N.S.S

N.S.S

Fie că este vorba de o plimbare de o seară sau de un weekend cu cortul, te poţi îmbolnăvi uşor şi din motive banale. Cunoaşterea bolilor şi simptomelor poate ameliora această frică a oamenilor. Iată cinci dintre cele mai ciudate boli şi câteva indicaţii despre cum le poţi recunoaşte:

Giardia

Ai grijă ce apă bei. Există riscul să oferi organismului tău mai mult decât ţi-ai propus, şi anume parazitul Giardia. Simptomele sunt balonare, dureri abdominale şi diaree, însă sunt atât de puternice încât o persoană nu poate trăi cu ele. Acestea pot dura de la două la şase săptămâni, dar medicamentele antiparazitice pot scurta perioada de timp.

Ciuma

Într-adevăr, mai există ciumă şi în zilele noastre, dar mulţumită medicinei avansate se poate trata cu uşurinţă prin antibiotice.
Ciuma are două forme de manifestare. Prima se prezintă prin noduri umflate şi negre. Vor apărea aproape de locul în care persoana a fost ciupită de un purice şi sunt uşor de observat.
Cealaltă formă afectează plămânii şi apare când bacteria este inhalată. Această formă este mult mai gravă, de obicei pentru că simptomele pot fi asemănate foarte uşor cu o simplă răceală.

Febra Iepurelui

În mod normal, febra iepurelui este destul de rară. În ultimele două decenii au fost raportate doar 125 de cazuri pe an.
Simptomele depind de felul în care persoana a fost infectată. Spre exemplu, dacă o persoană este muşcată de o căpuşă, se va forma o rană în acel loc. Inhalarea bacteriei însă poate duce la pneumonie. Ambele forme sunt însoţite şi de febră.

Hantavirus

Dacă te afli într-o zonă în care se găsesc şobolani, asigură-te că există ventilaţie sau că ai la tine o mască pentru a nu inhala nimic.
Hantavirus are o rată ridicată a mortalităţii, în mare pentru că oamenii nu iau tratament până nu sunt cu adevărat bolnavi sau pentru că nu recunosc boala. Simptomele sunt asemănătoare unei răceli, singura diferenţă fiind numărul scăzut de trombocite.

Naegleria Fowleri
 
Cunoscută şi drept ”amiba mâncătoare de creier”, este la fel de periculoasă precum arată şi numele. Microbul este găsit în ape calde (lacuri, râuri), cauzează o infecţie rară a creierului, denumită meningoencefalită ameobică primară şi, de cele mai multe ori, duce la moarte. O persoană poate fi infectată doar dacă microbul intră prin nas. Amiba migrează prin nervul olfactiv către creier, unde distruge ţesutul.
Între 1964 şi 2014 au existat 133 de cazuri, dar numai trei persoane au supravieţuit.

Miercuri, 11 Mai 2016 00:00

10 curiozităţi despre cofeină

De la faptul că sângele păstrează cofeina timp de câteva ore până la rolul acesteia în agricultură, cofeina ascunde o serie de lucruri interesante pe care orice băutor de cafea ar trebui să le ştie.

1. Moartea survenită ca urmare a consumului excesiv de cofeină este rară, dar nu improbabilă
În cazuri foarte rare, atunci când cofeina este consumată în cantităţi excesive, poate avea efecte letale. În 2014, doi tineri americani în vârstă de 24 de ani au murit ca urmare a unui supradozaj cu cafea instant. Specialiştii avertizează, în special tinerii care consumă frecvent acest tip de cofeină, faptul că este mult mai dăunătoare faţă de cafeaua normală, măcinată.

2. Sevrajul intervenit ca urmare a stopării consumului de cofeină este real
În ultima versiune a DSM (Manualul de statistici şi diagnostice al tulburărilor psihice) a fost recent introdus sevrajul intervenit ca urmare a lipsei consumului de cofeină. Manifestările pot apărea în decurs de 12-24 ore de la oprirea consumului şi includ migrene, vărsături, stări de greaţă, oboseală cronică, depresie şi dificultăţi de concentrare alături de multe altele.

