×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 330

Marți, 08 Octombrie 2013 03:00

A început vânătoarea vacanţelor de iarnă

Luna octombrie se grăbeşte să ne amintească, atât prin intermediul temperaturilor şi al fenomenelor meteorologice, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism, că a sosit timpul planificărilor pentru luna sărbătorilor de iarnă. Deşi poate părea prematur, această perioadă este perfectă pentru achiziţionarea pachetelor de Crăciun şi Revelion, datorită preţurilor accesibile, care vor începe să crească odată cu venirea lunii noiembrie. Aşadar, un tur virtual pe site-urile specializate de turism şi câteva vizite la agenţiile de turism ar trebuie să fie suficiente pentru o decizie în privinţa vacanţei de sărbători. Pachetele de vacanţă pentru zona noastră montană sunt diverse, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele. Spre exemplu, pentru un pachet de 4 nopţi cu mic dejun şi o noapte gratis cu mic dejun inclus la o pensiune din Predeal costă 270 de euro pentru două persoane într-o camera dublă. În plus, se poate asista la tăierea şi pregătirea porcului în Ajunul Crăciunului, cu ţuică, vin fiert, şorici şi pomana porcului şi se include cina festivă în seara de Crăciun, cu primirea lui Moş Crăciun, meniu complet, mâncare si băuturi. Un altfel de Crăciun puteţi petrece în Maramureş, cu doar 50 de lei de persoană pe zi, în perioada 24 decembrie - 30 decembrie la o pensiune cu capacitate de 9 locuri. O zi de cazare este oferită gratis iar din partea casei, în seara de Crăciun, se oferă palincă produsă în gospodăria proprie şi un platou tradiţional. Revelionul, ceva mai piperat Pentru petrecerea dintre ani petrecută în inima munţilor, preţurile se mai condimentează puţin. „În Buşteni, pachetul minim pleacă de 1.430 de lei de persoană, pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun inclus. Mai avem pentru Sovata preţuri de la 1.100 de lei de persoană, patru nopţi de cazare cu tichete valorice, sau Durău, ceva mai ieftin, cu preţuri de la 770 de lei de persoană, tot pentru patru nopţi de cazare. Toate aceste oferte au masa festivă dintre ani inclusă în preţ”, spune agentul de turism Eugenia Pătraşcu. O altă variantă de cazare la munte este închirierea în totalitate a unei vile. Însă acest lucru necesită, în majoritatea cazurilor, gruparea a cel puţin 10 persoane dispuse să şi gătească în vacanţă. Preţurile pentru vile pleacă de la 1.000 de lei pe zi pentru o vilă cu capacitate de 10 persoane în 5 camere, cu living şi bucătărie complet utilate şi funcţionale, într-o zonă relativ depărtată de pârtia de schi. Pentru o vilă situată pe Valea Prahovei, cu capacitate mare, de 18 persoane, cu acces la o piscină interioară, pârtie de schi la doi kilometri, mobilat ultramodern şi masă festivă de revelion, preţul se ridică la aproape 4.000 de euro, „cu o reducere de 10% dacă avansul de 1.000 de euro este achitat până pe 15 octombrie”, spune proprietarul vilei. Dacă puteţi achita un avans de până la 30% în luna octombrie, reducerile de preţ sunt importante, fiind cuprinse între 10 şi chiar 30% din preţul pachetului. Agenţiile de turism rulează în această perioadă oferte de revelion şi pentru locaţii din afara ţării. Eugenia Pătraşcu ne-a pus la dispoziţie câteva preţuri promoţionale. Astfel, pentru Istanbul preţul pentru patru nopţi de cazare este de 365 de euro de persoană, în care nu sunt incluse taxele de aeroport. Pentru 399 euro de persoană, fără taxe de aeroport, putem celebra noul an în Praga. Preţul este pentru patru nopţi, cu mic dejun inclus. La Viena putem merge cu preţuri de la 389 euro pentru patru nopti cu mic dejun inclus sau, într-o destinaţie mai exotică, precum Maroc, cu 985 euro, opt nopţi cu mic dejun inclus.
