Eliza DIMA

Eliza DIMA

Ministrul Cercetării şi Inovării, Şerban Valeca, a participat, sâmbătă seară, la Galaţi, la deschiderea ediţiei a XXVI-a a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional pentru copii de până în 13 ani. Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Karate Tradiţional, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Principele Radu al României şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Campionatul, care se va încheia duminică, se desfăşoară la Sala Sporturilor din Galaţi, numărul participanţilor fiind de circa 600 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, provenind din zeci de cluburi de karate tradiţional din toată ţara. Prezenţa ministrului Cercetării şi Inovării la deschiderea campionatului s-a datorat faptului că Şerban Valeca este preşedinte de Onoare al Federaţiei Române de Karate Tradiţional. Prezent la Galaţi, ministrul Şerban Valeca a spus că Hotărârea de Guvern privind acordarea de granturi olimpicilor care doresc să îşi continue studiile universitare şi post universitare în ţară (4 + 2 ani), cu obligaţia de a lucra apoi, 4 ani, într-un institut de cercetare din România, va intra în vigoare săptămâna viitoare. Potrivit ministrului, ajutoarele financiare guvernamentale disponibile sunt mai mari decât cele acordate în Olanda sau Marea Britanie, scopul acordării lor fiind păstrarea în ţară a tinerilor  cu rezultate foarte bune la învăţătură . Potrivit ministrului, granturile, cu valori cuprinse între 1.500 şi 3.500 de euro pe an se pot acorda, în acest an,  pentru circa 600 de olimpici care au ocupat locurile I, II sau III la olimpiade naţionale sau internaţionale. "Joia trecută s-a aprobat o HG care prevede pe lângă bursele şi alte stipendii pentru studenţii români deosebiţi, un grant de cercetare pentru toţi olimpicii români care au câştigat locurile I, II III la olimpiada naţională sau internaţională. Sunt 3.500 -1.500 de euro pe an, încă 700 de euro pentru un grup de 5 care vor să facă un montaj experimental şi încă 500 euro - contravaloarea participării la conferinţe naţionale sau internaţionale. Toate le-am gândit văzând cam ce-i tentează pe ei afară, iar sumele de bani din România ar fi mai mari ca cele din Olanda sau Marea Britanie şi am considerat că aceste mici genii e bine să rămână în ţară cu două efecte –  o competiţie mai mare în universităţile româneşti (pentru că obligativitatea este să urmeze universităţi din ţară - cu program  Erasmus, dacă vor, pot să meargă şi afară, nu-i ţine nimeni aici -  4 plus 2 ani master, deci şase ani şi minim 4 ani să lucreze într-un institut de cercetare în România, deci 10 ani beneficiază de acest program cu aceste condiţionalităţi). Din păcate, probabil copiii şi-au făcut în acest an o anumită opţiune, dar sper ca după lansarea programului să înceapă să vină, să aibă o accesibilitatea mai mare…, sumele nu-s împovărătoare pentru bugetul de stat, chiar dacă  ar putea accesa toţi cei 600 de olimpici din acest an … deci eu cred că aceşti copii de excepţie au o variantă foarte bună de a rămâne în ţară şi de studia şi de a lucra în domeniul cercetării", a declarat ministrul Cercetării. 

