Marian VULPE

Marian VULPE

În perioada 20-24 mai 2014, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi, în parteneriat cu Editura Eikon, sub patronajul Ministerului Culturii, cu sprijinul Consiliului Judeţului, Consiliului Local şi a Primăriei Municipiului Galaţi dar şi în colaborare cu instituţiile de cultură din judeţul Galaţi, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Universitatea „Dunărea de Jos”, Inspectoratul Şcolar, Palatul Copiilor, Teatrul Muzical „Nae Leonard”, Teatrul Dramatic „Fani  Tardini”, Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă Vizuală, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Casa de Cultură a Studenţilor organizează a VI-a ediţie a Festivalului Naţional al Cărţii „Axis Libri”. Târgul Naţional al Cărţii „Axis Libri” este adresat iubitorilor de carte şi lectură, cititori, dar şi creatori, editori şi difuzori.
Deschiderea oficială va avea loc pe 20 mai, la ora 11:00. Potrivit directorului Bibliotecii V.A.Urechia, prof. Ilie Zanfir, coordonatorul principal al manifestării, Festivalul Naţional al Cărţii „Axis Libri” este dedicat tuturor vârstelor şi etniilor. Evenimentul are loc pe Aleea Domnească (Zona „P”-urilor spre Elice), unde va fi realizat un complex expoziţional cu minimum 35 de standuri mobile outdoor şi două caravane de carte, cuprinzând produsele a cca 220 de edituri româneşti şi străine.
Târgul de carte îşi propune să stimuleze interesul pentru lectură, să cultive satisfacţia dialogului viu între producătorii şi consumatorii produselor culturale specifice, dăruindu-le bucuria întâlnirii cu cei mai cunoscuţi scriitori, prin organizarea unor dezbateri deschise, pe teme de interes cultural, care să aducă în atenţie cele mai recente apariţii editoriale. Programul Târgului va oferi participanţilor ateliere de creaţie şi concursuri cu premii pentru copii şi tineret, lansări de carte, spectacole, recitaluri de poezie, muzică, tombolă şi alte surprize.

După o primă acţiune concretizată în organizarea unui Târg de oferte educaţionale - CARIERA 2014, despre care şi ziarul nostru a relatat, o nouă manifestare va avea loc vineri, sub sloganul sugestiv "Dă like carierei tale!".
Târgul Regional al Meseriilor 2014 se deschide începând cu ora 9.00, în atelierul şcoală a Colegiului Tehnic de Alimentaţie şi Turism "Dumitru Moţoc" Galaţi, şi este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centru judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi.
"Este un eveniment de marketing educaţional aflat la a doua ediţie şi se adresează, pentru prima dată, elevilor , în vederea conturării unei imagini realiste despre profilurile ocupaţionale ale meseriilor din oferta educaţională pentru anul şcolar viitor, informării privind numărul de locuri şi specializării din învăţământul profesional cu durata de trei ani", a declarat prof. Diamanta Luminiţa Bulai, insp. şcolar general adjunct, în cadrul ISJ Galaţi.
Concret, elevii prezenţi vor vizita standurile liceelor tehnologice care îşi vor prezenta oferta educaţională pentru şcoala profesională şi cea a partenerilor - agenţi economici care susţin pregătirea profesională a elevilor şi pot oferi, în viitor, un loc de muncă pentru absolvenţi.
Aşa cum am aflat de la organizatori, târgul se adresează şi elevilor din clasele a IX-a din liceele tehnologice, care doresc să continue studiile în învăţământul profesional cu durata de 2 ani.

