N.S.S

N.S.S

Muzeul de Artă Vizuală organizează joi, 14 aprilie, începând cu ora 18.00, vernisajul expoziţiei de pictură „Pro Boholţ”. Expoziţia cuprinde lucrări realizate în timpul taberei de creaţie ce s-a desfăşurat la Boholţ, Făgăraş, în 2015. Ele poartă semnăturile artiştilor Petre Chirea, Iulia Cândea-Daradici, Constantin Daradici, Corneliu Drăgan-Târgovişte, Mariusz Drohomirecki (Polonia), Corina Preda-Perianu şi Serge Vasilendiuc (Polonia).
Vasile Joantă, organizatorul şi sponsorul celor patru ediţii ale taberei de creaţie desfăşurate în satul natal, povesteşte: „Pentru organizator a fost mai mult decât o bucurie să stea, pitit într-un scaun ca la un concert de muzică clasică, să asculte gânduri, păreri şi certitudini, exprimate de artişti [...]; a fost martorul plăsmuirii unei comori inefabile, pe care furii nu o pot fura, moliile nu o pot roade, rugina nu o poate macula şi pentru care rămâne îndatorat tuturor şi fiecăruia în parte”.

Marţi, 12 aprilie 2016, la ora 17.30, la Librăria „Donaris” are loc lansarea cărţii „Căsuţa cu poveşti”, de Marilena Apostu. Volumul, publicat de Editura „Sinteze”, constituie debutul autoarei. „Momente, clipe minunate din viaţa mea sunt prinse în această carte. Sunt fericită acum, că Timpul nu mi le va putea răpi. Aşternându-le pe hârtie, au căpătat Imunitate. Transformă clipă în Eternitate, scriind! Vă aştept, dragii mei copii de pretutindeni, să fim împreună la lansarea acestei cărţi”, a declarat Marilena Apostu.
Sunt invitaţi toţi copiii, părinţii şi bunicii să se bucure de o carte plină cu poveşti cu tâlc, poveşti, vesele, sincere, pline de culoare şi tandreţe.

Duminică, 10 Aprilie 2016 00:00

Peisajul excepţional din Bisti Badlands

Bisti Badlands, numit şi Bisti / De-Na-Zin Wilderness, este un vast peisaj alcătuit din formaţiuni fantasmagorice din pământ şi piatră, situat în deşertul din nord-vestul statului New Mexico. Eroziunea eoliană şi acvatică, ce a durat secole de-a rândul, au sculptat în acea zonă o lume fantastică de formaţiuni ciudate de rocă ce au preluat forme neobişnuite de creneluri, turle, ciuperci şi altele, care au atras diferite nume: „Ouă crăpate", „Aripile Bisti" şi „Grădina de roci".
Bisti este derivat din cuvântul Navajo "Bistahi", care înseamnă „printre grămezile de lut”. Al doilea nume - De-Na-Zin - îşi are originea de la un alt cuvânt Navajo pentru "cranes" (cocori).
Această zonă puţin vizitată şi în mare parte necunoscută a fost cândva o deltă fluvială de pe malul unei vechi mări ce a existat în urmă cu 70 de milioane de ani. Pe măsură ce apele s-au retras, flora bogată s-a dezvoltat pe acele locuri şi multe animale preistorice cutreierau zona. Atunci când apa a dispărut în totalitate, a lăsat în urmă straturi de gresie amestecată cu argilă, şisturi şi cărbune. O mare parte a cărbunelui a ars în incendii.
Spre finalul ultimei ere glaciare, apele rezultate din topirea gheţarilor au dus la expunerea la aer a fosilelor şi lemnului pietrificat, precum şi la erodarea stâncilor în diverse forme stranii.
În principal, trei tipuri de formaţiuni sunt expuse în zona Bisti Wilderness: Formaţiunea Ojo Alamo, care prezintă depozite groase de cenuşă vulcanică dintr-o erupţie străveche; formaţiunea Fruitland şi şisturile Kirtland.
Formaţiunea Ojo Alamo conţine, în mare parte, fosile de animale preistorice. Formaţiunea Fruitland conţine straturi de gresie, şist şi cărbune şi s-a format atunci când condiţiile erau mlăştinoase, calde şi umede, cu drenaj slab. Şisturile Kirtland sunt produsul aluviunilor şi depozitelor de nisip.
Formele unice de ou sunt, de asemenea, rezultatul eroziunilor. Fisurile sunt rezultatul alterării diferenţiate, în timp ce diferenţele cromatice se datorează depunerilor de minerale de către apele care treceau printre rocile sedimentare.

