Marian VULPE

Marian VULPE

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ) din Galaţi anunţă redeschiderea pentru public a Muzeului satului "Petru Caraman" din Pădurea Gârboavele. Potrivit reprezentanţilor CCDJ, la deschiderea oficială de ieri au participat meşteri populari din judeţul Galaţi.
Manifestarea a fost precedată de lansarea unui proiect educaţional din programul Comenius, realizat de o echipă a Liceului "Elena Doamna", care a inclus şi activităţi artistice prilejuite de deschiderea Muzeului Satului. Atmosfera de sărbătoare de la momentul de lansare a fost întreţinută de programul artistic pregătit de Ansamblul folcloric "Doina Covurluiului", dar şi de micii artişti ai Ansamblului folcloric (de copii) "Doiniţa Covurluiului", a Centrului Cultural gălăţean.
Având ca locaţie un spaţiu generos - Pădurea de la Gârboavele - „ Muzeul Satului – gospodărie tradiţională” reconstituie sub aspect etnografic tipul de locuinţă specific zonei noastre. În cadrul muzeului se regăsesc trei gospodării tradiţionale din zona Galaţi, din localităţile Corod, Măstăcani, Cavadineşti şi o gospodărie tradiţională din raionul Cahul, Republica Moldova. Arhitectura locuinţelor reprezentate din Zona Galaţi corespunde aproximativ sfârşitului sec. XVIII – începutul sec. XIX, iar un rol important în reconstituirea acestora având cercetările întreprinse de cunoscutul etnolog Eugen Holban şi membrii Secţiei Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos".

50 de artişti populari din rândul meşteşugarilor, sculptori în lemn şi pictori, producători din zonă de lactate, produse apicole, vini-viticole, gastronomice şi ţesători de costume populare îşi vor prezenta lucrările, în cadrul manifestărilor ce se anunţă pentru duminică, lângă Târgu Bujor, la „Sărbătoarea bujorului”. Potrivit organizatorilor, pe scenă vor evolua ansambluri artistice, grupuri folclorice, interpreţi de muzică populară din tot judeţul Galaţi şi mulţi alţi invitaţi de marcă. Primarul oraşului implicat în realizarea proiectului cultural, Laurenţiu Gîdei, spune că la această serbare participă an de an artiştii Ansamblului folcloric "Doina Covurluiului", din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos" Galaţi, dar şi cei de la Teatrul Muzical "Nae Leonard", precum şi formaţii artistice ale caselor de cultură din oraşele Tecuci, Bereşti şi ale căminelor culturale din comunele Băleni, Băneasa, Cavadineşti, Cuza-Vodă, Frumuşiţa, Oancea, Rădeşti, Rogojeni şi Tuluceşti.
Folclorul popular spune că totul a plecat de la o legendă locală, care povesteşte că în 1574, armata lui Ioan Vodă cel Viteaz, domnitor al Moldovei, a fost învinsă de turci, iar din sângele moldovenilor căzuţi în lupta de la Roşcani ar fi răsărit, pe dealurile din împrejur, lanuri întregi de bujori sălbatici. În urmă cu mai bine de 30 de ani, locuitorii zonei, sprijiniţi de autorităţile locale, au iniţiat o ieşire la iarbă verde "cu cântec şi dans". În timp, manifestarea s-a transformat într-o mare serbare populară care să marcheze înfloritul bujorului în luna mai. Oficialităţile au transformat, de altfel, pădurea Băneasa, din partea de răsărit a oraşului, în zonă de interes turistic unde bujorul sălbatic este ocrotit.

