Marian VULPE

Marian VULPE

Un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU (Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane) 2007-2013, care se adresează unui număr de 500 de persoane din mediul rural, a fost contractat de curând cu Autoritatea de Management. Este primul semnat pe Regiunea 2 sud-est din cele 8 aprobate, care au fost depuse pentru finanţare alături de alte câteva sute de proiecte asemănătoare.
Asociaţia Ecologică Unversitară (AEU) Galaţi, în parteneriat cu filiala judeţeană a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), a lansat duminică proiectul „O şansă europeană în mediul rural - serviciile integrate de ocupare”, în prezenţa echipei de management a proiectului, a unui public numeros format de persoane interesate în implementarea acestui proiect dar şi a invitaţilor, reprezentanţii organizaţiilor implicate în derularea actvităţilor propuse. Managerul de proiect, Ion Ştefan, preşedintele AEU Galaţi, a susţinut prezentarea activităţilor şi a obiectivelor vizate prin aplicarea acestui proiect, după care şi-a prezentat echipa care a lucrat la pregătirea documentaţiei dar şi persoanele care vor derula proiectul pe parcursul celor 18 luni de implementare. Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea gradului de ocupare a şomerilor, a persoanelor inactive şi a celor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar şi a agricultorilor, din categoria celor de subzistenţă din mediul rural al judeţului Galaţi, prin promovarea serviciilor integrate de ocupare, prin îmbunatăţirea gradului de informare, motivare, conştientizare, instruire şi calificare a acestora. Grupul ţintă vizat va fi format din 150 de şomeri, 50 de şomeri de lungă durată, 68 persoane inactive, 100 de persoane în căutarea unui loc de muncă şi 100 de agricultori de subzistenţă din mediul rural.
Au mai fost prezenţi şi au punctat importanţa acestui proiect pentru formarea profesională a forţei de muncă aflată în căutarea unui loc de muncă din mediul rural, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Comunelor din România, Emil Drăghici, şi Ghiorghi Bute şi Paul Cristea, preşedintele şi, respectiv, vicepreşedintele ACOR - filiala Galaţi, ambii primari în comune din judeţ.

Partidul Mişcarea Populară (PMP) a fost amendat de către municipalitatea gălăţeană, din prima zi a campaniei electorale, pentru afişaj electoral fără autorizaţie. Conducerea PMP Galaţi a fost sancţionată cu 1.000 lei pentru că a montat mai multe panouri electorale pe stâlpii societăţii de transport în comun Transurb, fără să deţină autorizaţie din partea Primăriei. De asemenea, un banner aparţinând Partidului Naţional Liberal (în care apare şi Marius Stan alături de liderii partidului ce-şi susţin candidaţii în alegeri), montat pe unul din blocurile de la Inelul de rocadă, a fost dat jos pentru că nu exista avizul de instalare de la Primărie.

Poliţiştii locali au fost trimişi în focul „luptelor de stradă” electorale

„În momentul de faţă, nicio formaţiune politică, alianţă sau candidat independent nu are aviz pentru publicitate stradală în Galaţi. S-au depus mai multe solicitări, în ultimele 24 de ore, ce vor fi analizate şi avizate conform legii. Până atunci, sancţionăm cu fermitate orice derapaj de la lege. Am cerut Poliţiei Locale să avertizeze deja două formaţiuni politice, este vorba despre PMP şi PNL, că au amplasat materiale electorale pe domeniul public, fără avizul Primăriei. Partidelor avertizate li s-a pus în vedere să îşi dea jos materialele electorale, în caz contrar urmând să fie sancţionate, conform legii”, a declarat primarul Marius Stan vineri, 25 aprilie, la momentul lansării campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

