N.S.S

N.S.S

Când un artist evoluează pentru ultima dată pe o scenă, se spune că este „cântecul său de lebădă”, ceea ce pare bizar, din moment ce lebedele nu sunt renumite pentru „prezenţa lor scenică”. Aşadar, de unde provine exact această expresie?
Originile sale sunt legate de o legendă veche de aproape două mii de ani care spune că lebedele cântă foarte frumos chiar înainte de a muri. Deşi, practic, acest lucru nu e chiar corect, există un sâmbure de adevăr. De exemplu, o anumită specie de lebădă (Cygnus cygnus) emite un sunet puternic în ultimele clipe de viaţă. Şi asta pentru că expulzează tot aerul din plămâni prin traheea sa foarte lungă. Sunetul a fost asemănat cu cel al unui clarinet la care cântă un sufleur neexperimentat. Nu este, deci, un cântec foarte frumos, dar cel puţin este adevărat că are loc înaintea morţii. Specia respectivă este foarte des întâlnită pe teritoriul Greciei, ceea ce a dat naştere ipotezei că în Grecia Antică, cei care au auzit păsările au exagerat puţin fenomenul şi astfel a luat naştere legenda.
Prima menţiune scrisă a cântecului de lebădă a apărut într-o fabulă a lui Esop, numită „Lebăda şi gâsca”: „Un bogătaş a cumpărat de la piaţă o gâscă şi o lebădă. Pe prima, pentru a fi gătită la masa de seară iar pe cea de-a doua pentru a-i asculta cântecul. Când bucătarul a trebuit să ucidă gâsca, a confundat cele două păsări, pentru că era întuneric şi a prins din greşeală lebăda. Aceasta, simţind ameninţarea morţii a început să cânte şi prin vocea sa a reuşit să se salveze.”
O altă menţiune poate fi găsită în opera lui Eschil „Agamemnon”, scrisă în 450 î.Hr: „Iată cum zace alături de iubita sa, după ce aceasta a cântat ultima sa elegie , asemenea unei lebede”.
Ideea lebedei care cântă înaintea morţii apare în nenumărate alte opere ale literaturii clasice, în poezie sau muzică. Platon, de exemplu, în dialogul intitulat „Phaidon” sau „Despre suflet”, afirmă că Socrate i-ar fi spus: „Nu crezi că am acelaşi spirit profetic ca şi o lebădă? Pentru că ea, atunci când simte că i se apropie sfârşitul, după ce a cântat toată viaţa, o face pentru ultima oară, mai puternic ca niciodată, bucurându-se că pleacă să se întâlnească cu zeul al cărei slujitor este. Dar oamenii, pentru că se tem de moarte, spun că lebedele cântă o elegie, fără să-şi dea seama că nici o pasăre nu cântă atunci când este îndurerată, când îi este frig sau foame; nici chiar privighetoarea, nici rândunica, nici pupăza, despre care se spune că îşi cântă tristeţea, deşi eu nu cred asta nici despre ele, nici despre lebede. Ele cântă spre gloria zeului Apollo şi au darul prezicerii, anticipând lucrurile bune care le aşteaptă pe lumea cealaltă, aşadar cântă şi se bucură în acea ultima zi mai mult ca niciodată. Iar eu, la fel, considerându-mă servitorul aceluiaşi zeu, deopotrivă cu lebedele, conştient că am primit de la stăpânul meu acelaşi dar al profeţiei ca şi ele, nu voi părăsi această lume mai puţin bucuros decât lebedele.”
Numeroase personalităţi istorice au încercat să demonteze această idee, aşa cum este cazul lui Pliniu cel Bătrân, care scria în primul secol după Hristos, în lucrarea sa monumentală „Istoria ştiinţelor naturale”: „Observaţiile şi experienţa mea arată că povestea lebedei muribunde care cântă este falsă”.
În ciuda acestui fapt, ideea s-a perpetuat în timp. În secolul 14, Chaucer scria în poemul „Parlamentul păsărilor”: „Geloasa lebădă cântă înainte de moarte”. De remarcat că acest poem este şi prima lucrare care face referire la Sf. Valentin ca sărbătoare a îndrăgostiţilor.
Chiar şi Leonardo da Vinci a fost convins de ideea lebedei care cântă. Acesta nota în jurnalul său: „Lebăda este albă, fără pată şi cântă duios atunci când moare. Shakespeare a amintit şi el despre acest lucru în piesa „Neguţătorul din Veneţia” scrisă în secolul 16: „Lăsaţi muzica să sune în timp ce el face alegerea; apoi, dacă va pierde, va avea un sfârşit asemănător lebedei, pierzându-se în muzică.”
Cât despre felul în care expresia „cântec de lebădă” a ajuns să fie asociată cu ultima operă sau reprezentaţie a unui artist, există referinţe destul de vagi.
Cea mai notabilă şi explicită pare a fi o colecţie de cântece scrise de Franz Schubert spre finalul vieţii, intitulată „Schwanengesang” (Cântec de lebădă). Compozitorul s-a stins la doar 31 de ani, în 1828, şi opera sa a fost publicată postum, un an mai târziu. Nu Schubert a fost însă cel care a pus acest nume colecţiei, ci Tobias Haslinger, cel care a publicat-o. De aici, probabil, expresia a căpătat conotaţia pe care o ştim astăzi.