Sărbătoarea, devenită „de interes regional”, are sprijinul ANT

An de an, evenimentul, care stă la baza unui amplu proiect cultural, realizat de către primăria oraşului Târgu Bujor cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT - prin reprezentanţa teritorială de promovare), şi-a propus promovarea potenţialului turistic românesc, promovarea zonei, promovarea folclorului zonal, a produselor tradiţionale existente, a vinurilor ecologice produse pe Dealurile Covurluiului, a mediatizării localităţilor în care s-au născut mari personalităţi istorice şi culturale, a reînvierii satului autentic românesc, prin îmbunătăţirea imaginii localităţii şi asocierea acestuia la brandul naţional prin promovarea atracţiilor turistice ale zonei, a producătorilor de produse tradiţionale (carne, fructe, lactate, produse apicole, vinuri etc.), precum şi promovarea, dar şi păstrarea cântecului, dansului şi portului popular din judeţul Galaţi.

O situaţie... am zice inedită pentru presă în momentele acestea, dacă nu ar crea totuşi confuzie zilnic printre utilizatori este imaginea proastă pe care o creează portalul electronic http://www.edu.ro/, aparţinând Ministerului Educaţiei Naţionale. La prima impresie site-ul pare alimentat cu ştiri proaspete şi administrat zilnic, astfel încât miile de utilizatori din toată ţara să poată să se informeze corespunzător. Din păcate, dacă accesezi pagina cu linkuri către inspectoratele şcolare judeţene, din subordinea MEN ai o surpriză. Neplăcută. Cel puţin în ce priveşte judeţul Galaţi, unde, pe pagina dedicată apare (încă) inspector şcolar general prof. Iuliana Tania Bogdan, actualul vicepreşedinte (din partea PNL) al Consiliului Judeţului Galaţi, în funcţie la al doilea mandat, deja.
Asta, cu toate că de ani buni inspectorul şcolar general este prof. Laura Marin (fapt atestat şi în site-ul Inspectoratului Şcolar Galaţi), după ce l-a înlocuit pe Doruleţ Resmeriţă, şi el activ câţiva ani în fruntea instituţiei, după alegerea precedentului şef al instituţiei, prof. Tania Bogdan, pe listele de consilieri judeţeni din partea PNL Galaţi.

De la informare cu deficienţe la comunicare... ioc

Şi comentariile la adresa responsabililor cu educaţia, dar şi cu gestionarea informaţiei din domeniu şi modul cum ajunge ea la utilizatori, ar putea continua generând şi critici (spunem noi, constructive). Mai ales acum, în campanie electorală, când se presupune că lucrurile ar trebui... măcar cosmetizate, pentru "a da bine la alegători".
Astfel, mai amintim că, în relaţia cotidiană dintre reprezentanţii media şi cei ai Inspectoratului Şcolar Galaţi, jurnaliştii au fost asiguraţi că pentru o informare rapidă şi operativă pe site-ul instituţiei sunt postate toate informaţiile "la zi" necesare. Din păcate, iarăşi criticăm. Sperăm... cu folos. De mai bine de două săptămâni, pe site informaţiile nu mai sunt actualizate. Ştim că inspectorul şcolar general a anunţat că îşi ia concediu pentru a-şi pregăti campania pentru candidatura sa de deputat în Colegiul 9. Totuşi, până la alte ordine, "la butoanele" instituţiei ar trebui să se regăsească adjunctul.

Miercuri, 07 Mai 2014 00:00

Dunărea - curentul cultural al Europei

Directorul Centrului Cultural "Dunărea de Jos" Galaţi, Sergiu Dumitrescu, a fost, zilele acestea, reprezentantul cultural al judeţului la cea de a doua Conferinţă Internaţională a Dunării, a instituţiilor şi organizaţiilor care activează în domeniul culturii în Europa. „Danube - Cultural Stream of Europe” este motto-ul acestei reuniuni care a avut loc la Novi Sad, în Serbia, pe 5 şi 6 mai.
Regiunea Dunării are o diversitate de culturi şi este unică în Europa. Din acest punct de vedere, promovarea culturii şi a cooperării culturale devine crucială şi contribuie la strategia Uniunii Europene pentru această regiune. Scopul conferinţei a fost de a oferi o platformă pentru schimbul de experienţă a reprezentanţilor organizaţiilor cu activitatea culturală practică în domeniu şi discutarea problemelor curente de politică culturală. Acest lucru a permis participanţilor la conferinţă să consolideze şansele ca Dunărea să devină o "Macro-regiune culturală" distinctă în construcţia europeană, după cum ne-a creionat Sergiu Dumitrescu după lucrări.
Conferinţa de la Novi Sad este continuarea dialogului cultural, pentru crearea de reţele şi a schimbului de experienţă, care a început în Ulm, anul trecut, în cadrul Strategiei Dunării. Ateliere de lucru s-au desfăşurat anul acesta pe următoarele teme: (identificarea şi nominalizarea) Capitalele europene ale culturii din regiunea Dunării - experienţe şi perspective; Evenimente şi reţele culturale privind Dunărea - Contribuie Dunărea l identitatea europeană?

