Maria ROMANIŢĂ

Maria ROMANIŢĂ

Aproximativ 200 de jandarmi, pompieri şi poliţişti gălăţeni au participat vineri la Marşul Jandarmeriei gălăţene. Este vorba de o acţiune caritabilă care a avut drept scop ajutarea familiilor a doi eroi pompieri care, după ce au salvat atâtea vieţi, au acum mare nevoie ei de sprijinul semenilor.

„Scopul nostru este de a ajuta doi colegi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. Este vorba despre un coleg din cadrul SMURD, diagnosticat cu o formă rară de cancer, şi despre copilul în vârstă de doi ani al unui alt coleg de la subunitatea de pompieri Tecuci, care are nevoie de transplant de măduvă osoasă. Este tragic ceea ce se întâmplă cu colegii noştri, de aceea am luat această iniţiativă”, a spus plt. maj. Cristi Melinte, fratele lui Doru. 

Avem fost amenajată o urnă în care toţi participanţii au contribuit cu bani. Traseul a fost unul mediu spre dificil: deplasare pe malul lacului Brateş, în teren variat, aproximativ 12 kilometri. Finalul marşului a fst în Pădurea Gârboavele, la tabăra Direcţiei pentru Sport şi Tineret. La finish le-a fost pregătită o surpriză tuturor participanţilor: o porţie de fasole cu ciolan

„În cadrul ISU Galaţi au mai fost făcute acţiuni care sunt în derulare şi sunt susţinute de Inspectoratul General pentru susţinerea colegilor. Le mulţumim jandarmilor pentru acest marş”, a spus mr. Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt ISU Galaţi. 

Poveste tragică în satul gălăţean Nicopole. Un bărbat în vârstă de 80 de ani din localitate a fost găsit spânzurat. Omul era deprimat după moartea soţiei şi se pare că nu a reuşit să treacă peste asta. Cei care l-au descoperit au sunat la numărul unic de urgenţă sperând să îl mai poată salva. Din păcate, s-a dovedit a fi inutil. ,„Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a fost solicitat la Nicopole pentru un bărbat în vârstă de 80 de ani care se asfixiase mecanic prin ştrangulare. Din păcate, pacientul era decedat”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie, fiind vorba de o moarte violentă.

Luni, 20 Aprilie 2015 00:00

Unul din cinci copii nu este imunizat

În perioada 20-25 aprilie, în toată Europa se marchează Săptămâna Europeană a Vaccinării. Cel puţin pentru România şi pentru Galaţi este o nouă ocazie de a trage încă o dată un semnal de alarmă legat de creşterea din ce în ce mai mare a numărului copiilor care nu sunt vaccinaţi. Dacă luăm în calcul cauzele care îi fac pe părinţi să nu îşi vaccineze copiii, acestea diferă de la oraş la sat. 

„În general, în ultima vreme, din practica mea, am observat că mai degrabă în mediul urban se refuză vaccinarea de către părinţi, din motive legate de nesiguranţa acestora şi de efectele adverse. De fapt, oamenii au citit diverse lucruri pe internet şi preferă să le creadă decât să asculte şi un sfat de specialitate. În ultima vreme cel mai refuzat este vaccinul rujeolo-rubeolo-oreonic sau RRO. La ţară mai degrabă migraţia copiilor poate face ca aceştia să fie cu greu recuperaţi la imunizare dar în general părinţii sunt de acord. Un alt factor care duce la reducerea adresabilităţii la imunizare sunt sincopele la aprovizionarea cu diverse vaccinuri, sincope care sunt mult mai frecvente de când nu ne mai putem baza pe Institutul Cantacuzino. De exemplu, acum am aflat că Ministerul a modificat programul de vaccinare. Nu se mai face vaccinul pentavalent ci direct cel hexavalent. Cred că s-a făcut asta deoarece le-a fost imposibil să găsească pe piaţă, pentru a achiziţiona, vaccin pentavalent. Iar noua iniţiativă, de a trece vaccinarea de la medicul şcolar la cel de familie, poate avea efecte adverse, în sensul că, dacă vorbim de elevi care fac naveta şi stau în cămin, aceştia sunt mai uşor de imunizat în mediul şcolar decât acasă“, a precizat dr. Valentin Boldea, medic de familie. 

