Maria ROMANIŢĂ

Maria ROMANIŢĂ

Vineri, 17 Ianuarie 2014 00:00

A vrut sã se spânzure în penitenciar

Tentativã de suicid în Penitenciarul de Maximã Siguranþã Galaþi. Un deþinut în vârstã de 32 de ani a vrut sã-ºi punã capãt zilelor. Omul s-a dus în grupul sanitar ºi s-a spânzurat. Numai cã a fost observat ºi dat jos din laþ înainte de a fi prea târziu. O ambulanþã a fost solicitatã pentru a-i acorda îngrijiri medicale deþinutului. „Pacientul a fost stabilizat ºi transportat la Spitalul Clinic de Urgenþã Galaþi pentru a fi investigat. Prezenta leziuni prin strangulare”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeþean de Ambulanþã Galaþi. Dupã ce a fost investigat în mai multe secþii ale spitalului, s-a recomandat investigarea lui la Spitalul de Psihiatrie, unde ar trebui sã primeascã consiliere ca orice altã persoanã care a vrut sã-ºi ia viaþa. Bãrbatul fusese condamnat la 15 ani pentru comiterea infracþiunii de tâlhãrie ºi îºi executa pedeapsa la Galaþi. La nivelul Penitenciarului de Maximã Siguranþã Galaþi a început o anchetã. „Conform procedurilor, a fost anunþatã conducerea Penitenciarului, judecãtorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate ºi Administraþia Naþionalã a Penitenciarelor. La nivelul Penitenciarului Galaþi a început o anchetã internã pentru a se stabili cauzele ºi condiþiile în care a avut loc evenimentul”, a precizat Simona Costache, purtãtor de cuvânt al Penitenciarului de Maximã Siguranþã Galaþi.

Joi, 16 Ianuarie 2014 00:00

„Nu vreau la mama”

Chiar dacă pare ciudat, un adolescent din Galaţi speră să rămână în grija unchiului şi nu a celei care l-a adus pe lume. Băiatul mai are puţin şi va împlini 15 ani, dar nu ştie cui îi aparţine legal şi, mai mult, nu vrea la mama sa. Şi toate acestea din cauza unei adevărate bătălii dintre unchi şi mamă, pentru tutela sa. Singura speranţă a adolescentului rămâne instanţa judecătorească.
„La doi ani l-am luat în plasament, fără ştirea mamei. Mama lui şi soţia mea sunt surori. Copilul este abandonat de la două luni. Când era la noi în plasament am fost eu cu el, la solicitarea mamei, în Germania. Într-o zi, cât am stat acolo, l-am găsit pe copil bătut. Eu nu am zis nimic atunci, pentru că îmi era frică să nu mă lase în stradă. Când a făcut copilul nouă ani, mama l-a cerut înapoi. Am mers în instanţă şi am spus că suntem de acord, pentru că ne-am gândit că este spre binele lui. La un moment dat a venit la noi bunica maternă şi m-a întrebat ce facem cu băiatul, pentru că mama lui îl bate. Atunci am decis să anunţ Protecţia Copilului”, a spus Neculai Iorga, unchiul adolescentului. Bărbatul mai povesteşte prin ce a trecut nepotul lui şi de ce acesta vrea să stea cu el. „Eu am o hotărâre judecătorească prin care mi se dă drept de vizită. La începutul anului 2010 i-am scos certificat medico-legal, în care sunt trecute 19 traumatisme. Mama are proces penal pentru acest certificat, proces de decădere din drepturi. Asta se întâmpla după vreo două luni după ce minorul a fost bătut şi luat în regim de urgenţă în plasament. Minorul a stat o perioadă la o familie din Târgu Bujor, iar apoi la una din Galaţi, deşi el spunea că vrea la noi. El şi-a dorit să ajungă înapoi la noi pentru că suntem o familie unită şi a fost considerat copilul nostru. Mama vrea să îl ia pentru a scăpa de urmărirea penală”, a mai spus unchiul băiatului.
Adolescentul, care în martie va împlini 15 ani, povesteşte partea lui de adevăr. „Mama mă bătea. Îşi bătea joc de mine. Am suferit doi ani de zile. Mă bătea cu făcăleţul, mă dădea în beci şi îmi dădea pâine mucegăită, ouă şi cartofi cruzi. Cât am stat cu ea în România am fost şi ars cu ţigara. De cele mai multe ori, în România, mă bătea din cauza temelor. În Germania nu s-a mai interesat de mine. Acum mă vrea înapoi pentru că vrea să scape de problemele cu poliţia. Eu îmi doresc să rămân la unchii mei şi mama să ne lase în pace şi să îşi vadă de treaba ei”, spunea băiatul. Tocmai din această cauză, dar şi pentru că băiatul a fost crescut de această familie până la 11 ani, unchiul cere încredinţarea minorului. A apelat la mai mulţi avocaţi şi a deschis mai multe procese pentru a obţine tutela acestuia. Numai că, deşi au fost iniţiate încă în urmă cu 4 ani, demersurile legale par să bată pasul pe loc deoarece mama copilului, care locuieşte în străinătate, încearcă şi ea să obţină tutela copilului. Interesul acesteia este recunoscut de lucrătorii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi. Asistenţii sociali consideră că mama băiatului a contribuit financiar la creşterea şi educarea lui, în ciuda faptului că acesta a locuit timp de 11 ani la familia Iorga.
„Chiar dacă copilul se află la acest moment la unchiul său, fără forme legale, el, prin ultima sentinţă, a fost încredinţat mamei. Toate acţiunile noastre au fost confirmate de instanţa de fond şi confirmate de instanţa de recurs. După 14 ani se ţine cont de părerea lui, cu încredinţarea instanţei de tutelă. Povestea este foarte complicată, mama a contribuit financiar la creşterea acestui copilul, tot ea ar trebui să îşi dezvolte legăturile cu el în continuare”, a spus Nicoleta Ioviţă, de la DGASPC Galaţi.
Este posibil ca totul să se lămurească odată cu decizia judecătorească definitivă de încredinţare a tutelei, o hotărâre care însă ar putea întârzia.