Miercuri, 07 Mai 2014 00:00

Stiri... pe scurt

"Expoziţia Pascale" la CCDJ

O inedită expoziţie s-a deschis marţi la sediul Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi, în Sala Arte denumită, generic, "Expoziţia Pascale". "Este o îmbinare între arta tradiţională şi viziunea contemporană a momentului religios", ne-au declarat organizatorii, membrii secţiei Cercetare din cadrul CCDJ. După cum am aflat ulterior, este prima ediţie a Programului cultural INNOCENS, în care desfăşoară actvităţi tematice mai multe instituţii culturale locale şi care, se pare, vor avea ca finalitate apariţia la Galaţi a unui Muzeu al Dunării de Jos. 

Expoziţia săptămânii la MAV

Începând de pe 6 mai şi până duminică, gălăţenii pot vizita expoziţia ,,Arămescu” deschisă la Muzeul de Artă Vizuală (MAV) Galaţi. Expoziţia prezintă publicului, lucrări de pictură şi sculptură ce poartă semnătura fraţilor Georgeta Arămescu-Anderson şi Constantin Emil (Ticu) Arămescu, de la naşterea căruia s-au împlinit 100 de ani pe 6 mai. Lucrările reprezintă o mică parte din donaţia Arămescu (pictură, sculptură, grafică) aflată în patrimoniul muzeului. 

Exponatul lunii la Muzeul de Isorie

În luna mai, vizitatorii Muzeului de Istorie "Paul Păltânea" din Galaţi pot viziona, la Muzeul "Casa Cuza Vodă", exponatul lunii: Diploma de doctor în Medicină lui George Latouphis, acordată de Academia Franceză, Facultatea de Medicina din Paris, în 1884. Potrivit declaraţiei muzeografului Mariana Delia Pohrib, care este şi organizatorul expoziţiei, "diploma de doctor emisă în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la 26 noiembrie 1884, este cu atât mai importantă documentar cu cât ea aparţine unui distins concitadin, medicul George Latouphis. Argumentele care a concurat la alegerea exponatului sunt cele reprezentate, pe de o parte de raritatea şi suportul documentului, iar pe de altă parte, de personalitatea doctorului Latouphis, decorat în 1902 cu Ordinul "Coroana României" în grad de Cavaler şi cu Ordinul "Coroana României" în grad de Ofiţer, doi ani mai târziu". 

Alin Fănel Gangu din Galaţi a câştigat Premiul I la Sesiunea Internaţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti „Zilele Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti din Universitatea Constantin Brâncuşi”. El este masterand în anul II la programul de masterat Ştiinţe penale din cadrul Universităţii „Danubius”. În cercetarea sa ştinţifică, luată în discuţie, a subliniat ineficienţa practică a camerei preliminare, instituţie nouă a dreptului procesual penal, reflectată asupra garanţiilor procesual penale, asupra condiţiilor de celeritate cât şi asupra costurilor. În final el a propus abrogarea acestei instituţii.
Potrivit declaraţiilor şefului biroului de Relaţii Publice, din cadrul Universităţii Danubius, Ana Alina Ionescu Dumitrache, sesiunea de talie internaţională a fost organizată de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, în colaborare cu Liga Studenţilor din UCB.
"La eveniment au participat studenţi şi masteranzi din toată ţara care au avut posibilitatea de a-şi prezenta propriile realizări şi creaţii, de a-şi valorifica aptitudinile creative şi inovatoare, precum şi de a face schimb de opinii şi idei valoroase", a mai amintit Alina Dumitrache.