Turmericul şi piperul negru conţin substanţe care pot favoriza buna funcţionare a sistemului digestiv al organismului. Berea consumată moderat poate fi de ajutor în procesul de digestie datorită fibrelor solubile pe care le conţine, acestea având o influenţă pozitivă în tranzitul intestinal. În cifre, 300 ml de bere pot conţine până la un gram de fibre solubile.
Medicii specialişti atrag atenţia asupra faptului că buna funcţionare a sistemului digestiv are efecte directe asupra a trei factori vitali pentru organism: greutatea corporală, imunitatea şi reglarea metabolismului, de aceea este foarte important să îi menţinem sănătatea şi buna funcţionare. Alimentele pe care le consumăm joacă un rol cheie într-o digestie sănătoasă. Specialiştii includ în categoria alimentelor benefice pentru sănătatea sistemului digestiv şi lichidele bogate în fibre, precum berea, consumată în cantităţi moderate.

Un consum moderat de bere poate îmbunătăţi digestia
 
”Un pahar de bere consumat după o masă mai copioasă sau după mâncăruri mai grase, poate acţiona benefic asupra întregului organism având un rol în îmbunătăţirea digestiei. Un consum moderat al acestei băuturi-aliment ar putea aduce beneficii organismului, contribuind la asigurarea unui tranzit intestinal corespunzător. Concret, fibrele pot stimula secreţia de acid gastric, pancreatite, enzime, gastrină şi colecistochinină, substanţe nutritive necesare pentru stimularea tranzitului intestinal corespunzător”, a declarat dr. Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Specialiştii atrag atenţia că secretul pentru obţinerea unor efecte benefice organismului constă în moderaţie, nutriţioniştii recomandând un consum de 330 ml în cazul femeilor şi 660 ml în cazul bărbaţilor.

Turmericul poate menţine sănătatea sistemului digestiv

Turmericul (un condiment extras din rădăcina plantei de Curcuma longa), este un remediu natural care poate sprijini hrănirea bacteriilor prietenoase ale sistemului digestiv. Condimentul conţine anumite substanţe active numite curcuminoide cu efecte antioxidante, antiinflamatorii şi anticancerigene. Nutriţioniştii recomandă consumarea turmericului (o linguriţă) diluat într-un pahar cu apă călduţă.

Piperul contribuie la o digestie corespunzătoare

Specialiştii în nutriţie recomandă ca piperul negru proaspăt măcinat să fie folosit la preparea mâncării. Studiile internaţionale făcute pe această mirodenie arată că piperul negru poate îmbunătăţi digestia şi stimulează imunitatea. Principala sa substanţă activă, piperina, poate îmbunătăţi digestia, poate ajuta la reducea nivelului de grăsimi în sânge şi are proprietăţi antioxidante. Piperul creşte nivelul secreţiei de acid din stomac, ajutând astfel sistemul digestiv al organismului. Crampele şi balonarea sunt doar două dintre simptomele unei funcţionări defectuoase a sistemului digestiv pe care piperul le combate.

Documentele care au stat la baza articolelor publicate în prima zi a afacerii ”Dosarele Panama” sunt doar o mică parte din imensa cantitate de informaţii confidenţiale scursă de la casa de avocatură Mossack Fonseca şi ajunsă în posesia reporterilor de investigaţii din întreaga lume.
Sunt, aşadar, aşteptate noi dezvăluiri, inclusiv în România, unde s-ar putea face lumină în tenebroasele circuite ale banilor dispăruţi din economia naţională prin intermediul firmelor offshore.

Un moldovean vindea o schelă românească unor turkmeni

În 1991, la UZTEL Ploieşti, 2000 de angajaţi produceau sonde şi alte utilaje necesare pentru extracţia petrolului. Erau mai puţini decât pe vremea comuniştilor – dar şi pieţele de desfacere erau mai puţine. Dispăruseră de pe lista cumpărătorilor, în primul rând, fostele republici sovietice. Turkmenistan, de exemplu. Unul dintre statele independente născute, după căderea URSS, pe scheletul aparatului de partid şi în jurul aparatnicilor locali. Dictatorul local, Niazov, zis Turkmenbaşi, adică „părintele turkmenilor”, a stabilit cine are voie şi cine nu să tehnologizeze extracţia resurselor petroliere. Ei bine: sondele româneşti au ieşit din graţiile Aşhabadului. Asta, până la apariţia lui Alexei Repede, cetăţeanul moldovean care preia, în 2005, uzina de utilaj pentru industria petrolului din Ploieşti. Basarabeanul avea o relaţie privilegiată cu Turkmenistanul. De unde până unde, doar Alexei Repede ştie. Poate avea legătură cu faptul că, pe vremea URSS, Repede primise de la partidul comunist dezlegare şi drept de semnătură în revista rss-moldovenească de bancuri admise de cenzură „Chipăruş”.
Acest Alexei Repede a apelat, prin fiica sa Olga, la o casă de avocatură din Panama pentru a deschide o firmă offshore care a deschis, la rândul ei, o altă firmă offshore care, apoi, în schimbul unor servicii de pretinsă consultanţă, a încasat şi transferat în conturi nefiscalizabile şi de necontrolat ale familiei 13 din totalul de 20 de milioane de dolari pe care Uztel i-a primit drept preţ pentru tehnologia extractivă exportată în Turkmenistan. Cifrele provin de la Garda Financiară din România şi s-ar putea să fie doar un bilanţ intermediar.