Universitatea „Danubius” îşi deschide porţile pentru toţi cei interesaţi de oportunităţile în carieră oferite de programele de studii ale acestei instituţii de învăţământ superior, astăzi, începând cu ora 14.00.
Potrivit spuselor şefului de Relaţii Publice din cadrul universităţii, Alina Dumitrache-Ionescu, personalul este pregătit să întâmpine tinerii liceeni cu informaţii şi prezentări "la faţa locului", în cadrul turului campusului universitar Danubius. Pe parcursul vizitei musafirilor li se va dezvălui facilităţile de studiu, pornind de la sălile de curs şi de seminar, laboratoarele de informatică, clinică juridică, media, limbi străine, criminalistică şi până la interacţiunea cu profesorii.
Ziua Porţilor Deschise aşteaptă şi vizitatori interesaţi de programele de masterat, unele cu predare în limba engleză. De asemenea, vor fi prezentate facilităţile oferite de cele patru programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă înfiinţate în cadrul Facultăţii de Drept, în colaborare cu Centrul de Formare Profesională al Universităţii “Danubius”.
Şcoala postliceală Danubius este pregătită pentru vizitatori pentru a prezenta cele două specializări de profil economic: Agent de turism+ghid şi Asistent de gestiune în activitatea de cazare şi alimentaţie.
Programul Zilei Porţilor se încheie pentru liceenii prezenţi, cu extragerea realizată în cadrul Tombolei organizate doar pentru ei, premiul constând într-o tabletă.

Una dintre cele mai interesante expoziţii ale momentului, în Galaţi, va fi vernisată azi, la sediul Muzeului "Casa Colecţiilor"(fosta farmacie Ţinc), la ora 13.00. "50 de ani de cooperare europeană în spaţiu" aparţine renumitului inventator gălăţean ing. Doru Tătar şi cuprinde cele mai relevante mărci poştale despre Cosmos, adunate în decursul anilor de omul pasionat de tot ce înseamnă tehnică.
Organizatorul expoziţiei, Muzeul de Istorie "Paul Păltânea" Galaţi, a hotărât să o includă în proiectul binecunoscut "Colecţii şi COLECŢIONARI". Printre atracţiile expoziţiei vom găsi, pe lângă timbre inedite din aproape toate ţările europene, şi mărci poştale din spaţiul ex-sovietic, toate pe tematica zborului în cosmos şi a paşilor care au condus omenirea spre cucerirea spaţiului cosmic, şi plicurile originale din prima zi a emisiunii, plicuri omagiale, dar şi fotografii originale cu autografele celor mai importanţi cosmonauţi ai lumii, şi mai multe plachete şi medalii.
Reprezentantul biroului de Relaţii Publice din cadrul instituţiei de cultură gălăţeană, Nicoleta Gheorghea, a precizat că expoziţia este cu atât mai atractivă pentru public cu cât evenimentul este dedicat momentului în care Europa a devenit o putere spaţială. "Anul acesta, Agenţia Spaţială Europeană aniversează 50 de ani de realizări unice în domeniul explorărilor spaţiale", a mai amintit Nicoleta Gheorghea.
„Spre finalul anilor ’40 şi pe parcursul anilor ’50, eforturile europene de racordare la procesul de dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică din domeniul spaţial erau insignifiante, până când doi importanţi savanţi şi oameni politici, Pierre Auger, din Franţa, şi Edoardo Amaldi, din Italia, au făcut primii paşi către instituirea Europei drept o prezenţă notabilă în spaţiul cosmic. În 1964, au fost puse în aplicare hotărârile Organizaţiei Europene pentru Dezvoltarea lansărilor Cosmice şi a Organizaţiei Europene pentru Cercetări Spaţiale. La ceva mai mult de un deceniu după această dată, a luat naştere Agenţia Spaţială Europeană (ESA), care a luat locul acestor două organizaţii”a reamintit pentru public muzeograful Adrian Zăinescu, specialistul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi care s-a ocupat de pregătirea acestei expoziţii.

