Maria ROMANIŢĂ

Maria ROMANIŢĂ

O tânăra de doar 21 de ani a decedat în secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă Galaţi în urma unei infecţii generalizate după ce iniţial diagnosticul medicilor fusese lombosciatică. Totul a început joi, pe 28 octombrie 2021, când fetei i s-a făcut rău.

„A ajuns la spital. Am stat şase ore până să i se pună un diagnostic, un diagnostic greşit, lombosciatică. I s-a pus diagnosticul de lombosciatică fără ca medicul să se apropie de ea. Fata i-a spus că o doare spatele şi asta a fost tot. Ne-a trimis acasă cu tratament pentru lombosciatică. Durerile însă nu au încetat, aşa că, sâmbătă dimineaţă, pe 30 octombrie, am venit noi cu ea la spital, la Urgenţe. Doamnele de acolo mi-au spus: A, pentru o durere de spate veniţi iar? Doctorul care a fost chemat i-a pus acelaşi diagnostic, dar tot de la distanţă. I-a dat şi alte medicamente, plus o trimitere la RMN, pentru că dânsul nu se uită la fată fără RMN. Investigaţie pe care eu, sâmbătă, nu am avut unde să o fac, pentru că era sâmbătă. Duminică dimineaţă, când a mers la baie, fata a descoperit că are o umflătură în zona anusului, un abces perianal. Am fost iar la spital cu salvarea, unde tot lombosciatică i-au spus că are, asta până când i-am arătat doamnei doctor poza cu abcesul. Atunci, s-au schimbat la 180 de grade şi au spus: chemaţi repede chirurgul, pentru că fata asta are acces şi o să moară. Acestea au fost cuvintele doamnei doctor. L-au chemat pe domnul doctor chirurg  care, după părerea mea, nu s-a purtat foarte profesionist cu ea. Mi-a spus că fata se alintă, deşi ea trecea prin nişte dureri groaznice de câteva zile. M-a şi dat afară din încăperea în care o consulta. Pentru că o durea tare, fata nu a putut să stea la consult. Doctorul s-a supărat atunci şi a aruncat mănuşile. I-am spus să-i dea măcar un calmant, ca să poată suportă durerea. Atunci medicul a început să ţipe la mine şi mi-a spus să mă uit în spatele spitalului, pentru că sunt o groază de cazuri de COVID-19, ce-mi trebuie mie calmante, anestezist, că să vorbesc cu Raed Arafat să ne angajeze oameni. Apoi, i-a spus fetei: dacă nu te operez, o să mori. Ea, când a auzit aşa ceva, s-a speriat, a căzut pe o băncuţă de lângă ea, s-a învineţit la gură şi-mi spunea: Mami, mami, nu mă lăsă!. Atunci, eu am luat-o acasă, pentru că mi-a fost milă de ea şi pentru că nu a vrut să mai rămână. În aceeaşi zi, la ora 16.00, m-am întors iarăşi la spital cu ea, pentru că vomita şi făcea temperatură 39. La ora 11.00 dimineaţă îi făcuseră şi analize şi un test RT-PCR. Rezultatele testului au venit abia la ora 21.00, pentru că cei de la laborator l-au băgat în lucru tocmai la ora 19.00. A trebuit să mai stăm astfel pe holurile de la Urgenţe Chirurgie, pe un pat, fără lenjerie, fără nimic, pentru a aştepta rezultatele testului. În tot timpul acesta fata mea avea frisoane, am cerut o pătură să o învelesc, dar ei nu au venit să-mi aducă nimic. M-am dezbrăcat şi am pus hainele mele peste ea, m-am aşezat eu peste ea că să o încălzesc şi i-am cerut soţului să aducă o pătură de la maşină că să o încălzim. Le-am cerut doamnelor asistente care erau pe tură să-mi aducă un termometru, dar nu mi-au mai adus, iar ca să nu le mai deranjez au tras un paravan, ca să nu le mai văd. Au intervenit şi oamenii care erau acolo că să ne ajute cu ceva, pentru că era doar o copilă. A venit o doamnă doctor, căreia i s-a făcut milă de noi şi i-a administrat o perfuzie, dar târziu, pe la ora 18.00-19.00. Nu i-a dat însă nimeni niciun calmant. După ce au venit şi au preluat-o, au băgat-o în sala de operaţie, iar de acolo nu mai ştiu nimic. Luni dimineaţă, m-au sunat de la spital disperaţi, să-mi spună că fata mea este în stare critică, că nu se ştie dacă va scăpa cu viaţă. Acestea au fost cuvintele lor. Mi-au mai spus că au nevoie de acordul meu pentru a-i face o altă operaţie, abdominală. Le-am spus că da, au operat-o, iar acum două săptămâni, pe vremea asta, au zis că a ieşit din operaţie, dar starea ei este foarte, dar foarte gravă, şi că nu se ştie dacă rezistă. Diagnosticul oficial a fost cel de abces perianal, dar doctorul care a operat-o ne-a spus că nici în ziua de astăzi nu se ştie cu exactitate care a fost diagnosticul fetei mele. Am cerut de foarte multe ori şi transferul la alt spital, dar au spus că este netransportabilă. Am stat şi am aşteptat, nu am putut face nimic altceva, iar fata mea, din păcate, a murit. Pe fetiţa mea nu o mai poate aduce nimic înapoi. Avea 21 de ani”, spunea  Carmen Anghele, mama fetei decedate.