Amintiri cu cumetri

Casa de avocatură din Panama Mossack Fonseca, din arhivele căreia s-au scurs peste 11 milioane de documente confidenţiale, a lucrat în beneficiul multor nume ilustre ale planetei. Dar cum banii nu au miros, avocaţii panamezi au deschis firme offshore, la ei, în Panama, şi în alte paradisuri fiscale, oricui a plătit preţul corect. Lui Corneliu Iacubov, de exemplu, fost preşedinte al agenţiei care s-a ocupat, în judeţele din Moldova, de administrarea participaţiunilor statului în societăţile pe acţiuni. Aceasta, în epoca guvernării Văcăroiu, o perioadă excelentă pentru sustras mici dar multe averi din proprietatea statului şi transferat în lumi în care nimeni nu are voie să întrebe ai cui sunt banii.
Presa din România – şi chiar şi instanţele de judecată – au încercat în fel şi chip să treacă de opacitatea paradisurilor fiscale şi să identifice, de-a lungul vremii, combinaţiile şi ingineriile prin care Iacubov şi partenerii săi au fost în stare să devalizeze cel puţin această rafinărie. Documentele din Dosarele Panama intrate în posesia jurnaliştilor de la RISE Project relevă acum circuitul banilor furaţi de la Oneşti. Nu doar de către Iacubov, ci şi de alte personaje sinonime cu exploatarea resurselor naturale – cum ar fi Ovidiu Tender. Sau Vasile „Frank” Timiş, cel care a deschis prin aceeaşi „fabrică de firme” din Panama un offshore folosit la transferul RAFO Oneşti între diverşi proprietari proveniţi, până la urmă, din acelaşi cerc de interese economice, după cum relevă documentele acum ieşite la lumină.

Mica familie a marilor interese

Ani de zile, jurnaliştii de investigaţii din România au căutat identităţile oamenilor care, din spatele cutiilor poştale, deţin acţiuni anonime şi dirijează fluxul unor bani care, de drept, ar trebui să producă alţi bani şi să dezvolte economia naţională. A fost nevoie de acest moment ”Panama Papers” pentru ca lumina să cadă peste întreaga încrengătură de la Oneşti. Şi, astfel, s-a aflat că, începând cu anul 2000, controlul asupra RAFO a revenit reprezentanţilor omului israelian de afaceri Benjamin Steinmetz. Un nume des vehiculat în ultimele luni în România, în contextul afacerii cu retrocedările lui Paul Lambrino „Al României”, personaj aflat în prezent într-un prelungit arest la domiciliu.
RAFO nu este singura asociere dintre Beny Steinmetz şi Vasile Timiş. Una dintre companiile omului israelian de afaceri, a cărui avere colosală s-a construit pe moştenirea afacerii cu diamante a tatălui său, este acţionarul principal din spatele consorţiului care încearcă periodic să reia exploatarea aurului de la Roşia Montană. Şi intrarea lui Timiş în zona resurselor aurifere din Apuseni (moment care a coincis cu apariţia personajului pe piaţa românească) s-a făcut tot printr-o firmă năşită de Mossack Fonseca.

O lume mai puţin largă decât îi e renumele

O lungă listă de oameni de afaceri aflaţi în spatele unor firme offshore fusese publicată încă din 2013, în cadrul anchetei OffshoreLeaks, de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii. În mod deloc surprinzător, o bună parte dintre acele nume se regăsesc acum în „Panama Papers”: Sorin Ovidiu Vântu, Olga Repede sau Cristian Borcea au recurs la fabrica de firme a casei de avocatură Mossack Fonseca.
Ceea ce ştim, în acest moment, este doar o mică parte din ceea ce jurnaliştii români au reuşit să excaveze din volumul impresionant de informaţii în care încearcă să facă lumină de aproximativ o jumătate de an. Există deja, susţine Paul Radu, directorul RISE Project, o listă cu 100 de nume. Pe unii i-au găsit pur şi simplu nominalizaţi. De urma altora s-a dat, însă, mult mai greu, pentru că s-a pornit de la informaţii minore sau trunchiate, uneori de la presupunerea unor asocieri de afaceri şi s-a căutat în imensa bază de date la care au avut acces, povesteşte Daniel Bojin, coleg de echipă cu Paul Radu. Şi pe care au trebuit să o păstreze bine ascunsă, pentru a nu compromite efortul celor 400 de jurnalişti care, în întreaga lume, au descifrat, în lunile din urmă, tainele clienţilor fabricii panameze de firme de spălat şi pierdut urma banilor. În fond, sunt 250.000 de astfel de mici companii puse pe picioare de către casa de avocatură Mossack Fonseca şi vândute inclusiv unor personaje convinse că nimeni, niciodată, nu le va mai da de urmă în atât de stufosul univers al afacerilor globale.