Aşa cum ziarul nostru a mai scris la lansarea galei din acest an, 21 de cadre didactice universitare din Galaţi au primit titlul de "Profesor Bologna" în ultimii trei ani (opt în 2010, şapte în 2011 şi şase în 2012). Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), la care şi Liga Studenţilor din Galaţi, din Universitatea "Dunărea de Jos" este semnatară, a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, Gala Profesorului Bologna, singura iniţiativă naţională prin care studenţii îşi arată aprecierea faţă de profesorii care s-au remarcat prin metodele lor de predare şi învăţare adaptate la nevoile şi interesele studentului de azi. Cele peste 20 de nominalizări ale studenţilor din Galaţi au generat doar cinci titluri de "Profesor Bologna". Profesorii care şi-au căpătat anul acesta renumele de "Profi Tari" sunt: Nicoleta Stănciuc de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Produselor Alimentare, Monica Alice Aprodu - Facultatea de Ştiinţe şi Mediu şi cele trei cadre didactice de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor - Carmen Mihaela Muntean, Alexandru Căpăţînă şi Daniela Şarpe.
Iniţiativa are la bază conceptul de învăţământ centrat pe student, o noua paradigmă a sistemului educaţional în care studentul nu mai este văzut ca parte pasivă căreia i se livrează informaţie, ci participă activ la procesul de învăţare, metodele de predare ale profesorului fiind interactive şi dinamice, adaptate la nevoile fiecărui student. Acest concept este unul de bază în cadrul Procesului Bologna, adoptat şi de România din 2001, însă care din păcate nu a fost implementat cu succes în toate universităţile româneşti din cauza mentalităţilor greu de schimbat ale cadrelor didactice universitare. Cu toate acestea, dintre profesorii universitari, studenţii au ales câteva cadre didactice care s-au adaptat la provocările implementării unui învăţământ centrat pe student şi care, prin relaţia pe care au construit-o cu studenţii, au reuşit să devină modele pentru generaţii întregi de tineri şi să îi inspire în traseul profesional pe care aceştia au ales să şi-l construiască. Cadrele didactice alese au primit tilul de ,,Profesori Bologna”, această distincţie fiind singura din sistemul de învăţământ superior care răsplăteşte calitatea de bun pedagog a profesorilor, în contextul în care majoritatea premiilor şi distincţilor pe care aceştia le primesc în general sunt bazate doar pe activitatea profesională şi de cercetare a acestora. Dintr-un total de peste 700 de nominalizări, la nivel naţional, titlul a fost acordat unui număr de 109 de profesori din cele mai importante universităţi din România.

Studenţii evaluatori au asistat incognito la cursurile profilor nominalizaţi

Titlul de Profesor Bologna este cu atât mai apreciat cu cât distincţia vine exclusiv din partea studenţilor – cei mai în măsură să analizeze şi să judece prestaţia profesorilor la fiecare oră de curs. Studenţii au avut la dispoziţie 5 săptămâni să îşi nominalizeze profesorii preferaţi, după care studenţii evaluatori, pregătiţi de ANOSR să recunoască profilul Profesorului Bologna, au participat incognito la cursuri ale profesorilor nominalizaţi, le-au luat interviuri studenţilor şi, ulterior, profesorilor, pentru a se asigura că distincţia ajunge doar la acele cadre didactice care o merită pe deplin.
Gala a fost organizată în acest an de Sindicatul Studenţilor din Cibernetică (SiSC) şi Asociaţia Studenţilor în Contabilitate şi Informatică de Gestiune (ASCIG), organizaţii membre ANOSR din Academia de Studii Economice din Bucureşti.
”În criza de valori în care societatea în care trăim se afundă tot mai adânc, nevoia de a găsi şi a promova modele autentice din universităţile româneşti ne-a determinat să îi căutăm şi să îi scoatem la lumină pe acei profesori care reuşesc să îşi lase amprenta asupra dezvoltării fiecărui student care participă la cursurile lor, care au amfiteatrele pline fără să facă prezenţa, care sunt deschişi întotdeauna la dialog şi care nu pun la îndoială faptul că noi, studenţii, merităm şi suntem pregătiţi pentru un sistem educaţional mai bun. Pe aceşti profesori noi îi numim ”Profesori Bologna” sau ”Profi Tari” şi considerăm că ei ar trebui să fie etalonul pe care fiecare profesor din universitatea românească ar trebui să îl atingă. Le mulţumim acelor profesori care, de 7 ani încoace, de când a avut loc prima ediţie a galei, ne fac să sperăm că la un moment dat învăţământul centrat pe student va fi o realitate în fiecare sală de curs a fiecărei universităţi din România”, a declarat Cristi Popescu, vicepreşedinte educaţional ANOSR.