Zicala populară "a îngrăşa porcul în ajun" se aplică de minune gălăţenilor care fac rând de aşteptare în anotimpul premergător iernii la sediul firmelor care se ocupă cu izolaţia termică. Oamenii vor ca lucrarea să fie făcută, în primul rând repede iar acest lucru nu se poate respecta mereu, din cauza aglomeraţiei şi a vremii, care poate fi capricioasă. „În fiecare an se întâmplă la fel, toată vara semnăm câteva contracte iar toamna, când încep şi ploile, scade şi temperatura, toată lumea se înghesuie să-şi izoleze apartamentele. De ani de zile, în luna septembrie are loc acest fenomen", explică administratorul unei firmei de izolaţii termice, Andrei Bogdan. Ia-ţi vara sanie şi iarna car Vara este anotimpul perfect pentru lucrările de anvelopare pentru că temperatura permite materialelor să se usuce mai bine decât toamna, iar acest lucru scade din timpul în care muncitorii vor termina izolarea locuinţei. Vara pereţii sunt perfect uscaţi, pe când toamna umezeala este mai ridicată şi timpul de uscare este mai lung. În plus, muncitorii vor putea să acorde timp şi pentru lucrări anexe care apar odată cu efectuarea izolaţiei termice cum ar fi glafurile şi izolarea acestora cu un polistiren extrudat sau scoaterea cărămizilor acolo unde există şi proprietarul vrea să renunţe la ele. Preţuri mai mici de la an la an "Costurile pe care un proprietar trebuie să le suporte pentru anveloparea casei au scăzut în ultimii ani cu aproximativ 10%", mai spune Andrei Bogdan. Un lucru bun pentru buzunarul locatarului, dar în defavoarea câştigului firmelor specializate. Preţurile pentru izolaţia termică pleacă de la 50 de lei pe metru pătrat pentru etajele inferioare, respectiv parter şi etajul unu, cu materiale şi un polistiren cu densitate mai mică, şi poate ajunge la 75 de lei la etajele superioare, cu materiale de cea mai bună calitate şi un polistiren EPS80 cu densitate 15. "Oamenii fac în această perioadă o greşeală care îi va costa pe viitor. Dacă nu au răbdare să aştepte ca lucrarea să fie făcută de o firmă serioasă, se îndreaptă către oportunişti, care oferă un preţ ireal, 50 de lei pe metru pătrat indiferent de etaj. Polistirenul folosit de ei are densitate mai mică, de 12, adică folosesc un polistiren de interior, care nu asigură o izolaţie bună locuinţei", explică administratorul altei firme de izolaţii termice, Marius Ciucă. Mai mult decât atât, firmele producătoare au început să fabrice tot mai mult polistiren cu densitate mică, nepotrivită pentru o izolaţie exterioară.
Proiectul RTT (Resortisanţii Þărilor Terţe) implementat şi câştigat de Organizaţia Internaţională de Migraţie se adresează migranţilor din România iar unul din punctele de lucru se află la Galaţi. Fundaţia Familia găzduieşte acest proiect alături de celelalte două programe proprii, “Violenţa în familie” şi “Centru de zi pentru copiii aflaţi în dificultate”. Acest proiect este pentru trei ani şi are ca scop integrarea şi ajutorarea migranţilor care vin la studii, din ţările aflate în afara Uniunii Europene. “Noi le oferim toate informaţiile de care au nevoie ca să-şi rezolve orice problemă de care se pot lovi pe timpul şederii în ţara noastră. Concret, le spunem care sunt drepturile lor pe teritoriul României, îi îndrumăm spre Casa de Asigurări de Sănătate să-şi facă asigurarea medicală, care este gratuită, îi îndrumăm la medic dacă s-au îmbolnăvit, şi-au rupt o mână, un picior sau pentru orice altă problemă. Discutăm şi rezolvăm orice nelămurire”, explică directorul executiv al Fundaţiei Familia, Mariana Robea. Proiectul a început anul trecut şi a avut aproximativ 700 de membri basarabeni şi un singur chinez. În ţară mai există alte 14 oraşe unde s-au organizat centre de informare pentru astfel de persoane. Anul trecut proiectul a prevăzut şi organizarea unui curs gratuit de operator introducere date pentru migranţi, lucru care nu se mai întâmplă şi în acest an, pentru că numai este prevăzut în program. “Noi îi aşteptăm şi în acest an pe studenţii şi elevii migranţi la consiliere şi informare. Vom cere şi o situaţie de la Inspectoratul Şcolar, să ştim la ce număr ne aşteptăm”, spune directoarea fundaţiei.
Luni, 14 Octombrie 2013 03:00