Misterul unor structuri antice peruane denumite puquios, nişte gropi care coboară în spirală, în pământ şi au marginile consolidate cu pietre, a fost dezlegat după studierea unor imagini din satelit cu privire la amplasarea acestor puquios care erau nişte imense rezervoare de apă răspândite în deşertul Nazca, conform SPACE.com.
Platoul deşertic Nazca este celebru pentru reprezentările antropomorfe, zoomorfe şi geometrice trasate pe sol - aşa-numitele linii Nazca. Aceste linii nu sunt însă singurele vestigii ale civilizaţiei care s-a dezvoltat pe platoul Nazca între anii 200 î.Hr. şi 600 d.Hr. În această regiune au fost descoperite şi numeroase gropi săpate în spirală denumite puquios.
Rosa Lasaponara împreună cu echipa sa de la Institutul pentru Metodologie şi Analize de Mediu din Italia a examinat fotografii realizate din satelit ale acestor puquios şi a observat că poziţia lor, relativ la sursele de apă şi la aşezările umane din acea perioadă, le făcea să fie mai mult decât nişte simple rezervoare de apă, şi anume un veritabil sistem de transport al apei pe mari distanţe.
Aceste gropi de forma cochiliei unui melc aveau proprietatea de a canaliza energia vântului într-o serie de canale subterane, împingând apa spre diferite locuri din această regiune aridă, acolo unde era nevoie de ea. "Aşa-numitele puquios reprezintă cel mai ambiţios proiect hidraulic din regiunea Nazca, asigurând necesarul de apă pentru întregul an şi nu doar pentru agricultură şi irigaţii, ci şi pentru nevoile domestice" ale locuitorilor, a explicat Rosa Lasaponara într-un interviu oferit pentru BBC. "Prin faptul că a permis exploatarea unor surse inepuizabile de apă de-a lungul anului, indiferent de anotimp, sistemul de puquios a făcut posibilă practicarea intensivă a agriculturii într-unul dintre cele mai aride locuri din lume", a adăugat ea.
Construcţia acviferelor puquios, a mai susţinut cercetătorul italian, "a implicat folosirea unei tehnologii specializate", iar întreţinerea lor "era probabil asigurată printr-un sistem organizat de cooperare socială, similar celui folosit pentru a construi mai faimoasele linii Nazca, care, în anumite cazuri, au în mod evident legătură cu prezenţa apei", a mai susţinut ea.
Una dintre cele mai recente teorii despre liniile Nazca susţine că acestea ar fi reprezentat de fapt hărţi care indicau locaţia celor mai apropiate puquios din anumite zone. Deşi aceste desene megalitice din deşert au captat deopotrivă atenţia şi imaginaţia arheologilor, istoricilor şi pasionaţilor de mistere de-a lungul anilor, poate că explicaţia lor este legată de mai puţin spectaculoasele puquios, care, prin faptul că asigurau atât de necesara apă într-o zonă deşertică, au făcut posibilă însăşi apariţia şi dezvoltarea civilizaţiei Nazca.