Recentul Memorandum de colaborare în domeniul învăţământului profesional şi tehnic, încheiat între ministerele Educaţiei din România şi Austria, a readus în atenţia publică transformările ce se petrec în învăţământul românesc. Direcţiile prioritare de acţiune ale acordului se centrează pe educaţia profesională şi tehnică. Acestea presupun realizarea unei analize a sistemelor şi a reglementărilor româneşti referitoare la formarea profesională, precum şi a nevoilor de calificare existente şi elaborarea unui plan unitar pentru îmbunătăţirea formării profesionale în România. Dincolo de vorbe şi documente semnate, trebuie să ne reamintim că educaţia pe profil tehnic a fost o componentă constantă a dezvoltării judeţului Galaţi numai că seria discrepanţelor constatate în piaţa muncii, cauzate de problemele economice din ultimii ani, nu au permis corelarea avantajoasă a acestor sectoare.
Într-un interviu acordat de către inspectorul şcolar general prof. Laura Marin ziarului nostru, oficialul punctează că începând cu acest an se va da o mai mare importanţă acestei forme de învăţământ, pentru că poate sta la baza reindustrializării României în etapa următoare, printre alte priorităţi majore de politici educaţionale.
"Trebuie să reamintesc de vizita la Galaţi, de luna trecută, a ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Cosmin Costoiu. În cadrul vizitei, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, împreună cu profesorii şi elevii din unităţile şcolare cu profil tehnic din Galaţi, ne-am întâlnit cu reprezentantul Ministerului Educaţiei la Colegiul Tehnic Aurel Vlacu. Ministrul ne-a informat că se vor produce transformări începând cu perioada imediat următoare în învăţământul tehnic, anunţându-ne că, pentru învăţământul preuniversitar, la liceele cu profil tehnologic se prelungeşte durata studiilor de la doi la trei ani. Se asigură, astfel, parcursul şcolar al elevilor pentru accesul mai facil la studii universitare tehnice. Dar, totodată, creşte şi posibilitatea angajării absolvenţilor de şcoală tehnică îm piaţa muncii. Galaţiul este recunoscut la nivel naţional drept un centru universitar cu multe facultăţi de profil tehnic, astfel încât accesul absolvenţilor de liceu la studii universitare în domeniile studiate nu ar mai fi o problemă majoră", a subliniat Laura Marin.