Sub titlul « Monarhia constituţională, un proiect legitim pentru România», sâmbătă, 26 aprilie, la sala de conferinţe „Nicolae Bălcescu” a Centrului de Afaceri „Dunărea” a avut loc o dezbatere prilejuită şi de apropiatele alegeri europene, eveniment care a reunit membri din ţară ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM). „De ce are România nevoie de monarhie" este tema la care au încercat să răspundă invitaţii sosiţi în Galaţi, punctând mai multe idei exprimate de vorbitori în expunerile lor.
Printre altele, dezbaterea a fost şi un prilej de evocare a reperelor istorice importante care leagă destinul României de cel al Casei Regale. De asemenea, potrivit organizatorilor, gălăţenii veniţi la dezbatere au fost interesaţi să afle de la cei doi copreşedinţi ANRM, Cătălin Şerban şi cunoscuta realizatoare de televiziune Marilena Rotaru, care sunt mijloacele pragmatice, moderne, prin care se poate reinstaura monarhia în România.
Întâlnirea a fost moderată de preşedintele filialei Galaţi a ANRM, Ioan Furtună, care, împreună cu secretarul general al asociaţiei, Tiberiu Hirschkorn, a prezentat fragmente din înregistrările provenite din arhiva Marilenei Rotaru.

Concursul de fotografie „Obiectiv Europa” ajuns la a treia ediţie, în organizarea Centrului local, îşi propune să celebreze ziua de 9 Mai - Ziua Europei - alături de celelalte simboluri europene: drapel, imn, monedă unică şi motto, care conturează entitatea politică a Uniunii Europene.
Tema concursului pentru acest an este „La pas prin Europa” şi îşi propune să reflecte modul în care participanţii surprind Uniunea Europeană prin intermediul fotografiilor.
Potrivit organizatorilor, la concurs participă elevi din ciclul gimnazial din cadrul şcolilor din judeţul Galaţi, numărul maxim de fotografii înscrise în competiţie fiind de 100, în ordinea primirii lor la sediul Centrului Europe Direct Galaţi.
Lucrările vor fi postate în data de 29 aprilie 2014 pe pagina de facebook a Europe Direct Galaţi. Acestea vor putea fi vizualizate la secţiunea Concurs fotografie „Obiectiv Europa” iar vizitatorii vor putea vota lucrările favorite în perioada 30 aprilie – 6 mai 2014. Participanţii ale căror lucrări vor primi cele mai multe aprecieri din partea utilizatorilor facebook vor fi desemnaţi câştigători ai locurilor I, II şi III şi vor fi premiaţi de către organizatori. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 9 mai 2014. Premiile constau într-o ramă foto digitală (locul I); un set constând în tastatură şi mouse fără fir (locul II) ; iar pentru locul III - căşti pentru calculator.
De asemenea, fotografiile realizate de către elevii participanţi la concurs vor fi prezentate în cadrul expoziţiei „9 Mai – Ziua Europei” ce va fi găzduită de Consiliul Judeţului Galaţi şi va fi deschisă publicului în perioada 9 – 16 mai 2014.

Vineri, 25 Aprilie 2014 00:00

Sesiune specială de Bac

Absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale vor beneficia de o sesiune specială pentru susţinerea examenului de bacalaureat, potrivit unui ordin emis, luna aceasta, de Ministerul Educaţiei Naţionale. Elevii sunt atenţionaţi că perioada alocată este 17 mai – 30 mai 2014. Astfel, până pe 18 mai candidaţii se pot înscrie la sesiunea specială de examen, după care, de a doua zi încep evaluările competenţelor. Conform programului prestabilit, între 19 şi 20 mai are loc evaluarea competenţelor de comunicare orală.
Pe 21 şi 22 mai are loc evaluarea competenţelor digitale, urmând ca de pe 23 şi până pe 29 mai candidaţii înscrişi să participe la probele scrise. Afişarea rezultatelor se va face în ultima zi de examinări, pe 29 mai, până la ora 18. Contestaţiile se depun imediat, între orele 18 – 20. Pe 30 mai 2014 se vor rezolva contestaţiile depuse, după care vor fi afişate rezultatele finale.