Odată cu sosirea primăverii, alergiile se acutizează. Copacii înfloresc, polenul pluteşte în aer, iar rinita alergică şi strănutul pot deveni supărătoare pentru persoanele predispuse la alergii. Există, însă, mai multe trucuri naturale care pot combate alergiile de primăvară. Varza murată şi laptele bătut ajută organismul să facă faţă alergiilor. Motivul este conţinutul ridicat de probiotice din aceste produse alimentare. Ele ajută nu numai la îmbunătăţirea florei intestinale, dar inhibă şi substanţe specifice din organism numite histamine, care, la rândul lor, intensifică alergiile. Prin urmare, alimentele acide fermentate ajută la reducerea simptomelor de rinită alergică, potrivit experţilor. Consumul de broccoli crud combate, de asemenea, alergiile. Broccoli conţine antioxidanţi şi fitochimicale specifice, care sunt foarte utile pentru organism şi au capacitatea de a atenua reacţiile alergice. Cel mai indicat este consumul de broccoli preparat la abur, pentru a-şi păstra cantitatea maximă de substanţe benefice. Pentru a reduce simptomele alergiilor de primăvară, medicii recomanda suplimente de vitamina D. Aceasta creşte rezistenţa sistemului imunitar, ceea ce contribuie la lupta împotriva virusurilor şi bacteriilor. Mai mult decât atât, vitamina D are capacitatea de a combate alergiile prin reducerea inflamaţiei, ameliorează tusea, secreţiile nazale şi astmul cauzate de polen.

Oamenii de ştiinţă au constatat că fungicidele moderne, care sunt pulverizate pe fructe şi legume, cauzează modificări genetice în neuronii şoarecilor de laborator, similare cu cele ale bolilor de autism şi Alzheimer. Cercetătorii au expus celulele cerebrale la mai mult de 300 de pesticide şi fungicide diferite şi au constatat că o clasă de fungicide, respectiv strobilurinele, au produs modele de modificări genetice observate adesea în condiţiile umane. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Carolina de Nord, din Chapel Hill, speră că experimentul ar putea releva tipurile de substanţe din mediul înconjurător, care contribuie la dezvoltarea bolilor precum autismul. Ei au descoperit compuşi care produc semne genetice distinctive de autism şi ale altor boli neurodegenerative.
Clasa de fungicide strobilurine a fost aprobată spre utilizare în ultimii 20 de ani, cu mai mult de o jumătate de secol după ce primul individ a fost diagnosticat cu autism. După ce fungicidele au ajuns pe piaţă, acestea au fost folosite, deci pulverizate în cantităţi tot mai mari pe terenurile agricole pentru a proteja culturile de varză, spanac, salată verde, roşii, mere, pere şi struguri.
"Studiul a fost conceput pentru a încerca să identifice produsele chimice care ar putea provoca autism, dar noi nu afirmăm cu certitudine că acestea cauzează autismul. Studiul furnizează dovezi că aceste substanţe chimice sunt nefavorabile pentru neuroni şi favorizează neurodegenerarea", a declarat cercetătorul principal, Mark Zylka, al cărui studiu apare în Nature Communications.
Testele efectuate pe neuronii şoarecilor au arătat că aceşti compuşi au degradat activitatea genelor implicate în transmiterea sinaptică, mecanismul prin care neuronii comunică unii cu alţii. Teste suplimentare au aratat că expunerea la fungicide au determinat apariţia în neuronii şoarecilor a mai multor radicali liberi. Fungicidele au mai perturbat structurile numite microtubuli, a căror modificare ar putea afecta capacitatea de ”comunicare” a neuronilor maturi şi împiedica circulaţia normală a neuronilor din creierul în curs de dezvoltare. "Aceste fungicide constituie veşti proaste pentru neuroni", a declarat Mark Zylka.
Jeannie Lee, profesor de genetică la Şcoala de Medicină de la Harvard, care nu a fost implicată în cercetare, a declarat că acest studiu ar trebui să servească drept "un apel la trezire pentru agenţiile de reglementare şi pentru comunitatea medicală. Ea a adaugat că cercetarea are numeroase implicaţii extinse nu numai pentru autism, dar şi pentru boli precum cancerul şi maladia Parkinson, sau pentru sănătatea generaţiilor viitoare. "Acest nou studiu confirmă încă o dată faptul că cauzele autismului implică mai mulţi factori complecşi care interacţionează, inclusiv genetica, mediul şi dezvoltarea creierului”, a declarat Carol Povey, directorul Centrului britanic pentru Autism de la Societatea Naţională de Autism.

