Maria ROMANIŢĂ

Maria ROMANIŢĂ

O femeie de 53 de ani, din municipiul Brăila, s-a prezentat, miercuri, 07 august 2019, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia, fiicei sale, Munteanu Alina, în vârstă de 35 de ani, de pe teritoriul Elveției, unde aceasta a plecat în anul 2014. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, ultima dată când femeia ar fi luat legătura cu fiica sa a fost în luna iunie 2018.

Semnalmente: înălţime 170 de cm, corpolență slabă, păr negru, cu extensii până la nivelul umerilor, ochii căprui, iar ca semn particular prezenta o cicatrice la subrațul stâng. Îmbrăcăminte şi încălţăminte: nu se cunoaște.

Pentru Munteanu Alina s-a solicitat urmărirea la nivel naţional și internațional. Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

O tânără de 17 ani, care se pare că ar practica prostituţia, în timp ce se afla, miercuri, 07 august 2019, pe Șoseaua de Centură a municipiului Brăila, s-ar fi urcat în autoturismul unui bărbat necunoscut, iar în urma unor discuții purtate în contradictoriu, bărbatul ar fi lovit-o, i-ar fi sustras telefonul mobil și suma de 200 de lei.

Ulterior șoferul ar fi dus-o pe digul ce face legătura între Brăila și Galați, unde, împreuna cu alţi trei bărbaţi necunoscuţi, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinței sale.

În cauză poliţiştii brăileni au întocmit dosar penal pentru tâlhărie și viol și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. La acest moment poliţiştii efectuează verificări pentru identificarea şi localizarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

Un nou caz de meningită West Nile a fost confirmat în judeţul Galaţi. Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, o femeie, în vârstă de 41, de ani din Galaţi, internată la Institutul Naţional Victor Babeş din Bucureşti, a fost confirmată cu West Nile de către Institutul Naţional de Cercetare Cantacuzino din Bucureşti. Femeia a fost înţepată de ţânţari când se afla în Delta Dunării.

Articole similare: Primul caz de infecţie cu virusul West Nile din acest an, confirmat în judeţul Galaţi

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au fost sesizaţi de un bărbat, de 67 de ani, din comuna Băleni, cu privire la faptul că autori necunoscuţi, escaladând gardul imobilul în care locuieşte şi forţând o fereastră, au pătruns în interiorul acestuia, sustrăgându-i, dintr-o poşetă, suma de 100 de euro. În cursul zilei de ieri, poliţiştii au identificat un minor, de 15 ani, consătean cu victima, bănuit că ar fi săvârşit fapta de furt. Totodată, din cercetări a reieşit că acesta, în perioada iulie 2018 - august 2019, ar mai fi săvârşit încă 9 astfel de furturi, folosind acelaşi mod de operare, efracţie şi escaladare, şi sustrăgând din locuinţele victimelor suma de aproximativ 10.000 lei, precum şi bunuri în valoare de 5.000 lei. În cursul zilei de ieri, adolescentul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunerea luării unei măsuri preventive. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii Postului de Poliţie Nămoloasa au fost sesizaţi de o femeie, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că un bărbat, de 36 de ani, din localitate, ar fi provocat un scandal la domiciliul soţiei. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi, în urma verificărilor au constatat că bărbatul în cauză a încălcat ordinul de protecţie provizoriu prin care s-a dispus păstrarea unei distanţe minime de 200 m, faţă de soţia şi copiii săi, precum şi evacuarea temporară, pe o durată de 3 luni, din locuinţa comună. În consecinţă, au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi violare de domiciliu, reţinându-l totodată, pe bărbatul în cauză, pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti cu propunere de arestare preventivă.

Caravana SMURD „Fii pregătit!” ajunge sâmbătă şi duminică, 10-11 august 2019, în judeţul Galaţi. Astfel, sâmbătă, 10 august 2019, Caravana se va opri în Tîrgu Bujor, în faţa Primăriei, unde se va închide circulaţia între orele 09.00 - 11.00. În aceeaşi zi, începând cu ora 12.30 până la ora 18.30, Caravana îi aşteaptă pe părinţi şi pe copii în Galaţi, în parcarea Shopping City. Apoi, duminică, 11 august 2019, Caravana ajunge în Tecuci, între orele 09.00 - 17.00, în parcarea magazinului „Unirea”.

În aceste zile, personalul ISU Galaţi va organiza cursuri de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundaţii, incendii - şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă. Centrul mobil are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor.

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana „Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundaţiei pentru SMURD.

Miercuri, 07 August 2019 17:36

Scandal cu un foc de armă, în Ţiglina 1

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Galaţi au primit nopatea trecută un apel pe 112, numărul unic de urgenţă, în care erau anunţaţi că s-ar fi tras un foc de armă şi că era scandal, undeva în zona Ţiglina 1. Poliţiştii au ajuns la locul faptei, dar acolo nu mai era nimeni. Au găsit în schimb o maşină în care se vedeau cartuşe, iar sub aceasta s-a găsit un tub de cartuş tras. La mică distanţă de maşină s-a descoperit şi un pistol neletal, dar supus autorizării.