Săptămâna Europeană a Vaccinării este o iniţiativă regională condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al OMS şi implementată de Statele Membre ale Regiunii europene. Săptămâna Europeană a Vaccinării promovează ca mesaj cheie faptul că vaccinarea fiecărui copil este esenţială pentru prevenirea bolilor şi protejarea vieţii.

În perioada 20-25 aprilie, în ţara noastră, sub sloganul „Prevenire. Protecţie. Imunizare.”, se vor derula activităţi de informare şi implicare a publicului ţintă şi de abordare a provocărilor legate de vaccinare, precum şi organizarea de puncte şi sesiuni de vaccinare accesibile comunităţilor cu risc, identificate. Epidemiile recente de rujeolă şi rubeolă accentuează responsabilitatea regională pe care toţi trebuie să ne-o asumăm, pentru a menţine sub control bolile care pot fi prevenite prin vaccinare. Vaccinarea salvează milioane de vieţi în fiecare an şi acest succes al sănătăţii publice trebuie susţinut. „Cu toate acestea, unul din cinci copii şi mulţi adulţi nu sunt vaccinaţi corespunzător. Lipsa cunoştinţelor privind vaccinarea este un motiv cheie pentru care mulţi adulţi decid, în mod conştient, să nu se vaccineze sau să nu-şi vaccineze copiii. Este imperativ necesar ca toate ţările din Europa să furnizeze informaţii clare, corecte şi echilibrate despre riscurile bolilor şi beneficiile vaccinurilor”, se arată într-un material de analiză a situaţiei realizat de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. 

Tone de coceni, lucernă şi sute de baloţi cu paie ba chiar şi acoperişurile au ars în urma a trei incendii cauzate de efectuarea greşită a arderii vegetaţiei strânse de gospodarii care şi-au făcut curăţenia de primăvară. Primul incendiu de acest fel a avut loc la Iveşti. „Pompierii din cadrul Gărzii de intervenţie Iveşti au fost solicitaţi să acţioneze pe raza comunei Lieşti, pentru stingerea unui incendiu de plante furajere izbucnit într-o gospodărie, proprietate individuală.La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens la nivelul întregului depozit de plante furajere, existând risc de extindere. Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza focului deschis în aer liber, generându-se astfel arderea, care s-a propagat la întregul depozit de plante furajere. Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu mai multe autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 2 ore. Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Iveşti. În urma incendiului au ars aproximativ 10 tone lucernă, 15 tone coceni şi câţiva baloţi de paie. Exista pericolul ca incendiul să se extindă la locuinţa proprietarului şi la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă echipajele de pompieri au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 40.000 de lei. În aceeaşi zi, pompierii din cadrul Gărzii Pechea au intervenit la un incendiu asemănător izbucnit pe raza comunei Suhurlui. Dispeceratul Unic pentru Situaţii de Urgenţă a fost sesizat cu privire la un incendiu care se manifesta la un adăpost de animale. Un echipaj al Gărzii Pechea a ajuns la locul evenimentului în cel mai scurt timp. La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu violenţă la acoperişul adăpostului şi a fost lichidat în limitele găsite, după un efort susţinut timp  de 2 ore. Au ars 25 metri de acoperiş, 70 baloţi de paie şi 1 m.c. de cherestea. Cauza probabilă  de incendiu a fost utilizarea focului deschis în spaţii deschise. Apoi în comuna Priponeşti, sat Ciorăşti, de unde s-a primit un apel prin Apelul unic de urgenţă 112, despre un incendiu care se manifesta la o gospodărie privată. Echipajele de pompierii militari au ajuns în scurt timp la locul solicitării. Incendiul se manifesta cu violenţă la acoperişul locuinţei şi anexele gospodăreşti, iar pompierii au intervenit timp de 2 ore pentru a lichida incendiul în limitele găsite”, a precizat mr. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi. Şi aici cauza probabilă  de incendiu a fost utilizarea focului deschis în spaţii deschise. Dunele provocate includ 70 mp de acoperiş asterială, scândură şi învelitoare de tablă, mobilier, 2,5 tone de coceni şi 100 baloţi de lucernă.

Mai mulţi adolescenţi din Lieşti au plătit cumplit, mai ales unul dintre ei, dorinţa de a merge în satul vecin, la Şerbăneşti, în a doua zi de Paşte. Acolo hotărâseră să se vadă în parc şi se gătiseră ca pentru fete, după cum spune mama unuia dintre ei. În loc de fete şi distracţie au nimerit în plin scandal iar unul dintre ei, cu oasele capului zdrobite, a fost salvat in extremis după o operaţie dificilă. Adversarii erau nişte adolescenţi din Şerbăneşti dar grav este că în băiate s-a implicat şi un adult, care, în loc să calmeze lucrurile, le-a agravat. 