Cancerul este cauzat de mutaţiile din ADN-ul nostru. Dar multe dintre mutaţiile din genomul nostru nu par a avea legătură cu cancerul, iar unele pot fi instantaneu reparate de către celulele corpului nostru. Dar, cum pot fi depistate mutaţiile care vor duce la cancer? Cercetătorii cred că sunt aproape de a răspunde la această întrebare, după ce au constatat că există o legătură neaşteptată între anumite tipuri de cancer şi mutaţiile din genom.
O echipă de ceretători de la Facultatea de Medicină a Universităţii New South Wales (UNSW ), din Australia, a studiat mai mult de 20 de milioane de mutaţii ale ADN-ului pe mii de tumori. Ei au depistat că în multe tipuri de cancer, în special tipurile de cancer de piele, repararea ADN-ului este blocată într-o anumită regiune a genomului, cunoscută sub denumirea de "promotori de gene”. Aceste regiuni promotoare ale genei sunt adesea trecute cu vederea în procesul de căutare a cauzelor mutaţiilor cancerigene. Acestea par a fi incredibil de influente, deoarece ele controlează toate genele active şi inactive. Acest lucru înseamnă că ele influenţează cantitatea de proteine create, şi, la rândul lor, funcţia şi tipul celulei. Astfel, mutaţiile care au loc în aceste zone sunt deosebit de dăunătoare. Iar echipa a constatat că acestea sunt comune în anumite tipuri de cancer. "În timp ce corpul uman este destul de bun la propria reparaţie, există anumite părţi ale genomului nostru care sunt prost reparate atunci când exisă daune din cauza mutagenilor, cum ar fi lumina UV şi fumul de ţigară", a declarat autorul principal al studiului, Jason Wong.
Există diferite sisteme de reparaţii pentru a remedia aceste tipuri de mutaţii, de exemplu: daunele provocate ADN-ului de razele UV sunt reparate printr-un sistem cunoscut sub numele de reparare prin excizie de nucleotide (NER). Cercetătorii de la UNSW au descoperit că atunci când apar aceste mutaţii în regiunea promotoare a genomului, NER este blocată de o altă proteină din zonă, care controlează expresia genelor.
Acest lucru înseamnă că regiunea promotoare este deosebit de sensibilă la mutaţiile provocate de UV, iar atunci când acestea apar acolo este mult mai probabil să ducă la cancer. "Studiul nostru scoate în evidenţă necesitatea unei cercetări suplimentare cu privire la rolul mutaţiilor genei promotoare în dezvoltarea cancerului. Acest lucru ar putea ajuta medicii să determine de ce anumite tipuri de cancer se dezvoltă, permiţându-le să diagnosticheze cancerului mai devreme, selectând terapii de tratament adaptate pentru pacienţi", a declarat Jason Wong.
Acum, oamenii de ştiinţă ştiu doar un singur promotor al mutaţiilor, partea genei TERT, care contribuie la cancer. Pentru comparaţie, există mai multe gene, inclusiv TP53, despre care oamenii de ştiinţă ştiu că poate transforma o celulă normală în una canceroasă. "Nu am nevoie nevoie să pierdem timpul şi banii pacienţilor pentru investigarea cazurile de cancer şi a etapei genomului lor de cancer. Toate aceste date au fost puse la dispoziţia cercetătorilor pe platformele de partajare a datelor publice", a declarat co-autorul studiului şi hematologul John Pimanda.

Duminică, 24 Aprilie 2016 00:00

Cu euro sau fără?

