×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 296

Joi, 27 Septembrie 2012 03:00

Noaptea Devoratorilor de Publicitate

Noaptea Devoratorilor de Publicitate, singura selecţie de spoturi publicitare din toată lumea, realizată de Jean Marie Boursicot, va fi adusă de Flanco în Galaţi, pe data de 28 septembrie. În cadrul evenimentului desfăşurat la Teatrul Muzical Nae Leonard, spectatorii vor putea viziona 290 de reclame alese pe muchie, vor avea parte de concursuri de creativitate, se vor juca şi vor putea testa tehnologie de ultimă oră. Noaptea este lungă, dar cu ajutorul cafelei şi a sucului, pe care le vor putea face chiar spectatorii, zorii zilei vor găsi sala încă plină. Popcornul merge de minune şi cu reclame, nu doar la film, aşa că va fi la discreţie. Costul biletului este de 30 lei.
La şedinţa Consiliului Judeţean din această săptămână au fost desemnaţi, prin vot, reprezentanţii CJ în cadrul mai multor instituţii gălăţene. Iniţial au fost făcute propunerile de fiecare partid în parte, iar apoi, în timpul pauzei, s-a creat coadă la urnă. Astfel, în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ speciale au fost aleşi mai mulţi consilieri, repartizaţi la câteva şcoli: la Şcoala Specială Nr.1 „Emil Gârleanu” – Fălcaru Valentin şi Gasparoti Petru, la Şcoala Specială Nr.2 „C. Pufan” – Ion Alexandru şi Gheorghe Dima, la Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” din Tecuci – Butunoi Ionel şi Cristovici Viorel şi la Grupul Şcolar „Simion Mehedinţi” - Ciprian Groza şi Magdalena Gaiu. Mai departe, CJ va fi reprezentat la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică de Butunoi Dorin, Zaharia Eugen, Sandu Mitică, Nicuşor Ursu, George Cătălin Stângă şi Emil Þuicu. De asemenea, au fost votaţi şi următorii: Tania Bogdan a fost aleasă pentru Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Viorica Sandu şi Tinca Podaru pentru Spitalul General C.F. Galaţi, Cătălin Agache pentru Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Apă Canal SA şi Carmen Pintilie, George Cătălin Stângă şi Dan Cristian Neicu pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean de marţi s-a votat desfiinţarea postului de director adjunct al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Motivul pentru care Sergiu Dumitrescu, directorul general al instituţiei de cultură, a înaintat adresa prin care solicita acest lucru, a fost „eficientizarea managementului”. De asemenea, în aceeaşi adresă este precizat şi faptul că, în urma acestei schimbări, numărul posturilor din cadrul Centrului Cultural va rămâne tot de 82 de locuri, câte erau până acum. Astfel, prin această decizie, funcţia pe care a ocupat-o Aurelia Bogatu până acum s-a desfiinţat, în schimb va fi creat un compartiment de „Relaţii publice”, care va fi prevăzut cu o funcţie de execuţie. Propunerea a fost votată de către consilieri, având doar patru mâini ridicate împotriva acesteia.
Vineri, 28 Septembrie 2012 03:00

Cum arată o pichetare perfectă?

