N.S.S

N.S.S

În toate zonele României, sărbătoarea Sfintelor Paşti cuprinde, pe lângă primenirea spirituală, şi o serie de pregătiri legate de masa tradiţională, la care participă, de regulă, toţi membrii familiei. Cu ocazia acestei sărbători, gospodinele prepară bucate specifice din carne de miel, pască, cozonaci şi, bineînţeles, ouă roşii. Se ştie, însă, că armonizarea mâncărurilor cu un vin potrivit potenţează calităţile gustative ale celor dintâi, după cum şi preparatele culinare pot evidenţia savoarea vinului.
Conform prof. dr. Liviu Dejeu (în cartea ''Vinul şi sănătatea''), în mod obişnuit, la o masă se beau între unu şi trei tipuri de vin, în funcţie de preferinţele consumatorilor, de posibilităţi şi de caracterul mesei, dacă aceasta se serveşte în familie, între prieteni, este o masă festivă, o masă tradiţională etc.
Mâncărurile se servesc la masă într-o anumită ordine, respectându-se o anumită gradare a gusturilor, şi anume: nu se servesc la începutul mesei mâncărurile foarte condimentate, felurile de mâncare sărate le preced pe cele dulci etc. Tot aşa, şi vinurile trebuie să respecte anumite reguli: vinurile tinere se servesc înaintea celor vechi, cele uşoare înaintea celor mai corpolente; cele reci înaintea celor aduse la temperatura camerei; cele seci se servesc întotdeauna înaintea celor demiseci, demidulci şi dulci; vinurile albe seci, înaintea celor roşii; iar cele roşii înaintea celor albe dulci. Respectarea acestor reguli generale se bazează pe principiul că "un vin pe care îl bem nu trebuie să ne facă să-l regretăm pe cel pe care l-am băut anterior".
În ţara noastră, există obiceiul ca înainte de masă să se servească ca aperitiv o băutură spirtoasă, în special ţuica, "băutură eminamente naţională", cum o numea epigramistul Păstorel Teodoreanu, dar în ţările occidentale se consideră că acestea sunt prea "agresive" pentru bolta palatină. Prin urmare, este de preferat ca, în aşteptarea mesei, să se servească un vin spumant sec sau vinuri licoroase.
Aperitivele, fie ele calde sau reci, se armonizează foarte bine cu vinuri albe seci, cum ar fi Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian, Traminer, Aligoté, Galbenă de Odobeşti, Zghihară de Huşi etc. La masa de Paşti, însă, principalul aperitiv este reprezentat de ouăle roşii, care se asociază tot cu vinurile albe seci, tinere, cum ar fi Fetească regală, Frâncuşă, Crâmpoşie, Galbenă de Odobeşti, Zghihară de Huşi, Mustoasă de Măderat. Un alt preparat tradiţional pentru masa de Paşti este reprezentat de drobul de miel, care se armonizează cu vinurile albe demiseci, cum ar fi Fetească albă, Pinot gris, Sauvignon, Traminer. Drobul de miel, însă, poate fi servit atât ca aperitiv, cât şi alături de friptură, situaţie în care va fi însoţit de un vin roşu.
La supe, ciorbe, creme, de obicei nu se recomandă vinuri, iar borşul de miel servit la masa de Paşti se înscrie în aceeaşi categorie. Excepţie fac doar anumite ciorbe concentrate din peşte, care pot fi însoţite de un vin alb sec, tare, sau de vinul care va acompania felul următor de mâncare.
Pentru mâncărurile din carne de miel, cum ar fi stufatul de miel, se servesc vinuri roşii uşoare: Cadarcă, Băbească neagră, Pinot noir şi Fetească neagră. De regulă, vinurile roşii extractive, robuste, intens colorate, cum ar fi Cabernet Sauvignon şi Merlot se armonizează cu mâncărurile mai grele, picante, preparate cu sosuri colorate, din carne de vită sau de oaie.
De la masa de Paşti nu pot lipsi tradiţionalele sarmale, care sunt cel mai bine apreciate alături de un Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră sau Băbească neagră. Mai mult decât atât, epigramistul Păstorel Teodoreanu recomandă ca sarmalele din carne de porc şi viţel să fie fierte în vin alb şi rumenite la cuptor.
Friptura de miel la tavă se însoţeşte de vinuri roşii precum Fetească neagră, Cabernet Sauvignon sau Merlot.
Scriitorul Radu Anton Roman, care a dedicat un amplu spaţiu din opera sa culturii gastronomice româneşti, tratând probleme de istorie, antropologie, etnografie şi eco-geografie, propunea asocierea anumitor vinuri pentru preparatele tradiţionale româneşti. Astfel, pentru drobul de miel, Radu Anton Roman propunea vinul Pelin de mai, pentru stufatul de miel — vinurile Fetească neagră de Odobeşti şi Cabernet Sauvignon de Odobeşti, iar pentru mielul la tavă — Fetească neagră de Urlaţi.
Şi, pentru că orice masă se încheie cu un desert, şi masa de Paşti este încununată de servirea tradiţionalelor copturi pascale, respectiv pasca şi cozonacii. Acestea se servesc cu vinuri albe sau roze, dulci, precum Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin.
La sfârşitul mesei, vinarsul sau coniacul va însoţi cafeaua, ele îndeplinind şi funcţia de băutură digestivă.
Prin urmare, atunci când se stabileşte un meniu, trebuie avute în vedere şi vinuri, care să se armonizeze cu felurile de mâncare. Desigur, primul criteriu îl reprezintă subiectivitatea, prin alegerea unui vin care ne place, dar un rol important îl are şi tradiţia locală. Este de preferat ca, la mâncărurile specifice unei anumite regiuni să se servească vinuri din aceeaşi regiune. De asemenea, trebuie să avem în vedere că un fel de mâncare mai delicat se armonizează foarte bine cu un vin fin, pe când mâncărurile mai grele necesită asocierea cu un vin mai corpolent. Paleta coloristică a preparatelor culinare trebuie şi ea să fie în armonie cu cea a vinurilor. Astfel, vinurile albe se armonizează cu mâncărurile puţin colorate.