Banca Naţională a prezentat recent un Raport asupra stabilităţii financiare care a conţinut în primul rând o expunere a circumstanţelor interne şi externe care ar putea ameninţa economia românească. Banca centrală şi-a propus după toate aparenţele să intervină periodic în dezbaterea internă şi să avertizeze asupra acelor decizii politice cu risc macroeconomic. De altfel, raportul Băncii, prezentat de viceguvernatorul Liviu Voinea, pune pe primul loc în rândul ”riscurilor sistemice” ceea ce numeşte ”cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar”. Pentru cei neavizaţi este vorba în primul rând de proiectul de lege recent care a făcut obiectul unor dezbateri pasionate privind modul cum s-ar rezolva relaţia dintre creditor şi debitor când acesta din urma nu mai poate plăti („legea dării în plată”). Banca Naţională a pledat insistent împotriva acestei legi care nu doar că ar provoca pagube băncilor creditoare, dar ar avea consecinţe nefaste şi în planul mai larg al macroeconomiei. Aşa cum era de aşteptat, mesajul a fost rău primit nu doar de ”avocaţii” debitorilor, dar şi de economiştii de factură mai riguros liberală. Motivele sunt desigur diferite. Unii văd aici o solidaritate urâtă a creditorilor uniţi împotriva datornicilor, ceilalţi acuză banca de ipocrizie, căci pe de o parte susţine proiecte pur politice (”prima casă”) iar pe de alta lansează avertismente prudenţiale (”darea în plată”).
Dar cu toate că subiectul acesta este foarte important, altceva ne-a atras atenţia. În cursul prezentării sale, în care a mai vorbit de riscurile pe care le prezintă criza refugiaţilor şi posibilitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, viceguvernatorul Liviu Voinea a atins în treacăt un subiect ignorat în România cu totul. E vorba de proiectul tot mai insistent, stimulat şi de euroscepticismul Marii Britanii, de a crea o Uniune mai strâns integrată care să conţină în primul rând nucleul ei vest-european. Miniştrii economiei din Germania şi Franţa au iniţiat deja proiecte mai precise privind unificarea fiscală care au rămas însă pe locul al doilea din cauza crizei refugiaţilor. Dar mai devreme sau mai târziu subiectul va reveni cu siguranţă, căci ţine de logica însăşi a monedei comune.
În România subiectul e cunoscut ca „Europa cu două viteze”, deşi modul acesta de a vorbi este ocolit în ultimii ani cu multă grjă ca să nu rănească anumite susceptibilităţi. De altfel, fostul preşedinte Traian Băsescu anunţase în câteva rânduri că se opune „Europei cu două viteze”, lăsând să se înţeleagă că ar fi ceva descalificant pentru ţările rămase în eşalonul secundar. Problema care trebuia în prealabil rezolvată era însă adoptarea monedei comune. Se pare însă că divizarea Europei după două nivele de dezvoltare e tot mai greu de evitat în condiţiile unor crize repetate care nu lasă nicio speranţă Uniunii Europene în forma actuală.
În acest context viceguvernatorul Liviu Voinea a lansat o întrebare: doreşte România să adere la nucleul euro, sau preferă să rămână într-un spaţiu aparte, care îşi are dezavantajele dar şi avantajele sale? Căci dacă aspiră să fie admisă în Europa mai strâns integrată, ar trebui să adopte de pe acum un calendar strict al pregătirilor pentru adoptarea monedei comune. Problema, a subliniat Liviu Voinea, pe bună dreptate, nu este una de ştiinţă economică, ci una pur politică.
Consecinţele sunt evidente. Dacă problema ar fi tratată cu luciditate ar trebui să devină un subiect de campanie electorală la toamnă înaintea legislativelor. Cu euro sau fără euro? O Românie prinsă într-o construcţie unitară sau o Românie mai suverană? Acestea ar fi întrebările.

În prezent, cinci din 10 părinţi din România asociază "autonomia copiilor” cu ideea de control, în loc să-i lase pe cei mici să descopere singuri lumea din jurul lor, se arată într-un studiu naţional realizat în luna aprilie 2016.
"Autonomia în educaţia copiilor" presupune ca părinţii să îi lase pe cei mici să descopere lucruri noi "în limite de siguranţă, să îi ghideze pentru a fi independenţi şi a face propriile alegeri, nu să-i controleze", se arată în studiu.
„În ceea ce priveşte dezvoltarea autonomiei prin joc, doar unul din 10 părinţi îşi lasă copiii să descopere singuri, pas cu pas, soluţia într-o activitate distractivă. Puţin peste jumătate dintre părinţi susţin orice iniţiativă a copilului lor, în timp ce opt din 10 declară că încurajează autonomia copiilor lor oferindu-le posibilitatea de alegere într-un context controlat de ei: îi lasă să decidă, atunci când consideră că este posibil, îi lasă să greşească într-un mediu cu risc controlat, îi învaţă să îşi formeze rutine (precum spălatul pe mâini înainte de masă)”, se arată în comunicatul de presă.
Studiul mai arată că o treime dintre părinţii din România nu ştiu cu ce să asocieze termenul de autonomie în educaţia copiilor; opt din 10 părinţi pun egalitate între conceptul de autonomie şi încrederea de sine a copilului, şapte din 10 declară că autonomia înseamnă protecţie şi şase din 10 o asociază cu ideea de libertate.
De asemenea, potrivit studiului, şapte din 10 părinţi declară că au un copil autonom dacă acesta cere să facă diferite lucruri singur, iniţiază şi propune activităţi de joacă şi face singur activităţile care ţin de igiena personală.
Mămicile din România sunt mai permisive decât tăticii, lăsând mai multe decizii la alegerea copiilor: cu ce sau cu cine se joacă, ce fel de activităţi fac împreună, gustările pe care le mănâncă. Studiul mai arată că patru din 10 părinţi îi lasă pe copii să decidă ce gustări mănâncă, iar gustările dintre mese preferate de nouă din 10 părinţi din România sunt fructele şi legumele, urmate de produsele lactate (patru din 10 părinţi).
Studiul naţional ,,Autonomia copiilor” a fost realizat de Cult Market Research, în perioada 1-14 aprilie 2016, pe un eşantion reprezentativ de 413 părinţi din mediul urban (jumătate mame şi jumătate taţi), cu copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, părinţii răspunzând chestionarului telefonic asistat de calculator (CATI).