Joi, 16 Ianuarie 2014 00:00

Furie ucigaşă la Matca

După ce a umblat aproape o săptămână beat şi pus pe ceartă prin comună, un bărbat din Matca şi-a găsit în cele din urmă victima la colţ de uliţă. Iar furia ucigaşă a omului a curmat o viaţă. Este, pe scurt, descrierea unei crime brutale şi fără sens care s-a petrecut în localitatea Matca. Ionel Bărbieru, un bărbat în vârstă de 50 de ani, i-a tăiat inima în două, dintr-o lovitură, lui Vasile V., un consătean de 46 de ani. Deşi şocantă prin atrocitatea ei, crima nu a avut o motivaţie clară, în afară de alcoolul şi cheful de scandal pe care autorul a găsit unde să le descarce. Ionel Bărbieru, spun anchetatorii, teroriza Matca de o săptămână. Umbla beat prin sat, ameninţând oamenii cu moartea în dreapta şi în stânga, dar toţi s-au ferit de el, ştiind că nu au ce să facă decât să scape cu fuga. Din păcate, Bărbieru şi-a găsit în cele din urmă victima. Chiar pe vecinul său, Vasile V., pe care îl întâlnise cu o noapte în urmă. „Victima venea de la părinţi spre casă şi avea un băţ, un fel de bâtă, pe care o luase să se apere de câini, probabil. S-a întâlnit cu autorul la o răscruce, pe uliţă. Cum a văzut victima, autorul, care era în stare de ebrietate, a început să îi adreseze acesteia cuvinte injurioase şi ameninţătoare. Ca să scape de el, victima l-a lovit cu bâta peste mână. Atunci autorul a scos un cuţit cu lamă foarte mare şi dintr-o singură lovitură i-a secţionat inima în două”, a precizat procurorul Liliana Istrate, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Alertate de ţipete, rudele bărbatului înjunghiat au ajuns acolo unde acesta căzuse. L-au urcat într-o maşină proprie şi l-au dus spre spitalul Tecuci, cel mai apropiat din zonă, sperând că se mai poate face ceva. Numai că lovitura a fost cumplită, iar victima a murit imediat după atac, atât de puternică a fost lovitura. Autorul este cercetat pentru omor deosebit de grav şi va petrece zeci de ani după gratii. Probabil că după ce a luat o viaţă de om, asasinul s-a trezit în sfârşit din beţia continuă, dar nu se ştie dacă destul de repede ca să regrete ce a făcut.