De Ziua Internaţională a Copilului, Grădina Publică din Galaţi a fost plină de larmă încă de la primele ore ale dimineţii. Printre cei veniţi acolo să sărbătorească Ziua Copiilor s-au aflat şi voluntarii de la Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copii cu Autism (APCA) Galaţi. Aceştia au oferit spre vânzare circa 1.000 de piese de puzzle pe care fiecare cumpărător le-a putut personaliza, scriind un mesaj către copiii cu autism. Fiecare piesă poate fi cumpărată cu 20 de lei, banii colectaţi urmând să fie puşi într-un cont special în care asociaţia strânge fonduri pentru achiziţia unui teren pe care să se poată construi un complex de clădiri pentru servicii de recuperare şi integrare pe piaţa muncii a copiilor şi tinerilor cu autism. Potrivit declaraţiilor preşedintei APCA Galaţi, Nicoleta Lupoae, piesele de puzzle astfel inscripţionate compun cel mai mare puzzle din Galaţi cu mesaje pentru copiii cu autism, un semnal de sensibilizare a opiniei publice pe această temă. "Este un proiect denumit <<Record pentru autism>>, este vorba despre un puzzle compus din piese pe care sunt inscripţionate mesaje către copiii cu autism. Deja am primit mesaje extraordinar de impresionante din partea copiilor mai multor şcoli din oraş. Le mulţumim tuturor pentru sprijin şi încredere", a declarat Nicoleta Lupoae. "Este un proiect foarte interesant şi util, pentru că părinţii celor cu autism sunt foarte greu încercaţi. Eu aş transmite şi un mesaj către noi, ceilalţi, care suntem sănătoşi, dar nu ne gândim prin ce trec cei bolnavi. Văd în autobuz, când se urcă câte un părinte cu un astfel de copil... lumea se uită urât la ei, cu ură...nu se poate aşa ceva, oamenii ar trebui să aibă mai multă înţelegere", a spus Elena, o bunică venită cu nepoţica la standul APCA pentru a achiziţiona o piesă puzzle.
În afară de realizarea puzzle-lui, copiii care au venit la standul APCA au putut picta pe o pânză un mesaj de susţinere pentru copiii cu autism şi, de asemenea, au putut desena pe asfalt.  
APCA a fost înfiinţată în 2011 de părinţi ai unor copii diagnosticaţi cu autism, din nevoia acestora de a găsi soluţii pentru educaţia şi integrarea socială a copiilor lor. APCA Galaţi oferă posibilitatea diagnosticării timpurii a austismului, dar şi terapii de recuperare şi servicii de tip afterschool pentru copiii cu autism.

Toţi cei 23 de consilieri locali prezenţi miercuri la şedinţa CL Galaţi s-au abţinut în privinţa proiectului hotărârii de CL privind “acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, din Municipiul Galaţi pentru luna aprilie 2017”. Proiectul se referea la alocarea, din bani publici, a unei sume de 3.187.804 lei, reprezentând pierderile pentru livrarea apei calde menajere (produsă de Electrocentrale, folosind drept combustibil abur industrial), pierderi înregistrate de Calorgal în luna aprilie.
“Singurul efect major al acestei decizii este că, pentru prima oară după foarte multă vreme, CL nu şi-a mai asumat pierderile enorme ale Calorgal SA. Fiind o societate comercială, ar trebui să se îngrijească ca astfel de pierderi să nu mai existe. Cetăţenii, dar mai ales directorii celor două societăţi - Calorgal şi CET – ar trebui să înţeleagă un lucru: bugetul municipiului Galaţi nu este o vacă de muls în permanenţă. Nu putem doar să dăm bani pentru a acoperi pierderi şi un serviciu de slabă calitate. Dacă este să ne luăm după datele noastre financiare, în conturile Calorgal ar trebui să existe circa 7 milioane de lei – bani daţi prin alte hotărâri de CL, bani în plus faţă de nevoile lor. Deci, ar trebui să aibă bani pentru a acoperi aceste pierderi”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Calorgal şi CET evită să răspundă clar dacă gălăţenii vor mai primi apă caldă

Cât priveşte reluarea sau nu a furnizării apei calde menajare în oraş, primarul a schimbat tonul. Dacă săptămâna trecută pretindea sus şi tare ca în cinci zile Calorgal să răspundă clar dacă poate sau nu să livreze apă caldă populaţiei, acum edilul spune: “Ieri am primit de la Calorgal două notificări prin care ni se spune că nu au un răspuns ferm de la CET şi, ca atare, sunt în incapacitatea de a da un răspuns ferm dacă asigură sau nu apa caldă. Sincer să fiu, uitându-mă pe corespondenţa dintre Calorgal şi Electrocentrale mi se pare o luptă surdă – Calorgal întreabă dacă le poate fi dată o cantitate de care are nevoie şi în condiţiile reglementate de lege şi ANRE – adică de cogenerare şi la cantitatea de care noi, municipiul, avem nevoie efectiv - deci răspunsul ar trebui să fie DA sau NU… Totuşi, Electrocentrale răspunde că nu prea ar putea, dar are alternative extraordinare care, de fapt, sunt la fel ca anul trecut. Am vorbit şi cu domnul Sinan Mustafa – e DA sau NU? Încă aşteptăm un răsuns concret şi la obiect”.