Duminică, 10 Aprilie 2016 00:00

Revistele ISI, reţea de fraudă academică

Iată o ştire grozavă: o cercetătoare din Franţa în vârstă de 91 de ani a obţinut titlul de doctor cu o teză de istorie socială recentă. E vorba despre Colette Bourlier care a studiat situaţia muncitorilor imigranţi din Besançon în ultima jumătate a secolului trecut (The Guardian).
Dar nu atât vârsta cercetătoarei este de reţinut sau tema investigaţiei, ci faptul că titlul de doctor mai poate fi înţeles ca o încununare a carierei, ca o formă de recunoaştere a unei înalte competenţe, cu o valoare în sine, netranzacţionabilă. Colette Bourlier nu mai poate obţine niciun avantaj practic de pe urma acestui titlu, nici măcar sub raport academic. La 91 de ani, titlul de doctor este ceva gratuit şi, prin urmare, absolut.
Nu există poate exemplu mai contrastant prin comparaţie cu decăderea dramatică a titlurilor academice din toată lumea şi în special din România, unde doctoratul se află la polul opus. Dacă pentru cercetătoarea din Besançon, doctoratul nu are decât valoare în sine, în România tinde să aibă o valoare aproape exclusiv tranzacţionistă. E o monedă cu care posesorul cumpără un serviciu mai bine plătit, un post academic mai înalt, şi în general se caţără în poziţiile instituţionale cele mai avantajoase. În sine însă nu valorează nimic, deoarece nu s-a bazat pe niciun efort personal, pe nicio cercetare, fiind o jalnică compilaţie de texte mai mult sau mai puţin ingenioasă. Şi ca să fim mai riguroşi, e vorba de o monedă calpă, dar care continuă să circule şi să aducă benficii graţie unui acord social foarte larg. Câtă vreme societatea e de acord să folosească această monedă (diplomele de toate tipurile), ea valorează mult, adică exact atâta cât poate tranzacţiona.
Aşa se explică rezistenţa foarte mare a societăţii româneşti la recenta campanie de condamnare a plagiatelor. În ciuda tuturor presiunilor, ministrul Educaţiei nu a reuşit să întreprindă ceva decisiv, pierzându-se în proceduri şi lăsând cumva lucrurile să se rezolve de la sine. Dar stilul acesta ocolitor şi evaziv nu trebuie privit doar ca o trăsătură de caracter a ministrului, ci ca pe un răspuns al Guvernului la o nevăzută, dar puternică opoziţie a mediului academic. E ca şi cum ar veni cineva să confişte valuta, aşa cum bine ştim că s-a mai întâmplat. E de înţeles atunci că toţi deţinătorii de valută vor căuta să se protejeze.
Aşa cum am mai spus însă nu plagiatul în sine este marea problemă, el nefiind decât un caz particular al fraudei academice, care ia chipuri extrem de versatile şi despre care aflăm treptat tot mai multe lucruri.
La începutul lunii martie, 70 de cercetători din domeniul matematicii au adresat Ministerului Educaţiei un memoriu în care sunt semnalate câteva procedee de fraudare şi care solicită o reevaluare mai exigentă a listei de reviste indexate ISI. ”Politica de a folosi indicatori bibliometrici - se arată în memoriu - a constituit un progres la momentul adoptării sale, prin faptul că evaluarea publicaţiilor a devenit mai puţin subiectivă. Din păcate, a devenit evident în cei zece ani scurşi de atunci că simpla aplicare a indicatorilor bibliometrici drept criterii de selecţie nu este suficientă. Numărul revistelor indexate ISI româneşti a explodat, crescând de la 7 la 56 în intervalul 2006-2016. Se poate presupune că multe dintre aceste reviste au drept scop principal acumularea de articole şi citări ISI şi, cel mult secundar, publicarea unor rezultate ştiinţifice de calitate. Acelaşi fenomen a avut loc şi în străinătate, cu precădere în ţările asiatice fără tradiţie ştiinţifică puternică.”
Intervievat de Pressone.ro, cercetătorul Sergiu Moroianu, de la Institutul de Matematică al Academiei spune că: ”Efectul asupra credibilităţii oamenilor de ştiinţă din România în raport cu colegii din străinătate este catastrofal. E mai rău decât efectul poveştii romilor care au mâncat lebede la Viena (poveste inventată, se pare) asupra imaginii României în Europa de vest!”.
Dar acesta este efectul dureros de suprafaţă, căci ceea ce contează în cele din urmă e devalorizarea cercetării autentice. Şi aspectul cel mai important din acest exemplu este că una din cauzele degradării vieţii academice este chiar reforma modernizatoare din ultimul deceniu, care a introdus criterii cantitative (indicatori bibliometrici) de evaluare a performanţei intelectuale. Modernizarea aplicată pe un teren fără tradiţie intelectuală solidă, la fel ca în atâtea alte domenii, produce efecte contrare celor sperate. Aviz amatorilor de reforme cu orice preţ din Ministerul Educaţiei...