Atenţie la temperatura vinului!

Trebuie ţinut cont şi de temperatura la care se serveşte vinul. În principiu, cu cât un vin este mai dulce, cu atât el trebuie servit mai rece, notează prof. dr. Liviu Dejeu. Totodată, vinurile tinere se servesc întotdeauna mai reci decât cele vechi. Ca o regulă generală, vinurile albe şi roze se servesc la temperaturi cuprinse între 10 şi 12 grade Celsius, iar cele albe mai extractive şi catifelate pot ajunge până la 13-14 grade Celsius. Vinurile albe dulci se servesc la temperaturi de 7-9 grade Celsius. În privinţa vinurilor roşii, acestea se servesc la 15-18 grade Celsius. În trecut, se recomanda consumarea acestora la "temperatura camerei", dar pe atunci temperaturile din locuinţe se situau în jur de 17-18 grade Celsius, prin urmare în prezent acest concept nu mai este relevant. Vinurile roşii mai uşoare sunt puse mai bine în valoare la temperaturi mai scăzute, între 12-14 grade Celsius. Cât priveşte vinurile spumante, acestea se servesc la temperaturi de 6-8 grade Celsius, această temperatură permiţând o perlare (degajare a bulelor) de lungă durată.
Pentru răcirea sticlelor de vin, se recomandă introducerea lor în frigider sau în frapiere, umplute pe jumătate cu gheaţă şi apă. Nu se recomandă introducerea sticlelor în congelator, pentru că aceasta generează o răcire bruscă, defavorabilă calităţilor vinului. În cazul vinurilor roşii care sunt păstrate la o temperatură mai joasă decât cea la care se recomandă servirea, acestea sunt aduse din timp pentru ridicarea temperaturii. În cazul în care nu este suficient timp, se poate aplica pe sticlă un şervet înmuiat în apă caldă, sau după ce a fost pus în pahar, se agită uşor, după care paharul este ţinut câteva momente în mâini pentru a-i transmite puţină căldură. Nu se recomandă sub nicio formă apropierea de surse de căldură, pentru că o supraîncălzire îl compromite iremediabil.

Ce fel de pahare folosim

Un alt element important în servirea vinului îl constituie paharul. Acesta trebuie să fie mai larg la bază şi îngustat la gură, permiţând astfel concentrarea aromelor, şi trebuie să aibă un picior subţire, dar solid, suficient de înalt pentru a putea fi ţinut în mână. De asemenea, paharul poate fi ţinut şi de talpa piciorului, dar nu se recomandă contactul mâinii cu cupa paharului, pentru a nu-i modifica temperatura.
Vinul se consumă neamestecat cu apă minerală sau cu sifon. Epigramistul Păstorel Teodoreanu, fin cunoscător al vinurilor româneşti, spunea că, dacă în unele ţări ale Europei răsăritene se preferă "şpriţul", în majoritatea ţărilor occidentale această practică este considerată o adevărată erezie.
Prin urmare, alegerea şi servirea vinului la masă joacă un rol foarte important, căci, potrivit scriitorului francez Alexandre Dumas (tatăl), ''Vinul este partea intelectuală a unei mese, iar mâncarea, numai suportul ei material.''

