Vineri, 17 Iunie 2022 14:42

Seceta din nordul Italiei forţează comunităţile să raţionalizeze apa Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Premierul Lombardiei, Attilio Fontana, a declarat stare de urgenţă în contextul unei secete istorice care forţează nordul Italiei să ia măsuri drastice, informează agenţia DPA.
În regiunile Piemont şi Lombardia, 125 de municipalităţi au limitat sau întrerupt deja alimentarea cu apă a locuinţelor în timpul nopţii.
Fontana a catalogat situaţia "dramatică", nu doar în Lombardia, ci şi în Piemont, Emilia-Romagna şi Veneto.
Măsurile reprezintă un avertisment al furnizorului de apă şi energie Utilitalia pe fondul unei secete extreme, inclusiv în zonele străbătute de fluviul Po (Pad), cel mai lung din Italia.
Autoritatea responsabilă de fluviu a raportat cele mai scăzute niveluri ale apei şi cea mai gravă situaţie de criză asociată acestui curs de apă din ultimii 70 de ani. În unele zone, debitul puternic s-a redus la un firicel de apă.
"Situaţia se înrăutăţeşte din ce în ce mai mult", a declarat agenţiei de presă Ansa secretarul general al autorităţii fluviului Po, Meuccio Berselli. "În unele zone nu a plouat de 110 zile", a precizat el.
Zeci de municipalităţi se bazează deja pe cisterne de apă după ce rezervoarele proprii au rămas goale.
Vineri - prin coincidenţă, data desemnată de ONU pentru combaterea deşertificării şi a secetei - a avut loc un summit de urgenţă la Roma la care au participa reprezentanţi din nordul Italiei şi ministrul Agriculturii, Stefano Patuanelli. (sursa Agerpres)

Lasă un comentariu