Valentin TRUFAŞU

Valentin TRUFAŞU

Un deţinut încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi, condamnat definitiv la 10 ani, 4 luni şi 13 zile de închisoare, cere revizuirea deciziei prin care Curtea de Apel Galaţi l-a găsit vinovat pentru tentativă la omor calificat.
George Viorel Parmac a cerut Tribunalului Galaţi revizuirea sentinţei prin care a fost condamnat la 10 ani, 4 luni şi 13 zile de închisoare pentru tentativă la omor calificat, după ce a fost pe punctul să îşi trimită în lumea celor drepţi colegul de celulă. Acesta reclamă acum încălcarea procedurilor ce vizează procesul său şi cere rejudecarea dosarului.
George Viorel Parmac şi Marian Pleşcan au fost plasaţi în aceeaşi celulă pentru a-şi ispăşi pedepsele la care fuseseră condamnaţi, însă din primul moment în care s-au văzut cei doi au dat semne evidente că nu se înghit. Pe 22.05.2014, între cei doi bărbaţi a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia George Viorel Parmac a luat o lingură metalică ascuţită la un capăt, pe care un alt coleg de cameră o folosea pentru a pregăti ceva de mâncare, şi l-a lovit în zona toracică pe Marian Pleşcan.

Instanţa a refuzat să-i acorde daune victimei

Lovitura încasată de victimă a fost extrem de puternică, pentru că imediat după aceea Marian Pleşcan a început să sângereze, în timp ce agresorul a fugit la baie, unde a scăpat de obiectul cu care îl lovise şi care nu a mai fost ulterior găsit de anchetatori cu prilejul cercetării la faţa locului. Victima a fost transportată de urgenţă la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, pentru a i se salva viaţa. Medicii au constat ulterior că Marian Pleşcan suferise „o plagă înţepat-tăiată în zona hemitoracelui stâng, care i-a pus în pericol viaţa”. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi l-au trimis în judecată pe George Viorel Parmac pentru tentativă la omor calificat, iar victima a cerut iniţial 2.000 de lei daune materiale şi 25.000 de euro daune morale, reducându-şi apoi pretenţiile la 20.000 de euro. Judecătorii au considerat însă că victima nu a dovedit de ce ar fi îndreptăţită să primească sumele amintite şi le-a respins. George Viorel Parmac a fost condamnat iniţial de Tribunalul Galaţi la 6 ani de închisoare, pedeapsa fiind majorată ulterior de instanţa superioară la 10 ani, 4 luni şi 13 zile de închisoare.

Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe membrii unei reţele tranfrontaliere de falsificatori de carduri la pedepse ce totalizează 110 ani de închisoare, un record în materie penală, şi i-a obligat să restituie peste 650.000 de euro către bănci din toată lumea, ce fuseseră prejudiciate.
O reţea de hackeri români formată din 25 de persoane a pus pe jar autorităţile din 14 ţări din întreaga lume, după ce aceştia au confecţionat aparatură de skimming, pe care au folosit-o la diferite terminale ATM sau POS-uri din Germania, Spania, Elveţia, Portugalia, Franţa, Anglia, Ecuador, Columbia şi Austria. Datele obţinute astfel erau folosite pentru falsificarea unor carduri, utilizate ulterior pentru retragerea unor sume substanţiale de bani, pe teritoriile Republicii Dominicane, S.U.A., Japoniei, Iordaniei şi Nepalului. Din reţeaua de hackeri făcea parte şi tecuceanul Mihai Marius Enea Haisler, acesta fiind judecat alături de partenerii săi de fărădelegi pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, falsificare a instrumentelor de plată electronice, punere în circulaţie a instrumentelor de plată electronice, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic. La cererea procurorilor DIICOT au fost efectuate percheziţii domiciliare şi pe teritoriile Germaniei, Marii Britanii, S.U.A. şi Republicii Dominicane. Liderii grupării infracţionale au fost identificaţi ca fiind Gheară Constantin zis Tică, Ursu Romeo zis Boenică, Ghiuri Lucian zis Piticu şi Şerban Relu. Pe 2 februarie, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat în primă instanţă pe protagoniştii dosarului amintit la pedepse ce totalizează 110 ani de închisoare, sancţiunile penale pornind de la 8 ani şi ajungând până la 12 ani de închisoare. Valoarea prejudiciului cauzat fusese estimată iniţial de procurorii DIICOT la 2.000.000 euro, dar judecătorii au decis ca hackerii să restituie băncilor suma totală de 650.000 de euro, instituind sechestru pe maşinile şi locuinţele infractorilor până la recuperarea pagubei. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la instanţa superioară.

