Eliza DIMA

Eliza DIMA

Gălăţenii care merg la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi pentru a procura adeverinţele de venit necesare depunerii dosarului pentru acordarea ajutoarelor financiare de către Primărie, pentru achiziţionarea unui sistem de încălzire a locuinţei, trebuie să ştie că fac drumul degeaba.
După cum se ştie, pe pliantul tipărit de Primăria Galaţi, în care se află şi documentele necesare depunerii dosarului, se precizează că solicitantul trebuie să depună şi “adeverinţe privind veniturile realizate de către titularul solicitării şi membrii familiei cu acelaşi domiciliu”. Dacă în cazul unui pensionar singur, fără alte venituri decât pensia, lucrul este simplu – acesta trebuind să depună la dosar cuponul de pensie din luna anterioară lunii depunerii dosarului – pentru familiile cu mai multe  persoane şi cu mai multe venituri (salariu, alocaţii, diverse indemnizaţii, chirii, dividente etc.) lucrurile se complică, deoarece trebuie să aduci dovada tuturor veniturilor. Pentru astfel de cazuri, în mod firesc, persoana respectivă se poate adresa AJFP Galaţi, instituţie, care, măcar teoretic, ştie până la ultimul ban ce venituri realizează gălăţenii. De asemenea, aceeaşi instituţie, respectiv AJFP Galaţi, eliberează adeverinţe de venit şi pentru solicitanţii ajutoarelor financiare date de Primărie pentru Paşti sau Crăciun (acele tichete-cadou) - motiv pentru care lucrul firesc este ca atunci când ţi se cere adeverinţă cu toate veniturile realizate să mergi la Finanţele Publice.
Totuşi, în sala mare a  sediului AJFP Galaţi, scrie mare, pe afiş, că instituţia nu eliberează adeverinţe de venit pentru acordarea banilor de la Primărie în vederea achiziţionării sistemelor de încălzire a locuinţei. Explicatia AJFP Galaţi este simplă: “Conform estimărilor făcute de Primăria Galaţi, numărul persoanelor care vor solicita acordarea ajutorului financiar în baza HCL 105/2017 este aproximativ 35.000. Astfel, pentru a veni în sprijinul contribuabililor şi pentru a evita supraaglomerarea ghişeelor AJFP Galaţi, reprezentanţii Primăriei Galaţi au hotărât, împreună cu reprezentanţii AJFP Galaţi, ca adeverinţele de venit să nu se mai elibereze direct contribuabililor. Primăria s-a înrolat în aplicaţia Patrimven modulele P1000 şi P 2000, astfel că aceasta deţine informaţiile legate de veniturile realizate de contribuabili. În cazul în care informaţiile nu vor fi complete, Primăria Galaţi va transmite către AJFP Galaţi liste în baza cărora se vor emite adeverinţe de venit, care vor fi transmise grupat instituţiei solicitante”.
Un mic "detaliu" pe care Primăria municipiului Galaţi a ignorat să îl comunice gălăţenilor, care, astfel, se văd puşi în situaţia de a fi făcut cel puţin un drum inutil la Finanţele Judeţene (spunem cel puţin un drum pentru că oamenii pot avea ghinionul să ajungă acolo într-o zi în care funcţionarii fac grevă - aşa cum s-a tot întâmplat în ultima perioadă - iar uşa de la intrarea în sediu este închisă, situaţie în care oamenii ar putea reveni, a doua zi, doar pentru a intra în sala mare destinată publicului, căci doar în acesată sală este afişat mesajul că AJFP Galaţi nu eliberează adeverinţe de venit!).
În aceste condiţii, am mai aflat că, la dosarul depus la Primărie, solicitanţii trebuie să aducă orice dovadă a venitului - talon de pensie, adeverinţă de la angajator, fluturaş de salariu sau, în lipsa lor, extrasul bancar cu încasările realizate în ultima lună.