Cancerul se poate trata!

Boala secolului cu incidenţa cea mai mare şi cu un impact terifiant la nivel psihologic nu este incurabilă. Cancerul se poate trata chiar şi în faze avansate apelând şi la terapii alternative care se bazează pe hrana vie cunoscută sub numele de alimentaţie raw-vegană. În lume există două clinici, în Mexic şi Ungaria, unde bolnavii de cancer sunt trataţi cu sucuri din plante, legume şi fructe, clisme cu cafea şi suplimente naturale. Terapia aparţine doctorului Max Gerson şi a fost concepută încă din 1920. Acest tip de tratament activează capacitatea corpului uman de a se vindeca singur, utilizând o alimentaţie exclusiv organică care acţionează asupra întregului organism şi nu localizat, doar asupra organului afectat. Terapia neconvenţională nu vindecă doar cancerul, ea acţionează benefic şi asupra hepatitei, diabetului, bolilor cardio-vasculare şi bolilor autoimune. Foarte puţin cunoscută la noi, această terapie nu beneficiază de aplicare sau măcar recomandare din partea medicilor oncologi. Informaţiile despre hrana vie, beneficiile ei şi tratamentul cu sucuri care vindecă cancerul se găsesc doar în cărţi, pe internet sau din mărturiile foştilor bolnavi care s-au vindecat urmând acest tratament.
Terapia Gerson urmăreşte trei paşi principali spre vindecarea bolilor: detoxifierea organismului, furnizarea către organism de substanţe nutritive esenţiale prin sucurile preparate din legume, fructe şi verdeţuri organice, nemodificate genetic, netratate chimic şi în final suplimentarea cu nutrienţi deficitari. După această perioadă pacientul va reveni la mâncarea solidă, din care trebuie să elimine neapărat sarea, zahărul, proteina animală, alcoolul, hrana procesată, conservele de orice fel. Hrana vie, neprocesată termic, este ideală pentru recuperarea bolnavului de cancer pentru că se elimină orice sursă de toxicitate din organism. Din categoria mâncărurilor raw-vegane fac parte toate alimentele în starea lor naturală, nealterate de căldură: supe reci, salate, paste din legume, sosuri, rulade, piureuri, toate făcute din verdeţuri, legume şi fructe. Alături de acestea se recomandă consumarea supei Hippocrate, preparată din ţelină, roşii, pătrunjel, usturoi, ceapă şi cartofi.
Regimul este total diferit de o alimentaţie tradiţională, iar cel care o urmează trebuie să fie în primul rând determinat şi disciplinat în urmarea ei.