Pe 12 mai, în Galaţi s-a desfăşurat Workshop-ul internaţional „Cooperare Dunăre - Marea Neagră”, organizat de Administraţia Porturilor Dunării Maritime. La întâlnirea care s-a desfăşurat la Parcul de Soft au participat reprezentanţi ai Asociaţiei Armatorilor şi Operatorilor Portuari Fluviali - Autoritatea Navală Română, Administraţia Maritimă a Porturilor Constanţa şi reprezentanţi ai Austriei (statul care susţine financiar Comunitatea Statelor Dunărene) – Otto Schwetz, consilier în cadrul Senatului oraşului Viena, preşedinte al Coridorului Pan-european de transport VII – Dunăre, vicepreşedinte al Asociaţiei „Pro Danube Austria” şi preşedinte al Grupului de lucru pentru transport şi căi navale din cadrul Comunităţii de Lucru a Statelor Dunărene, Andreas Friedwagner, reprezentant Verracon şi Alexandru Capatu, reprezentantul porturilor la Viena şi preşedinte Prodanube International, dar şi reprezentanţii instituţiilor române locale şi regionale (Galaţi şi Constanţa), semnatari ai memorandumului de cooperare între Comunitatea de Lucru a Statelor Dunărene cu regiunile din vestul Mării Negre şi porturile lor.
Memorandumul, încheiat în noiembrie 2013, prevede colaborarea porturilor de la Marea Neagra – Galaţi, Constanţa (România), Varna, Burgas (Bulgaria) şi Odessa (Ucraina). Potrivit memorandumului, organizaţiile interesate din statele semnatare vor putea accesa mult mai uşor fonduri europene alocate în cadrul Strategiei Europene a Dunării. Printre obiectivele înţelegerii se numără impulsionarea coordonării şi cooperării între părţile semnatare, pentru o dezvoltare economică susţinută, definirea unor proiecte comune cu cofinanţare europeană, precum şi distribuirea între părţi a oricăror fonduri şi resurse ca urmare a unui acord separat. În cadrul workshop-ului, părţile române au schimbat opinii, dar au formulat şi idei cu privire la modul în care reprezentanţii autorităţilor locale dar şi a operatorilor din porturi pot să dezvolte relaţii în vederea cooperării şi conectăriii între oraşele porturi din vestul Mării Negre şi regiunile Dunărene din Centrul, sudul dar şi Nord-Vestul Europei.

Ultimul weekend a fost plin de acţiuni asemănătoare războiului modern, ca să fim în ton cu... vremurile. Judeţul Galaţi a fost asaltat din toate părţile de politicieni de la „Centru”, de toate culorile şi din toate partidele parlamentare. Debarcări în pieţe, declaraţii politice belicoase cu încordarea muşchilor „electorali”, mitralierea adversarilor politici tradiţionali, dar şi a foştilor aliaţi, din toate poziţiile şi cu toate ocaziile. Ameninţările cu puşcăria au fost la ordinea zilei, electoratul local fiind năucit de potopul de promisiuni agresive ale candidaţilor, ce au vizat „lichidarea” politică iminentă, după alegeri, a „celorlalţi”. Apăsat de grijile zilei de mâine, de facturile neplătite, de costurile tot mai mari de zi cu zi, fără un loc de muncă şi bulversat de opulenţa celor care îi solicită votul, gălăţeanul de rând suduie sau huiduie, dar parcă mai fără vlagă decât la alte evenimente asemănătoare. Şi, dezamăgit sau dezorientat, se întreabă retoric: Dacă toţi aţi fost şi sunteţi, totodată, şi la Putere şi în Opoziţie, „Eu cu cine (mai) votez?”

Bătălia politică, „analiză pe text” a lozincilor electorale, la PDL, în „atmosfera de cabaret” de la adversari

