
Advertorial
COMUNICAT DE PRESĂ LANSAREA PROIECTULUI „Formarea profesionala a pescarilor – pilon al dezvoltării comunității” Cod SMIS 130138 30.10.2020
ASOCIAȚIA PENTRU ECOLOGIE ȘI TURISM PRO ECO-TUR FILIALA BRĂILA, anunţă începerea proiectului „Formarea profesionala a pescarilor – pilon al dezvoltării comunității, proiect cofinanţat prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime, Axa Prioritară 4 – Creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și sporirea coeziunii teritoriale, Măsura 3.1 : “Sprijinirea învățării pe tot parcursul vieții”.
OBIECTIVELE PROIECTULUI
Creșterea gradului de conștientizare al elevilor prin organizarea de activitati de educație din domeniul pescuitului, care isi vor pune amprenta pe capacitatea de intelegere a informatiilor primite pentru un număr de 100 elevi din zona pescărească a Județului Brăila.
Promovarea dezvoltării durabile a zonei pescărești a Județului Brăila prin conştientizare și formare a membrilor comunităţilor locale din zona pescărească a Județului Brăila prin realizarea unui curs autorizat de competențe informatice pentru nr. de 30 pescari autorizati si/sau a sotiilor și organizarea a 4 semininarii de instruire în domeniul antreprenoriatului turistic din zona pescărească a Județului Brăila
VALOAREA TOTALĂ a Contractului de Finanțare este de 108.318,35 lei
DURATA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI: 24 luni.
Proiect cofinanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020.
DATE DE CONTACT: ASOCIAȚIA PENTRU ECOLOGIE ȘI TURISM PRO ECO-TUR FILIALA BRĂILATelefon: 0799.581.208; E-mail: proecotur.braila@gmail.com; www.proecoturbraila.ro
Cinci modele de geacă damă pentru sezonul 2021-2022
Cu siguranță preferi ca vremea călduroasă să nu se termine prea curând și să mai poți purta rochii vaporoase și bluze scurte. Dar, din moment ce ne vom confrunta cu temperaturi mai scăzute, ne îndreptăm atenția către câteva elemente esențiale de iarnă, iar asta începe cu o geacă grozavă.
Există ceva cu totul grozav și simplu la o geacă damă în care te poți îmbrăca când ieși pe ușă, știind că îți completează ținuta fără efort și nici măcar nu contează ce porți dedesubt. Având în vedere acest lucru, merită să investești în cea potrivită geacă damă, în funcție de cele mai în vogă modele pentru iarna aceasta. De la geaca damă perfectă pentru stilul de stradă, la geaca damă de piele cu model texturat, mai mult ca sigur vei găsi geaca potrivită stilului tău.
Geacă damă de blană
Geaca plușată este moale, cu aspect pufos (similar celui folosit la fabricarea ursuleților de pluș) și este foarte călduroasă. De regulă sunt confecționate din materiale sintetice, dar poți găsi și modele din blană adevărată.
Geaca damă de blană este o piesă populară pentru acest sezon rece. Poți să alegi o geacă scurtă, cu croială largă pentru o ținută de stradă, asortând-o la blugi și ghete. Dacă preferi ceva care să se potrivească și ținutelor mai elegante, poți să optezi pentru o geacă de blană mai lungă, cu o croială mai strâmtă. Tot ce trebuie să știi este că o geacă de blană îți va asigura confort pentru tot sezonul rece, în timp ce te va face să pari șic.
Geacă damă în stil shearling
Shearling se referă la blana de oaie: este blana de la o oaie de un an care a fost tunsă o singură dată, iar o haină de shearling este făcută din blana unei oi sau un a unui miel tuns cu puțin timp înainte de sacrificare. Pielea respectivă trece printr-un proces de uscare și vopsire cu lâna încă atașată. Azi, cele mai multe modele sunt confecționate din materiale sintetice, dar care imită perfect stilul original de shearling. Geaca shearling evocă stilul anilor 70 și este o piesă populară pentru acest sezon rece.
