Monitorul De Galati

Monitorul De Galati

Autor:

Anghel Buturugă

Contrar stereotipurilor, USR și noua formațiune politică lansată de Dacian Cioloș, Mișcarea România Împreună, sunt partidele cele mai demagogice din spectrul politic actual. Am spus în ciuda stereotipurilor, pentru că în discursul mediatic, populismul este, de regulă, atribuit partidelor mai mari, PSD și PNL, fiind echivalat și confundat (uneori deliberat, alteori din ignoranță) cu propensiunea acestor formațiuni de a exprima opinii și revendicări majoritariste (care aparțin unor majorități largi din societate). Sigur că și partidele mari sunt populiste, însă într-o formă soft, de regulă tradusă prin tentative de (re)compensare socială a electoratului sau de preluare a atitudinilor majoritare. Așa se explică și asumarea, la nivel oficial, de către PSD și PNL, a obiectivului Coaliției pentru Familie de a organiza un referendum pentru clarificarea constituțională a definiției căsătoriei. Până și această preluare a unei inițiative populare, însă, este pusă în surdină de propriile calcule politice: PSD promite parteneriat civil pentru cupluri de același sex, iar PNL a făcut tot ce a putut pentru a tergiversa procedural referendumul.

În schimb, USR și MÎR inaugurează un soi de populism hard foarte bizar și destul de unic în peisaj european, antidemocratic. Este populism hard pentru ca regăsim componente esențiale oricărui populism: salvaționismul, justițiarismul (sub forma anticorupției) și poziționarea antisistem/antipolitică. Ambele formațiuni pretind că sunt mișcări politice de jos în sus, emanații ale societății civile, conduse de profesioniști tehnocrați străini de jocuri politicianiste și interese ilegitime. Totodată, este populism antidemocratic prin faptul că cele două formațiuni sunt hotărât opuse majorităților din societate. Spre deosebire de toate celelalte forme de populism de pe plan european, care, de regulă, preiau vocile nemulțumiților de status-quo-ul produs de elitele dominante, ele reflectă cu fidelitate agenda structurilor europene și sunt aliați politici ai sistemului bancar și ai multinaționalelor.

Una dintre cele mai frapante dovezi în acest sens este furnizată de maniera în care aceste partide gestionează tema referendumului pentru căsătorie. USR a abuzat, practic, de dreptul de sesizare la CCR pe legea care permite organizarea referendumului pe o temă care în mod evident este deja tranșată de aceeași CCR: rolul președintelui în procesul organizării unui referendum. E greu de crezut că USR nu are specialiști în drept și să nu știe că demersul nu are șanse, deci că e gratuit. De fapt, USR practică același tip de boicot politic caracterizat de abuzarea sau forțarea regulilor, procedurilor, pentru a-și atinge obiectivele politice: aici, evident, obiectivul fiind tergiversarea referendumului. De cealaltă parte, MÎR, lansată tocmai într-o perioadă în care tema referendumului este fierbinte, reușește să ocolească într-un mod foarte… strident subiectul. Fără îndoială că o astfel de abordare arată clar că, de fapt, MÎR este pe aceeași lungime de undă cu USR în privința aceasta.

Populismul antidemocratic este o invenție românească și, cel mai probabil, o formă locală de gestionare a crizei sistemului european. Aflată în acută pierdere de teren electoral, elita europeană, politică și financiară, caută diverse strategii de relegitimare. USR și MÎR sunt astfel de experimente politice prin care democrația în sensul tare al cuvântului este boicotată în numele salvării poporului.

Joi, 19 Aprilie 2018 00:00

ANUNȚ LICITAȚIE 19.04.2018

sigla primarie

 

1.   PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI – COD FISCAL: 3814810, STR. DOMNEASCĂ, NR.54, TEL : 0236.307.718 / FAX 0236/461.460, EMAIL : contracte.teren@primariagalati.ro

 

2.   PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI ANUNȚĂ ANULAREA ȘEDINȚEI DE LICITAȚIE PUBLICĂ, DIN 16.04.2018, PENTRU ÎNCHIRIEREA UNUI TEREN COMPUS DIN 4 AMPLASAMENTE, IDENTICE, A CÂTE 33 MP FIECARE, SITUAT ÎN STR. TRAIAN, NR.320F, AMPLASAMENTE RĂMASE NEÎNCHIRIATE – NR.2, NR.6, NR.7, NR. 8, AVÂND ÎN VEDERE FAPTUL CĂ NU A FOST ÎNDEPLINITĂ CONDIȚIA NUMĂRULUI MINIM DE PARTICIPANȚI, PENTRU FIECARE AMPLASAMENT SCOS LA LICITAȚIE.