3. Oamenii nu sunt cu adevărat dependenţi de cofeină
Spre deosebire de consumul opioidelor, consumul cofeinei nu poate fi considerat în adevăratul sens al cuvântului o formă de adicţie. La nivel neurologic, consumul cofeinei nu oferă aceleaşi efecte precum consumul drogurilor, motiv pentru care este acceptat din punct de vedere social.

4. Cofeina se găseşte într-o multitudine de locuri
De la bomboane până la săpunuri, cofeina a devenit un produs care se găseşte aproximativ oriunde, având rolul de a energiza oamenii. Industria de cosmetice se foloseşte din ce în ce mai des de cofeină şi de comercializarea acesteia, părând să deţină un succes enorm. De asemenea, cofeina este un ingredient care se găseşte chiar şi la nivelul pastilelor, mai exact în cele destinate durerilor de cap.

5. Boabele de cafea provin dintr-un fruct roşu
Boabele negre de cafea provin, de fapt, dintr-un fruct a cărui culoare este roşu aprins. Modalitatea prin care ele devin închise la culoare se datorează procesului de prăjire a acestora.

6. Cafeaua verde este considerată mult mai sănătoasă pentru organism
Spre deosebire de cafeaua procesată, neagră, cafeaua verde, neprăjită este considerată mult mai sănătoasă pentru organism. Aceasta are proprietăţi care ajută la îmbunătăţirea sistemului nervos central şi este recomandată de către nutriţionişti în dietele de pierdere a kilogramelor în plus.

7. Cofeina poate amplifica efectele stresului
Deşi utilă în amplificarea nivelului de energie în organism, cofeina poate amplifica efectele stresului şi percepţia globală a acestuia. Acest lucru este mai degrabă frecvent în cazul oamenilor cu probleme cardiace sau diabet.

8. Cofeina din plante acţionează precum un pesticid natural
Nu degeaba se recomandă turnarea zaţului de cafea în plantele din ghiveci! Cofeina are rolul de a proteja plantele de atacanţii nedoriţi şi de a le reda vitalitatea. De asemenea, cofeina împiedică creşterea buruienilor în jurul plantelor, păstrând o suprafaţă curată.

9. Cofeina se păstrează în sânge timp de câteva ore
Cofeina este absorbită la nivelul ţesuturilor în decursul a 45 de minute după ce aceasta a fost ingerată. Când vine vorba de eliminarea ei şi curăţarea organismului însă, nu mai este la fel de uşor, aceste procese durând de la 2 până la 4-5 ore.

10. Albinelor le place cofeina
Nu numai că şi albinele consumă cofeină, dar s-a dovedit ştiinţific faptul că aceasta are rol de stimulare a sistemului nervos în rândul acestora prin ajutarea memoriei de lungă durată. Explicaţia pentru care albinele se întorc la nectarul aceleiaşi flori constă în faptul că acesta conţine doze mici de cofeină.

O arhitectă japoneză recunoscută lucrează la un proiect inedit, prin care vrea să realizeze un tren de navetişti cum nu s-a mai văzut până acum. Vagoanele vor fi semi-transparente şi vor avea suprafeţele exterioare ca nişte oglinzi. Ideea este ca trenul să se integreze cât mai bine în peisajul natural din regiunile pe care le tranzitează.
Seibu Group a angajat-o pe arhitecta Kazuyo Sejima să creeze designul unui nou tip de tren, pentru a marca cea de-a 100-a aniversare a companiei, potrivit news.discovery.com, care citează dezeen.com.
Arhitecta japoneză se va ocupa atât de designul exterior, cât şi de cel interior al trenului. Aspectul interior al vagoanelor va fi ca într-o "sufragerie", potrivit companiei Seibu. Noul design vizează un număr limitat de trenuri, începând cu anul 2018.