Gheacă damă din puf
Acest model este cunoscut sub denumirea de „geacă puffer” și este o geacă matlasată ce folosește ca material izolator puful de rață sau gâscă. Majoritatea gecilor puffer aflate pe piață au ca umplutură fibre sintetice. Dacă îți place stilul de stradă, dar cauți și ceva care să îți țină de cald în zilele geroase, gheaca damă puffer este modelul ideal pentru tine. Pentru acest sezon sunt în vogă croielile largi pentru multe articole de îmbrăcăminte. Geaca puffer nu face excepție de la acest trend, iar cele mai populare modele sunt cele supradimensionate.
Geacă damă de piele
Geaca de piele este un articol de îmbrăcăminte pe care orice femeie ar trebui să îl aibă în garderobă. Fie că este vorba de modelul clasic de motociclist sau de o geacă de piele cu croială lungă, asemănătoare unui pardesiu, geaca de piele nu pare că o să iasă din trend prea curând. Dacă vrei să porți o geacă de piele când temperaturile încep să scadă considerabil, este bine să îmbraci o bluză groasă sau să porți mai multe straturi.
Geacă damă din denim
Un alt model de geacă damă care pare că nu îmbătrânește este cea de denim. Pentru sezonul rece optează pentru o geacă din denim căptușită. Îți va oferi confort termic fără să fie nevoie să porți haine groase pe sub ea. Caută un model cu croială mai largă, cu căptușeală sherpa ca să îți înnoiești garderoba cu o piesă șic, ușor de asortat.
Stilul pentru sezonul 2021-2022 pune accet pe confort dar și pe creativitate. Poți să experimentezi cu culori noi sau croieli diferite, sau poți să optezi pentru o piesă clasică. Indiferent de alegerea pe care o faci este ușor să fii șic în acest sezon rece.
Danemarca - Merită doar o scurtă vizită sau merită să te muți pe termen nedeterminat?
Vrei să îți planifici o vacanță de vis, însă nu știi exact ce destinație să alegi? Te-ai gândit că Danemarca ar putea să fie o alegere perfectă? Această țară superbă are foarte multe puncte turistice pe care merită să le vadă fiecare dintre noi, plusând cu multe alte beneficii pe care le vei avea atât ca turist, cât și ca rezident.
Idei pentru un concediu de vis în DanemarcaDacă vrei să explorezi Danemarca pentru doar câteva zile, într-o vacanță, atunci iată câteva locații sau activități pe care ar trebui să le ai pe lista de vacanță:
- Vizitează Parcul Național Thy, care este o superbitate sălbatică, ce are peisaje greu de descris, ce includ păduri de pini și un aer curat, cu un iz de mare. În acest Rai pe Pământ vei putea să practici diverse activități, de la a fotografia împrejurimile desprinse din basme, și până la biking sau hiking.
- Odată ce ai ajuns în această frumoasă țară, joacă loteria locală în Danemarca pentru a avea parte de o experiență unicată.
- Dacă vrei să vizitezi diverse locații interesante, ai de ales dintre numeroase castele, precum Egeskov din Funen, sau vizitează muzee ori siturile cu artefacte Vikinge, acestea fiind cele mai frumoase din toată Europa.
Cel mai adesea, vei auzi despre Danemarca din cauza arhitecturii sale superbe, dar și a multitudinii de lucruri interesante care țin de limba lor oficială, de tradiții, cultură și de educație. Această țară, alături de Finlanda, este considerată una dintre cele mai fericite din întreaga lume.
De ce este astfel încadrată, conform statisticilor? Iată câteva motive:
- Danemarca are unele dintre cele mai bune sisteme medicale și de învățământ, servicii complet gratuite. În plus, din aceleași puncte de vedere, sunt date 10 luni de maternitate sau paternitate.
- Rata criminalității este foarte mică.
- Există foarte multe rezervații naturale și întinderi de natură sălbatică.
- Este o țară extrem de prosperă, conform statisticilor și nivelului de trăi.
- S-a demonstrat în urma mai multor studii că întreaga clasă politică este activă și acționează în favoarea poporului.
De asemenea, din punct de vedere al geografiei și reliefului, Danemarca este o țară superbă. Deși nu are munți, are peste 400 de insule. Cândva, se spune că teritoriul său a fost complet acoperit cu copaci, însă din păcate, odată cu defrișările și extinderea orașelor, pădurile au dispărut în mare parte.
