Joi, 05 August 2010 20:17

Statule, banii înapoi!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Cam aşa s-ar putea sintetiza condiţia (mai exact precondiţia) pusă de delegaţia FMI pentru ca România să primească şi următoarea tranşă din împrumutul contractat cu instituţia financiară internaţională. Iar suma pe care trebuie s-o plătească Guvernul Boc nu e deloc mică - vreo 2 miliarde de lei. De unde va scoate cabinetul actual aceşti bani, în condiţiile în care abia a găsit fonduri pentru plata cheltuielilor sociale curente, nu se ştie. Nici FMI-ul nu ştie, dar pe acesta nici nu-l interesează acest „amănunt”. Pentru FMI, decizia a fost luată, iar aceasta sună sec: dacă vreţi bani de la noi, vă plătiţi datoriile istorice. Datorii pe care statul le-a acumulat în ani de zile, pentru că la noi ba era an electoral, ba mai trebuia făcută o „pomană” politică vreunei firme condusă de „omul partidului”, ba că miniştrii îşi pasau cu frenezie mâţa de la unul la altul, ridicând din umeri şi zicând că „n-am făcut eu datoriile, ci ăla dinaintea mea”, ba pentru că statul, indiferent de partidul care se afla atunci la putere, s-a gândit să cheltuiască fără cap milioane de euro pentru bunuri, investiţii şi servicii de care nimeni n-avea nevoie. Un exemplu, vechi dar concludent, este cel al sistemului informatic integrat achiziţionat prin anii '90 şi ceva de Ministerul Sănătăţii. Un proiect în valoare de multe milioane de dolari (că pe atunci euro nu era la modă), chipurile absolut necesar, dar care nu a funcţionat niciodată. Şi asta pentru că lălăiala birocratică a durat atât de mult, încât atunci când furnizorul computerelor a fost în sfârşit desemnat, echipamentele erau deja depăşite... Aşa că, în dulcele stil mioritic, am cumpărat alte computere, mai trainice şi mai frumoase, că doar nu dădea ministrul nu-ştiu-care banii din buzunarul lui.
Iar lista cu asemenea „afaceri de milioane” e lungă, mai lungă chiar decât cea a promisiunilor făcute de guvernele care s-au perindat pe la cârma ţării de 20 de ani încoace. Motivul e simplu: investiţiile de acest fel nu se făceau după criteriile rentabilităţii, ci în funcţie de valoarea comisionului (că aşa se zice în limbaj oficial la neaoşa şpagă) pe care furnizorul era dispus să-l verse în buzunarele supraelastice ale cutărui sau cutărui ministru.
Acum, nu ne rămâne decât să strângem cureaua, să-i înjurăm cu patos pe cei pe care i-am votat şi să facem sluj în faţa FMI-ului, Băncii Mondiale ori a Uniunii Europene. Căci degeaba am striga: „Statule, banii înapoi!”, dacă nu există nicio lege şi nicio instituţie care să le ceară aceşti bani celor care ni i-au furat, sub masca minciunilor electorale, pentru a se îmbuiba ei şi tot neamul lor.

Lasă un comentariu