Liderii de marcă ai PDL au dat primii în weekend piept cu electoratul gălăţean, debarcând direct în pieţele Galaţiului, pentru a lua pulsul politic „de la sursă”. Printre discuţii despre problemele cetăţenilor, dezamăgiţi că li s-au tăiat pensiile şi salariile în „guvernarea portocalie” Boc-Băsescu, şi strângeri de mână cu simpatizanţii, politicienii oranj au aflat că, încă, sunt asimilaţi cu celebra „blondă”, Elena Udrea, iar culoarea (politică) portocalie nu este bine văzută printre oamenii de rând. La conferinţa de presă care a urmat la sediul organizaţiei judeţene a PDL Galaţi, probabil apăsaţi de nemulţumirile oamenilor întâlniţi şi oprobriul făţiş al gălăţenilor la adresa politicii dusă în perioada guvernării, liderii portocalii au răbufnit. Europarlamentarii PDL prezenţi şi-au arătat şi ei indignarea. Împotriva Elenei Udrea, a lui Crin Antonescu şi Victor Ponta.
Theodor Stolojan a criticat lipsa dezbaterilor politice despre temele considerate majore pentru parcursul european al României prin prezenţa afişelor cu cei trei adversari politici care au deturnat atenţia electoratului: "Aceşti trei oameni nu candidează pentru Parlamentul European, dar vedeţi fotografii cu imaginile lor pe toate panourile de publicitate electorală. Discută de alegeri prezidenţiale şi nu discutăm teme importante pentru România". Stolojan a adăugat că partidul din care face parte era interesat să dezbată subiecte de interes şi pentru gălăţeni. Proiectele vizate de programul politic al PDL au în vedere Strategia Dunării, dar şi posibilitatea IMM-urilor de a accesa finanţări europene pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri.
Traian Ungureanu a ironizat acţiunile politice ale adversarilor din primele două săptămâni de campanie şi s-a arătat dezamăgit că Ziua Europei „a fost întâmpinată într-o atmosferă de cabaret, pe plajă, în şalvari, în avion sau prin salturi din avion, în bărci înconjurate de jandarmi". Nu a uitat să critice pleiada de sloganuri de campanie care nu reflectă, în viziunea liberal-democraţilor, adevărul. Europarlamentarul portocaliu le-a propus celor de la PSD să schimbe lozinca „Mândri că suntem români” cu „Mândri că suntem baroni locali”, dar nu a uitat nici partidele din Opoziţie. El a acuzat de demagogie folosirea sloganului „Votaţi Eurocampionii”, arătându-se intrigat că la Bucureşti PNL este în Opoziţie, iar pe plan local, la Putere. Cât priveşte alegerea PMP cu „Ridicăm România", Ungureanu a remarcat că partidul Elenei Udrea „ridică din umeri la problemele României". La schimb, PDL a anunţat că „nu participă la farsa politică", iar sloganul cu care îşi promovează campania, „Europa în fiecare casă", vizează pe toţi românii, trecând şi Prutul, la cetăţenii din Republica Moldova.
Corodonatorul campaniei democrat-liberalilor, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a amintit la final că programul politic al partidului este bine structurat, pe puncte, proiecte şi are şi o strategie de aplicat, care se bazează pe puterea membrilor din teritoriu, evitând însă să comenteze datele recentelor sondaje de pe piaţă care creditau o scădere dramatică a preferinţelor electoratului de dreapta pentru PDL şi uimitoarea creştere a interesului pentru foştii colegi reuniţi acum la PMP.
De altfel, echipa de campanie PDL şi-a continuat vizita la Galaţi printr-o întâlnire cu angajaţii unei întreprinderi locale, o reuniune cu studenţii basarabeni care studiază la Galaţi, dar şi întâlniri în judeţ, cu membrii organizaţiilor PDL din trei localităţi.
Au participat eurodeputaţii şi totodată candidaţii PDL pentru Parlamentul de la Bruxelles, Teodor Stolojan şi Traian Ungureanu, secretarul general al PDL Gheorghe Flutur, deputatul Mircea Toader, preşedintele Organizaţiei PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, invitatul special fiind deputatul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM), Ion Butmalai, un susţinător al campaniei democrat-liberalilor, între cele două partide existând un protocol de colaborare politică şi electorală.


Lansarea candidaţilor PNL - atac la Puterea opresivă... cu foştii „colegi”