India este o ţară uimitoare: secole întregi poporul acesteia a creat palate şi temple unice în lume. Un astfel de templu este Meenakshi, care este situat în inima oraşului antic Madurai. Templul este dedicat zeiţei Parvati şi soţului acesteia – zeul Shiva, iar pereţii acestuia sunt formaţi din sculpturi ce reprezintă zei, eroi, spirite şi demoni.
Templul este imens, iar localnicii petrec aici toate sărbătorile. Complexul, care a fost construit treptat, este format din 14 gopuram (turnuri-poartă – n.red.), având înălţimea de aproape 50 de metri. Cel mai înalt este turnul sudic (51,8 m) şi a fost contruit în anul 1559. Iar cel mai vechi este turnul estic, care a apărut în anul 1216.
Toţi pereţii templului sunt acoperiţi cu mii de sculpturi din piatră, reprezentând zei, demoni şi animale din tradiţia hindusă. În aceasta constă şi sensul sacru al lor: numeroasele statui sunt simbol al abundenţei, al gloriei şi al generozităţii religiei şi a culturii antice.
Toate sculpturile au fost realizate din piatră şi au fost pictate manual de-a lungul mai multor generaţii. Turnurile templului Meenakshi sunt cele mai înalte construcţii din oraş şi sunt văzute de pe toate acoperişurile.
În interior, templul este la fel de imens. Una dintre încăperile cele mai impresionante este Sala celor o mie de piloni.
În templu există o curte interioară cu un bazin cu apă, unde vă puteţi relaxa. Nu veţi găsi peşte în el, dar în legătură cu apa există o legendă interesantă: dacă un scriitor îşi va aduce manuscrisul cu el, va pune o pagină în apă şi aceasta va rămâne la suprafaţă, atunci cartea va fi cunoscută timp de secole. Însă dacă pagina se va duce la fundul apei, atunci acesta este un semn că asupra cărţii trebuie, cu siguranţă, să se mai lucreze.

Nu trebuie să ai o imaginaţie foarte bogată sau să citeşti cărţi SF pentru a-ţi imagina cum ar trebui să arate peisajele de pe planetele extraterestre. E de ajuns să priveşti aceste imagini să apreciezi şi mai mult frumuseţea Pământului. Natura ne surprinde, din nou, în aceste fotografii care par a fi surprinse în alte lumi.

1. Munţii Tianzi, China
2. Peştera Waitomo cu viermi strălucitori, Noua Zeelandă
3. Peisaj din Gansu, China
4. "Gheaţă de safir" pe Lacul Baikal, Rusia.
5. Giant's Causeway (Drumul pietruit al gigantului) din Irlanda de Nord.
6. Dunele "pictate" din Parcul Naţional Vulcanic Lassen, Statele Unite.
7. Muntele Roraima, Venezuela.
8. Vulcanul Dallol, Etiopia.
9. Salar de Uyuni, cel mai mare deşert de sare din lume, Bolivia.
10. Gheizerul Fly din Nevada, Statele Unite.