 

3.   PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI ANUNȚĂ RELUAREA PROCEDURII DE LICITAȚIE PUBLICĂ, ÎN DATA DE 07.05.2018.

 

4.   DOCUMENTAȚIA DE PARTICIPARE SE POATE SOLICITA ȘI OBȚINE DE LA SEDIUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI GALAȚI, SERVICIUL ÎNCHIRIERI, CONCESIUNI ȘI VÂNZĂRI TERENURI, STR. DOMNEASCĂ, NR. 54.

 

5.   PREȚUL CAIETULUI DE SARCINI ESTE DE 30 DE LEI.

 

6.   PENTRU PARTICIPAREA LA LICITAȚIE, PERSOANELE INTERESATE TREBUIE SĂ DEPUNĂ PLICURI CU DOCUMENTELE DE CALIFICARE, ÎN CONFORMITATE CU DOCUMENTAȚIA DE PARTICIPARE.

 

7.   PARTICIPANȚII CARE AU DEPUS DOCUMENTELE DE CALIFICARE, PENTRU ȘEDINȚA DE LICITAȚIE DIN 16.04.2018, POT SĂ SOLICITE PARTICIPAREA LA ȘEDINȚA DE LICITAȚIE DIN 07.05.2018, FĂRĂ A MAI PLĂTI O NOUĂ GARANȚIE DE PARTICIPARE, ÎN CAZUL ÎN CARE NU AU SOLICITAT RETURNAREA ACESTEIA.

 

8.   DATA LIMITĂ DE DEPUNERE A PLICURILOR : 04.05.2018, ORA 13.00

 

9.   ADRESA LA CARE TREBUIESC DEPUSE PLICURILE: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI, STR. DOMNEASCĂ, NR. 54, BIROU REGISTRATURĂ.

 

10.DATA ȘI LOCUL ÎN CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LICITAȚIE : 07.05.2018, ORA 13.00 , PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI.

 

11.PERSOANĂ DE CONTACT: MARDARE EUGEN, TEL: 0236/307.718

Miercuri, 18 Aprilie 2018 00:00

DEZBATERE PUBLICĂ 18.04.2018

sigla primarie

 

Astăzi, 18 aprilie 2018, Primarul Municipiului Galați anunță deschiderea procesului de dezbatere publică cu privire la aprobarea Regulamentului, Caietului de sarcini și a Contractului cadru pentru serviciul de întreținere și reparații a spațiilor de joacă pentru copii din municipiul Galați.

Documentația poate fi consultată pe site-ul instituției www.primariagalati.ro la secțiunea Transparență decizională sau la sediul instituției din str. Domnească nr. 54, Serviciul Relații Publice, ghișeul unic.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus consultării publice se pot depune până la data de 27 aprilie 2018, prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituției la secțiunea Transparență decizională, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: comunicare@primariagalati.ro, prin poștă sau la adresa instituției din Galați, str. Domnească nr. 54.

Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la numărul de telefon: 0236 307 798, e-mail: comunicare@primariagalati.ro.

Campionatul Mondial de fotbal din Rusia se apropie cu paşi repezi. Deşi lumea fotbalului din Europa este concentrată asupra competiţiilor interne şi continentale care se apropie de stabilirea ierarhiilor, majoritatea echipelor calificate la competiţia interţări au început pregătirile.

În lupta pentru titlul mondial se detaşează 5 echipe: Brazilia, Germania, Spania, Argentina şi Franţa. Pentru a află celelalte 31 de formaţii calificate la competiţia din Rusia daţi click aici şi veţi afla informaţii de ultimă oră despre toate competitoarele.

Ca la fiecare competiţie mondială, Brazilia este văzută şi în acest an că favorita certa. Dintre toate competitoarele, ea pare a avea un lot mai omogen, selecţionerul Tite anunţând deja 14 dintre jucătorii selecţionaţi: A.Becker, D.Alves, Marquinhos, Miranda, Marcelo, Casemiro, Paulinho, R. Augusto, Coutinho, G. Jesus, Neymar, T. Silva, Fernandinho, Willian şi Firminho. Cu o singură excepţie, Augusto, toţi evoluează la cele mai puternice echipe de club din Europa.