Joi, 18 mai, de la ora 10.00, holul corpului D al Facultăţii de Inginerie din Galaţi se va umple cu aromele a zeci de feluri de mâncare exotică, pregătite de circa 200 de elevi gălăţeni de la 16 licee din Galaţi, participanţi la activitatea-concurs Spring Day, un eveniment organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi în colaborarare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. În spritul multiculturalităţii, fiecare liceu participant la acest eveniment şi-a ales să reprezinte o ţară din Europa, promovând cultura şi obiceiurile statului respectiv, de la prezentarea reperelor istorice sau geografice ale aşezării, până la cea a preparatelor culinare tradiţionale.
Potrivit regulamentului, fiecare din cele 16 licee participante va avea o echipă formată din opt elevi care vor fi însoţiţi de preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor şi de un profesor coordonator. În prima etapă, juriul special constituit va vizita fiecare stand în parte iar echipa va prezenta ţara pe care o reprezintă şi, de asemenea, va servi juriul cu bucatele pregătite. În a doua etapă a concursului, fiecare echipă va prezenta momente artistice în faţa juriului – dans tradiţional sau o scenetă în limba ţării respective. Juriul concursului va fi alcătuit din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, D.J.S.T. Galaţi, C.J.E. Galaţi şi, bineînţeles, gazda evenimentului  – Facultatea de Inginerie Galaţi. Facultatea găzduieşte acest eveniment în seria celor organizate cu ocazia sărbătoririi patronilor sprituali ai Facultăţii de Inginerie – Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. Cu această ocazie, vineri, 19 mai, de la ora 10.00, în sala D 12 a facultăţii se vor decerna premii colaboratorilor Facultăţii de Inginerie şi vor fi premiaţi studenţii participanţi la cea de-a IX-a edilţie a sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice studenţeşti “Anghel Saligny”.

Şoferii care pot sunt sfătuiţi să evite să circule, până la sfârşitul acestei luni, pe Drumul Viilor - Drumul de Centură - în special în zona cartierului ANL din Micro 13 B. Motivul: de peste o săptămână, în zonă se lucrează la repararea şoselei, lucrări care au pus la mare încercare nervii şoferilor. Şi asta, deoarece muncitorii de la serviciul public Ecosal (cel care se ocupă de lucrările de repararea carosabilului din oraş) lucrează concomitent pe ambele sensuri, frezând întreaga cale de rulare şi nu alternativ, pe câte o bandă, astfel încât să se asigure cât de cât fluenţă în trafic. În plus, deşi în zonă au fost mobilizaţi câţiva poliţişti locali (la care s-ar fi putut renunţa dacă s-ar fi lucrat pe câte o bandă de mers, montându-se şi câte un semafor de şantier, aşa cum se face în mod civilizat la astfel de lucrări, prin alte locuri din ţară), cozile de maşini se întind pe kilometri întregi, fiind vorba atât de autovehicule mici cât şi de TIR-uri sau alte maşini de mare tonaj care au drum pe acolo.
Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Galaţi, lucrările se vor finaliza abia la sfârşitul săptămânii viitoare, adică pe 26 mai, ceea ce înseamnă că acestea se vor întinde pe circa trei săptămâni. Cât despre valoarea acestor lucrări care au dat peste cap traficul de pe Centură, deocamdată sursa citată nu a putut prezenta această informaţie.

Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” candidează la titlul de Şcoală ambasador al Parlamentului European, fiind una din cele 24 de unităţi de învăţământ din România selectate să aplice acest proiect, lansat în premieră naţională în acest an, în ţara noastră. Proiectul, demarat în februarie 2017, a cuprins o serie de activităţi care au avut drept scop conştientitarea tinerilor privind valorile UE, precum şi diseminarea de către aceştia a informaţiilor nou dobândite, către alte persoane interesate. În cadrul proiectului, la Colegiul Tehnic “Aurel Vlaicu” din Galaţi există deschis un Punct European de Informare, accesibil oricui este interesat să afle informaţii despre structurile legislative ale Uniunii Europene, punct în cadrul căruia unul din elevii colegiului a conceput un ipotetic proiect legislativ valabil la nivelul Parlamentului European, proiect menit să combată absenteismul şcolar cauzat de lipsa resurselor financiare.
Punctul de Informare (deschis publicului de luni până vineri în intervalul orar 9.00-16.00) este doar unul din rezultatele proiectului  “Scoli ambasador ale Parlamentului European”. Potrivit profesoarei Mariana Rusu, coordonatoarea proiectului, ”Elevii au aflat multe lucruri despre UE pe care nu le ştiau. Mulţi din ei nu ştiau, de pildă, că România este ţară membră UE cu drepturi depline. Tot în cadrul proiectului am format 5 ambasadori seniori ai UE, adică profesori şi 15 ambasadori UE juniori, liceeni, care au urmat stagii de formare, coordonate de reprezentanţii biroului PE şi cei ai Asociaţiei Agenda 21. Ulterior, aceşti ambasadori juniori au mers şi au diseminat informaţiile primite şi în mediul rural, am mers la o şcoală din Smârdan. Tot în cadrul proiectului am avut şi invitaţi la şcoală, europarlamentari şi domnul primar, iar copiii i-au putut întreba diverse lucruri despre UE”.
Un alt rezultat al proiectului este o iniţiativă legislativă realizată de elevul Marius Burcă, propunere legislativă despre care a vorbit directoarea liceului Aurel Vlaicu, Silviana Ciupercă, de asemenea ambasador senior al UE: “Vreau să vă spun că proiectul este deosebit. Deşi a fost conceput de mintea unui copi de liceu, proiectul ar putea fi cu uşurinţă sursă de inspiraţie pentru europarlamentari şi, de ce nu, şi pentru parlamentarii noştri”. Despre ce este vorba mai exact în proiect ne-a spus chiar iniţaitorul său, Marius Burcă: “M-am gândit ca la nivelul UE să se formeze un fond financiar care să fie alocat statelor mai sărace iar aceastea să îl folosească în educaţie. Pentru România, propunerea mea a fost fie să se folosească acest fond în reforma sistemului de învăţământ, fie să se aloce fiecărui elev o alocaţie de 100 de euro, pentru combaterea absenteismului în rândul elevilor. Se ştie că este un fenomen şi că mulţi elevi au probleme financiare şi chiar abandonează şcoala. Este adevărat, în România există o alocaţie pentru elevi, dar ea este extrem de mică, comparativ cu alte state europene este la coada clasamentului, cred că doar Bulgaria are o alocaţie mai mică decât cea din România”.   
În afară de acest studiu, pentru realizarea căruia liceenii au studiat legislaţia europeană şi au comparat sisteme din state diferite dar memebre ale UE, elevii de la Colegiul „Aurel Vlaicu” au aflat şi alte informaţii utile pentru ei şi familiile lor. “Sinceră să fiu, înaintea acestui proiect habar nu aveam despre UE, nu ştiam ce drepturi avem dar şi ce obligaţii şi nici nu ştiam care sunt avantajele că România este membră UE. Acum ştiu multe lucruri şi le-am împărtăşit şi familiei mele. În special tatălui meu, care a lucrat doi ani în Franţa şi acum s-a întors acasă”, a spus Denisa Brumă, unul din ambasadorii juniori ai UE. “Proiectul ne-a făcut să lucrăm în echipă, aici, la centrul de informare europeană, şi ne-a unit... Acum ne simţim ca o familie şi lucrăm împreună, mai ales că se apropie Ziua Europei”, a spus o altă elevă participantă la proiect, Adelina Şerbu.
Proiectul urmează să fie evaluat săptămâna viitoare, iar dacă va fi selectat, elevii vor primi, drept premiu, o excursie la Bruxelles sau la Strasbourg.

La Pădurea Gârboavele s-a înregistrat un număr record de vizitatori în weekend-ul prelungit de 1 mai. Potrivit directorului Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi, Vali Viorel Sandu, “Cum de acest an nu s-a mai încasat taxa de acces în Pădurea Gârboavele, oamenii au venit în număr foarte mare, au fost circa 10.000 de oameni”. Acesta a mai adăugat că după petrecerea de la iarbă verde, cantitatea de deşeuri care a fost strânsă din Pădurea Gârboavele de angajaţii serviciului şi transportată apoi la groapa de gunoi de Ecosal a fost de circa 15 tone. La acestea se adaugă alte circa 7 tone de gunoaie strânse şi de la Lacul Vânători, unde deasemenea oamenii au ieşit la iarbă verde, să facă un grătar. În general, gălăţenii care au ieşit la iarbă verde au respectat normele bunului simţ şi nu au lăsat gunoiae în urma lor. "Faţă de alţi ani, oamenii nu mai lasă gunoaie peste tot. Gunoiele le-au depozitat la publele special amplasate în pădure, am amplasat şi pubele pentru depozitare selectivă a gunoaielor", a mai spus Vali Viorel Sandu.
Au fost însă şi gălăţeni care au ignorat cu bună ştiinţă legea picnicului, făcând foc direct pe pământ şi comportându-se în dipreţ total faţă de legi şi natură, spălându-şi maşinile în crângul de la ieşirea din Galaţi către Smârdan, sau parcându-şi autovehiculele pe spaţiul verde. Pentru toţi aceştia Garda de Mediu Galaţi nu a aplicat, totuşi, nici o amendă, a spus comisarul şef Daniel Mocanu, precizând: “S-au făcut controale de către cele două echipe ale noastre, atât în judeţ cât şi în oraş, în zonele neamenajate, dar nu s-au aplicat amenzi, ci doar avertismente”.
Poliţia Locală Galaţi a aplicat însă amenzi. “În această perioadă, poliţiştii locali au aplicat circa 200 de sancţiuni cu o valoare totală de 37.000 de lei. Cele mai multe amenzi s-au aplicat pentru încălcarea normelor de ordine publică şi siguranţă rutieră. Totodată, polişitii locali au verificat respectare legii în parcuri şi zone de agrement. Pentru gătit pe domeniul public s-au aplicat trei amenzi, iar pentru spălarea autovehiculelor în crângul de pe şoseaua Galaţi-Smârdan sau aplicat 9 amenzi, în valoare de 9.000 de lei. Totodată, s-au mai aplicat amenzi  şi pentru parcarea autovehiculelor pe spaţiul verde”, a spus Aurelia Bogatu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

