Marți, 15 Noiembrie 2016 00:00

Sistemul care ne omoară cu zile

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Când ministrul Sănătăţii recunoaşte că aproximativ 80% dintre spitalele din România ar trebui închise din diverse motive, pornind de la riscul să se prăbuşească la un cutremur şi până la infecţiile pe care pacienţii le pot contracta, e clar că treaba e groasă rău. Nu avem totuşi nevoie de această recunoaştere pentru că fiecare dintre noi s-a lovit la un moment dat de situaţia catastrofală care există în spitalele româneşti. Cel mai adesea, pacienţii sunt omorâţi de lentoarea sistemului, dar şi de indiferenţa personalului medical. E suficient să ne gândim doar la pacienţii cu cancer sau alte boli cronice, cărora li se spune că nu mai au mult de trăit şi chiar ar fi bine să nu mai facă umbră pământului. Ce fel de om, darămite medic sau asistent medical, ar spune aşa ceva? E clar că nu cineva care merită să rămân în sistemul sanitar. Nici până astăzi Ministerul Sănătăţii nu a pus la punct un plan de acţiune în cazul pacienţilor cu boli cronice. Deşi presa a relatat de-a lungul anilor numeroase cazuri dramatice de persoane purtate de la un spital la altul, care şi-au dat obştescul sfârşit prin ambulanţe, nimic nu s-a învăţat din asta.
Mai există şi o variantă mult mai cinică. Se spune că sistemul sanitar pur şi simplu nu mai are capacitatea de a trata toţi bolnavii, iar cei cronici ar trebui să apeleze la spitale private. Pe bune? Păi şi dacă nu au bani, ce fac? Se aşează pe marginea drumului şi aşteaptă să moară? Aceste teorii de doi lei au adus moartea a mii, dacă nu zeci de mii de români.
Trebuie spus că sunt mulţi medici care sunt total dedicaţi actului medical. Cunosc mulţi dintre ei, iar unora le datorez viaţa. Acest lucru nu mă împiedică să pun totuşi punctul pe i şi să spun că în multe cazuri asistenţa medicală se acordă de mântuială. Pacienţii sunt trataţi de parcă i-ar deranja pe medici şi asistenţi, iar sistemul de urgenţă devine inutil dacă spitalele nu au protocoale precise despre ce trebuie să facă în cazul unor situaţii mai deosebite, cum ar fi în cazul bolnavilor fără acte sau care nu sunt asiguraţi.
Dacă asistenţa medicală va fi condiţionată de bani, putem foarte bine să ne întoarcem în peşteri de pe acum. Ce sens mai are să ne jucăm de-a civilizaţia, nu mai vorbesc de democraţie, dacă doar cei care au resurse financiare pot beneficia de tratament medical atunci când au nevoie. Paşi s-au făcut în direcţia corectă, dar mai e mult de mers.
Cred că primul lucru care trebuie şi poate fi făcut acum este eliminarea din sistemul sanitar a persoanelor care nu au aplecare către această profesie, care practică medicina cu o greaţă greu de descris. Ei nu au cum să ajute pacienţii, ba dimpotrivă, îi bagă şi mai rău în boală, pentru că atât timp cât afectează negativ mentalul bolnavilor, nimic bun nu poate ieşi din asta. Medicii în cauză ar trebui să ştie că spitalele private din România angajează psihologi pentru evaluarea şi asistarea pacienţilor cu boli cronice tocmai pentru că tratamentul în sine nu îl poate ajuta prea mult dacă mentalul este la pământ.

Lasă un comentariu