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare în calendarul creştin, fiind însoţită, în România, de numeroase tradiţii şi obiceiuri, unele moştenite din generaţie în generaţie. Prin şi pentru aceste tradiţii, unele dintre cele mai frumoase din lume, sărbătoarea Învierii este prilej de reunire a familiei în jurul mesei cu preparate tradiţionale, este motiv de bucurie şi de optimism.
În noaptea de Înviere, credincioşii obişnuiesc să meargă la biserică, să ia lumină şi să cânte Învierea Domnului. Oamenii aduc acasă „lumina” – lumânarea aprinsă direct de la cea aprinsă de părinte în Altar – , unii obişnuiesc să facă o cruce mică pe pragul de sus al uşii gospodăriei sau pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, iar cei mai mulţi păstrează lumânarea de la Paşte şi o aprind peste an, în cazul unor mari necazuri, boli sau în situaţia unor fenomene meteo extreme.
O credinţă larg răspândită în România este aceea că cei care pleacă din această lume în ziua de Paşti merg direct în rai, porţile acestuia fiind deschise în această zi, şi, de asemenea, având în vedere că cerurile se deschid, sufletele răposaţilor se întorc acasă, pentru a-i proteja pe cei dragi.
De asemenea, cei născuţi în ziua de Paşte se spune că vor avea o viaţă luminată şi plină de noroc.
Masa de Paşte este construită în jurul preparatelor din carne de miel – ciorbă, friptură sau drob – simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.
Un alt simbol al sărbătorii îl reprezintă Pasca, preparată de obicei sâmbăta dimineaţa, care este dusă spre sfinţire la biserică la slujba de Înviere, alături de coşul bucatelor preparate pentru sărbătoare. A doua zi dimineaţa, unii credincioşi, mănâncă din sfânta Pască în loc de anafură sau Sfintele Paşti.
Se spune că de Înviere este bine ca oamenii să fie îmbrăcaţi cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea.
De asemenea, nu este bine ca de Înviere să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce somnolenţă, ghinion sau recolte slabe.
În ziua de Paşti se mai spune că nu e bine să se consume oul cu sare, fiindcă autorul va transpira tot anul, iar Pasca, sau anafura sunt considerate tămăduitoare dacă se păstrează peste an bucăţele din acestea.
Tot legat de ou, se spune că masa de Paşti trebuie să se începă cu consumul unui ou, existând credinţa că astfel trupul va fi sănătos întreg anul, apoi peşte – pentru a fi sprinten precum acesta – şi mai apoi pasăre – pentru a fi uşor ca aceasta.
O altă tradiţie arată că dacă în ziua de Paşti prima persoană care intră în gospodărie este bărbat, acolo va exista noroc peste an.
Acestea sunt tradiţii şi obiceiuri larg răspândite la nivelul ţării în comunitatea creştin-ortodoxă.
În afara acestora există tradiţii particulare întâlnite în anumite regiuni geografice sau în anumite comunităţi. Spre exemplu, în Moldova, în noaptea de Înviere, după slujba de la miezul nopţii, credincioşii obişnuiesc să însoţească momentul Învierii prin pocnitori care semnifică alungarea spiritelor rele.
Coşul de bunătăţi care se duce la sfinţit la biserică este pregătit strict după cele transmise din moşi-strămoşi: aici sunt aşezate, alături de bucate, seminţe de mac, sare, zahăr, făină, ceapă şi usturoi – simbolurii ale bucuriei de peste an. Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, şuncă, bani, flori, sfeclă roşie cu hrean şi ouăle roşii. De asemenea, coşul este acoperit un pled cusut cu modele specifice zonei.
Există o simbolistică specifică pentru sfinţirea celorlalte componente ale coşului cu bunătăţi: macul este aruncat în râu pentru a alunga seceta, sarea aduce belşug peste an, zahărul sfinţit este element tămăduitor pentru vitele bolnave, ceapa şi usturoiul au rol de protecţie împotriva insectelor, făina se presară pe câmp pentru ca rodul grâului să fie cel aşteptat.
Tot în Moldova există tradiţia ca fetele nemăritate să meargă la biserică şi să spele clopotniţa cu apă neîncepută, iar dimineaţa trebuie să se spele cu aceasta pe faţă existând credinţa că astfel vor fi curtate de băieţii „de însurat” din localitate. La rândul lor, flăcăul care iubeşte o fată nemăritată trebuie să meargă la casa acesteia şi să-i ofere un ou roşu.
În unele zone din Moldova există tradiţia ca în dimineaţa Învierii, preotul să meargă el pe la casele oamenilor – aşezaţi în formă de cerc, cu lumânări aprinse – pentru a sfinţi coşul cu bucatele pascale.
În zona Bihorului, există o tradiţie care arată că oul împodobit de Paşte prevesteşte norocul: dacă după 40 de zile acesta nu se strică, atunci persoana va fi norocoasă. Tot în această zonă, în Joia Mare, se aprind focurile sacre ale Învierii în cimitire şi tot în această zi există obiceiul de a arunca ouă la ţintă. La încondeierea ouălor în Joia Mare, bihorenii folosesc un instrument specific numit „bijorca”.
În Apuseni, femeile merg la cimitir în noaptea Învierii să aprindă lumânări la morminte, iar prima zi de Paşte începe cu împărtăşania cu pască, după ce credincioşii se spală cu apă în care a fost pus un ou roşu, o monedă de aur şi urzică.
Tot în Apuseni, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce la cimitir şi este păzită de feciori. Este simbolul luptei între „hoţi” şi „păgubaşi”, iar cei care pierd sunt datori cu un „ospăţ”, pregătit fie de cei care au încercat să fure toaca şi nu au reuşit, fie de cei care nu au fost în stare să o păzească.
În Ţara Bârsei, există obiceiul – din Duminica Tomii – „Junilor Braşovului” – în care grupuri de tineri, asemănătoare colindătorilor sau căluşarilor, strâng ouă de la tinerele fete, după care, la Pietrele lui Solomon – aflate în zona Şcheii Braşovului – la picnic, încep diferite concursuri.
În zona Valea Arieşului există obiceiul „rostogolitului ouălor” care sunt lăsate să cadă spre o gaură din pământ.
În zona Lăpuşului din Maramureş, în duminica Paştelui copiii merg la prieteni şi la vecini – iar pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru că în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului – şi anunţă Învierea Domnului, iar fiecare gazdă dăruieşte câte un ou roşu.
În satele din Transilvania, în prima zi de Paşte, băieţii merg la udat cu parfum la casele fetelor de măritat, „ca să nu se veştejească” – obicei care semnifică înflorirea şi fecunditatea – , iar fetele îi răsplătesc cu ouă roşii, sau cozonac.
În zona judeţului Călăraşi, coşul pascal pentru sfinţit conţine, pe lângă bucate, şi un cocoş alb, existând tradiţia ca atunci când cocoşul cântă să însemne că Hristos a Înviat, iar cel mai norocos este acela al cărui cocoş cântă primul. După slujbă există obiceiul ca toţi cocoşii să fie dăruiţi oamenilor săraci.

Joi, 28 Aprilie 2016 00:00

Paşti sau Paşte?

Cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, praznicul praznicelor, duminica duminicilor figurează în calendarele ortodoxe ca „Învierea Domnului“ sau, glosată între paranteze, ca „Sfintele Paşti“. Următoarele două zile, lunea şi marţea, scrise tot cu roşu (deci tot de sărbătoare), sunt numite însă „a doua“ şi, respectiv, „a treia zi de Paşti“. Procedând în felul acesta, Biserica îşi afirmă preferinţa pentru numele cel mai acoperitor pentru conţinutul actual al sărbătorii (Învierea Domnului), făcând totodată concesie numelui nu foarte transparent şi, la urma urmelor, nici foarte fericit ales, impus însă de tradiţie (Paşti).

Ediţia cea mai recentă (a doua, din 2005) a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române spune că numele sărbătorii este substantiv propriu masculin, că are la singular forma Paşte, iar la plural, forma Paşti, şi pentru masculin, şi pentru feminin (spunem deopotrivă Sfinţii Paşti sau Sfintele Paşti). Cum s-a ajuns la situaţia neobişnuită ca un substantiv masculin la singular să fie, la plural, şi masculin, şi feminin? Sau, altfel spus, să fie şi masculin şi neutru? Pentru a explica aceasta, vom urmări mai întâi istoria formală a cuvântului. (Exemplele sunt scoase din Dicţionarul limbii române, îndeobşte cunoscut ca Dicţionarul Academiei.)