Turismul tematic are un rol educaţional şi cultural, dar reprezintă şi un mijloc inedit de petrecere a timpului liber, mulţi dintre turiştii români preferând să practice activităţi din zona lor de interes şi să încerce experienţe noi, crede Alice Udrea, managing partner al unei agenţii de turism.
"Mulţi turişti aleg în ultima perioadă pachete de vacanţă pe yacht, tururi de tipul food&wine, participare la diferite evenimente (show-uri, concerte, petreceri, evenimente sportive), practicarea sporturilor de care nu dispun acasă – cum ar fi canyoning, kayaking, kiteboarding, yachting, escalade, offroad etc, tururiistorice sau pe segmentul arta şi arhitectură, tururi pentru biciclişti, motociclişti etc", spune Udrea. Potrivit acesteia, turiştii români au început să aleagă Parisul sau Budapesta, nu doar pentru obiectivele turistice clasice, ci şi pentru experienţa turismului gastronomic şi viticol, cu tururi şi degustrari la cele mai renumite domenii şi crame din lume, cum ar fi cele din regiunea Champagne sau Tokaj.
De asemenea, foarte populare au devenit vacanţele şi petrecerile pe yacht, în zone precum Grecia, Italia, Malta, Croaţia sau destinaţii exotice precum Thailanda. "Standardele românilor în materie de turism au crescut în ultima perioadă, aceştia dorind informaţii cât mai detaliate, încă de la început, cu privire la reputaţia locaţiei de cazare, cerându-ne o listă de review-uri, informaţii despre traseu şi durata lui, despre activităţile conforme cu interesele lor declarate, sugestii de restaurante, un meniu în funcţie de preferinţe, lista cu obiective turistice de vizitat şi chiar rezervarea de bilete pentru acele obiective. S-a creat o adevărată cultură a turismului printre români, iar turismul tematic devine din ce în ce mai important", spune Alice Udrea.

Duminică, 24 Aprilie 2016 00:00

Şcoala Altfel, la BNR Galaţi

În perioada 18 – 22 aprilie 2016, în cadrul săptămânii „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Banca Naţională a României, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, a organizat o serie de activităţi pe teme financiar-bancare adresate elevilor.
La activităţile educaţionale desfăşurate în perioada menţionată de către reprezentanţii Agenţiei BNR Galaţi au participat 425 de elevi şi profesori, din ciclul primar şi gimnazial, din 9 instituţii de învăţământ din judeţul Galaţi. Activităţile de educaţie financiară organizate de BNR Agenţia Galaţi în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Galaţi au oferit şansa elevilor să participe la prezentări susţinute de reprezentanţii băncii şi să vizioneze filme educaţionale, realizate de BNR în acest scop.
Parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României, proiectele educaţionale au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare.