„Ei au fost întâi la pescuit, la grătare, iar seara s-au gătit ei ca pentru fete şi au vorbit să meragă la Şerbăneşti, în parc. Nu ştiu de la ce s-au luat... deh, ca băieţii, de la fete, de la vreo ceartă la şcoală, nu ştiu. Dar el, Nelu, om matur, să se bage în bătaie cu ei... Şi el şi băieţii lui au dat cel mai rău. Cosmin a fost lovit cu drugul de la căruţă, cu bâte, ba chiar omul ăsta matur a dat în el cu biciul, l-a legat de căruţă. Eu am aflat când l-au adus deja la Galaţi la Spitalul de Copii şi de acolo, în comă, l-au adus la Spitalul de Urgenţă să îl opereze pe creier. Două zile nu am fost om, până a deschis ochii, dar nu mai ştie nimic şi doctorii mi-au spus că trebuie să nu fie expus la lumini, la şocuri... orice îi face rău. Multe ştiu de la un amic al lui care a fost şi el bătut dar a scăpat mai uşor. Vreau dreptate. Ştiu că cei care i-au bătut s-au dus ei la poliţie primii şi, prin rude, au transmis să nu mai facem plângere, să ne intimideze. Copilul meu nu mai e om. Aşa face un adult, se bagă cu băieţii la bătăi, în loc să îi potolească?”, spunea Geta Cazan (foto), mama lui Cosmin (foto medalion). 

Geta Matei, mama altui băiatul agresat în conflict, este la fel de revoltată.„Omul ăla e fost puşcăriaş. I-au dat băiatului meu, Antonio, una în cap şi la gât, are urme cum l-au strâns, şi pe spate... plus ce a păţit băiatul celălalt, Cosmin. Lui i-au pus sârma de gât să îl lege de cal, să îl facă... Şi ar vrea să nu depun plângeri!”, spunea Geta Matei, mama altui tânăr din Lieşti rănit în bătaia de la Şerbăneşti. 

Medicii susţin că lui Cosmin viaţa i-a fost pusă în pericol. „Acest adolescent a fost internat de urgenţă cu fracturi ale oaselor bolţii craniene. S-a impus o intervenţie chirurgicală de urgenţă deoarece avea un hematon care îi punea viaţa în pericol. Acum este stabil, dar există riscul să apară oricând o complicaţie”, a precizat dr. Lucica Grigorică, Spitalul de Urgenţă Galaţi. 

Concubina bărbatul care s-a implicat în bătaie, dar şi mama unuia dintre adversarii lui Cosmin, spune că nu e nimic adevărat. „Bărbatul meu s-a băgat să apere copiii, să îi scoată de acolo. Am venit şi eu cu unul dintre băieţi la spital, că i-a sărit un dinte din gură. Ceilalţi au început. Nu bărbatul meu a dat în băiatul din spital, am înţeles că un alt băiat a făcut-o”, susţinea Ionela Albescu, mama respectiv concubina unora dintre cei acuzaţi. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi aşteaptă să vadă care este adevărul şi să stabilescă încadrarea juridică a faptelor. „În cauză s-a deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. Aşteptăm însă rezultatul raportului medico legal, care va stabili încadrarea juridică a faptei”, a precizat Bogdan Cojocaru, IPJ Galaţi. 

Cum medicii deja au spus că viaţa lui Cosmin a fost pusă în pericol, autorul sau autorii riscă să fie acuzaţi de tentativă la omor. 

Vineri, 17 Aprilie 2015 00:00

Accident cu 5 victime pe Centură

O intrare pe contrasens a unui autoturism şi o coliziune cu un autovehicul tip microbuz a trimis cinci persoane, dintre care patru femei, pe patul de spital. S-a întâmplat joi după-amiază pe şoseaua de centură. Poliţiştii au primele date despre incidentul auto. „Un bărbat în vârstă de 25 de ani care conducea un autoturism pe şoseaua de Centură dinspre Viaduct spre Strada Brăilei a pătruns pe contrasens şi a lovit un alt autovehicul, condus de un bărbat de 40 de ani. În urma impactului au fost rănite uşor cinci persoane. Este vorba de o tânără de 21 de ani pasageră în faţă în prima maşină şi de alte patru persoane, trei femei de 31, 32 şi 68 de ani şi un bărbat de 36 din a doua maşină. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat insp. pp. Aurelian Ropotan, Poliţia Rutieră Galaţi. Şoferul care a intrat pe contrasens s-ar fi plâns că i-a tăiat cineva calea, dar urmează ca ancheta, care este abia la început, să arate exact ce s-a întâmplat. Circulaţia s-a desfăşurat cu greutate, pe un fir, cât s-a făcut cercetarea la faţa locului. 