Germania este o pretendentă la titlu şi atunci când vine cu rezervele. De altfel, echipa antrenată de J. Low a câştigat Cupa Confederaţiilor din Rusia în 2017 cu garnitură a doua. Selecţionerul german nu şi-a cristalizat formula de echipă, rezultatele din pregătiri reflectând nehotărârea sa: remize cu Franţa, Spania şi Anglia şi înfrângere cu Brazilia. Incertitudinile sale sunt fireşti când din noul val de fotbalişti germani fac parte Leon Goretzka, Timo Werner, Joshua Kimmich, Leroy Sane şi Niklas Sule.

Văzută că a treia favorita la câştigarea competiţiei, Spania pare într-o oarecare pierdere de viteză, rezultatele bune din ultimul timp venind mai mult în urma unor reuşite personale de excepţie. Totuşi, Spania a terminat neînvinsa grupa de calificare din care a mai făcut parte şi Italia. Cu o linie de fund experimentată şi extrem de valoroasă, selecţionerul Lopetegui poate oricând să construiască o echipă redutabilă, în condiţiile în care are de unde alege.

Argentina lui Messi pare cea mai capricioasă dintre echipele cu şanse mari la câştigarea trofeului. Deşi are la dispoziţie o mulţime de jucători valoroşi, tehnicianul Sampaio nu pare să găsească o formulă de echipa care să pună în valoare talentul lui Messi. Cu toate astea, Argentina a jucat în ultimii ani de două ori finala Copa America şi o dată finala Campionatului Mondial, dar le-a pierdut pe toate. Calificată pe ultima sută de metri la campionatul mondial şi surclasată de Spania în ultimul meci amical, Argentina rămâne o forţă a fotbalului mondial, având jucători ofensivi de calibrul lui Messi, Aguero, Di Maria, Dybala sau Icardi.

O figură frumoasă la această Cupă Mondială se aşteaptă de la Franţa. Calificată fără mari emoţii dintr-o grupă cu Suedia, Olanda şi Bulgaria reprezentativa cocoşului galic are o misiune uşoară în grupa cu Danemarca, Peru şi Australia.

50 de ani de Şcoala 10, 50 de ani de poveste – iată motto-ul care a inspirat acţiunile desfăşurate timp de două zile la Şcoala Nr. 10 pentru a marca o jumătate de secol de când această instituţie funcţionează în localul din Strada Lebedei Nr. 4.

Evenimentul jubiliar a reunit dascăli de ieri şi de azi şi a debutat cu dezvelirea unei plăci aniversare, un însemn omagial dedicat celor care au participat şi participă la construirea valorilor învăţământului românesc.

Evocarea istoriei celor 50 de ani de existenţă a şcolii a avut loc într-un cadru festiv, în amfiteatrul Liceului de Arte Dimitrie Cuclin, în prezenţa unui auditoriu numeros, precum şi a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi – doamna inspector şcolar general, prof. Mioara Enache, doamna inspector şcolar general adjunct, prof. Doiniţa Popa, doamna inspector şcolar pentru limba şi literatura română, prof. Daniela Angelica Nistor, doamna inspector şcolar general Mioara Enache acordând, în semn de omagiu adus profesorilor şi elevilor care au contribuit la dezvoltarea învăţământului gălăţean, o plachetă aniversară. Invitaţilor le-au fost acordate diplome aniversare şi, pentru înalta ţinută profesională şi morală, pentru contribuţia la creşterea prestigiului şcolii, scrisori de mulţumire.

Un moment emoţionant a fost premierea foştilor directori ai şcolii, cărora li s-a înmânat un trofeu, simbol al preţuirii pentru activitatea de management desfăşurată, gândurile tuturor participanţilor îndreptându-se şi către prof. Ionel Diamant, primul director al şcolii. Un alt moment al manifestărilor jubiliare a fost spectacolul susţinut de preşcolarii Grădiniţei Lizuca şi de elevii şcolii, a căror evoluţie pe scenă a încântat sufletele celor prezenţi, aplauzele răsplătindu-i pe micii artişti.