Şuntaţi, probabil, de imparţialitatea excesivă a administraţiei locale (care are în frunte primarul PNL ales în campania USL din 2012), liberalii gălăţeni s-au văzut nevoiţi să îşi prezinte oferta electorală pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor şi nu în binecunoscuta locaţie, Teatrul Muzical. Cu toate acestea, prezenţa membrilor şi simpatizanţilor a umplut sala de spectacole unde s-a desfăşurat, vineri seară, lansarea candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, şi la cele parlamentare parţiale, pentru Colegiul 9. Prezenţi la eveniment au fost şi Ramona Mănescu, prima pe lista candidaţilor PNL pentru Parlamentul European, alături de vicepreşedintele PNL, deputatul Ludovic Orban, ambii foşti miniştri ai Transporturilor, în guvernele precedente.
Preşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, şi-a prezentat colegii care candidează: pe George Stângă (poziţia a 17-a pe lista candidaţilor liberali la Parlamentul European) şi pe Sorin Dănăilă, candidatul PNL Galaţi pentru mandatul de deputat în Colegiul nr. 9. Dobre nu a uitat să-i invite la tribună şi pe ceilalţi lideri PNL prezenţi, reprezentanţii naţionali, regionali şi locali, în ovaţiile belicoase ale tineretului liberal gălăţean.
De departe, cel care a inflamat spiritele în sală şi a smuls ropote de aplauze ale audienţei a fost deputatul Ludovic Orban. În stilul binecunoscut de acum, el a împărţit "pumni şi şuturi" politice celor doi personaje centrale, Băsescu şi Ponta, acuzându-i, printre altele, de înţelegeri secrete împotriva liberalilor, cu care, de altfel, au fost colegi în construcţiile politice de la Putere. „Băsescu, după 10 ani de mandat, este o căzătură, o ruină politică, un om care s-a compromis şi s-a discreditat definitiv, care timp de zece ani, cât a deţinut cea mai importantă funcţie în stat, nu a făcut decât să semene dihonia între români, a creat antimodelul de care au nevoie copiii noştri. Mitocănia, tupeul, neobrăzarea, minciuna, nesimţirea, răzgândirea, toate le-a ridicat la rang de politică de stat şi model pe care l-au văut la TV copiii noştri. A început să li se pară normal să-şi foloseşti funcţia prezidenţială pentru a-ţi promova nu doar rudele, afacerile fratelui, EBA în Parlamentul European, nu mai vorbesc de afacerea Nana...", le-a amintit liderul liberal gălăţenilor prezenţi în sală, energizaţi de discurs. „Totul este praf în ochii alegătorilor. Lui Ponta îi convine să se lupte cu Băsescu, de ochii oamenilor, pentru că are un obiectiv electoral – minţind de dimineaţă până seara, că el iubeşte PNL, că vrea să refacă USL şi minţind că PNL a făcut înţelegere cu Băsescu, fără nicio dovadă, că Antonescu a făcut înţelegere cu Băse, fără dovadă”, a mai criticat Orban, în ropotele de aplauze, fluierăturile şi vociferările simpatizanţilor.
Tot în ovaţiile tineretului liberal prezent la manifestare, fostul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, a ţinut să îşi arate sprijinul pentru colegii ei din Galaţi care candidează, alături de ea, pe lista europarlamentarilor sau în alegerile parţiale, şi le-a promis gălăţenilor că va susţine, la Bruxelles, proiecte necesare dezvoltării porturilor la Dunăre, mai ales cele de pe plan local.

„Ponta la preşedinţie, Băsescu la puşcărie!”