Alimente interzise bolnavilor de cancer

În terapia Gerson sunt interzise toate alimentele fabricate sau procesate, conservate, congelate, rafinate, sărate, afumate sau sulfurate. Sunt interzise produsele lactate de toate tipurile, alcoolul, ananasul şi fructele de pădure care pot da reacţii alergice, avocado alături de toate tipurile de nuci care sunt prea bogate în grăsimi, soia şi produse din soia, condimente ca piperul negru, ardeiul iute, busuiocul şi alte plante aromatice, fasolea uscată şi păstăi, lucerna germinată şi lăstarii de fasole. Orice tip de carne şi peşte, zahăr alb, brun, făina rafinată sunt interzise cu desăvârşire, ca şi cafeaua şi ceaiurile cu conţinut de cofeină. Nu sunt acceptate nici ciupercile pentru că sunt greu digerabile.
Se interzice orice produs care conţine fluor, cum ar fi apa fluorizată, pasta de dinţi, apa de gură, vopsele de păr, substanţe de încreţire permanentă a părului, cosmetice, deodorante, ruj şi loţiuni. 
Alimentaţia este una din principalele cauze de îmbolnăvire alături de mediul poluat şi stresul tot mai mare. Ca metodă de prevenţie, autorul cărţii „Hrana vie în prevenirea şi vindecarea cancerului” , Elena Niţă Ibrian, scrie despre beneficiile hranei vii: „Eu personal consum hrană vie de peste 5 decenii şi nu mai am niciun fel de boală, fapt pentru care am încredere oarbă în eficinţa consumului de crudităţi naturale. De mi s-ar da tot aurul din lume tot nu m-aş mai întoarce vreodată la mâncărurile tradiţionale, care nu sunt altceva decât balast pentru corp şi totodată generatoare de boli, printre care se numără şi cancerul”. Autoarea cărţii este convinsă de puterea hranei vii pentru că a fost bolnavă de cancer şi s-a vindecat datorită regimului strict.

Psihicul, o armă de necontestat în tratarea cancerului

Reuşita în lupta cu necruţătoarea boală este strâns legată de starea psihică a bolnavului. Atunci când o persoană este diagnosticată cu cancer, indiferent de metoda de tratament, se impune ajutor psihologic care contribuie la vindecare prin puterea autosugestiei. Intervine din nou puterea de autovindecare a corpului uman. Există un doctor german pe nume Ryke Hamer despre care se spune că a vindecat bolnavi de cancer doar stând de vorbă cu ei. El a pledat pentru ideea că îmbolnăvirea de cancer survine după o traumă, un şoc emoţional care se propagă la nivel biologic. Din acest punct au urmat o serie de cercetări care au demonstrat că orice boală, nu doar cancerul, este controlată printr-o zonă din creier ce îi corespunde în mod direct. Această teorie permite bolnavului să înţeleagă de ce s-a îmbolnăvit şi îi oferă şanse reale de vindecare prin forţele proprii. Din păcate metoda nu a fost şi recunoscută de institutul german de medicină şi chiar s-a refuzat ca cercetările să fie continuate. Medicului i s-a retras licenţa medicală pe motiv că a refuzat să se conformeze principiilor medicinei standard. Chiar dacă nu există recunoaştere medicală a metodei de tratament iniţiată de medicul german, se cunosc beneficiile terapiei psihologice în procesul de tratarea a cancerului şi se recomandă alături de tratamentul medicamentos sau naturist.

De ce nu se prepară hrană vie în spitale?

Răspunsul poate fi la îndemână numai dacă avem în vedere considerentele financiare. În aceeaşi carte a Elenei Ibrian găsim şi o explicaţie pertinentă “ pentru că în spitale există o bucătărie dependentă de administraţie şi numai foarte puţini medici au cunoştinţe temeinice de dietetică. (…) Experţii respingeau această dietă anticanceroasă pentru că neavând cunoştinţe în domeniu o considerau ineficientă. ” Concluzia a fost redactată în cartea apărută în 2001. Au trecut 12 de ani de atunci iar situaţia nu s-a schimbat prea mult pentru că singurul răspuns pe care l-am primit de la doi specialişti în oncologie astăzi a fost simplu: “nu ştiu”.
Miercuri, 23 Octombrie 2013 03:00