Poliţiştii au identificat proprietarul maşinii, un bărbat de 29 de ani, care deţinea şi pistolul neletal, dar pentru care nu avea autorizare. Totodată poliţiştii au identificat şi un bărbat de 22 de ani care e cel care a tras un foc de armă în plan vertical cu acest pistol. "S-a întocmit dosar penal bărbatului în vârstă de 29 de ani pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar bărbatului de 22 de ani pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi pentru uz ilegal de armă", a declarat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.

Cei doi bărbaţi acum cercetaţi se certau cu alţi indivi şi atunci cel în vârstă de 22 de ani a tras focul de armă în plan vertical pentru a speria persoanele cu care se certau şi a oprit conflictul.

Pentru ameninţări adresate jandarmilor şi lovirea autospecialei jandarmeriei, un bărbat din Galaţi s-a ales cu dosar penal de ultraj, iar prietenul acestuia a fost sancţionat contravenţional pentru proferarea de injurii.

"Marţi, 06 august 2019, în jurul orei 21:40, un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi a fost direcţionat de către dispeceratul secţiei la un bar aflat în Cartier Micro 21 deoarece un grup de persoane, aflat în faţa localului, deranjează locatarii din zonă, folosind expresii triviale. La faţa locului, jandarmii au identificat un grup de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 ani şi 44 ani, care consumau băuturi alcoolice şi vorbeau foarte tare. Deranjaţi de faptul că jandarmii le-au solicitat să se legitimeze şi să intre în interiorul localului pentru a consuma băuturi alcoolice, unul dintre bărbaţi, în vârstă de 39 ani, a început să adreseze injurii oamenilor legii şi familiilor lor, de faţă fiind şi un copil minor. Jandarmii i-au solicitat acestuia să îi urmeze la autospeciala jandarmeriei pentru a-l putea identifica, bărbatul refuzând şi continuând ameninţările, motiv pentru care acesta a fost condus forţat, iar în momentul în care a fost urcat în maşină a început să o lovească cu picioare, provocându-i avarii. Totodată, unul dintre prieteni, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, supărat de faptul că jandarmii îi conduc amicul la secţia de poliţie, a început să le adreseze injurii oamenilor legii, în mod repetat, motiv pentru care a fost condus, şi acesta, la autospecială unde împreună cu prietenul său a ajuns la sediul secţiei de poliţie pentru identificare şi luarea măsurilor legale. În secţia de poliţie, bărbatul în vârstă de 39 ani şi-a continuat şarada de injurii însă a trecut şi la ameninţări cu moartea asupra jandarmilor şi familiilor lor", a precizat Cătălin Bădin, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi.

După ce ambii bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 700 lei, fiecare, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, privind tulburarea ordinii şi liniştii publice jandarmii i-au întocmit bărbatului de 39 ani actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti.

VIDEO mai jos!

Echipaje ale pompierilor de la SMURD şi Descarcerare, dar şi echipaje ale Ambulanţei au intervenit la un accident de circulaţie care a avut loc pe DN 24 D, pe drumul spre Cuca, în apropiere de pădurea Gârboavele. O şoferiţa a pierdut controlul volanului, a intrat pe pietriş şi a ricoşat într-un cap de pod, apoi s-a răsturnat cu maşina. "La locul accidentului se afla o maşină răsturnată din care pompierii au extras o femeie cu multiple traumatisme, dar stabilă. Pe locurile din spate se aflau două minore, ambele în vârstă de 8 ani, nepoata şi fiica conducătoarei auto, ambele în stare de şoc", a declarat plt. major Dan Ionaşcu, ISU Galaţi.

Cele două minore au fost transportate la Spitalul de Copii pentru investigaţii suplimentare, iar şoferiţa, de asemenea, a fost transportată la spital. "Maşina se deplasa dinspre Galaţi către Cuca şi, la un moment dat, conducătoarea auto, o femeie în vârstă de 57 de ani, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat pe marginea carosabilului. Femeia a fost rănită, iar în cauză s-a deschis dosar penal pentru vătpmare corporală din culpă", a precizat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.

VIDEO și FOTO mai jos!

Sursă foto/video: ISU Galaţi

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă desfăşoară lunar exerciţii pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. În toate judeţele ţarii vor avea loc exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţilor administraţiei publice locale.

Începând cu luna august a anului 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 - 11.00, vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivel naţional. Astfel, miercuri, 07 august 2019, în intervalul orar 10.00 - 11.00, vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente şi în judeţul Galaţi.

Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel judeţean şi vor face obiectul unor analize în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, în vederea îmbunătăţirii modului de alarmare a populaţiei în situaţii de protecţie civilă. Prin modul de acţionare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă asigură cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice.

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.

Pagina 4 din 322