Potrivit primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, procedura de atribuire a contractului privind branding-ul şi identitatea vizuală a municipiului s-a încheiat. "Ştiu că s-a încheiat procedura, nu ştiu dacă este efectiv semnat contractul, nu pot să vă spun pe de rost, cred că e o societate din Bucureşti, din câte ştiu eu, şi s-a atribuit cu 38.000 de lei", a afirmat Ionuţ Pucheanu. Reamintim că Primăria Galaţi a scos la licitaţie proiectul ”Branding şi Identitate vizuală a Municipiului Galaţi”, care prevede în principal realizarea unui logo al oraşului şi un site nou al Primăriei, pentru care s-a pregătit suma de 113.000 lei fără TVA, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, spunea, recent, că Galaţiul are nevoie de branding şi identitate vizuală: "Trebuie să înţelegeţi următorul lucru: un oraş e ca un produs, vrei să îl livrezi, vrei să îl promovezi. Ca orice produs, trebuie promovat, oriunde te duci, credeţi-mă. Baia Mare are o identitate vizuală, Alba Iulia are o identitate vizuală, Clujul, Timişora, Sibiu - toţi au identitate vizuală. Ce înseamnă asta? Că vine un băiat mai deştept decât toţi de prin Primărie care îţi spune aşa: prietene, ca să poţi să contezi şi tu pe piaţă sau cineva să se uite la tine trebuie să faci aia, aia, sub forma asta. Ce ţineţi minte? Coca-Cola de ce şi-a făcut un brand? De ce şi-a facut un slogan? Pentru ca rămâne în mintea oamenilor, aşa e cunoscut. De ce avem emblemă la Galaţi? Se putea şi fără emblemă? Se putea, cred".

Începând de marţi, 30 mai, pe termen nelimitat, grefierii, personalul conex şi personalul auxiliar din cadrul instanţelor gălăţene intră în grevă, cu întreruperea programului de lucru, între orele 11.00 şi 13.00, asigurând doar cazurile urgente. Acţiunea de protest este iniţiată de sindicatul IUS-LEX Galaţi (care numără circa 150 de membri), angajaţii instanţelor fiind nemulţumiţi de prevederile proiectului legii salarizării, La protest vor participa grefierii, personalul conex şi auxiliar atât de la Tribunalul Galaţi, Judecătoriile din Galaţi, cât şi din Lieşti, Tecuci, Tg. Bujor şi parţial angajaţii Curţii de Apel Galaţi.
Potrivit unui comunicat al IUS-Lex Galaţi, sindicaliştii solicită rezolvarea problemelor legale de salarizarea personalului auxiliar de specialitate.
"Considerăm importanat de menţionat aspectul că dacă proiectul de lege ar fi aplicat în forma propusă şi înregistrată la Senatul României, categoria profesională a grefierilor şi a celuilalt personal auxiliar de specialitate şi conex ar avea salariile diminuate semnificativ. Salarizarea propusă grefierilor, pentru anul 2022, este în cel mai bun caz la acelaşi nivel cu cea actuală, ceea ce va conduce la scăderea salariilor actuale începând cu data de 1.01.2018. Totodată grefierii au preluat în ultimii ani şi continuă să preia atribuţii transferate de la magistraţi, rolul, importanţa şi răspunderea muncii crescând în mod corelativ. Dacă în anii 2000, salariul unui grefier ajungea la 80% din cel al unui magistrat, în prezent procentul este de 25-30%", se precizează în comunicat.
De asemenea, sindicatul mai solicită reanalizarea coeficienţilor de salarizare propuşi de către iniţiatorii proiectului legislativ, cu incidenţă grefierilor, personalului auxiliar şi conex de la instanţe, dar şi modificarea coeficienţilor de salarizare propuşi, îndeosebi în sensul micşorării diferenţelor "uriaşe" propuse între salarizarea funcţiilor de conducere şi a celor de execuţie, astfel încât salaroiul de bază al grefierului cu studii superioare cu gradul I şi vechime maximă să fie plasat la nivelul grefierului şef serviciu, adică un coeficient de 3,79, urmând ca în jos să fie corectate corespunzător celelalte salarii şi coeficienţi. O altă solicitare vizează reintroducerea în textul proiectului a dispoziţiei care reglementează menţinerea salariului avut în plată, dacă prin noul proiect salariul rezultat este mai mic. Totodată, sindicaliştii doresc şi inserarea în proiectul de lege a unor dispoziţii exprese privind plata orelor suplimentare, precum şi a unor dispoziţii privind plata serviciului de permanenţă în materie penală, similar dispoziţiilor aplicate altor categorii profesionale, precum poliţiştii sau medicii.