Tribunalul Galaţi a stabilit pe 31 ianuarie că toţi judecătorii de la Judecătoria Târgu Bujor sunt incompatibili să mai soluţioneze cazul lui Ivanciu Corcioveiu, tânărul care a spulberat doi copii cu un bolid şi a fugit apoi de la locul accidentului.  Ivanciu Corcioveiu  a îndoliat localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie, după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului. Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu, care nu a avut niciodată permis de conducere, conducea o maşină puternică (Alfa Romeo GT) cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii. Martorii au mai afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea, în ceea ce se numeşte „liniuţă”, în limbajul persoanelor care participă la curse ilegale de maşini. La doar câteva secunde după accident, deşi rănit, Ivanciu Corcioveiu a ieşit din maşina grav avariată (după ce a lovit copiii s-a izbit de un stâlp şi s-a răsturnat în şanţ) şi a luat-o la fugă spre localitatea învecinată. Autorul gravului accident de circulaţie a părăsit ţara şi s-a ascuns în Italia. Ivanciu Corcioveiu nu ar fi reuşit acest lucru fără ajutorul verilor săi, Costel Vieru şi Alexandru Vieru, care au condus maşina cu care individul  a ieşit din ţară, cu un act de identitate ce nu-i aparţinea.  Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar în prezent se află în arest preventiv. Acesta este judecat pentru conducere a unui autovehicul fără permis, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.  Tribunalul Galaţi a decis pe 31 ianuarie că toţi magistraţii de la Judecătoria Târgu Bujor sunt incompatibili să mai soluţioneze cazul acestuia, motivul fiind că judecătorii s-au pronunţat în diverse ocazii cu privire măsurile preventive luate în dosar. Noua instanţă desemnată să judece procesul tânărului inconştient este Judecătoria Galaţi.

Doi administratori de firmă cu spirit de iniţiativă s-au gândit să facă rost rapid de bani, înşelând o firmă care vinde maşini de lux în leasing. Escrocheria a ieşit repede la iveală, iar acum au fost obligaţi de judecători să plătească prejudiciul, dar vor sta ani buni şi la închisoare. Ilie Răileanu şi Daniel Perj, administratori la SC Rompanel SRL şi SC Biodisel SRL, au încheiat un contract de leasing financiar cu SC Unicredit Leasing Corporation IFN SA Bucureşti, în baza căruia se angajau să plătească mai multe autoturisme marca Mercedes Benz. În schimbul unor sume infime plătite iniţial, cei doi au primit folosinţa maşinilor, care au fost apoi vândute unor persoane din străinătate. Cei doi administratori au folosit banii în interes personal. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi i-a trimis în judecată pe cei doi administratori de firmă pentru înşelăciune în formă continuată, iar SC Unicredit Leasing Corporation IFN SA Bucureşti a cerut recuperarea prejudiciului, estimat la 149.419 euro. Ilie Răileanu şi Daniel Perj au încercat să se împace în timpul procesului cu firma pe care o prejudiciaseră, dar nu au reuşit. Pe 25 ianuarie, oamenii de afaceri au fost condamnaţi definitiv la câte 4 ani de închisoare cu executare de către Curtea de Apel Galaţi pentru înşelăciune în formă continuată. Instanţa i-a obligat să plătească 123.292 de lei şi 166.407 euro către S.C. Unicredit Leasing Corporation IFN SA Bucureşti, reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate.

În urma unei decizii a Ministerului Agriculturii, aproape toate instituţiile cu profil agricol din judeţul Galaţi au fost încorporate în Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi. În ultimii ani, toţi banii ce reprezintă subvenţii în agricultură au fost daţi prin intermediul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. În acest context, direcţiile agricole au ajuns să funcţioneze la cota de avarie, cu personal insuficient. În urma unei hotărâri a Ministerului Agriculturii luate la finele anului 2016, s-a decis ca cele mai multe structuri cu profil agricol din judeţe să funcţioneze în cadrul direcţiilor agricole. Astfel, camerele agricole şi inspectoratele cu atribuţii în domeniul agricol au devenit departamente în cadrul direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală. La Galaţi, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi va fi condusă de Floricel Dima, fostul director al Camerei Agricole Galaţi.