Vineri, 08 Aprilie 2016 00:00

Cinci moduri de a călători în timp

În 2009 fizicianul britanic Stephen Hawking a organizat o petrecere în exclusivitate pentru călătorii în timp. Pentru a se asigura că doar aceştia vor putea afla de petrecere, el a trimis invitaţiile un an mai târziu, după petrecere. Evident că nimeni nu a venit la petrecere. Într-un sens mai larg, suntem cu toţii călători în timp, în viitor, pe durata vieţii noastre. Dar, la fel ca în cazul unui râu, torentul curge cu viteze diferite în locuri diferite. Ştiinţa ne oferă câteva metode teoretice prin care putem ajunge mai rapid în viitor, pe care le vom prezenta în continuare.

1. Viteza

Viteza reprezintă cea mai uşoară şi mai practică modalitate de a ajunge în viitorul îndepărtat. Conform Teoriei relativităţii restrânse (speciale) a lui Einstein, atunci când un obiect călătoreşte la viteze relativiste, apropiate de viteza luminii, timpul încetineşte (se dilată) relativ la obiect prin comparaţie cu timpul mijloacelor de referinţă. Aceasta nu este un simplu experiment de gândire, ci a fost măsurat folosind două ceasuri atomice. Unul dintre ceasuri zbura într-un avion cu reacţie, în timp ce celălalt ceas a rămas staţionar, pe Pământ. Astfel, fizicienii au reuşit să demonstreze că pe un ceas care se deplasează cu viteză mare secundele se scurg mai încet.
Evident că, în cazul unui avion cu reacţie efectele sunt minuscule, dar sunt totuşi cuantificabile. Dacă însă ceasul s-ar afla într-o navă spaţială capabilă să călătorească cu 90% din viteza luminii, atunci pentru echipajul acelei nave timpul ar trece de 2,6 ori mai încet decât dacă s-ar afla pe Pământ.
În plus, cu cât ne apropiem mai mult de viteza luminii, cu atât mai extremă devine călătoria în timp. Cele mai ridicate viteze atinse cu tehnologia de care dispunem în prezent sunt cele cu care circulă protonii în interiorul acceleratorului de particule LHC din apropiere de Geneva - 99,9999991% din viteza luminii (299.792.458 metri/secundă). Apelând la relativitatea restrânsă putem calcula că 1 secundă pentru un astfel de proton este echivalentă cu 27.777.778 de secunde pentru noi - adică aproximativ 11 luni. Cu alte cuvinte, la CERN sunt trimişi protoni în viitor.
Fizicienii trebuie să ţină cont de această dilatare a timpului atunci când studiază particule care se descompun. În laborator, muonii (particule elementare cu o sarcină electrică egală cu a electronului dar cu o masă mult mai mare) se descompun de obicei după 2,2 microsecunde. Însă muonii care se deplasează foarte repede, aşa cum sunt cei generaţi în urma impactului dintre radiaţiile cosmice şi straturile superioare ale atmosferei, au nevoie de un timp de 10 ori mai mare pentru a se descompune.

2. Gravitaţia

Următoarea metodă de a călători în viitor este de asemenea inspirată de studiile lui Einstein. Conform Teoriei relativităţii generale, cu cât gravitaţia este mai puternică, cu atât timpul se dilată mai mult. Pe măsură ce ne apropiem de centrul Pământului, spre exemplu, gravitaţia creşte. De altfel, se poate spune că timpul trece mai greu pentru picioarele noastre decât pentru cap.
Chiar şi acest efect a fost măsurat. În 2010 fizicieni de la Institutul Naţional pentru Standarde şi Tehnologie din SUA (US National Institute of Standards and Technology - NIST) a plasat două ceasuri atomice pe două rafturi, unul aflat la 33 de centimetri deasupra celuilalt şi au măsurat diferenţa dintre timpul raportat de cele două. Ceasul aflat mai jos măsura trecerea timpului mai încet pentru că se afla mai aproape de centrul Pământului, iar gravitaţia era mai puternică pentru el decât pentru ceasul aflat deasupra sa, chiar şi cu doar 33 de centimetri.
Astfel, pentru a călători în viitorul îndepărtat trebuie să găsim o zonă din Univers cu o gravitaţie extrem de puternică, aşa cum este o gaură neagră. Cu cât ne apropiem mai mult de orizontul evenimentului (o barieră în spaţiu-timp unde viteza de evadare pentru o masă oarecare atinge şi apoi ar trebui să depăşească viteza luminii, făcând o evadare imposibilă), cu atât timpul se scurge mai încet. Evident însă că ar trebui mai întâi să putem supravieţui unei astfel de apropieri şi este important să nu trecem dincolo de această barieră pentru că apoi nu mai putem ieşi.
Cu toate acestea, efectul de dilatare temporală nu ar fi atât de puternic. Dacă presupunem că am dispune de tehnologia pentru a călători până la cea mai apropiată gaură neagră cunoscută, aflată la aproximativ 3.000 de ani lumină distanţă, dilatarea temporală rezultată în urma acestei călătorii ar fi mult mai mare decât dilatarea obţinută prin orbitarea orizontului evenimentului. De altfel, această situaţie este descrisă şi în filmul "Interstellar", unde o oră petrecută pe o planetă din apropierea unei găuri negre este echivalentă cu trecerea a 7 ani în timpul de pe Pământ.
Chiar şi aşa, în realitatea mundană, toate sistemele de localizare prin satelit (GPS) trebuie să fie construite în aşa fel încât să ţină cont de efectul de dilatare temporală (atât din cauza vitezei sateliţilor GPS de pe orbită cât şi a gravitaţiei resimţite de aceştia) pentru a funcţiona cu precizie. Fără anumite corecţii, sistemul GPS al telefonului mobil nu ar putea să ne arate cu exactitate locul în care aflăm, eroarea fiind "destul" de însemnată, de ordinul câtorva kilometri.