Scriam zilele trecute despre staţiile de transport în comun neamenjate, deşi promisiuni în acest sens au tot fost, încă de pe vremea primarului Marius Stan. Acum, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, promite că până la toamnă în oraş vor fi montate refugii în toate staţiile Transurb (fie ele de autobuz sau tramvai), astfel încât gălăţenii să nu mai aştepte în ploaie mijloacele de transport în comun. Potrivit edilului, în total trebuie montate în oraş 140 de refugii, din care Primăria va aloca de la bugetul local bani publici pentru realizarea şi montarea a maxim 30 de refugii. Restul de 110 refugii vor fi realizate şi montate pe banii marilor agenţi economici din oraş, cu care edilul deja a avut discuţii în acest sens. Potrivit primarului Pucheanu, deja NEPI România a fost de acord să îşi asume construcţia a 25 de staţii de autobuz, urmând ca la finele acestei săptămâni Primăria să aibă o imagine clară a tuturor agenţilor economici din oraş dispuşi să facă acelaţi lucru.
"Încercăm să prindem în acest proiect marii agenţi economici, am discutat cu unii din ei şi s-au arătat extrem de deschişi. Primul agentul economic este NEPI – care va realiza 25 de staţii. Acestea vor fi realizate pe banii societăţilor comerciale. E o formă de cointeresare a dumnealor în viaţa de zi cu zi a oraşului nostru. Ca proiect, staţiile vor arăta toate la fel, este un proiect unitar şi nu fiecare va face ce crede de cuviinţă. Vom găsi o formă de barter, poate o ştanţă, ceva, ca oamenii să conştientizeze că NEPI sau ArcelorMittal sau Damen au contribuit pentru confortul dumnelor", a declarat Ionuţ Pucheanu, precizând că preţul realizării unei staţii se ridică la circa 8.000 de lei.
Reamintim că municipuiul Galaţi nu mai are refugii acoperite pentru călătorii care aşteaptă mijloacele de transport public în comun încă din primul an de mandat al fostului primar, Marius Stan, când administraţia locală de la acea vreme a decis că staţiile sunt urâte şi trebuie modernizate. Responsabilitatea montării noilor staţii de autobuz a fost delegată de fostul edil către viceprimarul de la acea vreme, Radu Cosca, actualmente consilier local. La o recentă conferinţă de presă, Radu Cosca nu a mai recunoscut că fusese delegat de Marius Stan să se ocupe de staţiile de autobuz şi, întrebat despre eşecul de a nu fi reuşit să monteze în 4 ani de zile staţiile de autobuz prin oraş, Cosca a reacţionat vehement: “Când v-am spus eu că aş avea în atribuţii staţiile de autobuz? V-am spus eu vreodată asta? Puteţi să-mi reproduceţi declaraţiile?”. Un răspuns debusolant pentru gălăţenii care, în timpul mandatului lui Marius Stan, au fost informaţi nu o dată de surse oficiale şi credibile - primarul Marius Stan, Biroul de Presă al Primăriei Galaţi - despre faptul că viceprimarul Radu Cosca avea, printre alte atribuţii delegate de primar, şi gestionarea staţiilor de autobuz. De altfel, în urmă cu 3 ani, Radu Cosca a dat chiar el explicaţii pe această temă în şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Galaţi, promiţând staţii noi în tot oraşul până la finalul anului 2014.