Anuarul editat cu ocazia acestui jubileu şi intitulat sugestiv ”Arc peste timp” reuneşte gândurile şi amintirile emoţionante ale dascălilor de ieri şi de azi, ale absolvenţilor şcolii, evocări nostalgice ale entuziasmului tinereţii şi ale pasiunii pentru performanţă.

Prilej de omagiere a oamenilor Şcolii Nr. 10, de celebrare a dascălilor slujitori de-o viaţă ai acestei instituţii, evenimentul – organizat de inimosul corp didactic actual – a reunit generaţii de oameni dedicaţi care, în Şcoala 10, au lăsat şi lasă o parte din sufletul şi viaţa lor celor care au nevoie de ei: copiilor.

Ce putem să urăm acestei şcoli şi oamenilor ei? Potrivite ni se par cuvintele unui profesor: Paşi fermi şi plini de realizări. Implicare, dăruire, entuziasm şi putere de muncă. Drum lung şi lin, ani mulţi pe cărări pline de flori şi râsete de copii!

Prof. Florentina STOIAN

La începutul anului 2017 a fost lansat în toate statele membre ale Uniunii Europene, programul educativ ”Şcoli-Ambasador ale Parlamentului European” (EPAS). Programul urmăreşte îmbunătăţirea cunoştinţelor despre Europa şi democraţia parlamentară europeană în rândul tinerilor. Aceştia sunt familiarizaţi cu posibilităţile pe care cetăţenia europeană le oferă, precum şi cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european.

Pentru implementarea programului EPAS în România, Biroul de Informare al Parlamentului European în România a selectat, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, 25 de şcoli de nivel liceal de toate tipurile din Bucureşti şi din judeţele Argeş, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Ilfov şi Prahova, Colegiul Naţional ”Alexandru Ioan Cuza” numărându-se printre şcolile selectate care au primit, în această etapă, statutul de şcoli-candidat.

Programul a cuprins mai multe etape. După participarea coordonatorilor la seminarul introductiv s-a format echipa de proiect care a inclus profesori (ambasadori seniori) şi elevi (ambasadori juniori). Echipa a parcurs manualul despre Uniunea Europeană, a organizat punctul de informare al Uniunii Europene şi a implementat în şcoală un număr impresionant de activităţi de informare şi comunicare europeană. Împreună am realizat întâlniri de marcă cu reprezentanţi de seamă ai comunităţii locale precum domnul primar Ionuţ Pucheanu ce a răspuns favorabil iniţiativei noastre de a supune dezbaterii probleme legate de comunitatea locală, infrastructură, implicarea tinerilor în procesele decizionale, la nivel de comunitate. Am iniţiat de asemenea, dezbateri, seminarii, concursuri, lecţii de dirigenţie, festivaluri de muzică şi dans, şi totul a culminat cu publicarea unei reviste de informare europeană în care elevi şi profesori şi-au prezentat punctele de vedere, documentate, cu privire la subiecte cu tematică europeană.

În mai 2017, contractantul Biroului de Informare al Parlamentului European în România (APDD ”Agenda 21”) a efectuat vizita de evaluare a şcolii şi a acordat Colegiului ”Alexandru Ioan Cuza” punctajul maxim şi astfel, pe 9 iunie 2017 colegiul a devenit oficial Şcoală Ambasador a Parlamentului European. După o muncă de echipă, susţinuţi de o dorinţă comună, primirea titlului de ambasador a fost o confirmarea a faptului că activităţile noastre şi-au atins obiectivele.

În anul 2018, echipa EPAS a Colegiului Cuza a continuat şi diversificat activităţile organizate inclusiv prin colaboarea cu alte şcoli, dar şi prin activităţi în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Galaţi, Europe Direct Galaţi sau Palatul Copiilor Galaţi. Astfel, şcoala a devenit un centru-resursă formând şi informând elevii, cadrele didactice şi comunitatea locală despre activitatea instituţiilor europene, despre oportunităţile oferite de Uniunea Europeană, dar şi despre principiile şi valorile europene. Organizarea unor competiţii de dezbateri academice, coordonarea unor proiecte de voluntariat în sprijinul grupurilor defavorizate, susţinerea unor lecţii în scopul dezvoltării spiritului civic şi al cetăţeniei active au pus elevii în situaţii concrete de lucru în echipă, de asumare a unor decizii sau de susţinere a unor puncte de vedere.

