Luni, 14 Septembrie 2015 00:00

Suntem ceea ce am semănat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După atâţia ani de aşa-zisă democraţie ne tot mirăm de ce părinţii noştri sunt atât de nostalgici după era ceauşistă. Păi cum să nu fii, dacă atunci oricine îşi dorea, putea avea un job decent şi ce pune pe masă. Bineînţeles, nu se mai văd acum constrângerile cumplite de atunci, în capul listei fiind libertatea de exprimare şi cea de circulaţie, ca să nu mai vorbim de regimul opresiv, dar când ai burta goală, te gândeşti doar la un singur lucru. Vina ne aparţine nouă, tuturor, pentru că i-am înlocuit pe comunişti cu eşalonul doi al aceloraşi comunişti, iar ei ne râd în nas de 25 de ani. Ei sunt cei care acum îşi dublează indemnizaţiile de parlamentar printr-o singură ridicare de mână, iar odraslele lor îşi permit să încalce legea după bunul plac, la adăpost de rigorile justiţiei. În momentul de faţă avem în faţă două Românii. Una a celor care încearcă să îşi facă un drum în viaţă respectând legea şi cea a parveniţilor, a manelizaţilor, care nu scapă niciun prilej de a da cu tifla statului. Lupta a fost câştigată de cei din urmă, chiar fără drept de apel, pentru că majorităţii i-a lipsit un element esenţial: spiritul civic. Pornind de la lipsa de reacţie la o agresiune pe stradă şi până la indiferenţa faţă de abuzurile şi nesimţirea pe faţă a politicienilor, totul a concurat la mocirla în care ne zbatem astăzi. Tinerii care abia şi-au căpătat drept de vot îl iau în derâdere, ignorând puterea uriaşă pe care o au în mână, în timp ce absenteiştii de la procesul electoral îşi motivează gestul prin faptul că nu au pe cine să pună ştampila. Această lipsă de responsabilitate a generat toţi penalii şi turnătorii pe care îi avem astăzi în Parlament. S-a văzut la ultimele alegeri prezidenţiale că în faţa puterii populare nu poate sta nimeni, mai ales politrucii de doi lei, chiar dacă actualul preşedinte nu s-a ridicat încă la nivelul aşteptărilor. Din păcate, aşa cum se întâmplă adesea cu românii noştri, ne lipseşte constanţa în ceea ce priveşte implicarea în treburile cetăţii. Nu e suficient să faci alegerea corectă, ci este imperios necesar să îi tragi de ureche pe cei pe care i-ai ales ori de câte ori se abat de la calea stabilită. Preşedintele Iohannis promitea votul prin corespondenţă pentru diaspora ca primă măsură în mandatul său de şef al statului, dar nici până astăzi legea cu pricina nu a fost adoptată, deşi a trecut aproape un an de la alegeri. Este o deraiere destul de serioasă, ce merită o reacţie din partea societăţii civile, dar mă îndoiesc că ea va apărea prea curând. Trăim astfel un paradox. Nu avem nicio reacţie la ce se întâmplă în jur şi preferăm să plecăm în afară ca să ne câştigăm pâinea. Odată ajunşi acolo, facem tot ce ne stă în putinţă, ca să schimbăm lucrurile în ţară şi să ne putem astfel întoarce. Ăştia suntem noi, românii, şi nu ştiu ce cataclism trebuie să ne lovească, ca să declanşăm odată schimbarea de care avem nevoie. Un lucru este cert: dacă vom continua pe aceeaşi linie, să nu ne mire dacă peste câţiva zeci de ani ne vom pierde şi bruma de identitate naţională care ne-a mai rămas.

 

Mai multe din această categorie: « Roata morii se-nvârteşte... Nu mai trage nimeni! »

Lasă un comentariu