Mihaela Surugiu, fostul administrator al Asociaţiei de proprietari 251 din Galaţi, a ajuns în boxa acuzaţilor pentru delapidare şi înşelăciune în formă continuată. Femeia este acuzată că nu a mai plătit furnizorii de utilităţi din 2003 pentru asociaţia de proprietari pe care o administra la acel moment, motiv pentru care Apaterm a oprit apa caldă iar Apă Canal a stabilit un program pentru furnizarea apei reci. După numirea unui nou administrator la asociaţia de proprietari, au ieşit la iveală motivele pentru care furnizorii de utilităţi au sistat sau restricţionat furnizarea serviciilor. În gestiunea asociaţiei apărea o lipsă de peste 400.000 de lei, reprezentând suma ce ar fi trebuit plătită către Apaterm şi Apă Canal, la care nu s-au calculat penalităţi. Ulterior s-a descoperit că Mihaela Surugiu a încasat în paralel bani pentru întreţinere de la locatarii care nu ştiau că fusese demisă, motiv pentru care s-a ales cu o doua plângere penală la Poliţie. Nu a durat mult până când fostul administrator al Asociaţiei de proprietari 251 a dispărut cu arhiva administraţiei, ce a fost recuperată ulterior de poliţişti. Interesant de amintit este că, în ciuda prejudiciului substanţial, Mihaela Surugiu a fost judecată în libertate, nefiind stabilită nici măcar o măsură restrictivă de drepturi împotriva sa. Noua conducere a Asociaţiei de proprietari 251 a reuşit să obţină o reeşalonare a datoriilor către Apaterm şi Apă Canal, dar nu ştie dacă va mai reuşi să recupereze prejudiciul creat de fostul administrator.  Judecătoria Galaţi l-a condamnat pe fostul administrator la un an şi 8 luni de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării şi l-a trimis să presteze 90 de muncă în folosul comunităţii la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galaţi. Mihaela Surugiu a fost obligată şi să restituie peste 400.000 de lei către asociaţia de proprietari 251 din Galaţi, în contul prejudiciului pe care l-a provocat. Verdictul judecătorilor nu este definitiv, fiind deja atacat la instanţa superioară.

Judecătoria Galaţi l-a condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare pe un tânăr de 27 de ani care a provocat o tragedie în localitatea gălăţeană Tuluceşti la sfârşitul anului 2015, după ce a intrat cu autoturismul într-o maşină de Poliţie.
Pe 25 noiembrie 2015, gălăţeanul Lepădat Claudiu Stelian (27 de ani) a produs un grav accident de circulaţie în localitatea gălăţeană Tuluceşti, căruia i-au căzut victime doi poliţişti. Tânărul a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi a intrat pe contrasens, lovind în plin o maşină de Poliţie care se afla într-o misiune de patrulare pe DN26. Agentul şef principal de Poliţie Ionel Baben a murit pe loc, iar colegul său, agentul şef-adjunct Dorin Chiper, a fost accidentat grav, având nevoie de îngrijiri medicale serioase pentru a scăpa cu viaţă. În urma verificărilor, s-a descoperit că tânărul consumase băuturi alcoolice, iar în acest context a pierdut controlul autovehiculului şi a intrat în maşina de Poliţie. Şocul emoţional în comunitatea locală a fost atât de puternic la acel moment, încât a determinat preluarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
„Parchetul de pe lîngă Tribunalul Galaţi a apreciat că se impune preluarea acestei cauze de către noi, având în vedere complexitatea cauzei şi impactul social deosebit de puternic al faptelor săvârşite, calitatea persoanelor implicate, dar şi urmările produse”, a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Şoferul a fost reţinut iniţial pe bază de ordonanţă, iar Judecătoria Galaţi a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. La câteva luni după cele întâmplate, pe 7 iulie 2016, instanţa a înlocuit arestarea preventivă cu arestul la domiciliu în cazul acestuia, măsura fiind menţinută şi ulterior. Pe 19 ianuarie, Judecătoria Galaţi a pronunţat verdictul în acest caz, condamnându-l pe tânăr la trei ani de închisoare, dar cu suspendare sub supraveghere, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Asiguratorul SC Carpatica Asig SA a fost obligat să plătească daune morale şi materiale record către rudele poliţistului decedat şi omul legii care a supravieţuit, ce depăşesc 1,2 milioane de lei. Verdictul instanţei nu este definitiv.
Valentin TRUFAŞU