Joi, 16 Ianuarie 2014 00:00

Bărbatul a băgat-o în spital

O gălăţeancă în vârstă de 39 de ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă după ce bărbatul ei a agresat-o. Femeia a avut nevoie de asistenţa unui echipaj al ambulanţei. „O pacientă în vârstă de 39 de ani, victima unei agresiuni, a necesitat transport la Spitalul de Urgenţă”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi. Femeia a primit primul ajutor, dar nu a necesitat internarea.

Se anunţă un an plin de împliniri măreţe. Ştiu că sună exact ca în epoca de aur, dar nu pot să nu văd despre câte proiecte se vorbeşte că vor fi puse în practică. Nu vreau acum să mai scriu de eternele promisiuni guvernamentale despre infrastructura ţării şi de „n” kilometri de autostradă promişi, că mai mereu autorităţilor le dă cu plus în faza de promisiune şi cu minus la finalizare. De ani buni ni se tot promite că, în sănătate, se va stabili clar pachetul minim bazal de servicii medicale. Cum ar fi să se spună negru pe alb exact de ce beneficiază fiecare în spitale sau la medic? Deocamdată toţi cei asiguraţi au acces la o gamă destul de largă de servicii medicale gratuite. Fiecare dintre noi ştie însă că lucrurile nu stau deloc aşa şi că fără un pic de „respect” din partea pacientului mai că nu beneficiezi de nimic. Asta exceptând situaţiile de urgenţă, când ai şanse să rămâni în viaţă. Actual ministru al Sănătăţii a primis clar că anul acesta, poate chiar peste o lună, o să se stabilească acest pachet minim bazal şi că până în vară poate se dau chiar şi normele, aşa că, să spunem, la sfârşitul anului, cel mai târziu, vom şti fiecare exact la ce servicii medicale aveam dreptul şi la care nu. Acum povestea asta cu pachetul minim bazal ţine de ani buni, ridicată la rang de urgenţă în punerea în funcţiune de un ministru, abandonată de altul şi tot aşa. Mai ales în anii electorali s-a fugit ca de dracu de adoptarea ei, deoarece măsura e un pic antipopulist. Adică nu poţi să îi mai promiţi lui X luna de pe cer, să te voteze că o să îi fie bine dacă o încurcă cu sănătatea, fie el asigurat care plăteşte ori ba, dacă el deja ştie la ce are dreptul şi la ce nu are. Din acest motiv mult timp ideea de pachet minim bazal a fost lăsată la nivelul minim de interes guvernamental. Acum ea e iar resuscitată, ba chiar se discută fervent şi se fac întâlniri pe marginea stabilirii pachetului de servicii. Au mai fost şi în alţi ani şi sub alte guvernări aceleaşi discuţii, dar, din păcate, acelea au rămas în stadiul de discuţie. Până la urmă nu e greu să stabileşti clar la nivelul unui asigurat ce poate da statul gratuit ca serviciu medical şi ce nu. Bine ar fi ca de data asta chiar să se şi bată în cuie şi pune în funcţiune asta. Ar fi frumos să ştii că acel serviciu medical Z îl ai sigur gratuit şi altele nu. Dar dacă va fi tot până acum, adică ştii că ai dreptul gratuit la serviciul medical, dar degeaba, că nu sunt bani, totul rămâne în faza de proiect, măreţ e drept, dar fără bază reală.

Vremea relativ caldă pentru această perioadă a anului a dus şi la o oarecare reducere a infecţiilor respiratorii, mai ales în ceea ce priveşte categoria de vârstă 5-14 ani. „În ultima săptămână de raportare s-a înregistrat un număr de 1.881 de persoane diagnosticate cu viroze respiratorii. Numărul e aproape similar celui din săptămâna anterioară de raportare. În schimb, la categoria de vârstă 5-14 ani s-au înregistrat doar 553 de cazuri, mult mai puţine decât săptămâna trecută. Probabil că această reducere a numărului de cazuri la copii de vârstă şcolară şi preşcolară este cauzată atât de vremea mai caldă, cât şi de faptul că de abia au reînceput cursurile la şcoli. Se ştie că în comunităţile şcolare există un risc mai mare de îmbolnăvire”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Crescut se menţine însă numărul de gălăţeni care au fost diagnosticaţi cu pneumonie. Aici, în ultima săptămână de raportare s-au înregistrat 315 cazuri, cele mai multe, ca de obicei, la categoria de vârstă 0-1 an, unde s-au raportat 66 dintre cele 315 cazuri înregistrate. 