Taximetriştii, la control

Primăria Galaţi se află într-o razie de controale în rândul taximetriştilor care vor fi verificaţi „la sânge”. Se urmăreşte în principal depistarea şoferilor care fac taximetrie fără atestat profesional de conducere în regim de taxi. Se mai are în vedere controlul aparatelor de taxare, afişajul corect care trebuie să permită clientului să vadă în orice moment aparatul şi eliberarea bonului fiscal.
Departamentul de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Electrică şi Electronică a Universităţii "Dunărea de Jos", alături de Centrul de Electronică Tehnologică şi Tehnici de Interconectare din cadrul Politehnicii Bucureşti, deschid astăzi cel de-al nouăsprezecelea "Simpozion Internaţional de Proiectare şi Tehnologie în Packing-ul Electronic". Programul întâlnirii debutează astăzi la primele ore ale dimineţii şi se va întinde pe tot parcursul weekend-ului. Invitaţii sunt specialişti de renume din China, Turcia, Germania, Ungaria şi Franţa, care vor dezbate teme de actualitate din domeniul tehnologiei, electronicii şi electricii. Cei aproximativ 100 de participanţi nu îşi vor petrece tot timpul la masa discuţiilor, ci vor avea parte şi de relaxare. Organizatorii le-au pregătit invitaţilor pentru sâmbătă un program artistic şi o oră de plimbare pe Dunăre. SIITME este organizat în fiecare an şi este singura conferinţă de tehnologie electronică din sud-estul Europei. SIITME este recunoscută de asociaţia profesională IEEE - Institute of Electrical and Electronics Engineers - cea mai mare asociaţie profesională dedicată excelenţei şi inovării tehnologice avansate.
Sâmbătă, 26 Octombrie 2013 02:48

"Banii de liceu" se acordă şi anul acesta

"Banii de liceu" ajung şi anul acesta în buzunarul elevilor care au nevoie de ei. Pentru a intra în posesia lor, elevii trebuie să îndeplinească câteva condiţii. În primul rând, venitul pe membru de familie nu trebuie să depăşească 150 de lei, iar în al doilea rând, elevul care intră în posesia ajutorului financiar trebuie să fie prezent la ore. În momentul când se vor depăşi 20 de absenţe pe lună se pierde dreptul la bani. Acordarea banilor nu este condiţionată de obţinerea unor rezultate de excepţie. Abia s-a încheiat perioada înscrierilor şi a anchetelor sociale care au avut scopul să verifice veridicitatea declaraţiilor de venit, iar prima listă a beneficiarilor se va afişa pe 28 octombrie. Cei care nu sunt incluşi pe lista beneficiarilor dar au depus cererile pentru acordarea banilor pot scrie contestaţii în zilele 28 octombrie - 2 noiembrie. Lista finală va fi afişată pe 7 noiembrie. Momentan, în sistem au fost introduşi 1.500 de elevi care vor intra în posesia banilor, iar anchetele sociale continuă peste tot în judeţ, după cum ne informează inspectorul general Laura Marin. Ca şi în anii trecuţi, cele mai multe solicitări vin din partea şcolarilor din mediul rural.
Sâmbătă, 26 Octombrie 2013 02:50

Eşti pregătit să adopţi un câine?