Prefigurând Festivalul naţional de carte "Axis Libri", ce va fi organizat la Galaţi în luna mai, Biblioteca judeţeană "V.A.Urechia" (BVAU) susţine şi în acest an un concurs de creaţie literară pentru elevi denumit "Scriitori de ieri, de azi şi de mâine". Înscrierile pentru participarea la cele două secţiuni stabilite sunt în plină desfăşurare.
Directorul BVAU, prof. Ilie Zanfir, a ţinut să sublinieze că, pentru secţiunea "Scriitori de azi şi de mâine", se are în vedere stimularea creativităţii elevilor care vor înscrie creaţii literare în proză sau poezie plecând de la cele două teme sugerate: "Galaţi-parfumul târgului de altădată" sau "Dunărea-fluviu enigmatic".
Asta, în timp ce la secţiunea "Scritori de ieri" se va urmări completarea cunoştinţelor despre moştenirea culturală locală a elevilor, prin realizarea unei compuneri sau a unui eseu pe tema "V.A.Urechia - portretul unui scritor cărturar".
Concursul propriu-zis va avea loc în perioada 20-24 mai, în cadrul festivalului de carte, lucrările înscrise fiind notate şi ierarhizate de la 1 la 10, pe categoriii, în funcţie de vârstă, pe fiecare dintre cele două secţiuni stabilite.
Premiile, constând în pachete de cărţi, vor fi oferite în cadrul festivalului Axis Libri.
Juriul, alcătuit din personalităţi din domeniile educaţiei şi culturii, va acorda mai multe premii (oferite în pachete de cărţi), pentru cele mai reprezentative texte. Marele premiu, în valoare de 100 de lei, va fi acordat pentru creaţie literară; un premiu special dedicat fondatorului bibliotecii "V.A.Urechia" va fi acordat la categoria eseu, tot în valoare de 100 de lei; vor urma 2 premii pentru compunerile şcolare, de cîte 70 lei fiecare; tot 70 de lei va fi şi valoarea fiecăruia dintre cele 4 premii oferite pentru stil; va fi premiată şi originalitatea lucrărilor cu alte 4 premii de câte 70 de lei; la final, vor exista şi alte premii, cu valoare variabilă, oferite de diverse reviste literare înscrise pentru susţinerea eforturilor participanţilor din concurs.
Iniţiatorul acţiunii, directorul Ilie Zanfir, a mai precizat că lucrările premiate vor fi publicate selectiv, doar cu acordul autorilor, în paginile revistei culturale "Axis Libri", dar şi în celelate reviste literare locale.
Până la sfârşitul lunii aprilie (30 aprilie - termen final, înscrieri) se pot trimite textele realizate pentru concurs. Potrivit regulamentului, concursul se adresează copiilor şi tinerilor din judeţul Galaţi, pe două categorii de vârstă: 8-14 ani şi 15-21 de ani.

În parteneriat cu Universitatea Danubius, AIESEC Galaţi anunţă organizarea celei de-a doua ediţii a "Recrutării de Internshipuri Internaţionale plătite". Studenţii doritori să se înscrie în practică (şi să câştige şi bani) sunt asiguraţi că odată ce vor fi acceptaţi şi vor lucra într-un mediu internaţional, în Europa sau pe alt continent, se vor dezvolta profesional în  domeniul de interes şi îşi vor descoperi valorile după care se vor ghida în viaţa profesională pe viitor. Pe tot parcursul perioadei de stagiu vor  beneficia de consultanţă şi ajutor din partea membrilor AIESEC România şi, ce este foarte important, vor fi şi plătiţi pentru munca depusă.

Teatrul de animaţie Gulliver a pregătit pentru duminică, 27 aprilie, de la ora 10:30, o piesa pe care, cu siguranţă, copiii încă nu au văzut-o. Sunt aşteptaţi toţi micuţii însoţiţi de părinţi să vizioneze frumoasa poveste a lui "Muck cel mic". "Este poveste unui băieţel orfan care ajunge celebru după ce încalţă nişe papuci fermecaţi", au anunţat păpuşarii gălăţeni. Încercările prin care trece eroul vor stârni simpatia celor mici, ritmul vioi al povestirii şi ineditul întâmplărilor face din „Muck cel mic” un spectacol educativ dar, în acelaşi timp, antrenant şi plin de culoare, modern şi actual, ne-a asigurat directorul teatrului, Eduard Şişu.
"Nuanţele replicilor, umorul şi accentele ironice, cu substraturi din care şi cei mari pot învăţa, determină spectatorii să se implice emoţional în aventurile lui Muck, bucurându-se să descopere cât este de descurcăreţ", a subliniat Şişu. Spectacolul a obţinut în anul 2002 Marele premiu în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie "Gulliver", după ce, cu câteva luni înainte, a avut premiera pe scena de la Galaţi.