3. Animaţia suspendată

O altă metodă de a călători în viitor este animaţia suspendată (anabioză sau biostază) sau încetinirea percepţiei timpului prin încetinirea sau de-a dreptul oprirea proceselor metabolice şi apoi restartarea lor ulterioară. Spori ai unor bacterii pot "trăi" în această stare timp de milioane de ani, până sunt îndeplinite condiţiile potrivite de temperatură şi umiditate pentru a-şi reporni metabolismul. Unele mamifere, aşa cum sunt urşii, îşi pot încetini metabolismul pe perioada de hibernare, reducând substanţial nevoia celulelor de nutrienţi şi oxigen.
Oamenii vor putea să aplice vreodată această strategie existentă în natură? Deşi oprirea completă a metabolismului este, deocamdată cel puţin, cu mult peste capacităţile noastre tehnologice, unii oameni de ştiinţă lucrează deja la inducerea unei scurte stări de hibernare care să dureze cel puţin câteva ore - suficient însă pentru a salva o persoană aflată într-o stare de urgenţă medicală, aşa cum ar fi un stop cardio-respirator, până ajunge la un spital.
În anul 2005 o echipă de cercetători americani a demonstrat o modalitate de a încetini metabolismul la şoareci (animale care nu hibernează), expunând rozătoarele câte un minut la doze de sulfat de hidrogen, care activează aceiaşi receptori celulari ca şi oxigenul. Temperatura corpului rozătoarelor a scăzut la 13°C iar metabolismul lor a scăzut de 10 ori. După şase ore şoarecii au putut fi reanimaţi fără efecte secundare negative. Din păcate însă, experimentele similare derulate pe oi şi porci nu au avut acelaşi succes, ceea ce sugerează că această metodă nu este funcţională pentru mamiferele mai mari.
O altă metodă este cea a inducerii unei stări de hibernare hipotermică, prin înlocuirea sângelui cu o soluţie salină rece. Această metodă a funcţionat la porci şi este în prezent testată la Pittsburgh.

4. Găurile de vierme

Relativitatea generală permite şi posibilitatea existenţei sau a generării unor "scurtături" în spaţiu-timp denumite generic "găuri de vierme", care, teoretic ar putea să unească două puncte aflate la distanţe de milioane de ani lumină.
Numeroşi fizicieni, printre care şi Stephen Hawking, sunt de părere că găurile de vierme apar şi dispar în mod constant din Univers însă la o scară cuantică - mult mai mică decât un atom. Ar fi interesant dacă oamenii de ştiinţă ar putea identifica şi izola o astfel de gaură de vierme şi apoi să o mărească până la scara umană - pentru un astfel de lucru ar fi nevoie însă de o cantitate uriaşă de energie, dar, teoretic, nu este o imposibilitate.

5. Lumina

O altă idee, avansată de fizicianul american Ron Mallet, este folosirea unui cilindru rotativ de lumină pentru a distorsiona continuul spaţiu-timp. Orice obiect introdus într-un astfel de cilindru rotativ ar putea fi împins înainte în spaţiu-timp într-un mod similar bulelor care se rotesc la suprafaţa unei căni de cafea atunci când o amestecăm cu o linguriţă. Conform lui Mallet, un astfel de cilindru cu o geometrie perfectă ar putea propulsa un obiect atât în viitor cât şi în trecut - cu condiţia observată de Hawking ca întoarcerea în trecut să nu depăşească momentul în care dispozitivul de călătorit în timp a fost construit şi pornit.
După ce şi-a publicat teoria, în 2000, Ron Mallet încearcă să adune finanţările necesare pentru un experiment care să-i demonstreze conceptul. Un astfel de experiment ar implica introducerea de neutroni într-un sistem circular de lasere rotative.
Ideea sa nu a fost însă primită cu entuziasm de comunitatea ştiinţifică, mulţi cercetători invocând faptul că modelul său este afectat de o singularitate - o modalitate mai pretenţioasă folosită de fizicieni pentru a descrie o imposibilitate.