Iată câteva lucruri pe care probabil nu le știi, încă, despre Danemarca, ce te vor surprinde și, probabil, te vor face să vrei să pleci măcar într-un City Break:
- Sistemul politic este sub formă de monarhie constituțională, având cea mai lungă linie de descendenți din toată Europa.
- Strămoșii danezilor au fost Vikingi, fiind printre cei mai activi, reușind să cucerească teritorii precum Britania, Franța și multe alte zone ale Europei de Vest.
- Datorită strămoșilor vikingi, care aveau priopriile credințe, propria mitologie, fascinantă și în ziua de astăzi, în prezent există foarte puțini danezi creștini.
- Unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți scriitori de basme din toată lumea, autorul care a pus laolaltă povești și le-a dat o formă finită, Hans Christian Andersen, este de orgine daneză. El este cunoscut pentru lucrări precum Crăiasa Zăpezilor, Hainele Împăratului, Mica Sirenă sau Rățușca cea Urâtă.
- În Danemarca a luat naștere celebra companie Lego, ce a fost original creată în Bullund. Compania a fost fondată în 1949, reușind în Februarie 2015 să înlocuiască Ferrari de pe poziția de cel mai puternic brand la nivel internațional.
- Deși nivelul traiului este foarte ridicat, oamenii sunt fericiți și susținuți de către stat prin servicii medicale gratuite și învățământ gratuit, o problema foarte mare a populației din Danemarca este rata mică a natalității.
- Ciclismul poate să fie un sport național, ținând cont de dragostea cetățenilor pentru mersul cu bicicleta, dar și condițiile pe care le au pentru a face asta. Din acest punct de vedere, copii au în programa școlară cursuri speciale în care învață despre regulile de circulație și despre siguranță.
- Danemarca are foarte multe reușite pe plan mondial, fiind în momentul de față o țară extrem de prosperă, care nu pune accent doar pe confortul cetățenilor, ci și pe mediul înconjurător. Ea a reușit să interzică complet folosirea pungilor de plastic și are foarte multe inițiative aplicate prin proiecte, asupra protejării naturii, împotriva poluării.
Fiecare țară are frumusețile sale, fie că este vorba de orașe și diverse atracții turistice, fie că este vorba de peisaje, locații interesante, tradiții și cultură, istorie sau societatea contemporană. Dacă din cele menționate mai sus, consideri că Danemarca îți este potrivită, interesează-te cum să îți realizezi planurile, de vacanță sau de mutare permanentă, în această țară nordică superbă.
Depunerile și Retragerile la cazinourile online - Care este cea mai bună metodă de plată?
Mediul online are foarte multe oportunități pentru pasionații de jocuri de noroc. Unul dintre principalele benficii este faptul că ai numeroase opțiuni dintre care să alegi, indiferent că este vorba de operator, de jocurile propriu-zise sau de cum să realizezi depunerile și retragerile.
Fiecare variantă în parte este bine să fie selecționată în funcție de câteva caracteristici, astfel încât să faci cea mai bună alegere pentru tine. Atât agențiile, cât și titlurile și metodele de plată, au mai multe plusuri și minusuri, pe care este bine să le știi din timp.
Spre exemplu, când este vorba de un cazino licențiat, poți ține cont dacă el are un portofoliu divers cu categoriile de jocuri care îți plac. În plus, poți ține cont dacă el are o aplicație pentru dispozitivele mobile, cum se instalează Casa Pariurilor Casino apk sau dacă se poate accesa doar prin browser.
Când este vorba de portofoliul de jocuri, un operator este bine să pună la dispoziția membrilor cât mai multe variante. Pe lângă sloturi, multe cazinouri au inclusiv jocuri de masă și cărți, lotto, virtuale, pariuri sportive sau bingo.