Vineri, 17 Aprilie 2015 00:00

Gălăţenii, chemaţi să ajute doi eroi

Vineri, 17 aprile, de la ora 13, gălăţenii sunt invitaţi de jandarmi la o acţiune umanitară menită a strange bani pentru doi pompieri cu probleme. Acţiunea a fost numită Marşul Jandarmeriei Gălăţene. 

„Unul dintre cei mai buni salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi are nevoie de ajutorul nostru pentru a supravieţui. De aproape un an, paramedicul SMURD plt. Doru Melinte este ţintuit pe patul de spital după ce o formă agresivă de cancer l-a răpus. Şi pompierul militar plt. adj. Dănuţ Nedelcu are la rândul său nevoie de ajutorul nostru. Copilul său, de doar 2 ani, necesită transplant de măduvă pentru a putea trăi. Cei care doresc să îi ajute pe cei doi eroi sunt invitaţi să participe vineri, 17 aprilie 2015, ora 13:00, la Marşul Jandarmeriei Gălăţene. Punctul de plecare este Cazarma Jandarmeriei din str. Traian nr.451, lângă Metro. Împreună vom parcurge un traseu de aproximativ 10 km până în Pădurea Gârboavele – finish line – Tabăra Direcţiei pentru Sport şi Tineret Galaţi. Precizăm că deplasarea nu se face pe Drumul Naţional, traseul ales pentru marş fiind de-a lungul lacului Brateş, spre staţia de apă Tuluceşti – urcare spre drumul naţional şi prin câmp, până în Pădurea Gârboavele. Recomandăm participanţilor să aibă încălţări adecvate zonei de deplasare – teren variat, cu denivelări, iar pentru hidratare, o sticluţă cu apă. Nu recomandăm copiilor acest traseu! Plecarea din Pădurea Gârboavele se va face cu ajutorul unor autobuze puse la dispoziţie prin amabilitatea TRANSURB Galaţi”, a precizat Cătălin Bădin IJJ Galaţi. 

Pe traseu, participanţii vor fi însoţiţi de colegii celor doi pompieri din cadrul SMURD Galaţi, pentru asistenţă medicală de urgenţă. Taxa de înscriere este de minim 10 lei.

Gianina Mocănică (foto 1), adolescenta de 16 ani care a fugit de maternitatea Spitalului de Urgenţă, noaptea, părăsindu-şi fetiţa nou născută, a procedat faţă de copilul ei exact aşa cum cum şi ea a fost părăsită chiar de la naştere de cei care i-au dat viaţă, dar niciodată nu au vrut să ştie de ea. Gianina se afla în grija celor de la Centrul de plasament „Negru Vodă”, de unde a fugit în ultima vreme de nu mai puţin de trei ori, şi de fiecare dată a fost adusă înapoi cu poliţia. A rămas însărcinată în timpul uneia dintre absenţe. „A fost adusă de poliţie în 9 octombrie 2014 şi atunci era deja însărcinată în cinci luni. Am consiliat-o să păstreze copilul, i-am explicat ce opţiuni are. Dar pe 27 octombrie a fugit din nou. Am aflat de la maternitate că a născut. Din nou a fost consiliată, dar la un moment dat ne-a scris şi o hârtie (foto 2) prin care arată că vrea ca fiica ei să fie dată unui asistent maternal. Are probleme de acomodare şi nu s-a putut deloc adapta. A stat la izolare de câte ori a adus-o poliţia, deoarece venea într-o stare de igienă mai mult decât precară”, a spus Cristina Lupu (foto 3), şefa centrului de plasament. 

Copila nu şi-a făcut prea multe prietene. „Era închisă şi prea multe nu spunea. Lăsa să se înţeleagă că are un prieten în centrul oraşului şi că ar sta cu mama lui şi cu el, dar nu prea credeam. Nu ştiu dacă nu profita de ea”, a spus Andreea, una dintre adolescentele care au cunoscut-o pe Gianina în Centru. 