Lansarea candidaţilor pentru Parlamentul European dar şi pentru Colegiul 9, din alegerile parţiale, a noii Alianţe Electorale PSD+PC+UNPR, a încercat, însă, să rupă gura târgului, sâmbătă, la Sala Sporturilor. Din start, cele câteva mii de participanţi, membri şi simpatizanţi, au avut de aşteptat delegaţia oficială, în sala arhiplină a complexului sportiv, dar şi pe esplanada din faţa clădirii, mult peste ora preconizată pentru deschiderea evenimentului. Iniţial s-a crezut că de vină ar putea fi prezenţa în zonă a echipei de campanie a celebrului „domn Dan”, de la PPDD, în coloana de maşini care însoţea liderul, pe Dan Diaconescu, aflat în „DD-mobilul” condus de vicepreşedintele de partid. Membrii PPDD, iritaţi probabil că lansarea propriilor candidaţi, preconizată a avea loc la un club de fiţe din afara oraşului, nu a beneficiat de foarte mulţi participanţi sau simpatizanţi, au hotărât să folosească evenimentul organizat de Alianţa roşie-albastră şi s-au deplasat cu maşinile împodobite „ca la mort”, dar cu cocarde şi eşarfe violet, în convoi, la Sala Sporturilor. Momentul întâlnirii celor două grupuri electorale a fost scurt, mai ales că scandările „oteviştilor” nu au beneficiat de interes din partea simpatizanţilor PSD-PC. Întârzierea delegaţiei s-a produs, în realitate, din cauza vizitei oficiale făcute de membrii Guvernului, în frunte cu primul ministru Victor Ponta la Arcelor Mittal.
Manifestarea politică a debutat furtunos, în aclamaţiile simpatizanţilor şi membrilor de partid dispuşi strategic pe grupuri şi culori politice în sală. Pe lângă mesajele de susţinere a candidatului PSD la Colegiul 9, cei prezenţi şi-au manifestat susţinerea şi pentru gălăţenii înscrişi pe listele pentru Parlamentul European, a lui Dan Nica, din partea PSD, şi Maria Grapini, din partea PC, dar şi a celorlalţi candidaţi ai alianţei electorale.
Dincolo de nenumăratele declaraţii politice făcute de la tribună, cea mai aclamată lozincă lansată, odată cu propunerea oficialilor Alianţei Electorale pentru preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost „Ponta la preşedinţie, Băsescu la puşcărie!”
Lansarea candidaţilor Alianţei Electorale PSD+UNPR+PC a avut loc în prezenţa preşedintelui PSD, premierul Victor Ponta, şi a preşedintelui PC, Daniel Constantin, iar UNPR a fost reprezentată de preşedintele Organizaţiei UNPR Galaţi, deputatul Eugen Chebac. Au participat reprezentanţi ai conducerii centrale a PSD, care sunt şi membri ai Guvernului Ponta - ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, ministrul Economiei, Constantin Niţă, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Au fost prezenţi liderii organizaţiilor locale ale PSD, UNPR şi PC, parlamentari şi şefi ai unor instituţii din administraţia locală. La eveniment au participat aproximativ 5.000 de membri şi simpatizanţi ai celor trei formaţiuni politice.

Recenta vizită a chinezilor din Wuhan în Galaţi a readus în atenţie şi deplasarea făcută de doi reprezentanţi ai autorităţilor locale în China, de la sfârşitul anului trecut, doctorul Nicolae Bacalbaşa şi profesorul Zanfir Ilie, la invitaţia primarului municipiului Wuhan, Tang Liangzhi Wuhan (metropola asiatică înfrăţită cu oraşul Galaţi), din provincia chineză înfrăţită, la rândul ei, cu judeţul Galaţi - Hubei. Cei doi oficiali gălăţeni au reprezentat Galaţiul la Forumul oraşelor "înfrăţite" cu WUHAN.
Om de litere şi cultură, profesorul Zanfir Ilie a strâns gândurile, pozele şi însemnările făcute cu ocazia deplasării într-o carte care va vedea lumina tiparului în această lună, fiind una dintre noutăţile anunţate printre evenimentele de la Târgul naţional de Carte AXIS LIBRI.
"Cartea are aproximativ 100 pagini şi am intitulat-o «Wuhan, viteza clipei» tocmai pentru că toată călătoria noastră parcă a fost făcută în viteză. Urmare a deplasării în China, călătoria, extrem de obositoare dar incitantă, m-a determinat să aştern pe hârtie însemnările făcute privind drumul de la Galaţi la Bucureşti - Bruxelles - Wuhan. Am amintit şi cum a ajuns Wuhanul, un oraş oarecare, să aibă această dezvoltare extraordinară, o metropolă azi cu aproape 10 milioane de locuitori, într-o provincie ce numără circa 40 milioane de oameni. Este un oraş în care predomină industria, dar care se pare că nu a fost controlată îndeajuns. Şi abia acum, în timpurile astea, când dezvoltarea industrială rapidă a generat foarte multe probleme, se încearcă să se găsească cele mai bune soluţii pentru oameni. Pentru că, în primul rând, există acea pâclă, noi îi zicem smog, de la poluare. În oraş există şi o densitate mare de maşini care, de fapt, accentueză aceste probleme. Forumul la care am fost invitaţi exact pe această temă s-a axat: poluarea excesivă...", a povestit Zanfir Ilie, ca un preambul la cartea sa.