Dacă tu iubești, de exemplu, Poker-ul, nu te va ajuta că un cazino are peste 1000 de păcănele, ci faptul că îți pune la dispoziție mai multe versiuni de Poker sau mai multe camere. În același timp, dacă preferi video slot-urile, vei ajunge în punctul în care vei simți nevoia de diversitate. Astfel, va fi ideal ca operatorul unde îți vei desfășura activitatea, să aibă titluri cât mai interesante și diferite, ca RTP, tematică, mecanism și sistem de joc, dar nu numai.
Cât de mult contează ce metode de plată are un cazino online și de ce?Odată ce ai trecut de aceste puncte ale selecției tale, vei ajunge și în cel în care să te interesezi asupra metodelor de plată disponibile. Poate că în momentul de față preferi să folosești cardul bancar, de credit sau de debit. Însă, poate că peste ceva timp, vei considera că este mai avantajos să depui sau să retragi din sucursale fizice sau folosind un portofel electronic.
Dacă încă nu știi ce metodă de plată să alegi, iată ce să ai în vedere:
- Care este suma minimă și care este cea maximă pe care o poți depune sau retrage.
- Cât timp va dura tranzacția.
- Posibilele costuri suplimentare percepute de părțile terțe, sub formă de comisioane/taxe.
Dacă ai deja cât de cât experiență în industria jocurilor de noroc online, atunci probabil ai testat mai multe modalități de plată și știi exact ce cauți. În acest caz, interesează-te și alege un operator care te lasă să folosești metoda respectivă.
Modalitatea de plată contează foarte mult, în mod special pentru că ajută la creșterea confortului (compară depunerea sau retragerea dintr-o sucursală, cu cea realizată virtual de oriunde te-ai afla). În plus, influențează și suma pe care o vei obține în contul de membru sau în contul personal, datorită posibilelor comisioane percepute.
Ce este tehnologia No Frost și care sunt avantajele sale
Este esențial să ai un aparat frigorific de calitate, care să-ți păstreze alimentele în stare perfectă. Frigiderul este aproape sigur centrul bucătăriei. Cu siguranță ai auzit de mii de ori de frigidere, combine frigorifice și congelatoare No Frost sau, direct, ai încercat una dintre aceste aparate frigorifice. Multe case au încorporat această clasă de electrocasnice No Frost datorită numeroaselor sale avantaje. Dar care sunt acestea, mai exact?
Cum funcționează sistemul No Frost?Caracteristicile combinelor frigorifice și congelatoarelor depind de mulți factori: numărul de uși, eficiența energetică, dimensiunea, sistemul de congelare a alimentelor... Printre toate aceste caracteristici se numără și modelele No Frost. Un frigider No Frost este practic unul care nu face gheață nici în congelator, nici în frigider.
Congelator Emag ofertele zilei vezi congelatoarele No Frost
Pentru a ști cum face acest lucru, trebuie să-i cunoști modul de funcționare și, pentru asta, este esențial să cunoști diferitele moduri de răcire pe care le au frigiderele.
Modele cicliceSunt cele mai tradiționale, un motor răcește gazele interne creând un frig umed care se distribuie prin frigider și congelator până se ajunge la temperatura dorită, apoi procesul se oprește. În acest fel, însă, se genereaza cateva picături de apă care se lipesc de peretii si rafturile aparatului si asta produce, dupa un timp, o gheață greu de indepartat.
Unele dintre aceste modele au ventilatoare care ajută la distribuirea frigului în interiorul frigiderului și asigură păstrarea tuturor alimentelor în condiții optime, indiferent de locul în care sunt amplasate.
Modele No FrostÎn schimb, modelele No Frost nu generează îngheț. În ele, congelatorul genereaza un frig uscat, care se distribuie prin restul compartimentelor frigiderului. La randul lor, au un ventilator care functioneaza constant, distribuind frigul uniform in toate colturile, in timp ce evaporatorul impiedica umezeala sa se condenseze si sa genereze gheață.
În acest fel, evitând în același timp înghețul, se evită apariția mucegaiului și a umidității în interior , ceea ce reduce un număr bun de mirosuri neplăcute din bucătărie și, mai ales, evită bataia de cap de a dezgheța congelatorul de cel puțin două ori pe an.
Congelator No Frost Emag.