Joi, 05 Mai 2016 00:00

Universul undelor radio

Undele radio poartă prin aer conversaţii, muzică, imagini şi date invizibile, câteodată chiar şi la milioane de kilometri depărtare. Se întâmplă în fiecare zi, în mii de feluri. Chiar dacă undele radio sunt invizibile şi imposibil de detectat de către oameni, ele au schimbat radical societatea umană. Fie că vorbim de aparatele de radio, de telefoanele mobile, de telefoanele fără fir sau alte tehnologii wireless, toate acestea folosesc undele radio pentru a comunica. Iată doar câteva exemple:
• Emisiile de programe radio AM şi FM
• Telefoanele mobile
• Telefoanele fără fir
• Telecomenzile pentru uşa garajului
• Reţelele wireless
• Jucăriile teleghidate
• Emisiile TV
• Receiverele GPS
• Echipamentele radio pentru amatori (Ham radio)
• Comunicaţiile prin satelit
• Echipamentele radio ale poliţiei
• Ceasurile wireless pentru măsurarea activităţilor zilnice
Iar lista poate continua. Chiar şi sistemele radar sau cuptoarele cu microunde se bazează pe unde radio.
Sateliţii de comunicaţii şi navigaţie nu ar putea exista, de asemenea, fără undele radio, la fel şi aviaţia modernă – un avion depinde de o mulţime de sisteme radio diferite. Tendinţa actuală este spre accesul wireless la internet, bazat tot pe unde radio, mult mai convenabil pentru viitor.
În esenţa sa, tehnologia undelor radio este una foarte simplă. Cu doar câteva componente electronice care costă mai puţin de doi dolari se pot construi emiţătoare şi receptoare de unde radio simple. Pe cât de simplă, pe atât de revoluţionară a fost această descoperire pentru universul comunicaţiilor.
Orice sistem radio are două componente:
• Emiţătorul
• Receptorul
Emiţătorul preia un anumit mesaj sau informaţie (poate fi vocea cuiva, imagini, date digitale pentru modem fără fir), îl codifică în unde sinusoidale şi le transmite pe undele radio.
Receptorul captează undele radio şi decodifică mesajul de pe undele sinusoidale. Şi emiţătorul, şi receptorul folosesc antene pentru a radia şi a prinde semnalul.
O undă radio este o undă electromagnetică propagată de o antenă. Undele radio au frecvenţe diferite şi prin reglarea unui receptor pe o frecvenţă anume se poate capta un anumit semnal.
Când ascultaţi un post de radio şi prezentatorul spune „Aici, Radio X – 91,5 FM” înseamnă că semnalul radio transmis este de tip FM (modulaţie în frecvenţă), pe o frecvenţă de 91,5 megahertzi (milioane de cicluri pe secundă). 91,5 megahertzi înseamnă că emiţătorul postului de radio oscilează cu o frecvenţă de 91.500.000 cicluri pe secundă. Toate posturile FM emit în banda de frecvenţe cuprinse între 88 megahertzi şi 108 megahertzi, bandă a spectrului radio folosită exclusiv pentru emisiile acestor staţii.
Radioul AM (modulaţie în amplitudine) are o bandă de frecvenţe cuprinsă între 535 kilohertzi şi 1700 kilohertzi (kilo=mii, deci cu o oscilaţie între 535,000 şi 1 700 000  cicluri pe secundă.)
În modulaţia în frecvenţă (FM), spre deosebire de modulaţia în amplitudine (AM), amplitudinea undei purtătoare este menţinută constantă, dar frecvenţa ei este modificată în conformitate cu variaţiile semnalului audio transmis.
Primul sistem viabil de comunicare radio prin FM – modulaţia în frecvenţă – a fost descris de inventatorul american Edwin Howard Armstrong în 1936. Abia în 1960, radioul FM a luat avânt, datorită calităţii sunetului transmis şi al costului relativ scăzut al echipamentelor pentru staţiile de radiodifuziune FM.
Modulaţia în frecvenţă (FM – unde ultrascurte) are mai multe avantaje faţă de de modulaţia în amplitudine (AM – unde medii şi lungi) utilizată ca formă alternativă de radiodifuziune. Cel mai important dintre aceste avantaje este că un sistem FM are o mai mare independenţă faţă de perturbarea electromagnetică şi electricitatea statică. Diverse perturbări electrice, de exemplu cele cauzate de furtunile cu trăsnete şi de sistemele de aprindere auto, creează semnale radio modulate în amplitudine care sunt receptate ca zgomote (radioparaziţi) de receptoarele AM. Un receptor FM bine conceput nu este sensibil la astfel de perturbări atunci când este reglat la un semnal FM suficient de puternic. De asemenea, raportul semnal/zgomot într-un sistem FM este mult mai mare decât cel al unui sistem AM. În cele din urmă, posturile de radio FM pot opera în benzi de foarte înaltă frecvenţă faţă de posturile AM.

Benzi de frecvenţe radio

• Radiouri AM (pe unde medii şi lungi)- 535 kHz – 1,7 MHz
• Radiourile pe unde scurte – 5,9 MHz – 26,1 MHz
• Radiourile FM (pe unde ultrascurte) – 88 -108 MHz
• Posturi de televiziune – 54 – 88 MHz pentru canalele 2-6; 174 – 220 MHz pentru canalele 7-13

Exemple ale folosirii tehnologiei radio în viaţa de zi cu zi

Un monitor pentru bebeluşi este foarte simplu şi este un exemplu al folosirii tehnologiei radio. Un emiţător este situat în camera copilului iar receptorul este în camera părinţilor, care pot asculta sunetele din camera bebeluşului. În mod normal distanţa de emisie este limitată la o distanţă de 60 m.
Şi telefonul mobil este de fapt un aparat radio, însă unul mult mai sofisticat. Un telefon mobil are şi receptor şi emiţător. Amândouă sunt folosite simultan, unul pentru vorbire iar celălalt pentru ascultare.De asemenea, mobilul poate folosi şi înţelege mai multe sute de frecvenţe şi poate comuta automat frecvenţele pe care operează.