După ce a promis, în luna martie, că gălăţenii vor avea asigurat serviciul de furnizare a apei calde pe toată luna aprilie, cu posibilitatea prelungirii până la finele lunii mai, în realitate, în primele aproape două săptămâni ale  lunii aprilie, gălăţenii nu au primit apă caldă, iar acum, primarul Ionuţ Pucheanu a declarat că din această lună, nu se mai furnizează apă caldă, decizie definitivă şi irevocabilă. Motivul pentru care cele circa 25.000 de familii din municipiul Galaţi nu mai primesc apă caldă menajerăeste aceea că municipalitatzea risipeşte, lunar, bani publici, pe acoperirea pierderilor din reţeaua de termoficare. ”Ne-au venit rezultatele financiare pentru furnizarea de apă caldă pe perioada lunii aprilie, unde Primăria municipiului Galaţi înregistrează pierderi de aproximativ 3.200.000 lei, doar pe o lună, în condiţiile în care factura totală a fost de aproximativ 3.600.000 de lei. Prin intermediul societăţii controlate de Primărie, Calorgal, nu am reuşit să facturăm decât 400.000, restul de 3.200.000 sunt trecute la pierderi. Dacă credeţi că un oraş se poate dezvolta ducând nişte bani într-o gaură neagră în permanenţă, iertaţi-mă, dar înseamnă că rolul meu aici ar trebui să se închidă mai repede decât am preconizat inclusiv eu şi dumneavoastră”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută marţi.
Ca urmare, societatea locală de distribuţia agentuluii termic, SC Calorgal, a început in noaptea de luni spre marţi  procedurile de oprire a livrării apei calde menajere către populaţie, urmând ca de miercuri nici un consumator să nu mai beneficieze de acest serviciu.
Potrivit datelor Primăriei, în municipiul Galaţi există 36.000 de apartamente încă branşate la sistemul centralizat de furnizare a apei calde menajere şi căldurii, din care circa 25.000 de apartamente sunt locuite efectiv.
Gălăţenii nu vor mai beneficia pe viitor nici de furnizarea agentului termic în apartamente, după ce Consiliul Locala votat, pe 12 aprilie, suspendarea acestui serviciu, pe termen nelimitat, începând cu 1 mai, municipalitatea acordând câte 3.000 de lei fiecărei familii afectate de această măsură, bani pentru achiziţionarea altor surse de furnizare a agentului termic.
Gălăţenii nu vor mai beneficia nici de furnizarea agentului termic în apartamente, după ce Consiliul Local Galaţi a votat suspendarea acestui serviciu, pe termen nelimitat, municipalitatea acordând câte 3.000 de lei fiecărei familii afectate de această măsură, bani pentru achiziţionarea altor surse de asigurare a agentului termic, dar în anumite condiţii, despre care noi v-am informat. Asupra acestor condiţii vom mai reveni şi pe viitor, deoarece cu siguranţă vor apărea precizări, pe măsură ce populaţia va începe să facă documentaţia pentru obţinerea ajutorului de la Primărie.