După cum v-am anunţat încă de săptămâna trecută, Primăria vrea să promoveze Galaţiul printr-un logo, deşi oraşul e deja cunoscut în toată România ca unul fără agent termic. Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a explicat public de ce a decis să aloce 113.000 lei fără TVA (25.000 de euro), din bani publici, pentru logo-ul oraşului, proiect denumit "Branding şi identitate vizuală a municipiului".
“Trebuie să înţelegeţi următorul lucru: un oraş este ca un produs. Vrei să-l promovezi! Ce spui despre Galaţi? Baia Mare are identitate vizuală, Alba Iulia are identitate vizuală, Clujul, Timişoara, Sibiul, toate au identitate vizuală. Ce înseamnă asta? Că vine un băiat mai deştept decât toţi de prin Primărie, care îţi spune aşa: «prietene, ca să poţi să contezi şi tu pe piaţă sau cineva să se uite la tine, trebuie să faci aia, aia, aia, sub forma asta». Vă întreb aşa: Coca Cola de ce şi-a făcut un brand? De ce şi-a făcut un slogan? Pentru că rămâne în mintea oamenilor! Aşa eşti cunoscut!", a declarat primarul Ionuţ Pucheanu. Acesta a dat de înţeles că "dezvoltări" ale subiectului în direcţia gen „Galaţiul este oraşul fără apă caldă şi căldură” sunt doar nişte afirmaţii rău intenţionate, deşi enunţul de mai sus nu face decât să indice realitatea cu care se confruntă zeci de mii de familii din oraş.
Cât priveşte diferenţa mare dintre suma alocată de primăria Capitalei pentru logo-ul Bucureştiului (50.000 de lei) şi suma pe care Primăria Galaţi este dispusă să o cheltuie - 113.000 lei, fără TVA, primarul a mai explicat: "Primăria Capitalei a căutat doar logo şi nimic mai mult. Noi avem un întreg sistem pe care încercăm să-l implementăm. De la site-ul Primăriei, şi tuturor celor care spun că fac un site cu 5.000 de euro sau chiar mai puţin, eu le spun că nu faci un site sustenabil pentru viitorul a ceea ce înseamnă smart city. Toate lucrurile trebuie armonizate şi gândite într-un tot. Dacă vreţi să facem tot pe bucăţele, nu ajungem nicăieri, stagnăm", a mai spus edilul, încheind: “De ce avem emblemă la Galaţi? Se putea fără? Se putea!...”.
Precizăm că stema municipiului Galaţi a fost legiferată încă din anul 1998, prin Hotărârea de Guvern nr.685, adoptată în baza Legii 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului.