Această casă se află în oraşul Newport din statul american Oregon. În anul 1979, proprietara casei a devenit Almine Barton. Timp de 40 de ani, ea s-a ocupat de renovarea completă a tuturor încăperilor, iar ca model a ales epoca Renaşterii. La exterior, casa nu atrage cu absolut nimic, însă odată ce păşiţi în interior vă aşteaptă o adevărată călătorie în timp. Vă invităm să vedeţi această casă neobişnuită şi să plonjaţi în Renaştere.

Imaginea exterioară a casei. Aşa arată casa la exterior. Se poate trece cu uşurinţă pe lângă ea fără a ştii că, în interior, casa ascunde o întreagă epocă.

Bun venit în trecut! Odată intraţi în interior sunteţi portaţi instantaneu spre epoca Renaşterii. Materiale de finisare şi mobilierul pentru renovare au fost aduse din Europa.

Livingul. Proprietara casei a demolat pereţii de la parter şi astfel a obţinut o cameră de zi spaţioasă. În opinia ei, „fiecare colţ al camerei trebuie să fie o operă de artă.”

Sufrageria. Cele două scaune aşezate pentru locurile de onoare de la masă, se pot lăuda cu o istorie de circa 400 de ani. Celelalte şase scaune de la masă sunt din anii 1700. Tapiţeria lor se potriveşte la culoare cu covorul şi draperiile. Iar serviciul de masă a fost achiziţionat din Europa, fiecare obiect costând 150 de dolari.

Bucătăria. Bucătăria are o lungime de 13,7 metri şi este îmbrăcată cu plăci din lemn de mesteacăn. În centru se află o masă ce datează din anii 1800. Cu toate acestea, proprietara nu a uitat de obiectele de uz casnic moderne şi a instalat în bucătărie toate echipamentele tehnice necesare.

Camera de oaspeţi. Proprietara afirmă că lada de la capătul patului datează de la începutul secolului XI. De asemenea, camera de oaspeţi este decorată cu singura mochetă din casă, produsă în fabrică.

Dormitorul gazdei. Dormitorul principal se deosebeşte de cel al oaspeţilor nu doar prin patul de mărime „king-size”, ci şi prin pictura de pe tavan. Aceasta are o lungime de 4,3 metri şi o lăţime de 2,3 metri şi este montată pe un cadru subţire din aluminiu fixat în plafon.

Baia gazdei. Baia este decorată cu vitralii şi o masă de bibliotecă din epoca Victoriană, iar pe plafon au fost montate picturi şi medalioane imense din aur.

Întoarcerea la realitate. În casă există şi o cameră care face transferul din epoca renascentistă spre secolul XXI, aceasta având un televizor, un calculator şi jaluzele. Prin această casă, Almine Barton a demonstrat că o călătorie în trecut este posibilă, chiar dacă pentru aceasta au fost necesari 40 de ani.

Monarhul britanic George al IV-lea, unchi al Reginei Victoria, a domnit din 29 ianuarie 1820 până în 26 iunie 1830 şi a avut o pasiune neobişnuită pentru tărâmurile exotice. Reşedinţa sa de vară de la Brighton, Royal Pavilion, este o mărturie a fascinaţiei regelui pentru lumea orientală. Minaretele, turnurile şi cupolele conferă Pavilionului Regal o notă distinctă printre castelele englezeşti.
În 1827, George al IV-lea a primit ca dar diplomatic de la guvernatorul otoman al Egiptului şi Sudanului o girafă, cunoscută fiind pasiunea sa pentru tărâmurile îndepărtate. Paşa mai dăruise două girafe Papei şi regelui Franţei. Animalele erau orfane, capturate de pe teritoriul actual al Sudanului în urma unor partide de vânătoare, în timpul cărora mamele lor fuseseră ucise. Puii de girafă erau legaţi pe cămile şi transportaţi prin deşert până la Khartoum şi apoi în Egipt. Mulţi dintre ei nu supravieţuiau. Pentru continuarea călătoriei erau urcaţi pe vapoare, unde puntea era tăiată pentru ca animalele să scoată capul afară. Girafele reprezentau o atracţie deosebită şi erau foarte exotice pentru europeni.
Prima girafă adusă în Europa, înaintea celei primite de regele englez, fusese un cadou făcut lui Lorenzo de Medici tot de către un lider egiptean, în secolul 15. Animalul reuşise să supravieţuiască călătoriei până la Florenţa şi a fost prezentată mulţimii în cadrul unei parade somptuoase. Aceasta apare chiar imortalizată în frescele florentine.
Au trecut mai mult de 300 de ani şi nici o altă girafă nu a mai fost văzută în Europa. Oamenii nici nu erau siguri că ele există iar ilustraţiile care apăreau erau foarte bizare. Cei care călătoriseră în Africa le descriau artiştilor, care încercau să le reproducă, dar nu se apropiau prea mult de realitate.
La sfârşitul secolului 18, în era marilor explorări ştiinţifice, erau aduse în Europa schelete şi piei de girafă care erau atent examinate. O girafă moartă era foarte valoroasă în acest sens. Vânătoarea de girafe, foarte populară la acea vreme, era un lucru foarte, foarte brutal. Capturarea unei girafe vii era aproape imposibil de realizat, pentru că aceste animale se luptă atât de puternic să se elibereze, încât îşi rup picioarele sau gâtul.
Girafa destinată regelui George al IV-lea a călătorit de la Alexandria până în Malta, iar de aici a fost îmbarcată pe un alt vas care a făcut trei luni până în Anglia. Pentru o perioadă a poposit în docurile din Londra, iar apoi a fost adusă la Palatul Windsor. Grădinile zoologice aşa cum le cunoaştem noi astăzi nu existau la acea vreme. Din cauza bolii (suferea de gută), regele nu a mai putut petrece foarte mult timp la Brighton, la exoticul Pavilion Regal, aşadar girafa a fost ţinută într-o menajerie a Palatului Windsor, unde erau şi alte animale pe care le îndrăgea. În ultimii trei ani ai vieţii, suveranul s-a izolat de lume şi cea mai mare parte a timpului şi-o petrecea alături de acest animal favorit de companie, care era la fel de suferind ca şi el. La 10 luni după moartea monarhului a murit şi girafa. Aceasta a fost împăiată de taxidermistul John Gould, dar nu se ştie ce s-a întâmplat cu ea ulterior.