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi va continua şi în următorii minim cinci ani programul de specializare la viitorul loc de muncă "Şcoala de Ucenici", la care se pot înscrie tineri absolvenţi de licee şi şcoli profesionale. Programul prevede ca timp de 6 luni ucenicii să înveţe şi să lucreze în combinat, mereu în preajma unui mentor - un angajat cu experienţă din combinat. Pe tot parcursul şcolii, tinerii ucenici primesc salarii şi toate celelalte drepturi salariale, la fel ca toţi angajaţii, iar la finalul şcolii, ucenicii au posibilitatea de a rămâne angajaţi în combinat. După cursul de 6 luni, ucenicii intră în a doua etapă a programului, care durează un an şi care este un program în care ucenicul este autonom pe platformă (lucrează singur, neînsoţit).  Demarat în 2013, programul Şcoala de Ucenici a ajuns la a treia ediţie, iar 110 tineri absolvenţi de licee tocmai au absolvit Şcoala de Ucenici. Totuşi, oferta unui loc de muncă stabil, în combinat, nu este la fel de atractivă pentru toţi ucenicii, unii dintre ei fiind tentaţi să plece în străinătate, după ce au “furat” din meserie, în combinat, căci sunt state ale UE unde un siderurgist este plătit de 4-5 ori mai bine decât la Galaţi – lucru pe care îl ştiu şi angajaţii cu vechime, unii din ei preferând ca în timpul concediilor chiar să plece la muncă, în străinătate. Procentual, cam 20% din absolvenţii şcolii de ucenici aleg să nu rămână în combinat, la finalizarea cursurilor, majoritatea plecând în străinătate, la lucru. Din acest motiv, administraţia ArcelorMittal gândeşte mereu strategii pentru a-şi loializa angajaţii.  „Gândim programe, scheme de loializare a angajaţilor, le oferim sprijin pentru continuarea studiilor, oportunităţi de promovare, de majorări salariale, dar, da, este o provocare pentru toate companiile aceea ca salariaţii să aleagă să lucreze în alte state şi de aceea de fiecare dată când începe şcoala de ucenici, luăm mai multe persoane decât numărul planificat de ucenici”, a spus şi Liviu Bogdan, şef de departament ArcelorMittal. Potrivit acestuia, programul “Şcoala de Ucenici” va continua pe următorii cinci ani şi se va adresa şi persoanelor cu vârste de până în 35 de ani, ca urmare a cererilor în acest sens.
Potrivit datelor prezentate recent de directorul ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, anul trecut, în combinatul de la Galaţi, au avut loc 51 de accidente şi incidente grave de muncă, din care 9 soldate cu incapacitatea temporară de muncă a lucrătorilor, 6 cu zile de muncă restricţionate şi alte 36 în care a fost necesară intervenţie medicală de prim ajutor. Cele mai multe accidente - 3 - au avut loc la Oţelărie, dar au fost accidente de muncă (câte unul) şi la secţiile: Furnale, Reciclări, Finisare, Laminorul de Tablă Groasă sau Laminorul de Benzi la Cald şi DPDS. În total, în 2016, s-au raportat 884 de incidente de muncă petrecute în ArcelorMittal Galaţi, din care 167 ar fi putut provoca rănirea gravă a muncitorilor. Totodată, la nivelul grupului siderurgic, în anul 2016, au fost înregistrate 17 accidente mortale, dintre care trei în Europa.  Anul acesta, până în prezent, doar pe platforma ArcelorMittal Galaţi s-au înregistrat 7 accidente de muncă, din care 3 ar fi putut fi mortale. ”Am avut anul acesta, până acum, dar şi anul trecut, zero accidente mortale, dar ar fi putut fi unul sau chiar mai multe. Acest lucru nu ne mulţumeşte... Din păcate, încă ne bazăm pe noroc şi încă nu avem controlul managerial pentru a evita astfel de situaţii", a spus directorul ArcelorMittal, Bruno Ribo. Acesta a menţionat că 75% din totalul accidentelor de muncă şi incidentelor grave de pe platforma siderurgică s-au datorat comportamentului uman. În combinatul de la Galaţi lucrează în prezent 7.800 de angajaţi, din care 5.800, ai companiei ArcelorMittal Galaţi şi restul de 2.000 ai firmelor terţe. 
În urma alegerilor de sâmbătă, senatorul George Stângă a fost ales preşedinte al filialei judeţene PNL Galaţi dupa ce timp 21 de ani aceasta a fost condusă de Victor Paul Dobre. Stângă a avut doi cobtracandidaţi -  fostul deputat George Scarlat şi un alt membru PNL, Cătălin Paraschiv. În urma celor 440 de voturi valabil exprimate, 4 fiind declarate nule, George Stângă a obţinut 298 de voturi, George Scarlat 96 de voturi, iar Cătălin Paraschiv 46 de voturi. Astfel, preşedinte al filialei PNL Galaţi a devenit senatorul George Stângă, cel care, de altfel, în urmă cu o săptămână a fost ales preşedinte al organizaţiei municipale. El a afirmat: „Întotdeauna visul meu a fost să preiau preşedinţia organizaţiei judeţene. A fost un moment de cumpănă, în care am analizat foarte bine, dar factorul determinant, colegii mei, preşedinţii de organizaţii locale, primarii, o parte, au fost cei care m-au susţinut şi cei care m-au determinat să candidez şi pentru această funcţie. Sper ca prin activitatea pe care o voi desfăşura în perioada următoare să îi conving că am fost cea mai bună alegere pentru preşedinţia organizaţiei judeţene, că sunt o persoană determinată, o persoană energică, care îşi doreste să fie în parteneriat continuu şi în dialog, atât cu colegii, cât şi cu cetăţenii”. Stângă a mai declarat că îşi doreşte în primul rând să-i ţină uniţi pe membrii PNL, principalul său obiectiv fiind pregătirea internă a filialei în vederea alegerilor viitoare. „Mă bucur că avem încă destul de mult timp până la următoarele alegeri electorale, ceea ce înseamnă că avem posibilitatea să ne organizăm - cred ca acesta este principalul nostru obiectiv să ne pregătim foarte bine pe plan intern, să dovedim că suntem adevărata opoziţie la actuala coaliţie de guvernare de la nivelul municipiului Galaţi, că suntem o opoziţie constructivă”, a mai spus Stângă. Cât priveşte organizaţia municipală a cărei conducere o câştigase Stângă, săptămâna trecută, acolo se vor organiza alte alegeri, iar până atunci va fi condusă de un vicepreşedinte al organizaţiei judeţene  numit interimar la municipală. Pe de altă parte, preşedintele filialei PNL Galaţi din iulie 1996 şi până în prezent,  Victor Paul Dobre,  a spus, într-un discurs susţinut în faţa delegaţilor Consiliului de Coordonare Judeţean PNL Galaţi, că este un moment emoţionant pentru el, în condiiţiile în care în toţi aceşti a condus filiala fiind cel mai vechi şef de filială. Totuşi, Dobre s-a înscris iniţial în cursa pentru preşedinţia filialei, dar s-a retras în urmă cu câteva zile. „M-am înscris şi retras pentru că după Conferinţa Municipală am avut o reuniune a Biroului Adunării Parlamentare OSCE la Copenhaga şi mi-am depus candidatura. La momentul acela eram singurul candidat. Am luat o decizie şi v-am anunţat public că în condiţia în care vor fi alţi candidaţi din noua generaţie nu voi candida, dacă vor fi din generaţia mea atunci rămân şi eu pe teren. Acesta a fost motivul. În momentul în care s-au defintivat candidaturile am luat şi eu decizia”, a declarat Victor Paul Dobre.
Joi, 27 Aprilie 2017 00:00