În prezent există aparate frigorifice, de tip frost free , care combină ambele tehnologii pentru a menține umiditatea optimă a frigiderului asigurată de modelele ciclice și controlul înghețului și mucegaiului asigurat de No Frost. În general, partea în care se folosește tehnologia No Frost este congelatorul, în timp ce în partea cealaltă, în frigider, se menține o temperatură care prelungește durata de viață a alimentelor, dar cu o cantitate suficientă de umiditate. Altfel spus, combine frigorifice cu frigider cu tehnologie ciclică și congelator No Frost.
Avantajele unui congelator No Frost
Avantajele acestui tip de tehnologie nu se limitează la faptul că nu face gheață, ci sunt mult mai multe.
Acest sistem de racire permite ca alimentele sa fie conservate mult mai mult timp si intr-o stare mai buna, pastrand intotdeauna aspectul si proprietatile pe care le aveau atunci cand le-ati cumparat. Viteza de răcire este mai mare, ceea ce influențează și faptul că carnea și peștele dumneavoastră au nevoie de mai puțin timp pentru a se congela, menținând aroma primei zile.
Deoarece ventilatorul funcționează tot timpul, ele mențin mai bine diferența dintre temperatura exterioară și cea interioară, iar congelatorul sau frigiderul nu își vor pierde temperatura chiar dacă deschideți ușa la fiecare cinci minute, deși nu este cel mai indicat lucru de făcut.
În acest tip de frigider, temperaturile fiecărui compartiment pot fi selectate mai precis. Astfel, atât frigiderul cât și congelatorul pot avea temperatura optimă pentru fiecare tip de aliment. De asemenea, permite o mai mare versatilitate in distributia spatiilor. Poți avea o parte pentru băuturi, alta pentru carne, alta pentru pește și alta pentru ca fructele să rămână la fel de fresh ca și cum ar fi proaspăt culese.
COMUNICAT DE PRESĂ Creșterea performanței energetice a blocului de locuințe M, str. Albatros nr. 1 din Municipiul Galați Data: 26 octombrie 2021
Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Galați anunță finalizarea proiectului cu titlul „Creșterea performanței energetice a blocului de locuințe M, str. Albatros nr. 1 din Municipiul Galați”, cod SMIS 122620, finanțat prin Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A - Clădiri rezidențiale, Apel dedicat sprijinirii obiectivelor SUERD, Apel de proiecte nr. POR/2017/3/3.1/A/SUERD/1.
Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Galați ceea ce va conduce la reducerea consumului de energie contribuind astfel la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Obiectivul specific al proiectului constă în creșterea performanței energetice a blocului de locuințe M, situat în str. Albatros nr. 1 din Municipiul Galați, cu efecte favorabile asupra calității vieții locuitorilor, prin scăderea sub 90kWh/m2an a consumului specific de energie pentru încălzire.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt reprezentați atât de proprietarii de apartamente/spații din blocul M, cât și de familiile care locuiesc în cartierul respectiv, care astfel nu vor mai suporta în următorii ani disconfortul creat de reabilitările parțiale, la fiecare apartament în parte, pe care le-ar fi continuat locatarii blocului în condițiile neimplementării acestui proiect.
Impactul investiției la nivelul localității: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Galați.
Valoarea totală a proiectului este de 2.747.753,07 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 1.648.366,23 lei. Perioada de implementare a proiectului a fost de la 01.01.2018 până la 31.10.2021.
Date de contact: Manager proiect – Daniela Buruiană, Șef Birou Reparații și Întreținere Imobile, tel.: 0236307731, e-mail: daniela.buruiana@primariagalati.ro.
Convocator şedinţă ordinară Consiliul Judeţean Galaţi 28 octombrie 2021
din 22 octombrie 2021
privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru joi, 28 octombrie 2021, ora 1300 la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B
Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi;
Având în vedere referatul de fundamentare al Secretarului general al judeţului Galaţi;
Având în vedere prevederile art. 179 alin. (1), (2) lit. a), (6) şi ale art. 134 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 173/30 iulie 2020;
Având în vedere prevederile art. 190 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În baza prevederilor art. 196 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ,
D I S P U N E:
Art.1. Se convoacă în şedinţă ordinară Consiliul Judeţean Galaţi pentru joi, 28 octombrie 2021, ora 1300, la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B cu următorul proiect al ordinii de zi:
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Iniţiator: |
Costel Fotea |
Art.2. Proiectele de hotărâri însoţite de materialele de fundamentare, rapoartele şi informările, vor fi comunicate în format electronic consilierilor judeţeni cel târziu până la data comunicării prezentei dispoziţii.