Şcoala profesională va dura 3 ani

La modul general, învăţământul profesional şi tehnic, prin seriile de absolvenţi cu pregătire tehnică specializată care ies de pe băncile şcolilor de profil, poate contribui în mod important la competitivitatea industrială a României. Una dintre condiţiile principale pentru atingerea acestui deziderat este implicarea agenţilor economici. Trebuie amintit însă că, în momentul de faţă, la nivelul angajatorilor sunt câteva domenii de muncă care au un trend ascendent de dezvoltare dar pentru care interesul elevilor de şcoli profesionale este destul de redus. Din analiza specialiştilor în educaţie aceste domenii vizează: construcţiile, instalaţiile şi lucrările publice, domeniul electric, industria textilă şi pielăria.
Interesul de studiu al tinerilor este oarecum diferit faţă de evoluţia pieţei muncii actuale. Astfel, s-a constatat că domeniile de pregătire cu cel mai mare număr de elevi şcolarizaţi la profesională sunt: Mecanică - cu peste 50,4% din totalul planului de şcolarizare (sunt vizate calificările foarte solicitate din domeniul mecanică, specifice sferei serviciilor, exemple ar fi: mecanic auto, tinichigiu şi vopsitor auto); Turism şi alimentaţie - cu o pondere de 12,2% din planul de şcolarizare realizat la învăţământul profesional; Industrie textilă şi pielărie - cu o pondere de 7,3% din planul de şcolarizare; Construcţii, instalaţii şi lucrări publice - cu o pondere de 7,2%; Fabricarea produselor din lemn - cu 5,6% din totalul elevilor înscrişi la învăţământul profesional.
În vederea unei mai bune corelări cu cerinţele angajatorilor şi a unei mai bune articulări în structura învăţământului preuniversitar, în decembrie 2013 a fost modificată Legea Educaţiei Naţionale, astfel încât, începând din anul şcolar 2014 – 2015, învăţământul profesional va avea durata de 3 ani şi este organizat după finalizarea clasei a VIII-a (după ciclul gimnazial). În mod obişnuit pregătirea este organizată atât în şcoală, cât şi la angajator, iar programul de pregătire este stabilit de şcoală împreună cu angajatorii astfel: în primul an, pregătirea practică va fi realizată în atelierele şcolii şi la agentul economic îm proporţie de 20% din timpul total alocat programului; din cel de al doilea an de studiu, timpul alocat pregătirii practice creşte la 60% din program; urmând ca în cel de al treilea an, aproximativ 72% din timp să fie alocat pregătirii practice. Modificările făcute au stabilit ca pe parcursul celor trei ani să fie organizate stagii comasate de practică cu o durată totală de 24 săptămâni.
În programa şcolară sunt şi câteva elemente de noutate. Elevii de gimnaziu pot opta pentru învăţământul profesional şi se înscriu înainte de admiterea la liceu. Având în vedere colaborarea cu mediul economic, de această dată selecţia celor care au optat pentru învăţământul profesional se va realiza de către companiile interesate, împreună cu şcolile care organizează acest tip de educaţie.

O nouă întâlnire a partenerilor din proiectul transfrontalier „Internet”, la care participă şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi (CCIA), prin Fundaţia pentru Promovarea Întreprinderilor Private, Mici şi Mijlocii (FPIPMM) s-a derulat de curând în Galaţi. O delegaţie formată din reprezentanţi ai firmelor şi organizaţiilor atrase în proiect din regiunea Odesa, Ucraina dar şi un reprezentant din Cahul - Republica Moldova a întreprins o vizită în porturile gălăţene (în principal, discuţii cu reprezentanţii Damen Shipyard) şi, la final, la sediul Căpităniei Zonale Galaţi. Aici, gazda întâlnirii a fost Căpitanul şef de port Mircea Sârbu, directorul instituţiei, care a prezentat activitatea şi zona de acoperirea a Căpităniei din Galaţi, dar şi noul sistem integrat de monitorizare electronică a navigaţiei pe Dunăre, realizat şi pus în funcţiune tot printr-un proiect cu finanţare internaţională.

Domeniile vizate sunt parteneriatele în agricultură, transporturi şi tehnologia informaţiei