Un animal de companie presupune atâta responsabilitate cât pentru un copil - este opinia medicului veterinar Dan Georgescu, care recomandă o şedinţă de consiliere înaintea adopţiei propriu-zise. Este bine ştiut faptul că un căţel este dependent de atenţia şi timpul stăpânului, pentru că trebuie scos afară de cel puţin două ori pe zi. În plus, afecţiunea celui care adoptă căţelul este crucială pentru atitudinea animalului, care poate deveni violent în cazul în care el este neglijat. ”În primul rând trebuie să ne hotărâm ce căţel căutăm, pentru că odată cu dimensiunea animalului creşte şi investiţia financiară. Apoi trebuie să vedem de ce spaţiu dispunem, pentru că una e să creştem un căţel de 5 kilograme şi altceva e la 13 kilograme, iar bunăstarea animalului trebuie să fie prioritară”, spune medicul. Spaţiul trebuie pregătit înainte de a aduce căţelul în casă şi trebuie dotat cu boluri pentru mâncare şi apă, neapărat jucării pentru ros, ca să nu fie tentat de pantofi, lesă, zgardă şi mâncare. Vizita la medicul veterinar este obligatorie pentru verificarea stării de sănătate şi pentru stabilirea tipului de mâncare cu care va trebui hrănit. Vaccinurile, deparazitările externe şi interne se vor face în funcţie de greutate şi nevoi. Se va întocmi carnetul de sănătate, în care vor fi trecute toate intervenţiile medicului, pentru ca stăpânul să ştie exact când să meargă cu animăluţul la noi controale. Câinele poate fi adoptat din padocuri, de la crescători, organizaţii care se ocupă cu salvarea lor sau ecarisaj. Se poate verifica şi cât de sociabil este câinele făcând un test grăitor luându-i-se mâncarea. Dacă vă muşcă există posibilitatea ca el să muşte şi mâna stăpânului. De obicei acest test se face pentru câinii adulţi. După adopţie este recomandat să mergeţi cu noul membru al familiei la lecţii de dresaj, în special dacă animalul este de talie mare. El va fi mai disciplinat şi ascultător, aspect crucial pentru momentele când ieşiţi cu el afară şi contactul cu oamenii este inevitabil.
Ministrul Ramona Mănescu a stat la masa discuţiilor alături de reprezentanţii instituţiilor implicate în luarea deciziilor ce privesc Dunărea, unde s-au dezbătut pe lângă probleme legate de transportul pe Dunăre şi dragarea din anumite zone de pe fluviu, dar şi problema celui mai arzător subiect disputat de ani de zile în spaţiul brăileano-gălăţean, podul peste Dunăre şi tunelul de la Galaţi. Conform declaraţiilor ministrului Ramona Mănescu, aprobarea proiectului podului peste Dunăre sau a tunelului sub Dunăre ţine de puterea de convingere a primarului Marius Stan, care este aşteptat la Bucureşti să prezinte proiectele. Finanţarea vine din partea Uniunii Europene, din spusele ministrului, iar edilul Marius Stan a precizat la începutul întâlnirii că nu este nevoie de garaţia financiară din partea Guvernului. O dată concretă sau o estimare a timpului în care proiectele ar putea fi aprobate nu s-a dat. Dragarea şenalului navigabil Dragarea pe care statul român a fost nevoit să o facă pe teritorii care aparţin bulgarilor este o lacună care aduce pierderi financiare şi neînţelegeri între cele două ţări pentru că, aşa cum se ştie, bulgarii nu şi-au dat acordul pentru astfel de intervenţii. „Statul român nu-şi poate permite ca an de an să suporte din propriul buget cheltuielile pentru dragarea acelor porţiuni care aparţin statului bulgar, fără ca vreodată să avem certitudinea că vom recupera aceste fonduri, aşa cum s-a întâmplat în 2011-2012, drept pentru care anul acesta nu am putut face acest lucru”, a spus ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu. Interconectivitatea mijloacelor de transport, un proiect cu fonduri europene Proiectul de îmbunătăţire a navigabilităţii pe Dunăre şi dezvoltarea capabilităţii intermodale în fiecare port sunt prioritare pentru minister. Proiectul integrat al transportului pe Dunăre, dezvoltarea de centre intermodale şi conectivitatea în toate cele 16 porturi care sunt prinse în acest proiect ar putea deveni realitate în