Joi, 24 Noiembrie 2011 02:00

România lor, România noastră

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Pesemne că am intrat atât de adânc în secolul tuturor posibilităţilor, încât am ajuns să trăim în două Românii. Una unde totul este atât de frumos, gingaş şi plin de bunătate, că parcă trăieşti într-un basm, şi alta sumbră, mohorâtă, lipsită de orice speranţă. Presupun că şi oficialii noştri, în frunte cu „el presidente” Băsescu şi cu premierul Boc, s-au gândit la acelaşi lucru când s-a grăbit să iasă „pe sticlă” şi să spună că „în principiu, ne vom baza pe o creştere economică de 2% pentru anul care vine”. „În principiu”. Căci aceasta este sintagma-cheie: în principiu. Vorba unui şlagăr mult difuzat în anii trecuţi: „Oficial ne merge bine”... Ca să folosesc un joc de cuvinte, nu ştiu sigur dacă „oficial” o ducem bine, dar sunt convins, din ce am văzut până acum pe la televizor şi prin ziare, oficialii o duc foarte bine. Au maşini de lux, se lăfăie în viloaie cât o hală industrială (şi la fel de lipsite de bun gust arhitectonic ca şi acelea), se foiesc în toate direcţiile, dând din mâini, din picioare şi din tot ce mai pot, doar-doar le va remarca cineva costumul Armani proaspăt cumpărat, îşi îndestulează beizadelele cu „bani de buzunar” zilnici cât salariul anual al unui amărăştean, îşi cumpără apariţiile la televizor şi prin presă, doar-doar vor mai găsi vreun fraier care să le asculte minciunile, pe scurt, fac politică şi afaceri fără să le pese de nimeni şi nimic, şi cu atât mai puţin de lege ori de bunul simţ. Aceasta ar fi una dintre cele două Românii, cea a acelor neica-nimeni ajunşi, fără să ştie prea bine nici ei, din bişniţari pârliţi care vindeau ţoale „din America” la colţ de stradă, ditamai oamenii de afaceri „respectabili”, care învârt miliardele cu betoniera şi se uită cu sictir la oamenii normali, siliţi să trăiască încă dintr-un simplu salariu, şi ăla atât de leşinat că nu-ţi permiţi nici să mori. De cealaltă parte, în România cea de toate zilele, cea în care îşi duc zilele restul celor 20 şi ceva de milioane de români, situaţia e cu totul alta. Rozul bârlogurilor de politician este înlocuit de cenuşiul unei deznădejdi generalizate, în care ţelul suprem a ajuns nu faimoasa zicere prezidenţială „să trăiţi bine”, ci una mult mai apropiată de realitate - „să dea Dumnezeu să apucăm şi ziua de mâine”... Aceasta este România celor cinci milioane de pensionari „normali”, care nu au avut norocul să lucreze prin justiţie, prin armată, poliţie, SRI sau prin aviaţie, este România celor vreo patru milioane de salariaţi care nu au avut norocul (sau poate tupeul) de a deveni „iluştri” lideri sindicali aserviţi patronatelor şi clicii de la putere, este România copiilor abandonaţi acasă de părinţii plecaţi să câştige un ban prin zările străine, este România bătrânilor condamnaţi la moarte lentă de un guvern incapabil să-şi drămuiască doar cheltuielile inutile, dar generatoare de capital politic. Este România celor mulţi, săraci, umiliţi, dar care totuşi mai speră. Ce anume? Poate că vor apuca să vadă o ţară condusă de oameni care merită şi se pricep să facă asta, nu de eternele cohorte de lichele pripăşite în politică.

Lasă un comentariu