Surpriza acestei săptămâni se poate chema "I'M PRO Show", spectacolul de teatru bazat pe joc actoricesc, spontaneitatea şi umorul tinerilor actori de la Social Act Thetre, care se prezintă publicului într-un spaţiu neconvenţional, la cafeneua Yoobi, vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00.
"Este un cadou de Paşti. După Doggy Style (prima piesă jucată în această formulă, premiată la Festivalul 25 de ore de Teatru Non Stop, de la Sibiu), venim cu un spectacol proaspăt, interactiv şi dinamic. Biletul costă doar 20 lei. Dar promitem că piesa face toţi banii, pentru că, împreună cu colegii mei, Petronele Buda, Radu Horghidan, Vlad Matei Ajder, încercăm să menţinem nivelul de calitate al actului artistic la standarde pe măsura publicului", ne-a declarat Florin Toma, actor şi el în piesă dar şi vicepreşedinte al asociaţiei de tineri actori, totodată şi profesor de actorie la Centrul Cultural Dunărea de Jos Galati şi, nu în cele din urmă, actor la Teatrul Dramatic "Fani Tardini".

Joi, 24 Aprilie 2014 00:00

Tecuciul este în sărbătoare

Ca în fiecare an, cel de-al doilea municipiu al judeţului Galaţi îşi celebrează ocrotitorul spiritual, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Astfel, începând de ieri, 23 aprilie, şi până pe 27 aprilie tecucenii vor sărbători zilele municipiului, printr-un program bogat în manifestări cultural-artistice şi religioase pregătite de cele mai importante instituţii ale oraşului: Primăria Tecuci, Consiliul Local Tecuci şi Protopopiatul Tecuci, în parteneriat cu Casa de Cultura Tecuci, Biblioteca Municipală „Ştefan Petică” Tecuci, Muzeul Mixt Tecuci şi Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Programul manifestărilor prilejuite de această sărbătoare, potrivit primarului Daniel Gerhard Ţuchel, este presărat cu numeroase vernisaje şi expoziţii. Ieri a avut loc şi o slujbă arhierească de sărbătorire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, oficiată de ÎPS Arhiepiscop al Dunării de Jos, Casian Crăciun, în deschiderea evenimentului.
Astăzi) ziua este dedicată sportului, prin numeroase competiţii organizate de cluburile şcolare, dar şi sportivilor de performanţă tecuceni care vor fi premiaţi începând cu ora 19.00 într-un cadru festiv.
Vineri, oficialităţile din Tecuci primesc vizita vecinilor din Cahul, Republica Moldova, la Primărie, urmând ca, după-amiază să participe împreună la programul artistic susţinut de formaţia Centrului Cultural "Dunărea de Jos" şi soliştii folcorici Teodora Chilian, Beatrice Ciolan şi Geta Rotaru. Va urma o tombolă aşteptată de toţi tecucenii care au depus taloanele de concurs pentru premiile anunţate (televizoare LCD, frigidere, cuptoare cu microunde, mixere, aspiratoare). Seara se va încheia incendiar, după cum susţin organizatorii, cu recitalul Elizei Bunu şi concertul CONNECT-R, prezentat de Cosmina Păsărin.
Seria concertelor va continua şi sâmbătă, cu "Junii Covurluiului", cântăreaţa de muzică populară Viorica Macovei, formaţia etno "Cronos" din Buzău şi, la final, concertul Loredanei Groza. Nu înainte de a anunţa runda a doua de câştigători ai tombolei organizate.
Ultima zi este deschisă de momentul festiv organizat la primărie când va fi acordat titlul de "Cetăţean de onoare" al municipiului Tecuci binecunoscutei cântăreţe de muzică populară Mioara Velicu, gălăţeancă prin naştere. Pe lângă cea de-a treia serie de câştigători ai tombolei oficiale, va urma concertul renumitului interpret "Fuego" dar şi recitalul Angelei Bâtlan. Seara va fi încheiată de spectacolul prezentat de Cosmina Păsărin în care vor evolua Adela Popescu şi DJ Project. După care se vor lansa 100 de lampioane de către o echipă de cercetaşi din cadrul clubului "Oltea Doamna" din Tecuci.

Pagina 36 din 37