În primele noastre texte scrise întâlnim exclusiv forme de plural, articulat sau nu (paştile, paştilor, paşti), explicabil prin pluralul lat. paschae (cu desinenţa de plural -ae/-e trecută la -i încă din latina populară). Astfel, la Coresi, de pildă (Carte de învăţătură, 1581) aflăm: „Acestea sunt paştile de bucurie şi de veselie“ (datorită adjectivului pronominal acestea putem stabili că este vorba de un feminin); în Noul Testament din 1648 găsim: „sărbătoarea azimelor care să cheamă paştile“. Pentru singular, prima formă atestată în textele vechi este pasha, dar acesta este un cuvânt diferit, provenit nu din latină, ci din neogrecul pasha – apare, de pildă, într-un document slavo-român din Ţara Românească de la 1575, apoi la Dosoftei, în Viaţa şi petreacerea svinţilor (1682): „Dzi de adevărată pashă“. Singularul paşte, format de la pluralul paşti (după modelul alternanţei -şte/-şti din, de pildă, cleşte/cleşti, peşte/peşti), apare în texte ceva mai târziu, parcă spre a confirma că nu este forma primară. În Biblia din 1688, pentru Paştele evreiesc se foloseşte de obicei forma de singular Pasha (din greacă), dar şi forma de sorginte latină, Paşte, refăcută după pluralul Paşti – în Numeri 9, 10, de pildă, găsim: „va face Paştele Domnului în luna a doao“.

Singularul paşte a fost în unele cazuri simţit ca o formă de plural (sub influenţa modelului broască-broaşte), primind desinenţele corespunzătoare (v. de pildă Macedonski: „Mi-a rămas adânc în minte noaptea paştelor“). Întâlnim însă şi situaţia inversă: pluralul paşti a fost considerat singular, adăugându-i-se pentru plural desinenţa –uri: „Nouă paştiuri a trecut…“ (folclor, consemnat în 1910 de N. Păsculescu). Fenomenul nu este nemaiîntâlnit, fiind posibil în cazul numelor de localităţi precum Ipoteşti,  Bucureşti ş.a., care fiind simţite de vorbitori ca forme de singular capătă un plural în -uri: Nu sunt mai multe Bucureştiuri/Ipoteştiuri.
Concluzionând, forma primară, atestată de primele noastre texte, dar şi conformă cu evoluţia cuvântului dinspre latină spre o parte dintre limbile romanice (lat. fem. pl. pascahae > fr. pâques) este Paşti, şi pentru masculin, şi pentru feminin (neutru). Pentru singular, avem forma Paşte, doar masculină (spunem Paşte fericit, dar nu Paşte fericită). Acestea ar fi cazurile „logice“, explicabile prin evoluţia firească a limbii. Pe de altă parte, avem însă şi un singular Paşti (ca în A fost un Paşti fericit, care se poate explica prin forma de plural şi înţelesul de singular), dar şi un plural Paşte (doar feminin, pentru că putem spune Paşte fericite, dar nu Paşte fericiţi).

Să notăm, în final, în pofida dorinţei de normare academică, aparenta preferinţă a limbii moderne şi contemporane pentru forma Paşte (atât pentru singular, cât şi pentru plural), clară, de exemplu, în folosirile „căzute“ ale cuvântului din imprecaţii: „paştele şi grijania cui te-a închinat“ (Gh. Brăescu); „Paştele mă-ti!“ (Marin Preda), „ce paştele mamei voastre“ (Eugen Barbu).
Aşadar, în loc să le urăm prietenilor şi cunoscuţilor „Paşte/Paşti fericit!“ (referirea făcându-se aici la sărbătoarea în sine, fără a ţine seama de cele trei zile pe care le cuprinde) sau „Paşte/Paşti fericite!“ (aici vizând fiecare dintre cele trei zile ale sărbătorii), mai bine (şi mai creştineşte) ar trebui să le dorim ca Învierea Domnului să le aducă lumina, pacea şi bucuria vieţii celei noi întru Hristos.

Şoarece în loc de iepuraş, femei biciuite în lunea Paştelui şi atmosferă de Halloween în locul defilărilor solemne din biserică. Alţii preferă carnea de ţestoasă în loc de cea de miel. Sunt doar câteva dintre modurile ciudate în care oamenii de pe întreg globul sărbătoresc Învierea Domnului.
Poate cea mai şocantă tradiţie de Paşte are loc în Filipine, unde oamenii se crucifică în Vinerea Mare, asemenea lui Iisus. Filipinezii se lasă biciuiţi şi ţintuiţi pe cruce pentru că, spun ei, în acest fel le vor fi iertate păcatele.
Finlandezii confundă Învierea Domnului cu Halloweenul. Copiii se îmbracă în vrăjitori, colindă prin vecini după dulciuri, iar oamenii aprind focuri mari care să-i protejeze de duhurile rele.
În Cehia şi Slovacia femeile sunt biciuite cu nuiele în a doua zi de Paşte. Ritualul nu este unul dureros, ci are scopul de a aduce femeilor sănătate şi fertilitate.
Dacă românii nu concep Paştele fără tradiţionala friptură de miel, ei bine, columbienii preferă carnea de ţestoasă, tocăniţa de iguană sau friptura de rozătoare. În Australia, iepuraşul este considerat un animal rău, care strică recoltele, aşa ca ouăle roşii sunt aduse de un şobolan.
Grecii din insula Chios se războiesc cu petarde şi rachete, iar nemţii agaţă ouă vopsite în copaci.