Praznic împărătesc, sărbătorit cu o săptămână înaintea Sfintelor Paşti în toată Biserica Creştină, Floriile nu înseamnă numai ramuri de salcie şi măslin. Mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic şi măslin la intrarea triumfală în Ierusalim dintr-un prinos de bucurie, ca un semn al biruinţei împotriva morţii înfăptuite prin învierea lui Lazăr. An de an, acest semn al prea-plinului biruinţei prevesteşte Paştele, înnoieşte sufletul, netezeşte cărările dintre oameni, dezvăluie bunătatea şi dărnicia din noi.
Sâmbăta, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie sau mâţişori care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în săptămâna Sfânta a Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

Sâmbăta lui Lazăr, ziua când se dă pomană săracilor

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.
La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite trei mâţişori întregi in ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri de gât. Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere. În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.
Se spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşti.
În unele sate din Ialomiţa se mai păstrează încă obiceiul de a colinda de Florii. În Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus. Cel primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească. Ca de fiecare dată când vin colindătorii gazdele primesc copii cu drag. Îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. Speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!“. Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte. Tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.
Sărbătoarea mai este numită şi Duminica Stâlparilor – de la ramurile de măslin şi finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.
Denumirea populară a sărbătorii – Floriile – are origini păgâne, provenind de la zeiţa romană a florilor, Flora, zeiţa reînvierii naturii, care era sărbătorită la 28 aprilie prin ramuri înverzite simbolizând renaşterea naturii. În timp, creştinii au suprapus Sărbătoarea Floriilor peste prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim.
Duminica Floriilor nu este menţionată în Constituţiile apostolice, însă mai mulţi sfinţi, printre care îi menţionăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), Sfântul Ambrozie al Milanului (340-397) şi Sfântul Chiril al Ierusalimului (315-386) au redactat predici pentru cinstirea sărbătorii.
În secolul al IV-lea, pelerina apuseană Egeria descria în jurnalul ei de călătorie modul în care erau sărbătorite Floriile la Ierusalim, iar în Biserica Apuseană, primele menţiuni ale Sărbătorii Floriilor apar mai târziu, în secolul al VI-lea în scrierile Sfântul Isidor de Sevilla (560-636).

Semnificaţia ramurilor de salcie

„Floriile“ reprezintă termenul popular al sărbătorii, amintind de o veche serbare romană de la începutul primăverii – „Floralia“.
Obiceiul sfinţirii ramurilor de salcie în Duminica Floriilor, menţionat din secolele III-IV, şi împodobirea icoanelor cu ramurile sfinţite îşi are originile în legendă: se spune că Fecioara Maria, aflând de Răstignirea lui Hristos, a plecat să-L caute şi pe malul unui râu a ajuns la o salcie, care şi-a făcut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioară să treacă peste apă, atrăgând binecuvântarea ei să nu ardă niciodată şi să rodească. Salcia a devenit astfel arbore sacru, fiind venerat ca atare în Duminica Floriilor. Ramurile de salcie sunt aduse de credincioşi la biserică, sunt sfinţite şi împărţite acestora, ca semn al biruinţei asupra morţii.
Salcia este menţionată în Vechiul Testament în timpul sărbătorii corturilor, praznic care aminteşte de eliberarea evreilor din Egipt, ca simbol al bucuriei şi al vieţii, iar în Psalmul 136, în care este descrisă disperarea evreilor aflaţi în robia babiloniană, salcia este prezentată ca fiind simbolul neputinţei şi al disperării.
Simbolul salciei este întalnit pentru prima dată în gândirea creştină, în scrierile Pastorului Hermas, unde martirii sunt numiţi „ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos, iar în scrierile unor Sfinţi Părinţi, salcia o reprezintă pe Fecioara Maria, care deşi alege fecioria – viaţa fără rod, Îl naşte pe Hristos.
Salcia era văzută pe vremea lui Eleusis, la ceremoniile desfăşurate în cinstea zeiţei Demetra – zeiţa agriculturii şi a recoltelor în mitologia greacă – şi a fiicei sale Persefona, ca simbol al fertilităţii – femeile îşi făceau un pat din ramuri de salcie, pe pământ, pe care stateau în tot timpul sărbătorii – dar şi ca simbol al castităţii.
Se observă că în toate aceste exemple salcia apare ca având în permanenţă o simbolistică duală: viaţa şi moartea.
Încă din cele mai vechi timpuri, salcia şi-a dovedit şi calităţi terapeutice, scoarţa – având în compoziţie salicina – şi frunzele fiind folosite pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor şi febrei.