Psihologii spun că modelul parental al abandonului a marcat-o şi acum, după ce a devenit mamă. „A născut pe 25 februarie o fetiţă sănătoasă şi a părăsit spitalul în cursul nopţii de  3 martie, fără avizul cadrelor medicale”, a precizat dr. Lucica Grigorică, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi. 

Copila nou născută este deja în grija unui asistent maternal. „Nu este prima oară când pleacă această adolescentă. Acum a părăsit şi copilul. Chiar după ce va fi găsită, nu cred că va mai întruni vreodată calităţile necesare pentru a primi copilul înapoi. Cred că nici ea nu ştie cine este tatăl”, a precizat dr. Ciprian Groza, directorul Protecţiei Copilului. De fapt, la întrebarea dacă fata nu cumva se prostituează şi de aceea fuge mereu, cei de la Protecţia Copilului au spus că mai mult ca sigur aşa face. 

Tânăra de 16 ani a fost dată în urmărire de poliţişti. Va fi găsită şi de această fată, probabil, şi va fi consiliată, dar a pierdut şansa de a-şi reface viaţa alături de copila care poate nu va avea aceeaşi soartă cu ea. 

Din păcate, numai anul trecut trei tinere din sistemul de plasament au născut şi şi-au abandonat copiii. 

Ultima oră: Minora a fost găsită în cursul zilei de miercuri pe raza comunei Independenţa, graţie fotografiei publicate în mass media, pe baza căreia a fost identificată de localnici.

Odată cu încălzirea vremii, mai ales după sărbătorile pascale, când lumea a ieşit mai mult la plimbare sau la iarbă verde şi la grătare au început să apară şi primele victime ale căpuşelor. Acestea au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase. „De pe data de 11 aprilie şi până acum, la Spitalul de Boli Infecţioase s-au prezentat patru persoane care prezentau muşcături de căpuşe. Erau persoane care au povestit că au observat căpuşa după o plimbare pe Faleză, la Gârboavele, un picnit pe malul Siretului şi în alte zone unde odată cu încălzirea vremii oamenii au ieşit să se recreeze. Atragem atenţia persoanelor care merg în  păduri sau în locuri cu multă vegetaţie să fie îmbrăcate corespunzător şi să fie atente la animalele care sunt purtătoare de căpuşe. Se recomandă purtarea de încălţăminte deschisă la culoare, dar închisă pentru a proteja piciorul şi, la fel, purtarea de pantaloni lungi, deschişi la culoare. Totodată, cei care sunt muşcaţi de căpuşe este recomandabil să vină la o unitate medicală şi să nu încerce să se trateze singuri“, a precizat dr. Mihaela Ganea, de la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi. 

Deocamdată, sezonul de activitate intensă a căpuşelor este la început deoarece, potrivit specialiştilor, în condiţiile climatice din România, sezonul de maxim risc este în lunile mai-iunie. Nu trebuie uitat nici faptul că agentul pathogen transmis omului prin înţepătura de capuşă poate produce boala Lyme, cunoscută si sub numele de „boala cu 1.000 de feţe”, asta deoarece boala are o varietate de simptome care pot face să fie confundată lesne cu alte afecţiuni. Boala afectează articulaţiile, muşchii, inima şi sistemul nervos, iar in unele cazuri bolnavii pot paraliza sau pot chiar deceda. 

La data de 3 martie 2015, poliţiştii gălăţeni au fost sesizaţi despre faptul că Mocănică Gianina, de 16 ani, din municipiul Galaţi, fiind internată la Secţia Neonatologie a Spitalului Judeţean „Sf. Apostol Andrei” Galaţi, şi-a abandonat fetiţa şi a plecat din spital. „Adolescenta are înălţimea de 1.60 m, aproximativ 60 kg, faţă ovală, ochii căprui, părul negru, drept, lung până la nivelul umerilor, purtat în coadă la spate. La data dispariţiei era îmbrăcată cu pijamalele şi halatul din spital, încălţată cu papuci. Adolescenta a părăsit de mai multe ori Centrul de Plasament din municipiul Galaţi în care locuia”, a precizat Bogdan Cojocaru, IPJ Galaţi. Persoanele care au văzut-o sau pot da relaţii sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. 

Pagina 213 din 270