Radiourile pe unde scurte, instrumente de comunicare ce nu lasă „urme” digitale

Într-o epocă în care comunicaţiile sunt dominate de computere şi de Internet, radiourile clasice sunt instrumentele care nu lasă „urme” digitale.
Încă din Al Doilea Război Mondial, aşa-numitele „numbers stations” (radiouri pe unde scurte) transmiteau mesaje codificate cu ajutorul antenelor radio. Aceste transmisii erau ciudate pentru ascultătorii obişnuiţi, dar pentru cei avizaţi conţineau informaţii care au reuşit să schimbe cursul istoriei.
Cele mai simple astfel de staţii erau de fapt emiţătoare radio pe unde scurte care operau în marja 3.000-30.000 de kHz. Ele sunt localizate şi astăzi în foarte multe ţări, dar nimeni nu ştie numărul lor exact. De cele mai multe ori ele transmit şiruri de numere intonate de o voce computerizată. Altele transmit în codul Morse sau pur şi simplu emit diferite tipuri de zgomote.
Unele astfel de staţii au funcţionat decenii la rând şi perioada de apogeu a fost în timpul Războiului Rece. Majoritatea şi-au încetat activitatea după căderea Zidului Berlinului. Există şi astăzi, dar scopul lor nu este făcut public. De altfel, ele nu se conformează licenţelor de emisie, aşadar nu există registre oficiale despre acestea. Din acest punct de vedere, pot fi considerate staţii pirat, dar nu sunt vizate de sancţiuni legale, pentru că de obicei guvernele sunt cele care le folosesc. Mulţi jurnalişti au încercat să desluşească povestea acestor posturi, iar concluzia la care s-a ajuns este că ele sunt dedicate operaţiunilor de spionaj. Chiar şi în era internetului şi a telefoanelor prin satelit, se pare, acestea rămân cel mai bun instrument în acest scop.

Radioul digital sau prin satelit

Cu toţii avem posturile noastre de radio preferate salvate în maşină, pe care le schimbăm în drum spre serviciu sau când călătorim pe distanţe scurte. Dar atunci când ne deplasăm pe distanţe mai mari cu maşina, semnalul începe să se piardă şi să apară paraziţii. Majoritatea semnalelor radio acoperă o rază de 48-64 de kilometri faţă de locul de unde sunt emise.
Există însă un tip de radio care permite transmisia neîntreruptă a semnalului până la o distanţă de 35.000 de kilometri. Este vorba despre radioul digital, cu emisie prin satelit. Companiile XM Satellite Radio şi Sirius Satellite Radio au început să folosească această tehnologie încă din anii 2000, iar în 2008 au fuzionat într-o singură companie care are acum aproape 18 milioane de abonaţi în SUA. Pentru 12,95dolari pe lună, ei au acces la 170 de canale de muzică şi ştiri, cu o calitate a sunetului impecabilă. Producătorii de maşini au instalat în ultimii ani astfel de aparate la unele modele şi pe piaţă au apărut diferite receptoare portabile de radio prin satelit. Acestea operează în bandă de până la 2.3 GHz.

Cum se poate construi cel mai simplu receptor AM

În cazul unui semnal AM puternic, putem crea un radioreceptor simplu folosind doar două componente electronice şi nişte fire. Procesul este extrem de simplu, iată de ce avem nevoie:
• O diodă (un LED) – putem cumpăra o diodă cu mai puţin de un leu de la magazinele de electrotehnică
• Două bucăţi de fir electric – avem nevoie de aproximativ 15-20 m de fir electric
• O mică ţepuşă din metal înfiptă în pământ
• O pereche de căşti cu impedanţă mare; de obicei funcţionează şi cu căşti mai mici, gen mp3 player
Dacă există semnal AM destul de puternic, vom face următoarele:
Înfigem ţepuşa din metal în pământ sau cautăm ceva din metal deja înfipt. Luăm un fir de aproximativ 3 m şi legăm un capăt de această pământare.
Ataşăm dioda de celălalt capăt al firului. Luăm un alt fir de 3-6 m şi îl conectăm la celălalt capăt a diodei. Acest fir este antena. Agaţăm firul de un pom, dar ne asigurăm că nu atinge pământul. Conectăm cele două fire de la cască la câte un capăt a diodei.
Acum, dacă  punem căştile la urechi, vom auzi emisia radio cea mai puternică din zonă. Acest sistem este cel mai simplu aparat radio posibil. Nu va funcţiona dacă suntem prea departe de sediul postului de radio, dar demonstrează principiile unui receptor foarte simplu.
Cum funcţionează: Firul electric care este antena recepţionează toate tipurile de semnale radio, dar cel mai puternic semnal le acoperă pe cele mai slabe în acest caz. Din această cauză nu mai este nevoie de tuner (reglaj). Deoarece eşti aproape de staţia de emisie, antena ta recepţionează şi semnale electrice puternice, atât de puternice încât poate furniza curent şi pentru căşti. Astfel nu mai ai nevoie nici de amplificator. Dioda este detectorul pentru semnalul AM în acest sistem. Poţi extinde puţin acest model de radio adăugând un capacitor (condensator) şi inductor, ceea ce îţi va permite acordarea mai multor frecvenţe, deci prinderea mai multor posturi de radio.