Reţete medicale în valoare de 3.551.000 de lei au fost eliberate de către medici fără specializarea necesară, potrivit Raportului Curţii de Conturi privind evaluarea performanţelor unor Programe Naţionale de Sănătate derulate în perioada 2012-2014 la Ministerul Sănătăţii şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
De asemenea, CNAS a validat eliberarea de medicamente în valoare de 63.000 de lei, pentru pacienţi care erau decedaţi la data eliberării din farmacii a respectivelor medicamente. În acelaşi document se arată şi faptul că unităţile sanitare au achiziţionat materiale sanitare şi medicamente peste stocurile necesare şi că preţurile de achiziţie au fost diferite de la o unitate la alta, deşi produsele proveneau de la acelaşi furnizor. Raportul Curţii de Conturi menţionează şi lipsa de implicare a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte controlul implementării Programelor Naţionale de Sănătate pentru diabet şi boli rare, deşi aceasta este una dintre principalele atribuţii ale sale. În total, cheltuielile nejustificate se ridică la 9.424.000 de lei.
Raportul Curţii de Conturi pentru perioada 2012-2014, întocmit în urma analizării activităţii Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a unui număr de 21 de Case Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), în cadrul programului naţional de diabet zaharat, arată că în perioada 2012-2014 au apărut cheltuieli nelegale în valoare estimată de 9.424.000 lei. Astfel, medici care nu beneficiază de specializarea necesară prescrierii de reţete pentru afecţiuni diabetice au eliberat reţete în valoare de aproximativ 3.551.000 de lei. Aceste reţete au fost validate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), contrar legii.
Mai mult, de la 1 ianuarie 2012 şi până la 31 decembrie 2014, CAS a validat eliberarea de medicamente de către farmaciile cu circuit deschis, pe numele a 71 de pacienţi care figurau decedaţi în statistici. Valoarea respectivelor medicamente s-a ridicat la 63.000 de lei. Deşi medicii au prescris pastilele atunci când pacienţii erau în viaţă, ele au ieşit din farmacii în baza reţetelor după data decesului.
De asemenea, aceeaşi procedură a fost aplicată şi în cazul a 139 de pacienţi pentru care s-au eliberat medicamente în valoare de 33.000 de lei folosindu-se de numele pacienţilor care figurau decedaţi la data prescrierii.
În ceea ce priveşte pacienţii incluşi în Programul naţional de diabet zaharat, pentru 1.242 dintre ei au fost emise şi eliberate prescripţii medicale în valoare de aproximativ 452.000 de lei, în perioada în care aceştia figurau ca fiind internaţi în spital. Acest lucru este ilegat, având în vedere că legislaţia în vigoare precizează că un pacient nu poate beneficia în acelaşi timp de tratament intraspitalicesc şi de servicii medicale din ambulatoriu, pentru care este nevoie de prescripţie medicală.
Dacă ne referim la procedura de acordare a reţetelor pentru persoanele care suferă de afecţiuni diabetice, potrivit căreia pacienţii trebuie să treacă periodic pe la comisiile de specializare pentru a se putea începe sau continua un anumit tratament, acest procedeu nu a fost respectat. Astfel, s-au eliberat prescripţii medicale în valoare de 5.325.000 de lei fără ca pacientul să treacă pe la aceste comisii.  „Au fost validate în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), prescripţii medicale cu medicamente în valoare estimată de 5.325 mii lei fără aprobarea iniţierii şi/sau continuării tratamentului de către comisiile de specialitate, aşa cum prevăd actele normative incidente în vigoare. În aplicaţia SIUI, câmpurile ce permit introducerea aprobărilor comisiilor CJAS existente în modulele farmaciilor cu circuit închis şi farmaciilor cu circuit deschis, nu au fost completate corespunzător cu datele aferente astfel încât validarea acestor date să fie şi în funcţie de existenţa aprobărilor şi perioadelor pentru care s-a acordat aprobarea”, se arată în textul raportului. Rezultă de aici faptul că CNAS nu a controlat într-un mod corect modul de utilizare a fondurilor alocate pentru derularea programelor naţionale de sănătate şi nici nu a respectat prevederile legale referitoare la eliberarea reţetelor medicale.

Medicamente achiziţionate de spitale de la acelaşi furnizor, dar cu preţuri diferite

Chiar dacă Agenţia Naţională de Sănătate a întocmit rapoarte referitoare la modul în care au fost implementate programele naţionale de sănătate în unităţile sanitare, în cadrul acestor rapoarte nu s-a vorbit despre costurile de achiziţie a medicamentelor şi materialelor care variază de la o unitate la alta, deşi furnizorul este acelaşi. „Spre exemplu, în cadrul Programului de diagnostic şi tratament pentru boli rare - Sindrom de imunodeficienţă primară, unităţile sanitare au achiziţionat medicamente de la acelaşi furnizor cu diferenţe de preţ de până la 60% între preţul cel mai mic (706 lei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov) şi preţul cel mai mare (1.166 lei la Spitalul Judeţean Zalău).
Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în cazul Programului de diabet zaharat, unde unităţile sanitare au achiziţionat consumabile pentru pompele de insulină (de aceeaşi marcă/tip) la preţuri diferite, de la acelaşi furnizor. Ceea ce rezultă că, unităţile sanitare care au aplicat procedura de achiziţie prin licitaţie deschisă, au obţinut, de regulă, un preţ de achiziţie mai mic faţă de cel obţinut prin alte proceduri de achiziţie, respectiv cumpărare directă, cerere de ofertă online sau negociere fără publicarea unui anunţ”, se arată în raportul Curţii de Conturi.
Rezultă de aici că Ministerul Sănătăţii nu şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte controlul implementării şi derulării programelor naţionale de sănătat. Astfel, responsabilii din cadrul ministerului nu au identificat aceste nereguli din cadrul spitalelor şi s-a ajuns la folosirea unor proceduri diferite de achiziţie a medicamentelor şi materialelor sanitare. Astfel, spitalele au achiziţionat aceste consumabile prin licitaţie deschisă, ceea ce a produs cheltuieli suplimentare faţă de fondurile alocate.
De asemenea, din cauza lipsei de implicare a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte evaluarea şi controlul, în momentul stabilirii bugetului nu s-a ţinut cont şi de stocurile existente în anumite unităţi sanitare, ceea ce a condus la achiziţionarea de materiale peste necesarul real. Curtea de Conturi arată că în aceste condiţii nu se poate vorbi despre o alocare echitabilă de fonduri în cazul programelor de sănătate pentru diabet şi boli rare.