Astăzi, la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a avut loc o dezbatere pe tema proiectului legislativ privind impozitul pe gospodărie, dezbatere iniţiată şi moderată de Stoica Cristinel Popa, asistent doctorand la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi. Acţiunea a fost organizată de de instituţia universitară din Galaţi şi de asociaţiile “Euroteens” (condusă de Stoica Cristinel Popa) şi “Ţine de noi”, împreună cu Fundaţia Hanns Seidel-România. Proiectul privind impozitul pe venitul global pe gospodărie face parte dintr-o serie de reglementări propuse de Guvernul României şi în prezent se află sub formă de draft în Parlament. Guvernul a anunţat că intenţionează să introducă de anul viitor această nouă formă de impozitare, prima plată efectivă urmând să se facă în 2019.   
“Potrivit articolului 1 al acestui proiect de lege, gospodăria este definită astfel: “grup alcătuit din una sau mai multe persoane fizice înrudite sau neînrudite, care au un patrimoniu comun pe care îl administrează împreună din punct de vedere economic şi financiar şi locuiesc/nu locuiesc efectiv la acelaşi număr cadastral”. În familia Orăşanu situaţia stă astfel: în casa în care locuim stăm noi, tata, mama şi o fetită de patru ani, la noi vin, alternativ, câte o săptămână, câte o bunică şi ne gospodărim împreună că facem ciorbe, aşa mai departe, iar la subsolul casei locuieşte o femeie de serviciu, cu venituri extrem de reduse, căreia îi mai oferim câte ceva iar ea mai mătură scările. Întrebarea este – cum vom considera gospodăria fiscală – doar noi, tata, mama şi fetiţa sau punem alături şi socrii? Sau punem alături şi femeia de la subsol că ne convine să o adăugăm, pentru că are venituri mici şi aşa ni se diminuează veniturile gospodăriei?”, Întrebarea de la care a plecat analistul economic  Răzvan Orăşanu (preşedinte al Asociaţiei "Ţine de noi") a fost doar una din multiplele necunoscute ale proiectului privind impozitul pe gosdărie, propunere legislativă căreia şi fostul ministru de Finanţe Anca Dragu i-a găsit mai multe defecte: “În primul rând trebuie spus că nu există o analiză şi nici nu s-a realizat vreun studiu care să ne arate ce tip de fiscalitate ar fi benefic pentru o creştere sănătoasă a economiei. Apoi, părerea mea este că ar fi trebuit să se continue pe linia simplificării, a debirocratizării. Faptul că toţi românii ar trebui să depună o declaraţie fiscală ridică mai multe probleme – fie accesul şi folosirea, de toată lumea a computerului fie depunerea de declaraţii pe suport de hârtie. Dacă s-ar depune, la ANAF, 7 milioane de hârtii, declaraţii fiscale, ar însemna ca ANAF să fie blocat cu desăvârşire”.   
Alte probleme semnalate de fostul ministru al Finanţelor au fost cele privind tipurile de cheltulie deductibile (de la taxele de şcolarizare până la abonamente la sălile de fitness), includerea sau nu în venitului global şi a unor tipuri de venituri care astăzi nu se impozitează (alocaţii, indemnizaţii etc), sau existenţa consultanţilor fiscali care, potrivit proiectului de lege, ar trebui plătiţi de stat – o decizie similară cu acordarea unor subvenţii de stat, crede Anca Dragu, precizând că pentru aşa ceva Guvernul ar trebui să negocieze cu Comisia Europeană care a interzis acordarea de subvenţii.   
Nu în ultimul rând, Anca Dragu a vorbit despre cine va fi resposnabil şi cum va acoperi Guvernul deficitul financiar creat prin faptul că, potrivit proiectului de lege, anul viitor nu se vor face încasări la stat, impozitul pe gospodărie urmând să fie achitat de contribuabili abia în 2019.
Toţi vorbitorii la dezbatere au mai insistat pe necesitatea unei campanii susţinute, pe o perioadă de minim un an, pentru informarea populaţiei despre ce responsabilităţi fiscale va avea.