următorii ani. Mecanismul Conectarea Europei în România a primit o finanţare de 750 de milioane de euro doar pentru partea fluvială, iar valoarea totală a proiectului în ţara noastră este de 1,3 miliarde de euro. Centrele intermodale vor avea capacitatea portuară de primire şi transferare pe trafic rutier şi feroviar. Proiectul îşi propune să conecteze zona portuară cu celelalte căi de transport. Depunerea proiectului va avea loc în primul trimestru din  2014, iar perioada în care se pot accesa banii este între 2014 şi 31 decembrie 2016. O direcţie dedicată problemelor Dunării Prezenţa ministrului la Galaţi aduce şi noutatea înfiinţării unei Direcţii speciale pentru probleme Dunării. „Dunării nu i s-a acordat atenţia cuvenită iar noi, ca minister, ne-am angajat să facem un compartiment pentru Dunăre”, a declarat ministrul. Taxele vamale ar putea fi reduse Taxele practicate de porturile româneşti ar putea fi reduse pentru transportul intern. „Am convenit ca noi să facem o inventariere a tuturor taxelor pe care toţi cei implicaţi în activitate le suportă în «meniul» acesta. Dacă există taxe «supraponderale», acestea vor fi eliminate. Există şi problema controalelor intermediare între porturile româneşti în tranzitul dintr-un port în altul. Acestea îngreunează financiar activitatea porturilor şi costă foarte mult timp. Sperăm să uşurăm povara pe care operatorii şi dezvoltătorii o au”, a mai spus Ramona Mănescu.
Gălăţeanul Virgil Tănase, pentru că înainte de a fi şi scriitor francez, disident sau regizor de teatru, el este gălăţean, oferă cititorilor un volum alcătuit din scrisori reale în care îşi manifestă părerea despre limbă, scriere şi teatru. Cartea se numeşte „Scrisori despre literatură şi teatru”, scrisori adresate unor persoane apropiate şi prieteni, „corespondenţe de idei privind literatura şi teatrul”, aşa cum a descris-o directorul bibliotecii V.A. Urechia, Zanfir Ilie. Autorul spune că sunt „scrisori autentice în situaţii reale unde aveam de dat nişte indicaţii precise despre părerile pe care le am despre literatură şi teatru”. Dintre destinatarii acestor scrisori fac parte şi nume sonore din mediul cultural gălăţean, precum fostul director al Teatrului Dramatic “Fani Tardini, Vlad Vasiliu, sau prof. univ. dr. Nicolae Ioana, care a fost prezent la eveniment în calitate de coordonator şi prieten. Cartea trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul în care se află identitatea naţională cu tot ce înseamnă ea, civilizaţie, cultură şi limbă română. Scriitorul este convins că asistăm la un totalitarism al vieţii culturale care pune serios în pericol literatura şi scriitura de calitate. Lansarea a avut loc sâmbătă în Sala Mihai Eminescu din incinta bibliotecii V.A. Urechia şi s-a încheiat cu o sesiune de autografe. Cine este Virgil Tănase? Un regizor şi scriitor în două limbi, română şi franceză, născut în 1945 la Galaţi, care îşi împarte viaţa între colocviile franceze şi cele româneşti. A fost nevoit să emigreze în perioada ceauşistă sub ameninţarea directă cu moartea. În cartea sa „Afacerea Tănase. Leapşa pe murite”, vorbeşte fără perdea despre spionaj, răpiri, înscenări cu implicarea directă a celor doi conducători de stat din România şi Franţa de la acea vreme. A debutat în literatura franceză dar dacă ar fi avut de ales nu s-ar fi întâmplat aşa „a trebuit să-mi câştig existenţa într-o altă limbă pentru că limba română nu mă putea hrăni şi am ajuns să scriu în franceză… nu este de dorit ca un scriitor să ajungă să trăiască în două limbi”, spune scriitorul. A scris romane, texte şi teatru printre care se numără „Apocalipsa unui adolescent de familie”, „România mea”, „Albert Camus”, „Leapşa pe murite”, „Dostoievski” , „De Crăciun după revoluţie”, „Fiarele”. Este posesorul unor distincţii şi premii de recunoaştere internaţionale acordându-i-se Premiul de dramatargie al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos”, Premiul de literatură al Uniunii Latine, Ordinul Artelor şi Limbilor în Franţa.
Pagina 6 din 8