Art.3. Comisiile de specialitate care sunt abilitate să avizeze proiectele de hotărâre supuse dezbaterii sunt indicate în fiecare proiect de hotărâre în parte, în funcţie de aria de competenţă a comisiei respective.
Art.4. Consilierii judeţeni pot depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse dezbaterii, în baza prevederilor art. 138 alin. (12) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea procedurii prevăzute de art. 67 alin. (12) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 173/30 iulie 2020.
Art.5. Consilierii judeţeni care urmează să participe la şedinţă utilizând mijloace electronice de comunicare simultană la distanţă, vor informa Secretarul General al Judeţului despre această intenţie până cel târziu în data de 27.10.2021.
Art.6. Prezenta dispoziţie va fi adusă la cunoştinţă publică prin mass-media, va fi afişată la sediul şi pe pagina de internet a Consiliului Judeţean Galaţi.
P R E Ş E D I N T E,
Costel Fotea
Contrasemnează pentru legalitate: Secretarul General al Judeţului Ionel Coca |
Apple laptop în 2021: la ce ar trebui să fii atent?
Apple laptop în 2021: la ce ar trebui să fii atent?
Când atât de mulți profesioniști folosesc un Apple laptop, este din mai multe motive. Aceste laptopuri sunt foarte fiabile și puternice, perfecte pentru vă însoți și a vă ușura viața. Există multe motive bune pentru a cumpăra un Apple laptop astăzi. Poate că ești un fan Mac de-o viață sau te-ai săturat de bug-urile Windows 10 și cauți stabilitate de la Apple. Iată tot ce trebuie să știi înainte de a cumpăra un Apple laptop în 2021.
Este întotdeauna un moment bun pentru a cumpăra un MacBook, deoarece Apple își actualizează constant echipamentele și avem computere puternice pe piață. Toți folosesc procesoare de ultimă generație, mai multă memorie și cele mai recente tipuri de stocări. Cu un Apple laptop veți fi siguri de stabilitate și veți avea liniște sufletească oferită de sistemul de operare MacOS Catalina, conceput pentru acest hardware. Este un avantaj care trebuie luat în considerare.
Merită să investești într-un Apple laptop dacă ai iPhone sau iPad
De asemenea, pare o decizie înțeleaptă dacă aveți un iPhone sau un iPad , deoarece există multe instrumente pentru sincronizarea conținutului cu acestea, prin intermediul computerului.
Cu câteva luni în urmă au fost prezentate în cele din urmă noile computere Mac, a căror principală noutate este procesorul Apple M1 după ce a lăsat deoparte componentele Intel.
Laptop Apple MacBook Air
Macbook Air are o greutate de numai 1,29 kg. M1 vine cu până la 16 GB RAM și 2 TB stocare internă SSD. Ecranul are 13,3 inci cu afișaj Retina și o rezoluție de 2.560 x 1.600 pixeli și 227 dpi. În ceea ce privește tastatura, aceasta are o tastatură Magic retroiluminată. Pe lângă conectivitatea WiFi 6, Bluetooth 5.0 și două porturi Thunderbolt 3.
Laptop Apple MacBook Pro
Acest model a fost lansat cu un ecran Retina IPS de 13 inci și rezoluție de 2.560 x 1.600 pixeli și 20 de ore de autonomie. Procesorul M1 cu 8 nuclee este însoțit de 8 sau 16 GB RAM și un SSD de 256, 512 GB sau 1 TB care fac din MacBook Pro un model deosebit de puternic. Computerul are o tastatură și o bară tactilă Magic retroiluminate, care include un cititor de amprente. În plus, are și 2 porturi Thunderbolt 4, WiFi 6, Bluetooth 5.0, o cameră 720p FaceTime HD și trei microfoane cu reducere a zgomotului, DisplayPort și HDMI ieșiri cu suport pentru monitor 6K. Cu siguranță nu putem cere mai mult.