O parte a problemei în lupta împotriva cancerului pancreatic este dificultatea de a „livra” medicamentele necesare chimioterapiei direct la pancreas, care este situat adânc în interiorul abdomenului. Această opţiune de tratament ar putea avea un impact imens. Echipa de la MIT a dezoltat de-a lungul ultimilor trei ani, bazându-se pe un polimer flexibil numit PLGA, care este deja utilizat pe scară largă pentru „livrarea” medicamentelor şi pentru diverse alte aplicaţii medicale, o tehnologie inovatoare.
Un film polimeric este rulat într-un tub îngust şi injectat printr-un cateter (un proces destul de simplu), după care se desface şi luptă cu tumorile. Medicamentele sunt încorporate în acel film subţire, apoi sunt eliberate treptat, pe o durată predeterminată de timp. Dispozitivul ingenios secretă medicamentul numai pe partea ataşată tumorii, ceea ce înseamnă că efectul asupra organelor din jur este minim. "Dispozitivul nostru poate realiza o eliberare localizată de medicamente  pentru a controla progresia tumorii şi micşorările potenţiale ale tumori pană la dimensiunea când un chirurg o va putea elimina", a declarat un cercetător din echipă, Laura Indolfi.
Cercetătorii anunţă că, în testele efectuate pe şoareci, filmul subţire a fost de până la 12 ori mai eficient decât tratamentele standard de chimioterapie. În grupuri de şoareci care poartă tumori pancreatice umane, creşterea tumorii a încetinit sau chiar s-a micşorat după ce a fost aplicat tratamentul cu noul dispozitiv. Mai mult de atât, a crescut cantitatea de ţesut necrozat, iar celulele canceroase moarte s-au îndepărtat mai uşor, prin intervenţie chirurgicală. A mai fost înregistrat un alt succes: au fost reduse metastazele, care reprezintă creşterea tumorilor secundare în organele din apropiere.
"Această combinaţie de eliberare locală este cronometrată, controlată şi combinată cu utilizarea compuşilor critici. Acest dispozitiv ar putea rezolva problemele vitale în ce priveşte cancerul pancreatic, şi anume furnizarea medicamentelor necesare fără a întâmpina obstacole în terapia farmacologică", a adăugat un alt cercetător, Elazer Edelman.
Nu este vorba doar de locaţia pancreasului, care face dificilă lupta împotriva acestui tip de cancer, ci despre faptul că tumorile pancreatice au puţine vase de sânge şi sunt adesea înconjurate de un strat gros şi fibros, care sunt dificil de penetrat de către medicamentele folosite în chimioterapie.
Chiar dacă medicamentele implicate sunt deja în uz, ar putea dura cel puţin cinci ani înainte ca acest tip de tratament să fie disponibil pentru pacienţi.
Cancerul de pancreas este una dintre afecţiunile maligne cele mai dificil de tratat şi cu o rată a mortalităţii extrem de ridicată pentru că, de cele mai multe ori, este diagnosticat în stadii avansate.

Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00

Totul despre semnificaţia oului de Paşte

În tradiţia românească dedicată Sărbătorilor Pascale, unul din elementele centrale îl ocupă oul, care este vopsit în roşu dar şi în alte culori, există o bogată tradiţie – devenită meşteşug – privind încondeierea oului, există obiceiul ciocniri ouălor în Duminica Paştelui, însoţită de rostirea cuvintelor „Hristos A Înviat” – „Adevărat A Înviat”, aşa cum de Înălţarea Domnului, regăsim aceeaşi tradiţie a colorării oului, şi ciocnirea acestora, însoţită de rostirea frazelor „Hristos S-A Înălţat” – „Adevărat S-A Înălţat”. Care este simbolistica oului şi de unde provin obiceiurile legate de acesta, încercăm să aflăm împreună, în rândurile care urmează.

Oul reînvierii naturii, simbol întâlnit pretutindeni

Semnificaţia oului de Paşte trebuie căutată cu mult timp în urmă, încă înainte de naşterea lui Hristos, atunci când exista obiceiul ca oul să fie dăruit, el simbolizând fecunditate, echilibru, viaţa şi reînnoirea naturii, iar obiceiul vopsirii oului a fost întâlnit pentru prima dată la chinezi, cu circa două mii de ani înainte de Hristos. Apoi, în multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă, iar în antichitate, mai ales la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii – plecând de la forma sa perfectă – fără început şi fără sfârşit.
Oul roşu a devenit simbol al creaţiei şi învierii, prin exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, culoarea roşie însemnând Sângele Domnului cel curs de pe Cruce pentru noi şi pentru mântuire dar şi simbolul văzut al învierii morţilor.
Legenda spune că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus acestuia „Hristos a înviat !“, conform unor specialişti acesta fiind şi motivul introducerii ouălor roşii în tradiţia sărbătorii Paştelui.
Alţii consideră că în lipsa unui izvor clar, obiceiul oului roşu a fost asimilat de către Biserică, fiindu-i dedicat chiar o rânduială specială la slujba din Duminica Paştelui, când este citită rugăciunea de binecuvântare a ouălor şi a brânzei.
Practica oului colorat s-a utilizat mai ales la popoarele Europei şi Asiei, însă romanii au fost cei care au introdus, se pare, practica încondeierii oului, desăvârşită ulterior prin tehnică, materiale şi simbolistica utilizată.
Aşadar roşul cu care sunt vopsite ouăle de Paşte reprezintă atât sângele lui Iisus care s-a scurs de pe Cruce cât şi focul, cu puterea lui purificatoare.
Pe de altă parte ciocnitul ouălor simbolizează sacrificiul lui Hristos, la noi existând tradiţia ca după Înviere, persoana mai în vârstă să ciocnească oul celuilalt în timp ce rosteşte “Hristos a Înviat”, iar celălalt spune “Adevărat a Înviat”.