Nici alte rude nu au găsit răspuns la medic. „Eu l-am întrebat pe medicul chirurg care a operat fata despre starea ei şi mi-a spus că este foarte, foarte gravă, a spus că el a făcut tot ce a putut, tot ce i-a stat în putinţă, şi că acum Dumnezeu trebuie să facă o minune. Mi-a mai spus că el, de când este medic, nu a mai întâlnit un astfel de caz şi nu ştie de la ce este. L-am întrebat de ce nu au dus-o în altă parte şi mi-a spus că de la început nu a fost transferabilă. Fata a venit la spital pe picioarele ei”, a spus Luana Vlad, mătuşa fetei.

Reprezentanţii spitalului vor derula o anchetă după ce mama a făcut plângere. „Pacienta a fost internată în spitalul nostru unde a beneficiat de toate îngrijirile medicale şi investigaţiile necesare, îngrijiri care au fost adaptate în permanenţă la modificările clinico-biologice şi imagistice apărute pe durata spitalizării . Din păcate evoluţia a fost nefavorabilă. Pe toată durata internării s-a ţinut legătură cu mama pacientei şi în momentul de faţă ne pare nespus de rău de pierderea suferită. Sesizarea care a fost depusă în cursul dimineţii urmează a fi analizat, rezultatul urmând să fie transmis mamei pacientei”, a precizat dr. Violeta Şapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi. Rămâne de văzut ce va scoate la iveală ancheta derulată în spital.

Peste 150 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și 16 permise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri, în urma unei acțiuni desfășurate, în colaborare cu inspectori din cadrul Regiei Autonome Registrul Auto Român, care a avut ca scop verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

Astfel, în două zile, pe 10 și 11 noiembrie 2021, efectivele de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu inspectori ai Regiei Autonome Registrul Auto Român, au acționat, pe drumurile naționale și județene, pentru controlul și verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

În cadrul acțiunii, au fost constatate 156 de contravenții, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.000 de lei, 66 dintre acestea pentru defecțiunile tehnice constatate la autovehiculele controlate.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 16 permise de conducere, dintre care care 2 pentru defecțiuni tehnice grave și 14 pentru alte abateri la regimul rutier, și au retras 29 de certificate de înmatriculare.

Astfel, la verificarea unui autoturism s-au constatat defecțiuni tehnice la sistemul de iluminare - semnalizare. Bărbatul aflat la volanul acestuia a fost testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3 770 de lei, luându-se, totodată, măsura reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, precum și aceea a retragerii certificatului de înmatriculare.