Circa 600 de persoane au participat duminică, la Galaţi, la cea de-a IV-a ediţie a Semimaratonului Galaţi, eveniment sportiv şi filatropic organizat de Fundaţia Comunitară Galaţi în parteneriat cu Primăria Galaţi. Fiecare participat a putut să direcţioneze taxa de participare achitată de acesta către una sau mai multe dintr-un total de 13 proiecte locale ale tot atâtor asociaţii nonguvernamentale din oraş, proiecte diverse, de la sprijinul copiilor cu autism sau achiziţionarea de aparatură medicală pentru recuperarea persoanelor cu dizabilităţi fizice până la amenajarea de zone offroad pentru curse de biciclete sau sterilizarea cânilor fără stăpân.
Evenimentul caritabil a susţinut, prin taxele de participare achitate de alergători sau prin donaţii directe, 13 proiecte locale: "Aleargă pentru copiii speciali!" aparţinând Asociaţiei de sprijin pentru Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi (APCA); "O viaţă în mişcare" - Asociaţia Persoanelor cu Handicap “Sporting Club”; "Clubul lui Filip" - Asociaţia Copiilor Nevăzători; Invest, Education & Support Sphere; "Construieşte alături de noi" - Asociaţia ”Dincolo de tăcere”; "Ţiglina Bike & Trail Park"- Asociaţia MausBike; "Mobilitate şi viaţă independentă" - Fundaţia ”Motivation”; "Susţinem copiii cu dizabilităţi" - Fundaţia ”Inimă de Copil”; "Dăruieşte o zi de tabără unui copil vulnerabil" - Fundaţia ”Cuvântul întrupat”; "Cu trenul prin ţara mea" - Asociaţia Multifuncţională Filantropică ”Sfântul Spiridon”'; "Semimaraton pentru Bianca" - Cristi Onofrei; "Discover Community" - AIESEC; "Sterilizarea câinilor fără stăpân"- Asociaţia ”Ajutaţi-l pe Lăbuş”.
Primăria municipiului Galaţi a alocat 32.000 de lei pentru organizarea acestui eveniment.
Funcţie de pregătirea fizică a fiecăruia, participanţii au avut de ales între a alerga la diverse curse: semimaraton (21 km), ştafetă (3 x 7 km), cros (7 km), cursa populară (2 km), cursa copiilor şi cursa animalelor de companie. Zona de la complexul statuar “fata pe valuri” a fost, duminică dimineaţă, ocupată în întregime de sute de persoane venite să participle la semimaraton. Toţi şi-au făcut încălzirea, pe ritmuri de muzică şi dirijaţi de un grup de antrenori profesionişti. După acest moment, participanţii s-au aşezat la linia de start a celei de-a patra ediţii a semimaratonului. De la copii şi tineri, adulţi sau persoane aflate deja la pensie, toţi au participat la semimaraton, taxele de participare achitate fiind direcţionate către una sau mai multe din cele 13 proiecte sociale locale, un gest pentru care Cristi Ochiu, preşedintele Fundaţiei Comunitare Galaţi, organizator al evenimentului, le-a mulţumit tuturor: “Fie că participi la alergare, fie că eşti voluntar, fie că ai donat sau doar faci galerie, vă mulţumim tuturor. Împreună putem susţine proiecte ale comunităţii noastre”.
Cauzele finanţate de alergători au fost diverse, aşa cum şi alergătorii au ales diverse modalităţi de a le susţine, aşa cum a fost cazul gălăţeanului Cezar Amarie, care s-a remarcat prin modul ciudat de a alerga: desculţ. “Alerg pentru a susţine copiii cu nevoi speciale. Am decis să aleg desculţ pentru a trage un semnal de alarmă asupra alocaţiei copiilor, care are o valoare foarte mică. De pildă, preţul unei perechi de adidaşi buni de alergat este cam cât alocaţia unui copil pe jumătate de an sau un an, ceea ce este incorect. Nu este prima oară când alerg desculţ, am alergat şi la un maraton, la Bucureşti, atunci am parcurs 13 km desculţ, dar din cu totul alte cauze – practic mă strângeau încălţările şi pur şi simplu le-am aruncat din picioare. Nu este greu să alergi desculţ, sunt probleme, căci există pe carosabil multe pietricele şi cioburi de sticlă, probabil de pe la accidente, dar nu este imposibil să alergi”.