Tradiţii de Florii în lume

La ortodocşi, Duminica Floriilor este asociată aşa cum aminteam de momentul Învierii lui Lazăr de către Iisus Hristos, moment care prefigurează Învierea Domnului şi învierea de obşte de la sfârşitul veacurilor.
La greci, Sâmbăta lui Lazăr este denumită popular “Primele Paşti”, Lazăr este asociat cu zeii care semnifică tinereţea – Adonis şi Atis, iar conform tradiţiei, în Sâmbăta lui Lazăr există obiceiul unei procesiuni cu caracter funerar, în care cei mici cântă pe la casele vecinilor “Lazarakia”, fiecare copil primind o mică prăjitură specifică sărbătorii.
În Cipru există obiceiul unor jocuri în care rolul lui Lazăr este jucat de copii, iar la vecinii bulgari, în Sâmbăta lui Lazăr, fetele tinere cântă şi dansează pe la casele cunoscuţilor “Lazariţa” – în fapt un ritual care semnifică trecerea de la copilărie la adolescenţă.
În Franţa există tradiţia veche de a imita aclamaţiile iudeilor “Osana !”, care în limba aramaică semnifică o rugăciune.
În legătură cu tradiţia sfinţirii ramurilor la biserică, aceasta este legată de ramuri de măslin, de dafin, conifere, salcie sau flori. Spre exemplu, în Grecia, după slujbă, credincioşii primesc o mică cruce împreună cu un buchet din ramuri de dafin, numit “vaya”, care este ţinut la icoanele din casele credincioşilor, similar obiceiurilor ramurilor de salcie din Rusia sau ţara noastră. Fiindcă am amintit de Rusia, aici există obiceiul ca mugurii de salcie să fie mâncaţi în Dumnica Floriilor, existând credinţa că astfel oamenii vor fi feriţi de caniculă pe perioada sezonului cald.
La greci există obiceiul ducerii la cimitir a unor ramuri binecuvântate, iar în Franţa sau în ţările latine există, de asemenea, obiceiul punerii sau plantării ramurilor sfinţite la mormintele celor dragi.
În ziua Floriilor, arabii aprind candele împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar la popoarele slave există obiceiul de a dărui celor apropiaţi ramuri de salcie.
În Germania, Duminica Floriilor se numeşte Duminica Verde datorită florilor şi ramurilor specifice sărbătorii, iar în Slovacia, copiii realizează pentru procesiune un copac, care se crede că are ramuri cu proprietăţi tămăduitoare. Obiceiul împodobirii unui copac este prezent şi în Polonia, unde este împodobit cu flori, în Ţările Baltice, unde este împodobit cu flori uscate şi cereale, şi în Austria, unde este decorat cu mere şi covrigi.

Tradiţii româneşti

Sărbătoarea Floriilor este însoţită în România de o mulţime de tradiţii şi obiceiuri.
În Sâmbăta lui Lazăr, spre exemplu se adună ramuri înmugurite de salcie, care se strâng în mănunchiuri şi se duc la biserică la slujba din dimineaţa Floriilor pentru sfinţire, apoi ramurile de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia. Se spune că ramurile de slacie sfinţită de la icoane se aruncă vara pe foc pentru a se împrăştia norii, că se pun în ogradă pentru a alunga grindina, sau că se aşează în mijlocul casei pentru a o proteja de trăsnete.
În plus, de Florii îşi sărbătoresc ziua onomastică toţi cei care la botez au primit nume de flori.
Conform altei tradiţii, ramurile de salcie puse sub pernele fetelor nemăritate le vor face pe acestea mai frumoase şi le vor aduce un soţ, iar în unele regiuni, oamenii îşi pun în jurul brâului crenguţe sfinţite de salcie, pentru a alunga şi proteja de boli.
Tot legat de fetele tinere, există un alt obicei, ca la miezul nopţii să se fiarbă busuioc în apă, iar în dimineaţa de Florii fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor, iar restul se toarnă la rădăcina unui păr, pentru ca feciorii să se uite după ele, ca după un copac înflorit.
Bătrânii spun că ramurile de salcie pot vindeca durerea de spate şi sunt chiar un antidot pentru muşcătura de şarpe. Un alt obicei legat de sănătate, similar celui din Rusia, spune că pe vremuri oamenii mâncau „mâţişori” de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi astfel de boli.
În unele regiuni rurale, Duminica Floriilor este ultima zi în care se poartă mărţişorul, în această zi acesta urmând să fie pus pe un copac înmugurit.
În unele zone încă se mai obişnuieşte ca în sâmbăta dinaintea Floriilor – sâmbăta lui Lazăr – , să se dea diferite produse de post de pomană, această sâmbătă fiind denumită popular „Moşii de Florii”.

Pagina 6 din 87