Vineri, 26 August 2011 06:11

Roşia şi acidul

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Zilele trecute, preşedintele ţării a făcut la postul public de televiziune o declaraţie cel puţin şocantă (asta dacă n-o considerăm inconştientă): cică România are nevoie neapărat (da' neapărat) de investiţia de la Roşia Montană, fin'că aşa o să ne crească rezervele de aur ale ţării. E drept, aurul prinde bine la casa omului (şi la vistieria ţării), dar parcă tot din bătrâni se spune că banu' îi ochiu' dracului. Şi din aurul ăsta care se laudă onor-prezidentul nostru că o să ne intre în buzunare (la figurat, evident), nu cred că o să se facă altceva decât bani. Bani pentru plătit salariile „băieţilor deştepţi” care s-au oploşit prin scaunele călduţe de şefi, directori sau consilieri ai vreunei agenţii de care n-a auzit nici dracu' (că tot veni vorba de el), bani pentru plătit pensiile „nesimţite” de care vorbea mai deunăzi premierul Boc, bani pentru plătit contractele încheiate de alţi „băieţi deştepţi” pentru asfaltarea islazului comunal de la Foloştoacele de Vale, pentru săparea bazinului olimpic de înot de la Revărsarea, pentru umplerea şanţurilor comunale de la Aburcaţii de Sus ori pentru plantarea de panseluţe pe gardurile gospodarilor de la Frecăţeii de Jos.
Acuma, eu unul n-am nimic cu dezvoltarea armonioasă şi multilaterală a economiei naţionale, dar parcă nici excesul de cianuri în apa de la robinet nu-mi face prea bine la stomac. Că alde Gabriel Resources, adicătelea firma super-multi-trans-extra-naţională a rusului canadian cu trei cetăţenii care vrea să exploateaze aurul de la Roşia Montană, nu s-a prea bătut cu pumnul în piept că va face totu' ca să nu ne livreze, înaintea aurului, nişte saramură de cianură la ceaun. Iar dacă până şi ungurii au sărit în sus la auzul măreţei investiţii strategice, care îi va umple şi pe ei de nămol cianhidric - pardon, fericire -, e clar că pe undeva, pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, problema aurului cam pute.
Şi, iarăşi, mă întreb: ce rost au toate aceste luări de poziţie şi de cuvânt, că doar anul electoral e abia la anul? Iar dacă îmi aduc bine aminte, mandatul preşedintelui e cam al doilea şi ultimul pe care i-l permite Constituţia, până s-o modifica şi ea. Iar în aceste condiţii, a opina despre cât de bine o să trăim după ce se apucă de săpat şi cianurat Gică de la Roşia Montană mi se pare la fel de esenţial pentru naţiune ca şi promisiunile lideraşilor noştri locali de prin '89 şi până acum că vom avea pod peste Dunăre, aeroport la marginea oraşului şi, eventual, autostradă suspendată. Sau, poate, la mijloc e post-decembristul „comision” pe care şi-l bagă în buzunar orice oficial, mai înalt sau mai scund în rang, când se încheie o afacere cu bani publici. Nu ştiu, încă, dacă de aşa ceva e vorba, dar promit că dacă aflu, vă spun. Până atunci, însă, ar trebui să ne gândim dacă mai vrem să locuim în România, aşa bună sau rea cum este ea acum. Pentru că dacă exploataţiile de la Roşia Montană or să intre în realitate, vom mânca şi vom bea numai „bunătăţuri”: roşii cu cianură, peşte cu mercur, salată cu acid cianhidric, carne cu sulfură de azot.  Şi vom ajunge să arătăm şi noi ca japonezii din Golful Minamata: oameni fără chip. Şi fără minte.

Lasă un comentariu