Monitorizare la Izvoarele şi Suceveni

Membrii Comisiei Judeţene pentrru Situaţii de Urgenţă au luat în discuţie miercuri fenomenel de alunecare a terenurilor din satele Izvoarele şi Suceveni. În calitate de preşedinte al Comisiei Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, prefectul Gabriel Panaitescu a stabilit ca Primăria comunei Slobozia Conachi să monitorizeze în permanenţă fenomenul de aluncare de teren din satul Izvoarele, fiind pregătit să evacuazeze populaţia, dacă situaţia o va impune. "De ieri până astăzi (miercuri - n.r.), alunecarea de teren a mai avansat cu 40 de centimetri. Gospdăriile se află la o distanţă de circa 50 de metri, dar autorităţile locale monitorizează zona, astfel încât, doar dacă situaţia o va impune, să fie evacuate familiile de acolo. Deocamdată nu se impune acest lucru", a spus prefectul.
Precipitaţiile abundenete de săptămâna trecută au condus şi la producerea unei alte alunecări de teren, în comuna Suceveni, fenomen care, ca şi în cazul de la Izvoarele, nu pune în pericol, deocamadată, integritatea vreunei gospodărtii din zonă. Ajunductul ISU Galaţi, colonel Vasile Onu, a declarat: "Am fost sesizaţi de viceprimarul localităţii despre faptul că în spatele curţilor lui Hagiu Alexandru, Seceleanu Anica şi Cucu Marin, pe latura de vest a pârâului Oarba, malul s-a surpat un metru lnălţime şi pe o lungime de 60 de metri. Nu s-au afectat structurile caselor sau anexelor, cea mai apropiată anexă aflându-se la o distanţă de 10-15 metri. Deci nu este pericol iminent, însă autorităţile locale monitorizează permanent situaţia, ca şi în cazul Izvoarele".

Pagina 9 din 78