Pensionarii noştri au protestat la Bucureşti săptămâna trecută, pentru a striga sus şi tare că vor să plece preşedintele ţării. Asta strigă la fiecare protest şi, credeţi-mă, nu sunt puţine - ei organizează, de regulă, minimum unul pe lună. Aproape fiecare organizaţie din Galaţi desfăşoară o astfel de acţiune în Galaţi sau în Capitală. Ceea ce apreciez eu la ei este faptul că nu se dau bătuţi. Sunt conştienţi că de puţine ori vor fi luaţi în seamă şi că nu vor fi schimbate foarte multe lucruri datorită acestor intervenţii. Atunci când pleacă în alt oraş, de multe ori pe cheltuiala lor, dorm în gară ori stau treji mai mult de 12 ore. Cu toate astea, pensionarii (fie ei în număr mare sau mic, în funcţie de condiţiile meteorologice sau de sărbătorile legale) sunt prezenţi la pichetări.
De asemenea, un alt aspect care m-a mirat la fiecare protest la care am fost, în calitate de reprezentant al presei, a fost ardoarea şi puterea cu care oamenii aceştia scandează. Ce scandează? Rime, lozinci şi alte astfel de texte ingenios gândite. Multe din ele stârnesc râsul şi ei ştiu asta. Vor să transmită un mesaj atât trecătorilor, cât şi politicienilor: priviţi, noi facem ceva şi am găsit modul în care ne putem exprima!
Mulţi erau atât de devotaţi cauzei pentru care luptă şi voiau cu tot dinadinsul să se facă auziţi de cei de la conducerea ţării şi a oraşului, că ignorau cu desăvârşire frigul şi vântul tăios sau soarele care le toropea capetele neacoperite. Câţi dintre noi nu-şi amintesc de protestele organizate în fiecare zi din iarna trecută, atât din ţară, cât şi din oraş? Ei bine, pregătiţi-vă, gălăţeni şi edili ai oraşului! Toamna se numără protestele - Alianţa Europensionarilor va ieşi la rampă în fiecare zi a lunii noiembrie, în faţa Prefecturii. De asemenea, demersurile pentru a primi aprobare şi pentru luna octombrie sunt în plină desfăşurare. Liderul acesteia promite pichetări cel puţin la fel de spectaculoase ca cel din luna iulie, când liderul a fost îmbrăcat în straie de deţinut, el fiind înconjurat şi de un grilaj, pentru a avea mai mult efect. Ceea ce a vrut să spună prin acest decor creat a fost faptul că politicenii sunt cei care ar trebui să fie în locul lui, în închisoare. Bineînţeles, acest neobişnuit protest nu a trecut neobservat de trecători. De edili, da, pentru că nu a ieşit nimeni la dialog cu pensionarii. Cu toate astea, nu se dau bătuţi. La fiecare acţiune, încearcă să aducă ceva nou, poate îi bagă cineva în seamă, poate reuşesc să schimbe ceva. Dacă aceasta ar fi soluţia, înseamnă că ei trebuie să găsească ingredientele unei pichetări perfecte, care să ajungă în atenţia cui trebuie.
Muzeul de Artă Vizuală organizează vineri, de la ora 18.00 vernisajul expoziţiei „Xilogravura-matrice stilistică VI”- curator, Suzana Fântânariu (România) şi asistent-curator, Ortansa Moraru (Canada).
Ampla expoziţie conţine în exclusivitate: xilogravură, linogravură, xilogravură-obiect, linogravură-instalaţie şi tehnică personală adiacentă, vizând străvechea gravură a tiparului înalt, cu mutaţiile survenite în arta contemporană. Este vorba despre un proiect complex, conceput şi iniţiat în 2007 de Suzana Fântânariu, profesor doctor la Facultatea de Arte şi Design - Universitatea de Vest, Timişoara, prin expoziţia „Xilogravura-Matrice Stilistică I”, deschisă la Centrul Cultural German din Timişoara.
Expun foşti studenţi ai  Facultăţii de Arte şi Design - Universitatea de Vest, Timişoara, alături de invitaţi de onoare din Canada, Mexic, Franţa şi România.
Vineri, 28 Septembrie 2012 03:00

150.000 de lei pentru biserici

Pentru biserici, se găsesc bani din vistieria publică. Au fost alocaţi, din bugetul judeţean, nu mai puţin de 150.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor de consolidare a bisericilor din comunele Vlădeşti şi din Umbrăreşti, în urma voturilor consilierilor judeţeni. Niciunul dintre preoţii acestor lăcaşuri de cult nu au primit întreaga sumă pe care au cerut-o în adresa trimisă Consiliului Judeţean, acestea fiind mult mai mari.
Deşi preotul Parohiei Umbrăreşti, Marin Vasile, a solicitat suma 1.093.441,86 de lei pentru executarea ultimelor lucrări, biserica a obţinut 100.000 de lei. O valoare de două ori mai mare decât cea din Vlădeşti, care a primit 50.000 de lei. Conform cererii înaintate de parohul Doru-George Arghiri, lăcaşul de cult pe care-l reprezintă are nevoie de 323.247 de lei pentru a finaliza construcţia acestuia, începută în anul 2007. Aceşti bani nu pot fi strânşi de la enoriaşi, în condiţiile în care 420 de familii sunt membre ale parohiei, şi dintre acestea 180 sunt constituite din văduve. Pentru acordarea acestor fonduri, preoţii promit menţionarea în rugăciunile zilnice a celor care au avut ceva de spus în luarea deciziei.
Luni, 01 Octombrie 2012 03:00