Elevii au conştientizat, prin aceste activităţi, contextul european în care trăiesc, au recunoscut diferenţele culturale, istorice şi lingvistice dintre popoarele europene cu impact pozitiv în formarea unor abilităţi de viaţă care pot contribui la asigurarea succesului personal şi profesional, promovarea valorilor autentice, toleranţa, flexibilitatea şi adaptabilitatea în cadrul comunităţii locale, dar şi al comunităţii europene. În contexte profesionale viitoare, astfel de abilităţi pot face diferenţa şi pot avea o contribuţie importantă la accesul pe piaţa muncii fiind în acord cu deviza colegiului ”Nu învăţăm pentru şcoală, învăţăm pentru viaţă!”.

Prof. Maria-Isabela MIRON

sigla primarie

 

  • PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI – COD FISCAL: 3814810, STR. DOMNEASCĂ, NR.54, TEL : 0236.307.743 / FAX 0236/461.460, EMAIL : licente@primariagalati.ro
  •  

  • PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI ANUNȚĂ SUSPENDAREA LICITAȚIEI PUBLICE, CU OFERTA ÎN PLIC, PENTRU ATRIBUIREA DE LICENȚE DE OCUPARE A DOMENIULUI PUBLIC PENTRU 25 DE AMPLASAMENTE PE FALEZA INFERIOARĂ A DUNĂRII, PÂNĂ LA O DATĂ CARE VA FI ANUNȚATĂ ULTERIOR.
  • Galaţiul a găzduit, la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, prima competiţie care depăşeşte caracterul regional al acestui tip de activitate. În weekendul 24-25 martie 2018, s-a desfăşurat competiţia de dezbateri MMO (Muntenia Monthly Open), pentru prima dată altundeva decât la Bucureşti, cum era tradiţia. În fond, este o competiţie de o zi, dar, mulţumită sprijinului Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), Andreea Moldovan, Project Manager, a venit (împreună cu alţi trei voluntari - elevi de liceu –) pentru a da o mână de ajutor şi pentru a ţine un training pe tema organizării de evenimente de acest gen. Informaţiile primite, completate cu practica de a doua zi, sunt menite să asigure o continuare a acestui tip de manifestare în peisajul oraşului nostru.
    Pentru echipele locale, această competiţie a reprezentat un prilej de a-şi exersa abilităţile de comunicare, spiritul oratoric, lucrul în echipă, toate acestea respectând formatul de dezbateri World Schools. Fiecare echipă are câte trei membri, care ţin discursuri constructive de câte 8 minute, alternativ cu echipa oponentă. Cea care susţine moţiunea este echipa Guvernului, pe când cea care se împotriveşte aplicării moţiunii este echipa Opoziţiei. Meciul de dezbateri se încheie cu discursurile concluzive, care au rolul de a dovedi în ce măsură lumea propusă de Guvern, respectiv de Opoziţie, este preferabilă. Acest tip de activitate are avantaje enorme pentru tineri. În primul rând, aceştia se documentează cu privire la problematica respectivă, care este, de regulă, de interes european sau mondial, consultând surse diverse, cele mai multe dintre ele în presa internaţională. Află, astfel, ce se întâmplă în lume, dincolo de cadrul restrâns al temelor pentru a doua zi şi al lecturilor obligatorii. În al doilea rând, îşi structurează informaţiile, după această primă etapă de documentare, în funcţie de importanţa şi impactul lor, corelându-le cu exemple semnificative. Nu sunt admise exemple din operele literare (literatura înseamnă ficţiune) şi nici exemple personale, deoarece se consideră că acestea trebuie să fie relevante pentru o majoritate semnificativă.
    Tinerii implicaţi în dezbatere ţin discursurile de la pupitru, în faţa unui auditoriu, ceea ce este, fără doar şi poate, un act de curaj. A vorbi cursiv, elocvent, cu sens şi cu stil totodată nu este deloc un lucru simplu.

    Ce s-a dezbătut?
    Moţiunea pregătită, jucată de toate echipele de pe ambele poziţii (Guvern şi Opoziţie) a fost: ”Acest Parlament crede că în România vinovăţia în procesele penale ar trebui stabilită de către un juriu”. Aşadar, dacă la primul meci, o echipă a jucat Guvern pe această moţiune, la cel de-al doilea, a jucat Opoziţie.
    Moţiunea impromptu, anunţată cu doar o oră înaintea meciului, i-a pus pe elevi în faţa unei chestiuni de moralitate: ”Acest Parlament regretă insuflarea viziunii conform căreia binele învinge întotdeauna, în educaţia copiilor”. În pregătirea acestei moţiuni, elevii s-au bazat exclusiv pe propriile resurse, neavând voie să consulte internetul ori să colaboreze cu instructorii de club.

