecinătate şi respectarea orelor de odihnă a celor ce domiciliază în apropiere, în caz contrar producătorii agricoli şi comercianţii riscând să îşi piardă dreptul de comercializare a pepenilor în spaţiul respectiv.
Marți, 09 Iulie 2013 03:00

Caravana Carierei poposeşte la Galaţi

Galaţiul va găzdui, pe 9 iulie, „Caravana Carierei”, acţiune organizată de Blocul Naţional Sindical în parteneriat cu Universitatea Româno – Germană din Sibiu. Manifestarea va avea loc la Palatul Administrativ şi are drept scop stabilirea unui concept de bază pentru „Centrele de dezvoltare a carierei”, care au rolul  să întărească relaţiile dintre comunităţile şcolare, actorii din piaţa muncii şi tinerii aflaţi aproape de terminarea studiilor liceale. „Ne-am propus ca în cadrul acestei întâlniri să identificăm cele mai bune căi de comunicare şi de lucru în echipă, astfel încât, împreună, să venim în sprijinul tinerilor, cu un pachet integrat de servicii care să îi sprijine în procesul de tranziţie de la ciclul secundar de şcoală către piaţa muncii sau către sistemul superior de învăţământ. Blocul Naţional Sindical va prezenta o propunere concretă de parteneriat inter-instituţional care nu presupune costuri suplimentare pentru actorii sociali, dar care poate deveni în scurt timp cea mai eficientă acţiune întreprinsă de către societatea civilă pentru îmbunătăţirea serviciilor de educaţie şi pentru creşterea şanselor de ocupare în rândul tinerilor, în parteneriat cu autorităţile centrale şi locale”, se arată într-un comunicat de presă remis de către reprezentanţii BNS. La întrevederea desfăşurată în cadrul proiectului Caravana Carierei de la Galaţi, sunt aşteptaţi reprezentanţii autorităţii publice locale, furnizori de formare profesională continuă, organizaţii patronale, reprezentanţii AJOFM, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar.
Deputatul PSD Lucreţia Roşca a avut în sesiunea parlamentară care tocmai s-a terminat un număr de 9 iniţitative legislative, printre care se află şi una privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului. Tot la capitolul propunere legislativă, deputatul Roşca a avut o iniţiativă privind programul „Masa la şcoală” pentru elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, primar şi gimnazial, care se află la Senat. Deputata social-democrată a mai avut 3 interpelări în Parlament, dintre care două vizează probleme strict legate de Galaţi, un număr de 4 luări de cuvânt şi 3 declaraţii politice.
Miercuri, 10 Iulie 2013 03:00

Spectacole pentru copii în aer liber

Aceasta este propunerea preşedintelui Comisiei de cultură, sport şi învăţământ din cadrul Consiliului Local Galaţi, consilierul local PC Gheorghe Bugeag, care a afirmat că ar fi o iniţiativă bună ca actorii Teatrului de Păpuşi să susţină la sfârşit de săptămână unul sau două spectacole în parcul Mihai Eminescu din centrul oraşului. „Cred că nu ar fi un efort prea mare şi această iniţiativă ar avea succes, aşa cum sper să aibă şi deschiderea bibliotecii în aer liber în acelaşi parc. Copiii cred că s-ar bucura dacă ar putea vedea spectacole în aer liber şi nu cred că este greu de amenajat o scenă. Am discutat pe marginea acestui subiect şi cu directorul Bibliotecii, consilierul local PSD Ilie Zanfir”, ne-a declarat Gheorghe Bugeag.
Primăria Galaţi informează că, în caz de caniculă, în municipiu vor funcţiona zece puncte de prim ajutor, amplasate în diferite zone ale oraşului. Cele zece puncte funcţionează în spaţii închise şi climatizate, în incinta unor centre comerciale, se arată în comunicatul de presă remis de Primăria Galaţi. Cele zece centre de prim-ajutor care vor funcţiona dacă ANM va emite avertizări de caniculă, atunci când o va face, vor fi amplasate la Billa 4 (magazinul Winmarkt), Carrefour - Potcoava de Aur, Carrefour - Micro 19, Market XXL, Billa 2, Kaufland 2, Penny Market - Micro 17, Billa 3 - Micro 16 şi în halele de legume şi fructe din Piaţa Centrală şi cea din Þiglina I.
După ce acum un an şi jumătate şi-a dat demisia de la conducerea filialei locale a CNSLR Frăţia Galaţi, în semn de nemulţumire faţă de modul în care conducerea centrală de atunci a confederaţiei îşi desfăşura activitatea, Ştefan Frunză a revenit la şefia filialei locale. Acest lucru a avut loc în urma alegerilor recente, iar decizia lui Ştefan Frunză are ca motiv dorinţa sa de a pune în aplicare un anumit proiect. „Atunci când am decis să îmi dau demisia, alături de alţi colegi ai mei, am fost nemulţumit de modul în care se făcea activitate sindicală, şi aici mă refer în primul rând la conducerea de atunci a CNSLR Frăţia. Consider că mişcarea sindicală trebuie reorganizată astfel încât tot mai mulţi membri să îşi recapete încrederea în sindicate”, ne-a declarat Ştefan Frunză. Acesta susţine că filiala locală a CNSLR Frăţia are afiliate 20 de sindicate care au în total un număr de circa 9.000 de membri de sindicat, cum ar fi sindicate de la  Poliţia Locală, Finanţe, Vamă, Sanitas, Transurb.
Pagina 104 din 120