Natalia Koval, Manager de proiect, repezentantul delegaţiei ucrainene, a subliniat că proiectul transfrontalier a fost lansat în 2012. "Vizita la Galaţi este o altă etapă, de cooperare, a firmelor şi organizaţiilor atrase în proiectul INTERNET. Pe ansamblu este vorba de identificarea şi alegerea unui număr de 30 de firme din Regiunea Odesa, din domeniul transporturilor, agriculturii şi produselor alimentare şi cel al tehnologiei informaţiei, câte 10 firme pe fiecare domeniu, pentru a interacţiona şi dezvolta parteneriate cu cele din Galaţi - România şi cele din Cahul - Republica Moldova. Scopul este de a se promova aceste intreprinderi pe pieţele externe, cum ar fi Uniunea Europeană. Vizita noastră la Galaţi, la Damen Shipyard şi la Căpitania Zonală, se înscrie pe aceleaşi coordonate, în acelaşi timp are loc şi un schimb de experienţă a specialiştilor ucraineni cu cei români", a mai amintit Natalia Koval, în cadrul unui interviu.
Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor CCIA Galaţi, este a doua vizită a partenerilor de la Cahul şi Odesa în Galaţi, după ce în toamna anului trecut oaspeţii străini au fost invitaţi la Târgul agricol şi al produselor alimentare organizat cu ocazia "Zilei recoltei".
"În cadrul proiectului, anul trecut am mai avut întâlniri trilaterale a oamenilor de afaceri cu ocazia expoziţiei internaţionale de la Odesa, din domeniul tehnologiei informaţiei, dar şi a târgului de la Chişinău pe teme agricole, organizat de Moldexport, cu tehnică şi echipamente pentru agricultură", a mai declarat managerul de proiect ucrainean.
Pe baza contactelor şi discuţiilor făcute între reprezentanţi, la Galaţi, s-a stabilit o linie comună pentru dezvoltarea parteneriatelor de afaceri dar şi o colaborare între organizaţii şi firme în domeniul logisticii şi a pregătirii resurselor umane.
Proiectul şi-a început implementarea la Odesa, pe 25 mai 2012, în cadrul programului de cooperare transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013. În atelierele de lucru care vor avea loc pe tot parcursul proiectului, organizaţiile participante vor primi o oportunitate de a face schimb de experienţă şi cunoştinţe în ceea ce priveşte aspectele de management al afacerii lor. Pe baza fluxurilor informaţionale obţinute a fost creat un portal de afaceri (B2B) dar şi un birou on-line transfrontalier de contact şi cunoaştere de afaceri. În plus, aşa cum au anunţat coordonatorii proiectului, pe toată durata acestuia este efectuată cercetarea aprofundată şi analiza potenţialului economic de export din Regiunea Odesa, cu scopul de a identifica acele ramuri economice beneficiare ale activităţilor de import-export, în vederea determinării perspectivelor de dezvoltare a sectoarelor economice regionale. Durata proiectului este de 24 luni.

Debutul campaniei electorale pentru Parlamentul European s-a desfăşurat timid la Galaţi. Dacă mulţi dintre reprezentanţii în teritoriu ai candidaţilor încă dădeau semne confuze cu privire la activitatea lor în campanie, afişele, în schimb, nu au întârziat să apară. Cel puţin, din partea candidaţilor care şi-au luat rolul în serios. Imediat după evenimentele de lansare de la Bucureşti au şi fost postate bannerele şi afişele electorale reprezentând însemnele de partid, echipele şi candidaţii propuşi, însoţite de mesajele cu care aceştia vor să atragă electoratul de partea lor. Nu au întârziat, însă, reacţiile autorităţilor dar şi ale cetăţenilor.
După apariţia listei cu candidaţii propuşi, în prima săptămână de campanie doar trei partide şi un independent au vânturat puţin apele politicii de la Dunăre. Primul a fost Partidul Mişcarea Populară (PMP), care a deschis la Galaţi seria lansărilor de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Mai mulţi pensionari au ţinut morţiş, cu această ocazie, să îşi exprime făţiş recunoştinţa la venirea staff-ului de partid în frunte cu Elena Udrea, la Casa de Cultură a Sindicatelor, vârsticii huiduind din toţi rărunchii politicienii prezenţi, acuzându-i pentru pensiile mizere şi modul în care au fost conduşi de aceştia când s-au aflat la putere.
Partidul Democrat Liberal filiala Galaţi a încercat cu originalitate, cu ocazia declanşării campaniei, să spele ruşinea "ruperii" organizaţiei locale de către fostul secretar, Iulian Aramă, care a fugit cu "300 de membri de partid" la PMP şi şi-a căutat electoratul peste graniţă. Pentru că, probabil, nu mai aveau prea mulţi simpatizanţi, găselniţa PDL-iştilor a fost să se folosească de evenimentul intens popularizat al ridicării vizelor pentru cetăţenii moldoveni în UE, asta pentru a câştiga măcar în vizibilitate.
Venit tocmai de la Vatican, Dan Diaconescu a vrut cu tot dinadinsul să facă paradă ca în vremea lui Ceauşescu, profitând de zilele libere, pentru a omagia, se pare, Ziua Internaţională a Muncii. Candidatul de pe locul 1 al listei PPDD la alegerile pentru Parlamentul European, Dan Diaconescu, a vizitat Galaţiul şi Tecuciul la bordul celebrului „DD-mobil” marca Mercedes, condus de secretarul general al PPDD, Liviu Neagu. Electoratul gălăţean, în lipsa unor distracţii serioase pe plan local, l-a întâmpinat în număr consistent şi a rămas, normal, cu gura căscată de uimire şi emoţie.
A urmat celebra gimnastă Corina Ungureanu, candidat independent, care s-a folosit de zilele libere acordate de 1 şi 2 mai. Ajutată de o echipă "subţire" de tineri sportivi de la un centru de întreţinere fizică, a vizitat oraşul, bazinul de înot şi nu a ratat noul parc, Viva. Cu această ocazie, s-au împărţit pliante electorale în cele mai populate zone de agrement.