Oul de Paşte, simbol cu valenţe magice

Obiceiurile populare păstrate în unele zone de la noi pornesc de la credinţa că oul roşu de Paşte are puteri miraculoase, vindecătoare, semnificând totodată şi frumuseţe, putere şi spor. De aici şi unele obiceiuri ca în dimineaţa Paştelui, oamenii să-şi spele faţa cu apă neîncepută în care se pune un ou roşu, în speranţa că până la Paştele următor vor avea parte de frumuseţe şi sănătate.
La sate există şi tradiţia de a păstra cojile de la ouăle roşii pentru a fi îngropate în terenurile agricole, pentru ca pământul să fie roditor.
O tradiţie specială este întâlnită în Bucovina, acolo unde oul roşu este văzut ca apărător de diavol, existând credinţa că doar atunci când oamenii vor înceta să facă ouă roşii şi să umble cu colinda, el îşi va face apariţia.
Însă nu numai la români există tradiţia legată de oul colorat de Paşte, ci şi în alte ţări precum Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Italia, Franţa, Germania, Belgia, Finlanda, Ţările Baltice, Armenia sau Egipt.
După cum se ştie ouăle de Paşte nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori, precum galben, verde sau albastru. Astfel, dacă roşul simbolizează sângele, focul, dar şi dragostea şi bucuria de viaţă, galbenul ar semnifica lumina, tinereţea şi fericirea, verdele simbolizează renaşterea naturii, speranţa şi rodnicia iar albastrul – vitalitatea şi sănătatea.
Despre obicceiul încondeierii ouălor, în diferite zone din ţara noastră întâlnim tehnici variate, fie că sunt folosite ouă fierte sau ouă golite de conţinut, ouă din lemn sau alte materiale: există ouă vopsite în relief – în zona Putnei, ouă împodobite cu mărgele – în cea mai mare parte din Bucovina, ouă încondeiate din lemn – în mare parte din Moldova, ouă confecţionate din lut şi decorate – în Harghita.
Există şi o semnificaţie a liniilor şi figurilor prezente pe oul încondeiat: spirala înseamnă eternitate, linia verticală simboloizează viaţa, iar cea orizontală – moartea, sau dreptunghiul – care ar semnifica gândirea şi cunoaşterea.
Pentru încondeierea ouălor de Paşte se foloseşte o mică bucată de lemn cu un vârf metalic în capăt – numit chişiţă, iar ca tehnică de matriţare există diferite tehnologii, unele având la bază ceara.
În puţine zone din ţară s-a păstrat tradiţia colorării ouălor cu vopsele vegetale – obţinute din plante precum măceş – roşul, frunze de nuc – verde, ceapă sau mălin – galben, etc. Marea majoritate a artiştilor în încondeiere folosesc vopsele sintetice.
Există şi denumiri distincte în funcţie de felul în care este decorat oul, în diferite zone ale României: ouăle într-o singură culoare sunt numite „merişoare” – în Bucovina, iar cele monocrome cu ornamente sunt numite, generic, încondeiate. Ouăle în mai multe culori cu ornamente se numesc „muncite” sau „necăjite”, ori „închistrite” sau „împistrite”.
Să mai spunem că în tradiţia populară ouăle pentru vopsit de Paşte se aleg în miercurea din a patra săptămână de post, care se mai numeşte şi „miercurea Păresimilor“, iar vopsitul ouălor de Paşte se realizează de obicei în Joia Mare sau sâmbăta, însă niciodată în Vinerea Mare. De asemenea, oul se ciocneşte, în prima zi de Paşte, numai cap în cap – adică în vârfurile mai ascuţite, iar primul ou este ciocnit de bărbat care este capul familiei, sau de cei mai în vârstă.

Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare, cunoscută drept Săptămâna Patimilor, încheie cel mai lung şi cel mai aspru post de peste an, respectiv Postul Sfintelor Paşti. Este o săptămână distinctă a postului, ea amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile, şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post, care încep în prima luni după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi se încheie în Duminica Floriilor.
Săptămâna Mare (anul acesta are loc în perioada 25-30 aprilie) are menirea de a pregăti credincioşii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Este vorba atât de o pregătire sufletească, cât şi de o pregătire trupească, postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte. În Bihor şi în Maramureş, este numită şi Săptămâna Neagră. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.
În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşeşte slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos. Prin caracterul şi conţinutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, săvârşite seara. Luni şi marţi, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învăţături ale Domnului. Miercurea Mare aminteşte de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiţă, dar şi de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginţi, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.
În Săptămâna Mare toată lumea este ocupată, pregătindu-se să întâmpine marea zi a Învierii Domnului. Săptămâna Mare este însoţită de o serie de tradiţii şi obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, se mătură curţile, se repară gardurile, se curăţă şurile, se scoate nămolul din şanţuri, se face curăţenie şi în grajdul animalelor. În ziua de luni se scot lucrurile la aerisit, se văruiesc casele, se spală sau se repară mobila, se spală geamurile şi perdelele. Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine.
În Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. În Joia Mare are loc spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei.
Joia Mare este ultima zi în care se fac slujbe pentru sufletul morţilor. Se duc la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe şi, după ce sunt sfinţite, se împart preotului, sătenilor, vecinilor, de sufletul celor duşi pe lumea cealaltă. Se spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la casele lor. În întâmpinarea lor, se aprind focuri în curţi sau în cimitire, pentru ca ei să se poată încălzi. Până joi trebuie terminat torsul de frica Joimăriţei, personaj întâlnit doar în mitologia românească, care pedepseşte fetele leneşe. În Joia Mare se prepară, de obicei, copturile pascale: pasca şi cozonacii şi se roşesc ouăle.
Vinerea Mare, cunoscută şi ca Vinerea Patimilor, Vinerea Paştilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă este ziua în care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre. Este zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă. În această zi nu se fac copturi, iar seara se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului, slujba înmormântării Domnului Iisus Hristos. În mijlocul bisericii, este aşezată o masă deosebită cu Epitaful deasupra, o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului. Credincioşii trec pe sub această masă, pentru a simboliza suferinţa prin care a trecut Iisus pe drumul Crucii. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici şi nici oţet, pentru că Domnul Iisus Hristos a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oţet.
Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paşti. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ''Mielul lui Dumnezeu'', simbolizând sacrificiul său desăvârşit. De obicei, de pe masa creştinilor, în ziua de Paşti nu lipsesc preparatele din miel, precum: drobul, borşul de miel, stufatul sau friptura.
În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paşti şi fac ultimele retuşuri prin casă. Principala grijă a oamenilor înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti nu este însă mâncarea, ci primenirea hainelor, căci, la fel ca apa, haina are un rol purificator. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti. Seara, gospodinele pregătesc coşul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere. În el pun, de regulă, o lumânare, ouă roşii, pască şi cozonac. În unele zone se mai pun şi o bucată de slănină, şuncă, zahăr, făină, sare, usturoi, busuioc, cârnaţi şi o coptură în formă de miel. Peste toate acestea se aşterne cel mai frumos ştergar din casă. Înainte de miezul nopţii, se porneşte către biserică, unde credincioşii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir şi aprind şi acolo lumânări, pentru a vesti şi celor de dincolo Învierea Mântuitorului.
În ziua de Paşti, gospodinele schimbă ştergarele cu unele albe, iar toată familia poartă haine noi. Copiii se trezesc dis-de-dimineaţă şi pornesc prin vecini, pentru a vesti Învierea Domnului, primind în dar ouă roşii şi bănuţi. Mai întâi merg băieţii şi apoi fetiţele, pentru că, după credinţa populară, este bine ca în ziua de Paşti să-ţi intre în casă mai întâi un băiat, ca să ai spor şi bogăţie.