După ce Partidul Mişcarea Populară (PMP) a dat startul, în ultimul weekend al lunii trecute, seriei manifestărilor politice organizate festiv pentru lansarea candidaţilor în alegeri, alte două partide, ce se afirmă "de dreapta" pe eşichierul politic, îşi trimit liderii la Galaţi, să prezinte candidaţii în alegerile din 25 mai, de ziua Uniunii Europene, pe 9 mai.
Urmând, parcă, exemplul "partidului preşedintelui" (PMP), cu Elena Udrea în frunte, care a ales sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor să îşi prezinte oferta electorală, PNL a decis să trimită în faţa electoratului gălăţean "stelele" elitei liberale feminine: Ramona Mănescu, Renatte Weber, Norica Nicolai, în prezenţa liderului de partid, Crin Antonescu.
Weekendul va fi plin şi pentru PDL, care, sâmbătă şi duminică, va trimite în mijlocul gălăţenilor echipa de campanie având drept lideri pe proprii europarlamentari - Theodor Stolojan, Marian Jean Marinescu şi Traian Ungureanu. Liberal-democraţii gălăţeni au considerat că este mai indicat să se întâlnească prin pieţe şi pe Faleza Dunării cu cetăţenii dar şi prin vizite în judeţ, în localităţi considerate "strategice" pentru staful PDL: Ijdileni, Tg.Bujor şi Tecuci. Nu vor fi "rataţi" nici studenţii basarabeni care învaţă la Galaţi, într-o întâlnire face-to-face la Casa de Cultură a studenţilor, odată cu venirea liderului naţional PDL, Vasile Blaga.

Concursul naţional „Sfânta Euharistie – Lumina vieţii creştine”, etapa eparhială, desfăşurată în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, s-a încheiat într-un cadru festiv, cu premierea câştigătorilor. Evenimentul, desfăşurat în sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Centrului Eparhial, a fost prezidat de Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. Acesta a binecuvântat şi felicitat pe toţi cei implicaţi în concurs şi le-a oferit câştigătorilor premii, precum şi diploma „Tinereţe şi credinţă“, emisă de Arhiepiscopia Dunării de Jos.
De altfel, ÎPS Casian a subliniat în discursul său că „scopul concursului este de a cultiva dragostea faţă de Biserică şi Liturghie, de a-i educa pe copii în sensul respectării valorilor tradiţionale şi al afirmării propriei identităţi religioase în contextul unei lumi seculare şi secularizante şi al diluării semnificative a identităţilor de orice fel într-un proces de globalizare alert şi derutant. Sensul Sfintei Euharistii, pregătirea prin Spovedanie şi fapte bune, precum şi implicaţiile extinse în comunitate şi viaţa personală sunt, de asemenea, obiective ale acestui concurs“
Manifestarea a reunit preoţii coordonatori ai grupelor catehetice câştigătoare, însoţiţi de copiii participanţi şi realizatori ai proiectelor misionare şi social-filantropice desfăşurate în cadrul concursului. Proiectele, evaluate şi jurizate pe 2 mai, au trebuit să respecte criteriile stabilite în metodologia de concurs: pentru conceperea proiectului, colectarea de fonduri, modul de aplicare a proiectului şi forma proiectului, criterii care au fost puntate de la 1 la 100. Din Arhiepiscopia Dunării de Jos câştigătorii primelor locuri au fost: Locul I, cu 98 de puncte - Parohia „Naşterea Maicii Domnului”, protoieria Brăila, cu proiectul „Domnul Hristos – Pâinea cea vie care s-a pogorât din cer”, coordonator pr. Sorin Marinescu; Locul II, cu 97 de puncte - Parohia Lieşti, protoieria Tecuci, cu proiectul „Icoana milosteniei”, coordonator pr. Titi Gabor; Locul III, cu 93 de puncte - Parohia „Sfântul Antim“, protoieria Galaţi, cu proiectul „Liturghia de după Liturghie”, coordonator pr. Voicu Niţu.
În cadrul festivităţii de premiere au fost acordate şi 4 menţiuni.
Concursul „Sfânta Euharistie – Lumina vieţii creştine”, s-a înscris în seria manifestărilor organizate în „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ în Patriarhia Română şi s-a adresat copiilor, preoţilor şi profesorilor de religie implicaţi în Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“.

Pagina 33 din 37