În urmă cu şase ani, doctorul canadian Christopher Charles a mers într-o călătorie în Cambodgia, unde a observat că cetăţenii, atât copiii, cât şi adulţii, sufereau de anemie, acuzând dureri violente de cap, ceea ce i-a dat ideea să inventeze un peştisor de fier vindecător. Potrivit Bright Side, peştişorul patentat de Christopher oferă 75% din doza zilnică de fier recomandată de medici pentru un adult, ceea ce ar putea reprezenta un mare beneficiu pentru oamenii anemici din întreaga lume.
Peste 2 miliarde de persoane de pe întreg mapamondul suferă de anemie sau deficienţă de fier, care în cazuri extreme pot fi fatale. Această problemă de nutriţie destul de comună poate fi combătută prin tratament medicamentos, dar deseori acesta este indisponibil sau prea costisitor pentru majoritate.
Potrivit medicului, peştişorul trebuie fiert în apă, supă sau ciorbă pentru cel puţin 10 minute, pentru ca acesta să îşi facă efectul. Invenţia poate fi folosită timp de câţiva ani. Peste 50% dintre cambodgienii care au folosit peştele din fier la prepararea mâncărurilor nu au mai fost anemici după 12 luni de utilizare.
Doctorul nu plănuieşte să se oprească aici. El este de părere că forma produsului său poate fi ajustată în funcţie de ţară, pentru a fi potrivit şi pentru alte ţări în curs de dezvoltare.