 

Vaccinarea, în pas de melc, cu promisiune de „supraofertă” 

În ultima săptămână, 1.000 de gălăţeni şi-au făcut vaccinul antigripal din cele 17.500 de doze trimise de Ministerul Sănătăţii. S-au consumat, de la începerea campaniei de vaccinare antigripală, 11.500 de doze, ceea ce arată că ritmul de imunizare este mic. În ciuda evidentului refuz al gălăţenilor de a se imuniza antigripal, refuz regăsit şi în restul ţării, Ministerul Sănătăţii a anunţat că este gata să mai trimită noi doze de vaccin antigripal. „Dacă se va observa o creştere a solicitărilor, la cabinetele medicale, Ministerul Sănătăţii va trimite suplimentar doze de vaccin faţă de cele pe care ni le-a repartizat deja”, a precizat dr. Valentin Boldea. 

 

Probă de la un pacient, trimisă la Bucueşti 

O probă biologică, recoltată de la un pacient răcit, depistat prin sistemul sentinelă, a fost trimisă al Bucureşti pentru a se vedea dacă e sau nu gripă. „Nu vorbim de o suspiciune clară, ci de o probă recoltată aleatoriu prin sistemul Sentinelă de monitorizare a infecţiilor respiratorii”, a declarat dr. Valentin Boldea. Deocamdată, în judeţ nu avem niciun caz confirmat de gripă. Aceasta a apărut însă în altă parte a ţării, dar tulpinile virale care au îmbolnăvit oamenii sunt oarecum atipice. 

Jandarmii gălăţeni s-au întâlnit luni, pe la ora două dimineaţa, cu... Superman. Mai bine zis cu Superman Ş. E vorba de un gălăţean în vârstă de 26 de ani care, chiar dacă are în buletin prenumele celebrului supererou, susţine că a scăpat cu fuga dintr-o încăierare. Asta ca să le explice oamenilor legii de ce avea asupra lui un pistol din seria celor supuse autorizării. 

 Pe scurt, luni, pe la ora  02.00, jandarmii gălăţeni aflaţi pe str. Cristofor Columb, în misiune de patrulare pe raza Secţiei 1 Poliţie au auzit zgomote puternice dinspre Piaţa Centrală. S-au dus în zona respectivă şi au dat de două grupuri de tineri care se înjurau şi se ameninţau unii pe alţii. „La vederea jandarmilor, membrii grupului advers s-au dispersat printre magazinele din zonă, jandarmii reuşind să oprească şi să identifice membrii celuilalt grup, în persoana numiţilor Ş. Superman de 26 ani, C. Cristinel de 34 ani şi S. Florin de 15 ani, toţi din Galaţi. Fiind întrebaţi despre motivul pentru care îşi adresau injurii şi ameninţări cu membri grupului advers, cei trei au declarat că se întorceau spre casă de la o petrecere şi au fost observaţi de un grup de persoane pe care nu le cunosc, cei din urmă ameninţându-i fără motiv şi fără să fie provocaţi. În urma controlului corporal preventiv, asupra numitului S. Superman a fost găsit un pistol cu bile de cauciuc marca ZORAKI, cal. 9 mm, dezasigurat şi cu cartuş pe ţeavă”, a declarat Cătălin Bădin, IJJ Galaţi. 

 Evident că, luat la întrebări, Superman de Galaţi s-a jurat că nu e a lui arma, ci că a luat-o preventiv. „Nu e a mea, frate! Era pe jos şi am luat-o să nu mă împuşte alţii. Că ne ameninţau, ne-au şi fugărit, voiau să arunce cu borduri. Dar nu e al meu”, se justifica Superman, care a mai spus că voia să arunce arma şi nu voia să îl folosească în conflictul întrerupt de jandarmi. Cei trei au fost conduşi la sediul Secţiei 1 Poliţie pentru audieri, iar lui Superman i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării. 