În prezent, Apple menține încă trei modele de MacBook în catalogul său. Acestea sunt MacBook Air, MacBook Pro de 13 inci (care a fost reînnoit acum câteva luni) și MacBook Pro de 16 inci.
Un prim fapt pe care trebuie să-l rețineți este că MacBook-urile anterioare foloseau doar procesoare Intel Core i3, i5, i7 și i9 . Nu au folosit procesoare AMD, dar odată cu noua generație au dat un avânt semnificativ. După ce le-a anunțat mult, noul Apple laptop integrează procesorul Apple M1. Aceeași companie l-a anunțat ca fiind cel mai puternic procesor pentru PC și cu cel mai mic consum din categoria sa, dar pentru a-l evalua, este suficient să menționăm câteva cifre, precum tehnologia de 5 nm și 16.000 de milioane de tranzistoare pe care le are procesorul. Dintre cele 8 nuclee pe care le are, 4 sunt performante, cu o memorie cache L2 combinată de 12 MB; ceilalți 4 sunt 4 MB, de asemenea, au combinat cache L2. În plus, SoC are un GPU cu 8 nuclee, cu o putere grafică de 2,6 TFLOPS.
Și ce înseamnă toate acestea pentru utilizator la nivel practic? Mai presus de toate, cele mai recente valori de referință arată că este mult mai puternic decât modelele anterioare, depășind în mod clar orice alt Mac Intel . În plus, nu există nicio problemă de compatibilitate, deoarece toate aplicațiile trebuiau rescrise pentru a funcționa cu aceste noi procesoare.
5 strategii câștigătoare la un casino online
Plăcerea jocului și bucuria câștigului se regăsesc în cel mai antrenant hobby din mediul virtual. Fascinant și irezistibil, gamblingul online atrage tot mai mulți pasionați de sloturi, ruletă, blackjack, poker sau baccarat. Iată cum să pornești cu mari șanse de câștig în această aventură aflată doar la un click distanță:
Cum să joci ca să ai șanse de câștig la ruletă onlineCel mai cunoscut joc de casino are o istorie spectaculoasă plină de încercări pe care pasionați de gambling și chiar matematicieni faimoși le-au făcut pentru a descoperi secretul câștigului la ruletă.
Nu vei găsi nicăieri un manual de utilizare al norocului aplicat la rotiri și nici serii magice de numere câștigătoare. Există însă câteva metode verificate de a-ți crește șansele de câștig, care se aplică cu succes la jocul de ruletă online.
Joacă la ruletă europeană, cu un singur zero, pentru că ai șanse mai mari decât la cea americană, unde există un număr suplimentar (00). Începe cu pariuri mici și după fiecare pariu câștigător dublează miza, iar atunci când pierzi modifică betul la valoarea inițială. Pe termen lung vei rezista la masa de ruletă fără să epuizezi bugetul de joc, iar într-o zi norocoasă te bucuri de câștiguri frumoase.
Strategii pentru câștiguri la păcănele onlineCele mai atractive jocuri online sunt sloturile sau păcănelele, așa cum le spune toată lumea. La păcănele online ai șanse mai bune de câștig, pentru că sunt mai multe linii de joc. Profită de această oportunitate și mărește numărul de linii, nu te rezuma doar la 10-20 din oferta generoasă pe care o ai la casino online.
Ca să menții bankroll-ul activ cât mai mult timp trebuie să reduci valoarea pariului și să păstrezi constant numărul maxim de linii. Verifică payout-ul sloturilor la care joci și alege-le pe cele cu valorile cele mai mari.
Ce să faci ca să câștigi la poker onlineUn joc legendar, despre care s-au scris cărți și s-au realizat zeci de filme celebre: pokerul. Fie că este Stud Poker, Texas Hold’em sau alte variante pe care le propun cazinourile online, caută cele mai consistente bonusuri pentru prima depunere și începe să mizezi sume mici, ca să te familiarizezi cu masa la care joci. Interesează-te despre alte bonusuri fără depozit și utilizează inteligent aceste resurse suplimentare.