Miercuri, 06 Aprilie 2016 00:00

Afecţiuni care pot fi confundate cu stresul

Câteodată durerile musculare sau cele de cap semnalează afecţiuni mai grave decât efectele unei perioade stresante.
Mai jos vă prezentăm o listă cu patru afecţiuni care pot fi confundate cu stresul:
 
Anemia prin carenţă de fier
Semne: Oboseală constantă

Lipsa de fier din dietă (sau incapacitatea organismului de a absorbi acest mineral) poate să te lase fără energie. În mod clasic, anemia se defineşte ca fiind scăderea hemoglobinei (o proteină complexă ce reprezintă cea mai importantă componentă a globulelor roşii din sânge). Fierul ajută globulele roşii, care transportă oxigenul de la plămâni către resul oirganelor. Atunci când cineva este anemic, organismul nu primeşte tot oxigenul de care are nevoie. Ceea ce înseamnă că inima trebuie să muncească din ce în ce mai mult pentru a compensa lipsa de oxigen. Deficienţa de fier nediagnosticată la timp poate duce la aritmii cardiace, cardiomegalie sau alte boli cardiovasculare.
 
Hipertensiune
Semne: Dureri de cap intense
 
Durerea de cap dată de hipertensiune apare în special dimineaţa, este asociată cu ameţeli, tulburări de vedere, vâjâituri în urechi şi respiraţie grea. Simptomele acestea pot fi confundate uşor cu stresul, iar ignorarea lor poate duce la afecţiuni mai grave. Hipertensiunea poate preceda un accident vascular sau poate declanşa boli ale rinichilor. În cazul hipertensiunii neglijate, vasele mici de sânge din rinichi cedează sub presiunea prea mare şi astfel nu mai filtrează cum ar trebui reziduurile.
 
Dezechilibre hormonale
Semne: Luarea rapidă în greutate
 
Bolile autoimune, printre care tiroidita Hoshimoto sau boala Basedow Graves, în acest caz sistemul imun al organismului atacă tiroida, pe care o percepe ca fiind ţesut străin. Glanda tiroidă încearcă să compenseze lipsa hormonilor în organism prin creşterea în volum. Tiroida este glanda responsabilă cu reglarea metabolismului, a nivelului de energie şi a temperaturii corpului şi acţionează asupra sistemului nervos central, astfel încât orice dereglare în funcţionarea ei va afecta organismul şi stilul de viaţă. Alte simptome care pot apărea – oboseala, slăbiciunea musculară sau tulburările de atenţie.
 
Fibromialgia
Semne: Dureri musculare
 
Fibromialgia este o afectţune medicală cronică manifestată prin durere şi sensibilitate la nivelul muşchilor, tendoanelor şi articulaţiilor. Fibromialgia se mai caracterizează prin oboseală cronică, anxietate, depresie, un somn agitat şi tulburări la nivelul tranzitului intestinal.
Cauzele exacte ale acestei afecţiuni nu sunt cunoscute, dar persoanele diagnosticate cu fibromialgie simt durerea la anumiţi stimuli ce în mod normal ar fi inofensivi. Boala este dificil de diagnosticat pentru că varietatea şi severitatea simptomelor diferă de la o persoană la alta (tulburări de somn, dureri de cap, dureri musculare, oboseală, tulburări de memorie). Durerea cronică este cel mai frecvent simptom. Aceasta apare, de obicei, gradat.
Potrivit unui studiu din 2011 publicat în Clinical and Experimental Rheumatology, fibromialgia este a doua cea mai des întâlnită afecţiune pentru vizitele la medicul reumatolog. Cu toate acestea, deseori durează ani până este diagnosticată corect.

Pagina 9 din 87