Automobilele au apărut cu peste 100 de ani în urmă şi, treptat, au cucerit străzile oraşelor. Însă, astăzi, autoturismul nu mai este cel mai convenabil mijloc de transport: de exemplu, la Londra se circulă cu bicicleta mult mai repede, iar despre blocajele din trafic de la Moscova ştie multă lume, şi nu din auzite. De aceea, în multe oraşe au început să apară străzi pietonale, unde circulaţia autoturismelor este interzisă. Vă prezentăm cele mai frumoase opt oraşe care au început treptat să renunţe la autoturisme.

Copenhaga, Danemarca

Copenhaga este oraşul cu cel mai mic număr de automobile din Europa. Şi asta pentru că, în anul 1960, autorităţile au început, în mod special, să extindă zonele pietonale din centrul oraşului şi să îngusteze străzile rutiere. În prezent, în Copenhaga există 320 de kilometri de piste pentru biciclete, iar în viitorul apropiat este planificată construirea unei întregi magistrale, care să lege zonele periferice de centrul oraşului.

Hamburg, Germania

În centrul oraşului Hamburg nu există o interdicţie pentru circulaţia auto, însă Primăria face totul pentru că cetăţenii să circule mai uşor şi mai plăcut pe jos, pe bicicletă sau cu transportul în comun. Aici a fost lansat proiectul „Reţeaua verde”, care prevede că, în următorii 20 de ani, prin tot oraşul vor fi create spaţii verzi, piste pentru biciclişti şi trotuare. Zona pietonală va cuprinde circa 40% din oraş.

Madrid, Spania

Pe multe străzi centrale din Madrid, circulaţia auto este închisă, iar amenda pentru încălcarea interdicţiei este de 100 de dolari. Excepţia este valabilă doar pentru locuitorii cu domiciliul pe aceste străzi. În următorii cinci ani, autorităţile locale intenţionează să elibereze de maşini întreg centrul oraşului, iar străzile centrale să fie transformate în zone pietonale.

Paris, Franţa

În urmă cu doi ani, în capitala Franţei nivelul de poluare a crescut brusc, motiv pentru care autorităţile au hotărât ca circulaţia maşinilor în centrul oraşului să se desfăşoare alternativ: o zi maşinile cu numere pare, în cealaltă zi maşinile cu numere impare. Planul a funcţionat, iar nivelul de poluare s-a redus cu 30%. Până în anul 2020, Primăria capitalei franceze are planificată extinderea reţelei pistelor de biciclişti şi autorizarea accesului în centru doar a autoturismelor cu motor electric. Deocamdată, au fost construite doar câteva zone pietonale în centrul oraşului, iar locuitorii străzilor centrale nu au voie să-şi folosească maşinile în weekend.

Helsinki, Finlanda

În următorii zece ani, populaţia capitalei finlandeze va creşte, iar numărul maşinilor, dimpotrivă, va scădea. Autorităţile de la Helsinki intenţionează să mute circulaţia tuturor autoturismelor la periferie, iar în centrul oraşului să lase doar mijloacele de transport în comun. Aici au fost create deja dispozitive mobile, cu ajutorul cărora pot fi găsite foarte uşor parcările de biciclete din apropiere sau staţiile de tramvai, aşa că, treptat, maşinile în zonă devin inutile.

Chengdu, China

Străzile oraşului Chengdu au fost proiectate în aşa fel încât să poţi ajunge în orice loc pe jos în 15 minute. Automobilelor le-au fost atribuite doar jumătate din străzi, iar restul – bicicliştilor şi pietonilor.

Bogota, Columbia

La Bogota au început să construiască piste pentru biciclişti şi străzi pietonale încă din anii ’70. În prezent, în oraş există circa 300 de kilometri de piste de biciclete, iar majoritatea străzilor centrale sunt eliberate de autoturisme, prin centrul oraşului circulând programat doar autobuze.

Milano, Italia

Autorităţile milaneze distribuie gratuit vouchere pentru călătoria cu transportul în comun pentru şoferii care îşi lasă, în mod deliberat, maşinile acasă. Toate autoturismele sunt înregistrate într-un sistem special, iar când autovehiculul rămâne în parcare, pe cardul special al proprietarului sunt viraţi bani pentru călătoria cu transportul public.

În perioada 28 martie – 15 aprilie 2016, Primăria municipiului Galaţi a înregistrat 2621 solicitări privind acordarea unui ajutor de urgenţă sub formă de tichete sociale. În urma anchetelor efectuate şi a verificării documentelor depuse, 2369 de familii şi persoane singure vor primi tichete sociale pentru sărbătorile pascale.
Tichetele  sociale sunt distribuite prin poştă, la domiciliul beneficiarilor, în perioada 25 – 28 aprilie 2016. Valoarea ajutorului de urgenţă este de 100 lei (10 tichete x 10 lei) / persoană / familie.
Magazinele la care pot fi folosite tichetele sociale sunt: Billa, Ţapu Carpatin, Carrefour Market, Saltempo, Ana & Cornel, Penny Market, Neacşu, mai precizează Biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Pagina 5 din 87