Polițiștii vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, în vederea impunerii respectării normelor legale care reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice și pentru sancționarea persoanelor ce conduc autovehicule care nu corespund normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi au efectuat joi, 11 noiembrie 2021, trei percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Galaţi, în cadrul unui dosar penal având ca obiect infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată.
Din cercetări a reieşit că, în perioada  2012 - 2019, un bărbat, de 44 de ani, în prezent, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea unor infracţiuni de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, ar fi recrutat, prin inducere în eroare, două tinere, în scopul exploatării sexuale.
Ulterior, prin menţinere în eroare, bărbatul le-ar fi asigurat transportul şi cazarea în locaţii de pe teritoriul Spaniei şi Italiei, unde, în mod direct, sau prin intermediul unor interpuşi, le-ar fi implicat în consumul de droguri şi în activităţile de trafic de droguri, determinându-le, totodată, prin constrângere fizică şi psihică, să practice prostituţia, beneficiind de sumele de bani obţinute de acestea.
10 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Galaţi, în vederea audierii.

Pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin au intervenit, în jurul orei 08.20, pentru asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe DN 22 între localităţile Smârdan şi Măcin.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje de salvatori cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SAJ.
Un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.
Femeia, în vârstă de 70 de ani, conştientă şi cooperantă, a fost asistată medical şi transportată la spital.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriei autoturismului.
Cauzele şi circumstanţele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanţii instituţiilor abilitate în acest sens.

O persoană de sex masculin a anunţat, în data de 11 noiembrie 2021, în jurul orei 23.10, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, faptul că s-a rătăcit în Parcul Naţional Munţii Măcinului, plecând din zona localităţii Greci.
Iniţial, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost însoţit de o femeie, în vârstă de 36 de ani, de care s-a despărţit la un moment dat, în încercarea de a găsi drumul de întoarcere.
8 subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD, şi 4 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, au pornit imediat în căutare.
După aproximativ 4 ore de căutări, cele două persoane au fost găsite, mai întâi bărbatul şi apoi femeia, fiecare fiind însoţit de câte un câine.
Ambele persoane se aflau în afara oricărui pericol şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Echipele de căutare au fost formate din pompieri, 2 agenţi din cadrul Postului de Poliţie Greci şi 4 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.
Reamintim cetăţenilor faptul că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de intervenţie, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112, informează ISU Tulcea.

VEZI VIDEO mai jos! ↓

*sursa imagini: ISU TULCEA

Poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la Secţia Primiri Urgenţe a Spitalului de Copii Galaţi, s-a prezentat un minor, de 11 ani, din comuna Schela, victimă a unui accident rutier. După verificări, poliţiştii au stabilit că, în aceeaşi zi, în jurul orei 16.40, minorul ar fi fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, în timp ce traversa strada Principală, din comuna Schela. Conducătorul auto implicat în accident a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie, şi a fost depistat ulterior şi testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. Bărbatul este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Tecuci au identificat şi reţinut un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Tecuci, bănuit de comiterea mai multor furturi din locuinţe. Din cercetări, a reieşit că, pe parcursul anului 2021, bărbatul ar fi pătruns, prin efracţie, în cinci locuinţe, de pe raza municipiului Tecuci, de unde ar fi sustras telefoane mobile şi diferite sume de bani, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 7 000 de lei. Persoana în cauză, cercetată pentru infracţiunea de furt calificat în formă continuată, a fost reţinută, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunerea luării unei măsuri preventive. Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi a întocmirii probatoriului în cauză.

Poliţiştii Postului de Poliţie Fârţăneşti au observat în trafic, pe D.J. 255, în localitatea Fârţăneşti, un autoturism al cărui conducător, la vederea echipajului de poliţie, a oprit brusc, după care a demarat în marşarier. Poliţiştii au efectuat semnal de oprire şi, după verificarea documentelor bărbatului, de 35 de ani, aflat la volan, au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul este deţinut în baza unei procuri notariale. Bărbatul a fost testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0.09 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Joi, 11 Noiembrie 2021 13:31

Accident mortal la Drăgăneşti

Pe D.N. 25, în localitatea Drăgăneşti, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Din primele verificări efectuate de poliţiştii sosiţi la faţa locului, s-a stabilit că victima, un bărbat, de 34 de ani, a fost acroşată de un autoturism, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă a D.N. 25, pe sensul de mers Tecuci - Galaţi. Conducătorul autoturismului implicat în accident a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi efectuează cercertări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul.