Decizia de neînţeles a Tribunalului Galaţi, care pe 19 ianuarie a înlocuit arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul unui traficant de carne vie. Pe 06.09.2016, procurorii DIICOT Galaţi au pus în mişcare acţiunea penală şi l-au reţinut pentru 24 de ore pe gălăţeanul Lazăr Mihai pentru trafic de minori şi trafic de persoane. Oamenii legii au descoperit că, în perioada ianuarie-august 2016, Lazăr Mihai a recrutat, transportat, transferat, adăpostit şi primit două victime, de sex feminin (o persoană minoră cu uşor retard mintal şi o persoană majoră din mediul rural, cu un grad redus de instrucţie şi stare materială extrem de precară) pe care, prin inducere în eroare (metoda „loverboy”), le-a obligat să se prostitueze.  ”Prin agresiune fizică şi psihică, profitând de imposibilitatea de a se apăra, de a-şi exprima voinţa şi de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei în diverse locaţii de pe raza judeţului Galaţi, comuna Movileni (persoana minoră) şi într-un club din localitatea Kassel – Germania (persoana majoră), însuşindu-şi în totalitate sumele de bani obţinute în această modalitate de către persoanele vătămate”, susţin procurorii DIICOT.  Parchetul mai are o şansă de a întoarce decizia la Curtea de Apel Galaţi, unde poate contesta hotărârea primei instanţe.

Zeci de grefieri gălăţeni au încetat astăzi activitatea, nemulţumiţi că începând cu luna februarie 2017 vor fi majorate doar salariile magistraţilor, nu şi cele ale personalului auxiliar de specialitate, aşa cum prevede o decizie a Curţii Constituţionale.
”Am declanşat un protest spontan pentru mărirea schemei de personal, dar şi pentru că nu se respectă decizia Curţii Constituţionale. Se interpretează eronat o decizie  a Curţii Constituţionale, în sensul că se măresc doar salariile magistraţilor, nu şi pe cele ale grefierilor. Noi nu ne măcinăm psihic, suntem pur şi simplu scribi, cum ne-au mai numit şi alţi miniştri... Eu ştiu că un scrib scrie după dictare, noi facem o sumedenie de lucruri, ce nu au legătură cu dictarea. Nu mai vorbesc de orele peste program. O asistentă medicală pleacă acasă după orele de program, la noi nu se mai ştie dacă e zi sau noapte, pentru că lucrăm aproape în continuu. Nu este posibil aşa ceva”, ne-a declarat Mirela State, preşedintele Sindicatului Ius-Lex Galaţi, ce reuneşte grefierii de la instanţele arondate Curţii de Apel Galaţi. Protestul de vineri a durat o oră, dar începând de luni, 30 ianuarie, acesta se va mări la două ore (urmând să aibă loc cel mai probabil în intervalul 12.00-14.00) şi va continua până când ministerul Justiţiei va da curs revendicărilor personalului auxiliar de specialitate.

Ilie Gheorghe (62 de ani), originar din localitatea gălăţeană Pechea, şi-a lovit mama în vârstă de 91 de ani cu pumnul şi a omorât-o pe loc. Femeia şi-a găsit sfârşitul după l-a întrebat pe fiul ei de furtul unor animale din sat. Bărbatul din Pechea şi-a pierdut cumpătul pentru câteva clipe şi, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, şi-a lovit mama cu pumnul. Incidentul s-a petrecut pe 8 mai 2016. Ilie Gheorghe a negat orice implicare în moartea mamei sale. Legiştii au stabilit însă că moartea femeii în vârstă de 91 de ani a fost violentă şi s-a datorat unei lovituri în zona capului. De altfel, în declaraţia dată iniţial în faţa judecătorului, care a judecat propunerea Parchetului de arestare preventivă, Ilie Gheorghe a recunoscut că şi-a lovit mama imobilizată la pat cu pumnul pentru că aceasta îl întrebase când se rezolvă o problemă legată de furtul unor animale din sat. Ulterior, bărbatul a formulat plângere penală împotriva judecătorului şi a grefierei de şedinţă, susţinând că i-ar fi falsificat declaraţia. Pe 20 ianuarie, Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe agresor la 19 ani de închisoare pentru omor. Verdictul poate fi atacat cu apel la instanţa superioară.

Pagina 2 din 261