Joi, 05 August 2021 13:25

Sportul automobilistic mondial generează o cifră de afaceri directă de 59,2 miliarde de euro Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un milion şi jumătate de joburi şi aproape 160 de miliarde de euro, acesta este impactul economic direct şi indirect al sportului automobilistic mondial în 2019, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Ernst & Young (EY) pentru Federaţia internaţională de automobilism (FIA), relatează AFP.
Acest studiu, primul de acest gen realizat la nivel mondial, a fost efectuat pentru anul 2019 în cele 145 de state membre ale FIA şi deci nu ţine cont de consecinţele pandemiei de Covid-19.
Pentru preşedintele FIA, Jean Todt, "este remarcabil şi aceasta demonstrează că sportul nostru poate contribui eficient la relansarea economiei în această perioadă a pandemiei de Covid-19".
Potrivit studiului EY prezentat cu ocazia unei conferinţe FIA organizate la Monaco, sportul automobilistic mondial generează o cifră de afaceri directă de 59,2 miliarde de euro.
"Contribuţia economică directă a industriei mondiale a sportului automobilistic generează de asemenea venituri pentru alte industrii", explică studiul, care adaugă venituri indirecte în valoare de 99,4 miliarde euro, dând drept exemplu cheltuielile efectuate la restaurant de participanţii la un eveniment sportiv automobilistic.
Studiul evaluează în aceeaşi manieră la 576.000 locurile de muncă directe şi la 924.000 locurile de muncă indirecte asigurate de sportul automobilistic. Un număr de aproximativ 140.000 de locuri de muncă vizează numai activităţile de producţie şi inginerie avansată, care generează o cifră de afaceri directă de 21,9 miliarde euro.
Dacă sunt incluşi şi concurenţii, oficialii, comisarii de cursă şi voluntari, aproximativ 2,7 milioane de persoane au luat parte în anul 2019 la activităţile legate de sportul automobilistic prin intermediul a aproximativ 60.700 de probe.
Acelaşi studiu estimează că sportul automobilistic mondial a cunoscut o creştere de 90% între 2007 şi 2019.
Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) este organul director al sportului automobilistic mondial şi reglementează în special campionatele mondiale de Formula 1, raliu şi anduranţă.
După un început întrerupt în 2020, din cauza pandemiei, aceste campionate au putut fi reluate în vară, sub un protocol sanitar strict. Consecinţele economice, atât pentru elita cât şi pentru amatorii sportului automobilistic, nu au fost încă evaluate. (sursa Agerpres)

Lasă un comentariu