Se spune deseori că pokerul este un joc de strategie, nu un joc de noroc, pentru că probabilitățile contează mai mult decât la ruletă sau la păcănele. Cunoașterea regulilor și a particularităților de joc (care nu sunt puține deloc), atenția la cărțile care s-au jucat și la cele de pe masă, analiza rapidă a pariurilor și a evoluției jocului, toate acestea te fac un jucător de poker valoros.
Cum să joci eficient la blackjack onlineBlackjack este un joc de cărți mult mai simplu decât pokerul dar este apreciat de gambleri pentru dinamismul lui și pentru ritmul de joc alert, care este un avantaj dar și un pericol, pentru că poți cheltui bugetul disponibil cu o viteză mult mai mare decât îți dorești. Ca să joci eficient blackjack online, respectă câteva reguli de bază: split pe ași și pe optari, double cu 10 și 11 puncte față de maxim 9 cartea dealerului și stand cu 17 față de 7 sau mai mult în față. Probabilitățile spun că pe baza acestei strategii ai șanse ca magicul număr 21 să fie de partea ta.
Care sunt cele mai bune strategii pentru baccarat onlineUn alt joc de cărți cu mare tradiție, baccarat este preferat de mulți jucători pentru simplitatea sa în comparație cu jocurile de poker sau blackjack. Atenție însă, aparențele înșeală. Și la baccarat există riscul să te aventurezi în pariuri spectaculoase care să te depărteze de victoria mult dorită.
Ca să ai șanse de reușită începe cu pariuri unitare și dublează-le succesiv, după fiecare câștig. Dacă nu ai noroc în jocul respectiv, resetezi betul la valoare unitară. Nu repeta mai mult de 4 cicluri de dublare, pentru a rămâne la cârma propriului bankroll.
Inspiră-te din aceste sugestii de strategii câștigătoare la casino online și mizează responsabil, ca să te bucuri pe deplin de hobby-ul tău!
Comunicat de presă Lansarea proiectului ”Reabilitare și eficientizare energetică clădiri str. Traian, nr.254” Data: 18.10.2021
Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Galați în calitate de Beneficiar, a semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est în calitate de Organism Intermediar, contractul de finanțare nr. 7141 din 14.09.2021 pentru proiectul ”Reabilitare și eficientizare energetică clădiri str. Traian, nr.254”, cod SMIS 137446, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B - Clădiri publice, Apel de proiecte POR/2020/3/3.1/B/2/NE, SE, SM.
Obiectivul general al proiectului Reabilitare și eficientizare energetică clădiri str. Traian, nr.254 constă în scăderea consumului de energie primară la clădirile publice și scăderea producerii de gaze cu efect de seră.
Obiectivul specific al proiectului constă în creșterea performanței energetice a imobilelor în care funcționează Poliția Locală din municipiul Galați va avea efecte favorabile asupra calității mediului ambiental, a sănătății funcționarilor publici și îmbunătățirea calității actului administrativ, prin reducerea consumurilor pentru încălzire și scăderea sub 135 kW/m2an a energiei consumate ca urmare a realizării următoarelor categorii de lucrări: - reabilitarea termică a elementelor de anvelopă; - reabilitarea termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; - instalare sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; - reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat.
Implementarea măsurilor de eficiență energetică va duce la îmbunătățirea condițiilor de viață prin: - îmbunătățirea condițiilor de igienă și confort termic interior; - reducerea pierderilor de căldură și a consumurilor energetice; - reducerea costurilor de întreținere pentru încălzire și apă caldă de consum; - reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie, conducând la utilizarea eficientă a resurselor de energie, în conformitate cu strategia Europa 2020.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 12.808.259,85 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 7.653.295,20 lei.
Durata de implementare a proiectului: 01.05.2019 – 28.02.2023.
Date de contact: Manager proiect – Cozma Constantin Iulian, Șef Serviciu - Serviciul de Protectie a Mediului, Poliția Locală Galați, str. Traian, nr. 254, tel.0236316000, e-mail: iulian.cozma@politialocalagalati.ro