    De ce meci?
    Denumirea poate să pară nepotrivită, însă dezbaterile sunt considerate un sport al minţii, în care principala regulă este cea a fair-play-ului. Membrii celor două echipe folosesc surse de documentare recunoscute, aduc în dezbatere informaţii corecte, îşi respectă oponenţii şi se implică într-o competiţie cinstitiă. Nimeni nu îşi doreşte să câştige în mod neloial.
    Pentru a răspunde complet la întrebarea “de ce meci”, trebuie precizat faptul că dezbaterea este urmărită de un arbitru (sau mai mulţi, după caz), care se imaginează în ipostaza unui om mediu informat în privinţa problematicii propuse. Acesta decide în final cine a câştigat, analizând cele trei componente ale dezbaterii: conţinut (40%), stil (40%), strategie (20%).

    Despre câştig şi câştigători
    Pare un clişeu, dar toţi participanţii au avut parte de câştig prin faptul că au ieşit din zona lor de confort şi au luat parte la o activitate pentru care şcoala nu îi recompensează prin notă. Sunt tineri care vor să se dezvolte, care vor să facă ceva pentru ei şi pentru cei din jur. Sunt tineri care îşi doresc o schimbare în bine şi fac eforturi în sensul acesta.
    Şi, cum experienţa în dezbateri îşi spune cuvântul, pe locul I s-a înscris echipa bucureşteană Pache Debate, alcătuită din tineri foarte entuziaşti, capabili să învingă obosela unui drum lung şi să îşi păstreze puterea de concentrare. Locul al II-lea a fost ocupat de Cuza Debate Club, echipa Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Galaţi, iar pe locul al III-lea s-a clasat Everest, echipa Colegiului Naţional „Spiru Haret”, Tecuci. În topul vorbitorilor, s-a remarcat, din cadrul echipelor locale, Alice Bourceanu (locul al III-lea), de la Colegiul Cuza.

    Colegiul Cuza se pregăteşte de o nouă competiţie
    Să fie dezbateri! Aceasta pare noua deviză a Clubului de la Cuza. Graţie eforturilor doamnei Camelia Epure, Europe Direct organizează şi anul acesta, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, turneul Europa Dezbate, unde sunt aşteptate echipele liceelor din judeţul Galaţi. Gazda turneului va fi, şi anul acest, Colegiul Naţional ”Alexandru Ioan Cuza”. Menirea acestei competiţii este de a-i familiariza pe elevi cu emoţiile unei competiţii, în vederea participării la Olimpiada de Argumentare, Dezbatere şi Gândire Critică „Tinerii Dezbat”, ce se va desfăşura în luna mai.

    Prof. Violeta Stanciu

    Duminică, 08 Aprilie 2018 00:00

    Hristos a Înviat!

    Echipa cotidianului Monitorul de Galaţi vă urează un Paşte Fericit şi Luminat!

    Hristos a Înviat!

    S.C RAMIRTRANS S.R.L., în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII SC RAMIRTRANS SRL PRIN ACHIZIŢIE DE UTILAJE PERFORMANTE”, cod MySMIS 107235, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1 : “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.

    Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management și cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Est, în calitate de Organism Intermediar.

    Valoarea totală a proiectului este de 1.131.836,40 lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 762.048,00 lei.

    Obiectivele proiectului sunt creşterea competitivităţii şi consolidarea poziţiei pe piaţă a microîntreprinderii Ramirtrans SRL prin achiziţia de utilaje performante specifice, noi, moderne; crearea de noi locuri de muncă - dintre care cel puţin unul pentru persoane defavorizate.

    Durata de implementare a proiectului este de 25 luni: respectiv de la data 31.10.2016 până la data 01.12.2018.

    Informaţii suplimentare se pot obţine la:
    Persoană de contact: Marius – Adrian Dîrjan
    Telefon/fax: 0745.924.830
    e-mail: ramirtrans@yahoo.com

    Pagina 4 din 473