 

Vineri, 26 Mai 2017 17:24

Duminică, semimaraton caritabil

Semimaratonul, acţiune sportivă şi filatropică organizată pentru al patrulea an consecutiv la Galaţi, se va desfăşura duminică, 28 mai, când organizatorii se aşteaptă la o participare-record. Evenimnetul organizat de Fundaţia Comunitară Galaţi, în parteneriat cu Primăria Galaţi, aduce împreună ONG-urile locale, beneficiarii acestora, prieteni, familii, echipe, companii, reprezentanţi ai instituţiilor publice, gălăţeni şi donatori, adresându-se atât sportivilor cu experienţă cât şi amatorilor. Concursul se va desfăşura duminică în municipiul Galaţi şi va avea  6 probe - semimaraton (21 km), ştafetă (3x7 km), cross (7 km), cursa populară (2 km), cursa copiilor şi cursa animalelor de companie. Potrivit organizatorilor, misiunea evenimentului este caritabilă şi susţine prin taxele de participare achitate de alergători sau donaţiile directe 13 proiecte locale intitulate "Aleargă pentru copiii speciali!" - Asociaţia de sprijin pentru Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi (APCA); "O viaţă în mişcare" - Asociaţia Persoanelor cu Handicap “Sporting Club”; "Clubul lui Filip" - Asociaţia Copiilor Nevăzători; Invest, Education & Support Sphere; "Construieşte alături de noi" - Asociaţia ”Dincolo de tăcere”; "Ţiglina Bike & Trail Park", Asociaţia MausBike; "Mobilitate şi viaţă independentă" - Fundaţia ”Motivation”; "Susţinem copiii cu dizabilităţi" - Fundaţia ”Inimă de Copil”; "Dăruieşte o zi de tabără unui copil vulnerabil" - Fundaţia ”Cuvântul întrupat”; "Cu trenul prin ţara mea", Asociaţia Multifuncţională Filantropică ”Sfântul Spiridon”'; "Semimaraton pentru Bianca", Cristi Onofrei; "Discover Community" - AIESEC; "Sterilizarea câinilor fără stăpân" - Asociaţia ”Ajutaţi-l pe Lăbuş”.
Primăria municipiului Galaţi sprijină acest eveniment şi a alocat suma de 32.000 de lei.
"A devenit deja o sărbătoare repetitivă la Galaţi şi mă bucur că de fiecare găsesc într-adevăr şi o cauză nobilă pentru care să alerge, ceea ce face acest maraton cu atât mai deosebit. Aportul pe care Primăria l-a putut acorda e în primul rând suportul tehnic, mă refer în primul rând la străzile pe care se va alerga. Cu ajutorul comisiei de siguranţă a traficului s-a luat decizia ca pe 28.05, între orele între orele 08.30 şi 13.00, circulaţia să fie oprită în timpul desfăşurării şi este vorba de B-dul Marea Unire - Prelungirea G. Coşbuc - str. Navelor - str. Domnească. Pe lângă suportul tehnic, un astfel de eveniment are nevoie şi de un suport financiar şi aici putem vorbi de un sprijin din partea Primăriei de 32.500 de lei în vederea realizării evenimentului", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Directorul Fundaţiei Comunitare Galaţi, Cristi Marian Ochiu, a subliniat scopul caritabil al evenimentului: "Ne măguleşte un pic ideea că evenimentul devine o tradiţie, dar nu e meritul nostru, al organizatorilor, sută la sută, este meritul comunităţii gălăţene pentru că ei fac ca evenimentul să devină an de an mai mare şi an de an să vină şi mai mulţi alergătări şi să se strângă şi mai mulţi bani. Să nu uitam până la urmă că evenimentul are un scop filantropic. Ne aşteptăm anul acesta să vină peste 600 de alergători, ceea ce e o creştere faţă de anii trecuţi, când maximul a fost de 500 în 2016".
Donaţiile din partea celor care doresc să susţină o anumită cauză se pot face pe site-ul semimaratongalati.ro, cât şi la Târgul ONG-urilor, care se va desfăşura în zona Complexului statuar ”Fata pe valuri” simultan cu probele sportive. Termenul limită până la care se pot face donaţii este 28 iunie.
În cele trei ediţii anterioare ale evenimentului, gălăţenii au alergat pentru 38 de proiecte din comunitatea locală şi au strâns fonduri de peste 60.000 lei.

Pagina 7 din 78