Ştiaţi că în fiecare an se produc în lumea întreagă aproximativ 1,3 milioane de cutremure de pământ, în urma cărora îşi pierd viaţa aproape 8.000 de oameni? Iată 19 lucruri mai puţin cunoscute despre seisme:
1. Aproximativ 80% din totalul cutremurelor se produc de-a lungul Inelului de Foc al Pacificului – bordură care delimitează Pacificul -, iar aici se află nu mai puţin de 452 de vulcani, aproximativ 75% din totalul vulcanilor activi şi adormiţi de pe Terra. Evenimentele naturale pentru erupţiile sau impactul meteoriţilor pot provoca seisme, dar majoritatea lor au loc din cauza mişcărilor plăcilor continentale.
2. Suprafaţa pământului este formată din 20 de plăci care se mişcă constant. Presiunea creşte în cazul alunecării unei plăci, fapt care poate provoca o rupere a scoarţei terestre, generând cutremure.
3. În fiecare an se produc aproximativ 1,3 milioane de seisme, majoritatea cu o magnitudine de 2,9 sau mai mică.
4. Numai în California se produc aproximativ 10.000 de cutremure pe an.
5. Cutremurele ucid anual aproape 8.000 de oameni. Se estimează că în ultimii 4.000 de ani şi-au pierdut viaţa din cauza seismelor aproximativ 13 milioane de oameni.
6. Seismele sunt cauzate în principal de faliile geologice, dar pot fi provocate şi de alunecările de teren, de testele nucleare şi testele cu rachete şi în urma activităţii vulcanice.
7. Cutremurele pot trezi vulcanii, aşa cum s-a întâmplat în cazul muntelui Sf. Elena din SUA în 1980, sau în cazul muntelui italian Etna, care a erupt brusc în 2002.
8. În fiecare an are loc cel puţin un cutremur cu magnitudinea de 8 grade pe scara Richter.
9. Un seism poate elibera de sute de ori mai multă energie decât o bombă nucleară precum cea care a lovit Hiroshima, în Japonia, în 1945.
10. Seismele care se produc într-o parte a Terrei pot zgudui cealaltă parte. Cercetătorii care au studiat cutremurul din 2004, cel care a generat tsunamiuri în Oceanul Indian, au descoperit că seismul a slăbit cel puţin o porţiune din falia San Andreas din California. Cutremurul din 1960 din Chile a generat trepidaţii timp de mai multe zile pe întreaga suprafaţă a Pământului.
11. Cel mai ucigaş cutremur care a lovit vreodată Pământul şi despre care există menţiuni scrise a avut loc pe 23 ianuarie 1556 în provincia Shansi din China. Se estimează că atunci şi-au pierdut viaţa 830.000 de persoane.
12. Cel mai violent seism care ar fi a avut loc s-ar fi produs în anul 1201 în estul Mediteranei. Atunci au murit peste un milion de persoane.
13. Cutremurul cu cea mai mare magnitudine, de 9,5 grade pe scara Richter, a fost înregistrat în Chile, pe data de 22 mai 1960. Cel mai mare seism care a lovit SUA a avut o magnitudine de 9,2 şi a lovit oraşul Prince William Sound în Alaska, pe 28 martie 1964.
14. Cea mai gravă alunecare de teren generată de un cutremur a avut loc în anul 1920 în provincia Kansu din China. Alunecarea de teren a ucis aproximativ 200.000 de persoane. Cel mai mare tsunami generat vreodată de un cutremur s-a produs în Japonia în anul 1771, valurile atingând o înălţime de 85 de metri.
15. Unii oameni de ştiinţă consideră că animalele pot simţi trepidaţiile care preced un seism, în timp ce alţii afirmă că animalele pot detecta semnalele electrice generate de deplasarea plăcilor.
16. Falia San Andreas din SUA se deplasează cu aproape 6 cm pe an. Dacă ritmul deplasării se menţine la aceeaşi cotă ca în zilele noastre, oraşele San Francisco şi Los Angeles vor deveni „vecine” în 15 milioane de ani.
17. Cutremurul care a avut loc în 2011 în Japonia a mişcat masa Terrei spre centru, provocând o accelerare a mişcării de rotaţie a planetei şi o scurtare a zilei cu 1,6 microsecunde. Seismul din 2004 din Sumatra a scurtat ziua cu 6,8 microsecunde.
18. Soarele şi Luna pot, de asemenea, să genereze trepidaţii în scoarţa terestră. Se ştie de mult că Luna şi Soarele creează „valuri” în scoarţă, o versiune mai mică a valurilor oceanelor. Acum, cercetătorii susţin că influenţa pe care Soarele şi Luna o au asupra faliei San Andreas stimulează generarea de trepidaţii în falie, la adâncimi mari.
19. Un astfel de mic „val” în scoarţă a determinat deplasarea unui oraş din Chile, Concepcion, cu peste 3 metri în urma cutremurului din 27 februarie 2010, care a avut o magnitudine de 8,8. De asemenea, cercetătorii afirmă că seismul a schimbat rotaţia planetei, scurtând ziua.