Anchetă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, după ce o gălăţeancă povesteşte cum soţul ei, un bărbat de 46 de ani, vaccinat încă din vara cu doza completă şi care nu avea boli cronice, s-a stins de pneumonie deoarece nu a fost internat la timp.

Totul s-a întâmplat pe fondul aglomeraţiei care era în zona COVID şi pentru că bărbatului i s-ar fi refuzat internarea la timp până când nu va avea un test PCR negativ. De fapt, iniţial, când a ajuns cu taxiul la spital i s-ar fi spus să plece acasă şi să aştepte să fie testat de Ambulanţă. De sâmbătă când a venit prima oară cu taxiul la spital şi până luni când a fost în final internat, deja starea omului se agravase. Nu a primit în tot acest timp nicio reţetă, niciun fel de ajutor medical. 12 ore a stat în frig în curtea Spitalului de Urgenţă, după care, învins de frig, s-a dus acasă, nu mai putea rezista. Pur şi simplu nu s-a făcut nimic până când un test PCR recoltat de abia duminică a dat, duminică la ora 23.00, un rezultat negativ.

Era deja prea târziu. „Pe data de 29 octombrie, soţul meu a acuzat nişte dureri de spate. Nimic grav sau complicat, pentru că el lucra în construcţii şi îl mai durea spatele de la cărat. În acea zi, l-a sunat pe şeful lui şi i-a spus că nu poate să vină la serviciu pentru că nu se simte bine, probabil că a răcit, şi să-i dea o zi de concediu. Până atunci, soţul meu nu a avut nicio problemă de sănătate, era vaccinat anti-COVID încă din vară, cu schema completă. A doua zi, sâmbătă, am sunat la Ambulanţă şi le-am spus că soţul meu nu se simte bine. Le-am spus că îl doare spatele, că face puţină febră şi că i-am făcut un test rapid, care a ieşit negativ la COVID-19. Cei de la Salvare au spus că va veni o salvare, dar peste două zile, deoarece sunt foarte multe solicitări. Când am auzit de două zile, am luat un taxi şi am mers cu soţul meu la Spitalul Judeţean Galaţi. Când ne-au văzut cei de la containere, ne-au întrebat de ce am venit. Le-a explicat soţul ce simptome are, dar cei de la containere au spus că ei tratează doar COVID-19. Am intrat la UPU, dar fetele de acolo ne-au spus că nu poate să-l vadă niciun medic până când nu i se face un test pentru COVID-19. Şi de acolo ne-au spus să mergem acasă şi să aşteptăm salvarea să vină să-l testeze peste două zile. Ne-am simţit de parcă eram egali cu zero, nu oameni între oameni. Am plecat acasă, neavând altceva ce să facem. Seara însă, soţul s-a simţit şi mai rău. Duminică dimineaţă a venit salvarea, i-a măsurat saturaţia de oxigen şi a spus că e cam mică şi că trebuie să meargă la spital. I-au făcut teste, şi cei de pe ambulanţă, şi când a ajuns la spital, dar în rest nu i-a dat nimeni niciun tratament. A ajuns iarăşi la Spitalul Judeţean, dimineaţă, la ora 08.30. A aşteptat până seara, la 20.00, rezultatul testului PCR, afară, în curtea spitalului. L-au lăsat să stea pe bancă, în frig, deşi avea febră. În tot acest timp, nimeni nu s-a ocupat de el. Eu înţeleg că sunt multe cazuri COVID-19, dar trebuie să fie şi medici care se ocupă şi de restul pacienţilor. Nu există aşa ceva, în 2021, să mori de pneumonie. Seara, pentru că nimeni nu l-a ajutat în niciun fel, a venit din nou acasă, pe propriile picioare, cu semnătură pe propria răspundere. La ora 20.00, nu mai putea să vorbească, avea gura încleştată de frig. În tot acest timp, i-au luat doar analize de sânge şi i-au făcut o radiografie la plămâni. A venit acasă, toată noaptea i-a fost foarte rău, iar luni dimineaţă a venit iarăşi salvarea, l-a dus la spital, unde l-au băgat într-un container şi i-au pus o mască de oxigen la gură. Între timp, şi testul PCR ieşise negativ. Abia luni după-amiază l-a văzut un medic internist, care a spus că trebuie transferat la Spitalul TBC, deoarece are saturaţia mică. L-au plimbat degeaba la TBC, unde a fost refuzat, pentru că ei nu au concentratoare de oxigen mari. A fost trimis înapoi la Spitalul Judeţean, unde a mai aşteptat câteva ore. Abia spre seară m-a sunat şi mi-a spus că-l transferă la ATI. A ajuns să fie grav din cauza lor, pentru că el a venit la spital încă de vineri, dar nu au vrut să se uite la el şi să-i dea un tratament. Din păcate, marţi dimineaţă s-a întâmplat nenorocirea şi m-au anunţat că soţul meu a murit. Era un om fără probleme de sănătate, repet. Vreau să ştiu şi eu de ce în cazul unui om care are o şansă la viaţă nu se uită niciun medic la el”, a povestit Adriana Chirilă, soţia bărbatului decedat (foto ↑).