Alternativă la consumul de droguri

În ultimul an, s-a dublat numărul consumatorilor de droguri ilegale, conform datelor comunicate de reprezentanţii Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Galaţi. În vederea transmiterii unui mesaj şi a oferirii unei alternative a consumului de droguri tinerilor cu vârste cuprinse între 14 - 18 ani, CPECA a fost partener al evenimentului Lala Band, de sâmbătă seară. „Această manifestare culturală doreşte să fie o alternativă a petrecerii timpului liber. La eveniment, unde se va realiza şi informarea, educarea şi conştientizarea efectelor consumului de droguri, vor participa în jur de 2.000 de oameni”, a explicat sinsp. Angela Ene, şef al Serviciului Regional Antidrog Galaţi, la conferinţa care a precedat evenimentul. Anul trecut nu a fost înregistrat niciun deces din cauza consumului de aceste substanţe ilegale, dar tot mai mulţi tineri ajung la Unităţile de Primire Urgenţe a spitalelor de Pediatrie şi Judeţean „Sf.Ap. Andrei”. „În 2011, aproximativ 200 de tineri au ajuns la urgenţe din cauza drogurilor. Din nefericire, vârsta acestora este una destul de fragedă. Din informaţiile pe care am reuşit să le obţinem, în timpul anamnezei, motivaţia acestora a fost curiozitatea, teribilismul sau lipsa unei alternative. De aceea, evenimentul promovat vine ca o alternativă la consumul de droguri - cu cât sunt mai multe, fie ele culturale sau sportive, care să pună în valoare sănătatea mintală şi fizică, tinerii nu vor mai fi tentaţi să încerce aceste substanţe”, a spus Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Marți, 02 Octombrie 2012 03:00

AIESEC Galaţi recrutează membri

Organizaţia studenţească AIESEC Galaţi dă startul la recrutarea de toamnă a noilor membri, în perioada 1-18 octombrie, sub mesajul „Get the ticket for your lifetime experience”. Promovarea recrutării va avea loc la toate facultăţile din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, prin intermediul birourilor de informare, care oferă pliante şi revista organizaţiei. Tinerii care vor să se alăture celei mai mari organizaţii studenţeşti din lume trebuie să completeze un formular disponibil pe site-ul AIESEC Galaţi, după care vor fi chemaţi la un interviu. „Scopul este acela de a dezvolta personal şi profesional tinerii, oferindu-le un proces de învăţare unic bazat pe apartenenţa la un mediu global de învăţare, experienţa internaţională, oportunităţi de leadership - toate prin intermediul programelor oferite”, a explicat Adrian Radion, vicepreşedintele departamentului de Comunicare AIESEC Galaţi.
Noaptea devoratorilor de publicitate, sub sloganul „Doza ta de energie creativă”, care a avut loc la Teatrul Muzical „Nae Leonard” vineri noaptea, a fost un succes, numărându-se mai mult de 100 de gălăţeni dornici să devoreze reclame. Atmosfera dintre calupurile de reclame a fost întreţinută de Teo, de la programul de stand up comedy „Deko Cafe”, care a distrat publicul cu textele care stârneau hohote de râs. Au fost rulate patru calupuri de aproximativ o oră şi jumătate fiecare, timp în care au rulat pe ecranul de mari dimensiuni reclame din toată lumea, inclusiv din România. În pauze, gălăţenii s-au putut delecta cu sucuri proaspete sau cafea şi cu floricele de porumb, asigurate de sponsorul principal, Flanco. Astfel, timp de 8 ore au fost vizionate 290 de spoturi publicitare din toată lumea, selecţia de anul acesta cuprinzând şi 13 reclame româneşti, acestea primind aplauze din partea publicului.
Marți, 02 Octombrie 2012 03:00

Schimbare a programului la Ştiinţele Naturii

Începând cu data de 3 octombrie, programul de vizitare la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va fi următorul: luni şi marţi, închis; miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 9.00 la ora 17.00. Tarife: 6 lei adulţi; 1,5 lei copii, elevi şi studenţi, militari (pe baza carnetului de studii sau a livretului militar). Copiii sub 5 ani şi persoanele cu dizabilităţi beneficiază de gratuitate. În acest preţ este inclusă vizitarea Grădinii Botanice, a acvariului şi a expoziţiilor deschise în cadrul muzeului. La Planetariu se plăteşte separat un bilet de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei copiii peste 5 ani, elevii şi studenţii. Pentru observaţiile astronomice nocturne, organizate cu ocazii speciale (eclipse de lună, Perseidele etc.) se percepe un tarif de 3 lei de persoană. Taxa foto este de 15 lei pentru cei care doresc să facă fotografii în cadrul muzeului şi Grădinii Botanice sau Zoologice în scop necomercial. Pentru oficierea căsătoriilor în cadrul Grădinii Botanice sunt percepute următoarele tarife: cununie civilă – 400 lei; taxă foto-video – 200 lei în timpul programului de vizitare şi 250 lei în afara programului de vizitare.
Pagina 15 din 66