Activitatea vulcanică face, în general, două lucruri: fie dă viaţă, fie o sfârşeşte.
Oamenii sunt familiarizaţi cu cel din urmă concept. Erupţia vulcanului Vezuviu a distrus Pompei şi Herculaneum, fiind, probabil, cel mai cunoscut exemplu în acest sens. Vulcanii, uneori, au pus capăt evoluţiei unor întregi civilizaţii. Spre exemplu, erupţia cataclismică a vulcanului Thera din Santorini a şters de pe faţa Pământului civilizaţia minoică acum 3.650 de ani.
O nouă cercetare a subliniat, bazându-se pe o serie de probe ale cenuşii vulcanice vechi, că explozia gigantică de la El Chichon a cauzat revărsarea unei imense pături de lavă în Mexic. Acest eveniment ar fi aruncat civilizaţia maya din America Centrală în haos, în secolul al VI-lea.
"Grosimea depozitelor locale indică faptul că acea erupţie a fost extrem de mare. Ne-am aştepta ca această erupţie să fie îndreptată direct spre câmpiile mayaşe", a declarat Kees Nooren, autorul principal al studiului şi doctor la Universitatea din Utrecht din Olanda.
El Chichon este cunoscut sub titlul de cea mai mare erupţie vulcanică modernă din zonă, care a avut loc în anul 1982 . După ce vârful cupolei de lavă s-a prăbuşit, uriaşe fluxuri piroclastice s-au ridicat deasupra flancurilor vulcanului, îngropând nouă sate şi omorând circa 1.900 de oameni.
Pe lângă multiplele jertfe umane, în urma acestei erupţii vulcanice, peste 24.000 de kilometri pătraţi din peisajului înconjurător au fost acoperiţi de un strat gros de cenuşă, care a distrus culturile de cafea, cacao şi banane.
Această nouă cercetare arată că o erupţie mult mai severă poate să fi coincis cu "hiatusul" marii civilizaţii maya, începând cu mai multe decenii înainte de secolul al VI-lea. În acea perioadă, mai multe aşezări au fost abandonate, producţia lor culturală a început semnificativ să se perturbe şi a existat o instabilitate politică clară. Potrivit experţilor, activitatea vulcanică a fost potenţiala cauză a acestui declin.
Erupţia vulcanică este însoţită de cantităţi mari de sulf, care se emană ca un aerosol fin. Sulf a fost găsit în straturile adânci de gheaţă de la Polul Nord şi Polul Sud, acest lucru indică faptul că a existat o erupţie destul de mare undeva pe Pământ, în anul 540. Potrivit cercetătorilor, acea erupţie ar fi putut marca începutul declinului maiaşilor.
Din punct de vedere chimic, aceste depozite de cenuşă îndepărtate pot fi legate de magma foarte specifică gasită sub El Chichon. Analiza cenuşii vulcanice găsite în Mexic confirmă că o erupţie la El Chichon a avut loc în anul 540.
Nivelul de sulf găsit în adâncimea gheţii sugerează că erupţia a fost suficient de puternică pentru a întuneca cerul şi provoca o mică şi bruscă perioadă de răcire regională. Grosimea depozitelor de cenuşă din zona erupţiei indică faptul că mediul înconjurător ar fi fost acoperit cu un strat sufocant de cenuşă vulcanică.
Un studiu separat constată că urmele de sulf polar ar putea fi, de asemenea, legate de o altă erupţie, care a avut loc în Alaska, în anul 536. Atunci când aceste două erupţii au avut loc consecutiv, maiaşii ar fi experimentat o mini-apocalipsă.
Activitatea vulcanică poate fi cauza hiatusului civilizaţiei maya, dar motivele prăbuşirii finale ale civilizaţiei rămân discutabile.

Cel mai zgomotos tors al unei pisici domestice este, conform site-ului www.guinnessworldrecords.com, cel produs de Merlin, o pisică din Torquay, Marea Britanie. Torsul acestei pisici atinge 67,8 decibeli, recordul fiind omologat la 2 aprilie 2015, în Torquay. Recordul precedent, de 67,6 decibeli, era deţinut, din 2011, de Smokey, o pisică tot din Marea Britanie.
Merlin, în vârstă de 13 ani la data omologării recordului, este o pisică adoptată dintr-un adăpost pentru animale de lângă Kingskerswell de către actuala sa stăpână Tracy Westwood şi fiica acesteia, Alice. La aproape 70 de decibeli, torsul lui Merlin este la fel de zgomotos ca un aparat de aer condiţionat şi aproape la fel ca zgomotul produs de un duş sau chiar de o maşină de spălat vase. Merlin toarce mai tare atunci când mănâncă şi atunci când se spală. Tracy Westwood spune că, din cauza torsului lui Merlin, atunci când se uită la un film trebuie să dea mai tare sonorul televizorului şi că, spre exemplu, poate auzi zgomotul torsului chiar şi atunci când îşi usucă părul cu foehn-ul. Dacă vorbeşte la telefon, iar Merlin se află în apropiere, Tracy Westwood este adesea întrebată de persoana de la celălalt capăt al firului ce zgomot se aude în fundal. ''Le spun că este pisica, dar nu sunt sigură că ei mă cred'', mărturiseşte Tracy Westwood.

Pagina 4 din 87