În afişe să ne măsurăm sau în sloganuri să ne... confruntăm?!

Primele reacţii ale administraţiei au vizat modul în care echipele de campanie au postat afişele electorale. În lipsa unui regulament de afişare publicitară votat de consilierii locali, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a luat iniţiativa de a anunţa candidaţii că afişajul politic se face numai cu avizul său. Iniţial, pentru nerespectarea legislaţiei, potrivit comunicatelor de presă, un banner al PNL a fost dat jos de pe blocul unde fusese instalat şi partidul (din care face parte şi edilul) a fost avertizat să respecte legea. Se pare că s-a rezolvat cumva, pentru că bannerul e tot acolo. Ori l-au pus la loc, ori doar s-au făcut că-l dau jos. În acelaşi timp, PMP a fost amendat pentru afişajul pe stâlpii Transurb fără avizul Primăriei. Dincolo de încordarea "muşchilor electorali", cu toate că Poliţia Locală a fost scoasă în stradă pentru a veghea la bunul mers al campaniei, se vede clar că există încrâncenare printre candidaţi, altfel nu ar fi apărut pe panourile de afişaj tot felul de însemnări şi afişe rupte sau desprinse cu intenţie. Că place sau nu electoratului, totuşi, candidaţii care au luat în serios campania politică şi-au împrăştiat în teritoriu, cum au putut şi au ştiut, materialele promoţionale, astfel încât mesajele de campanie să fie cât mai vizibile.
Bătălia continuă în slogane şi mesaje electorale:
PSD: România puternică în Europa - Mândri că suntem români!
PNL: Eurocampioni la fapte - Susţine Eurocampionii!
PDL: Europa în fiecare casă!
PMP: Ridicăm România - Mişcarea face schimbarea!
Forţa Civică: Schimbă-i cu forţa!
PPDD: Votează cu Suflet de Români!
PRM: Votaţi candidaţii PRM, pentru viitorul european al României!
PNŢCD: Apărăm România ta!
Noua Republică: Furatul ucide!
PV: VERZII - Ajunge! Se poate şi altfel
PAS: În alegerile electorale pe 25 mai votaţi soarele!
Alianţa Naţională a Agricultorilor: Votează A.N.A!
PDS: "Merită să luptăm şi să reinventăm speranţa în România, pentru poporul român"
Corina Ungureanu - Candidat independent: Votaţi Performanţa!
Trebuie amintit, la final, că alegerile pentru Parlamentul European se vor desfăşura pe 25 mai, în aceeaşi zi în care creştin-ortodocşii sărbătoresc Duminica Orbului. În religie, sărbătoarea are o conotaţie pozitivă: este asociată cu una dintre minunile săvârşite de Iisus Hristos, respectiv vindecarea unui orb din naştere. Doamne ajută la tot poporul!