Marți, 14 Ianuarie 2014 00:00

Două tone de cocs, furate cu căruţa

Trei întreprinzători gălăţeni şi-au zis să mai scoată un ban din deja devenitul obişnuit furt de cocs din Combinat. Din păcate, peste ei au dat jandarmii. Aflaţi în misiune de patrulare pe raza Secţiei 4 Poliţie, jandarmii gălăţeni au observat în zona Arcelor Mittal trei bărbaţi care transportau cu ajutorul unui atelaj hipo mai mulţi saci. „S-a procedat la interceptarea şi legitimarea acestora, stabilindu-se identitatea lor în persoana numiţilor S. Costel, de 26 ani, B. Nicolae, de 46 ani şi T. Laurenţiu, de 34 de ani, toţi din municipiul Galaţi. În urma cercetărilor efectuate, jandarmii au stabilit că persoanele în cauză au pătruns în incinta Combinatului prin zona cunoscută sub denumirea Tunel, situată în partea de nord a Combinatului, în dreptul căii ferate Smârdan – Cătuşa, de unde au sustras o cantitate de 2 tone cocs cu intenţia de a le valorifica la diverse personae”, a precizat Cătălin Bădin, din cadrul IJJ Galaţi. Celor trei suspecţi le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile de a fi infracţiune de „furt calificat”, dosarul fiind predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. 

Marți, 14 Ianuarie 2014 00:00

Tâlhărită în I.C. Frimu

O tânără în vârstă de 23 de ani a fost înjunghiată şi tâlhărită în cartierul I.C. Frimu, chiar lângă Şcoala 12 şi biserica Sf. Mina. Se pare că tânăra a fost deposedată de 53.000 de euro, sumă care ar fi destinată achiziţionării unui apartament de la un bloc din zonă. Tânăra, care era împreună cu sora ei în momentul atacului, a fost adusă la spital de rude. „A suferit o plagă tăiată în zona subclaviculară. A fost pansată şi rana i-a fost suturată, iar viaţa nu îi este în pericol”, a declarat dr. Angel Trifan. Poliţiştii au început ancheta şi îl caută în continuare pe agresor, un individ despre care victima a declarat că are o înălţime de circa 1,75 m. 

Luni, 13 Ianuarie 2014 00:00

Masterand mort la 23 de ani

Doliu în campusul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, unde în loc să petreacă la revelionul pe stil vechi, studenţii jelesc un coleg. Ionuţ Claudiu Oprea, un masterand în vârstă de 23 de ani, de la Facultatea de Arhitectură Navală a Universităţii „Dunărea de Jos”, a murit sâmbătă dimineaţă în camera sa din căminul B. Se pare că tânărului i s-a făcut rău brusc. Prietena lui a văzut asta şi a alertat colegii, care au chemat ambulanţa. Din păcate, era prea târziu. „Am fost solicitaţi pentru a interveni în campusul studenţesc, unde unui student i s-a făcut rău, dar din păcate nu am putut să îl resuscităm”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.

Primele cercetări au stabilit că nu a existat vreo suspiciune că decesul ar fi fost cauzat de factori externi, deoarece se pare că se ştia că tânărul are probleme congenitale cu inima. Se pare că decesul ar fi fost cauzat de ruperea arterei aorte, pe fondul suferinţei congenitale pe care o avea băiatul. 

Colegii îl regretă şi ţin doliu în memoria lui. „Era un coleg bun şi foarte activ în Liga Studenţilor. Regretăm cele întâmplate şi împreună cu studenţii din Republica Moldova am decis să amânăm petrecerea de revelion pe stil vechi care trebuia să aibă loc sâmbătă noaptea. Acum ne gândim doar la colegul nostru care a plecat prea devreme”, a declarat Ionuţ Dumitraşcu, preşedintele Ligii Studenţilor din Galaţi. 

Camera din căminul B, acolo unde a murit tânărul, a devenit loc de pelerinaj pentru colegii studentului. Tot ei  îl vor conduce marţi pe ultimul drum. Ancheta în acest caz este încă în curs, aşteptându-se şi rezultatul analizării probelor recoltate pentru a se stabili exact cauza decesului. 

Pagina 506 din 518