Bărbatul a fost plimbat cu ambulanţa de la domiciliu la Spitalul Judeţean, apoi din nou de la domiciliu la acelaşi spital, apoi la Spitalul TBC. Tur-retur. „Este vorba despre un pacient de 46 de ani ani vaccinat cu vaccinul Pfizer, doza a doua o avea în august, pentru care am fost solicitaţi să intervenim pentru semne gripale, febră, tuse. Echipajul a ajuns la faţa locului, l-a găsit cu impregnare virală, testul rapid antigenic a fost negativ. A fost transportat la Spitalul Judeţean, la Serviciul de Urgenţă. Asta pe 31 octombrie. Ulterior, pe data de 01 noiembrie a fost din nou transportat de la domiciliu la spital, cu tensiune şi puls stabil, iar în data de 01 noiembrie, după-amiaza, a fost transportat la Spitalul TBC pentru consult de specialitate şi apoi a fost transportat înapoi la Spitalul de Urgenţă”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director medical Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Medicii de la Spitalul TBC explică de ce nu au putut să îl primească şi l-au trimis înapoi la Judeţean. „Pacientul s-a prezentat pe data de 01 noiembrie, la ora 17.40, în spitalul nostru, trimis de Spitalul Judeţean, cu saturaţie scăzută, cu sindrom febril cu stare generală alterată. El se prezentase şi în data de 31 octombrie la Spitalul Judeţean, unde avusese o saturaţie foarte bună, acum avea o saturaţie proastă, o stare generală alterată. Imaginea radiologică se preta la diagnostice diferenţiale severe având în vedere evoluţia în 24 de ore. Testul antigen rapid era negativ. A fost returnat pentru investigaţii de specialitate şi consulturi multidisciplinare către Spitalul Judeţean”, a precizat dr. Claudia Scorpan, purtător de cuvânt, Spitalul TBC Galaţi.

Soţia bărbatului care a decedat pe data de 02 noiembrie dimineaţa în secţia ATI a Spitalului Judeţean de pneumonie a depus plângere. „Cu privire la aspectele sesizate în plângerea depusă în cursul zlei de ieri la secretariatul unităţii s-au demarat deja verificari urmând ca rezultatele să fie comunicate petentei în termenul legal”, a precizat dr. Violeta Şapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Din păcate, orice explicaţii ar da cei vizaţi de anchetă nimeni nu poate explica de ce unui om nu i s-a acordat nici măcar cel mai mic ajutor medical deşi se ştia că nu din vina lui întârzie rezultatul la testul PCR. Gălăţeanul care lasă în urma un copil de 11 ani şi o soţie îndurerată se vaccinase pentru a nu risca sa moară din cauza COVID. A murit de pneumonie, cu zile, starea agravândui-se în aşteptarea rezultatului la testul PCR.

Pagina 7 din 518