Pe ordinea de zi, de marţi, 29 aprilie, a Colegiului Prefectural, a fost prezentă şi informarea privind acţiunile realizate în unităţile administrativ teritoriale din judeţul Galaţi în perioada campaniei agricole de primăvară. Raportorul în acest caz a fost Direcţia pentru Agricultură Galaţi. Cu această ocazie am aflat că obiectivul major al agriculturii judeţului Galaţi în anul 2014 îl constituie asigurarea securităţii alimentare a judeţului prin creşterea şi diversificarea producţiei agricole precum şi prin menţinerea în cultură a suprafeţei agricole, respectiv a 351.035 ha, structurată pe următoarele categorii de folosinţă: teren arabil (288.828 ha), patrimoniu viticol (19.568 ha, din care 15.313 hectare cu vii pe rod), patrimoniu pomicol (1.716 ha, din care 728 de hectare cu livezi pe rod) şi pajişti naturale şi fâneţe (40.914 ha).
Pentru realizarea obiectivului amintit, însă, sunt indicate de realizat mai multe acţiuni în campanie, cronologic, cum ar fi: finalizarea arăturilor şi pregătirea terenului pentru însămânţări de primăvară, fertilizarea cu îngrăşăminte chimice a suprafeţelor aflate în cultură şi a celor ce se vor însămânţa în primăvară, tratamentul seminţelor contra bolilor şi dăunătorilor, semănatul culturilor de primăvară dar şi efectuarea lucrărilor de întreţinere a culturilor.

Lucrările agricole de primăvară par a fi în grafic

Ing. Adriana Jinga, din cadrul Direcţiei Agricole, specialistul care a întocmit informarea publică, a prezentat pe larg în raport stadiul acestor acţiuni, considerate prioritare pentru asigurarea obiectivelor propuse pentru perioada imediat următoare în sectorul agricol din judeţil Galaţi.
Astfel, în vederea finalizării arăturilor pentru însămânţările de primăvară trebuie amintit că aproape 10% din programul de 194.578 ha rămase pentru însămânţările de primăvară nu s-au arat până în prezent. În toamnă s-au efectuat arături pe 175.858 ha.
Cât priveşte starea de vegetaţie a culturilor însămânţate în toamnă, la nivelul judeţului Galaţi s-au însămânţat în toamna anului trecut 82.790 ha. Din acestea, 58.020 ha sunt cultivate cu grâu, 8.346 ha cu orz, 907 ha cu orzoaică de toamnă şi 15.517 ha - rapiţă. În prezent, aceste suprafeţe sunt răsărite în totalitate. Specialiştii agricoli spun că la această situaţie favorabilă a contribuit şi nivelul precipitaţiilor, care a fost unul normal pentru asigurarea cu apă necesară culturilor. Totodată, se subliniază că, până în acest moment, sunt efectuate lucrările de combatere a buruienilor prin erbicidare, tratamentul împotriva bolilor şi dăunătorilor. precum şi fertilizarea cu îngrăşăminte chimice.
În ceea ce priveşte situaţia însămânţărilor din primăvara lui 2014, acestea s-au realizat pe o suprafaţă de 101.002 ha, dintr-un total de 194.578 ha propuse prin program, reprezentând cca 52% din suprafaţă. Condiţiile agrometeorologice de anul acesta, spun specialiştii agicoli, au permis declanşarea campaniei de primăvară în condiţii normale.
În domeniul horticol, pe lângă lucrările de întreţinere a legumelor semănate în câmp (ceapă, rădăcinoase), precum şi a celor plantate în spaţii protejate (5.600 ha la această dată), continuă semănatul şi plantatul pentru realizarea programului de cca. 7.990 ha. În pomicultură şi viticultură s-au realizat lucrările specifice de tăieri de formare şi rodire, lucrările solului, precum şi tratamentele fitosanitare în baza buletinelor de avertizare transmise de specialiştii de la unitatea fitosanitară gălăţeană.

Pagina 34 din 37