Marți, 15 Februarie 2022 09:31

O săptămână dedicată culturii la Galaţi

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi sărbătoreşte Ziua Naţională a Lecturii, marcată pentru prima dată în România, împreună cu cititorii săi mari şi mici. Instituţia de cultură dedică întreaga săptămână lecturii. "Am pregătit numeroase activităţi pentru comunitatea gălăţeană. Astăzi, 15 februarie, bibliotecarii de la sediul central şi de la filiale vor organiza, împreună cu mai multe şcoli şi grădiniţe partenere, sesiuni interactive de lectură ce se vor desfăşura atât fizic, cât şi în mediul online. În prima parte a zilei, vom fi prezenţi la Grădiniţa nr. 1 „Luceafărul”, Grădiniţa „Croitoraşul cel Viteaz” şi Grădiniţa „Sf. Stelian” din Galaţi, la o întâlnire distractivă cu cei mici, la care vom ajunge cu mai multe cărţi interactive şi de poveşti, pe care le vor putea împrumuta, împreună cu părinţii lor, de la Bibliotecă urmând ca în a doua parte a zile să ajungem şi la Liceul „Emil Racoviţă” din Galaţi. Tot astăzi, la ora 10.30, o echipă de bibliotecari, împreună cu reprezentanţi ai Centrului Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice Galaţi, vor organiza, la sediul centrului, o lectură publică şi o prezentare a noii cărţi a scriitorului Iulian Mardar, intitulată „Uimitorul Jack: Jack A. Wesome”, apărută la Editura Eikon, Bucureşti, în anul 2021. La sediul central vom invita cititorii să citească cu voce tare un fragment din una dintre cărţile preferate, îi vom filma, cu acordul lor bineînţeles, iar filmuleţele vor fi postate pe pagina de facebook pentru a promova lectura şi dragostea pentru cărţi. Pentru că anul acesta este dedicat marelui dramaturg I.L. Caragiale, vom îmbina cele două sărbători şi, cu sprijinul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, mai multe colege bibliotecar, îmbrăcate în costume specifice personajelor din opera lui Caragiale, vor oferi cititorilor scurte sesiuni de lectură din opera acestuia, în mediul online, dar îi vor întâmpina îmbrăcate astfel şi pe gălăţenii care vor ajunge la Bibliotecă", transmit reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi.

Provocare pentru cititori

De asemenea, cititorii care trec pragul bibliotecii în această săptămână vor primi provocarea, din partea bibliotecarilor gălăţeni, de a citi în direct, pe pagina de socializare a instituţiei, un fragment dintr-o carte preferată. "Începând cu acest an, Ziua Naţională a Lecturii va fi sărbătorită la data de 15 februarie. Este un binevenit prilej de promovare şi de încurajare a lecturii, cea care are puterea de a forma şi de a educa tânăra generaţie. Astfel, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, organizează o serie de manifestări de Ziua Naţională a Lecturii sub motto-ul „Citim împreună!”. Atât la sediul central al bibliotecii, cât şi la celelalte filiale din municipiu vor avea loc, pe tot parcursul acestei săptămâni, numeroase sesiuni de lectură interactivă cu cititorii mici şi mari. De asemenea, echipe de bibliotecari vor vizita astăzi trei grădiniţe din oraş şi unul dintre liceele gălăţene, unde îi vor încânta pe cei prezenţi cu o serie de manifestări educative şi distractive. Tot în cadrul activităţilor dedicate Zilei Naţionale a Lecturii, o echipă a Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” se va deplasa la un centru dedicat persoanelor vârstnice, unde va organiza o lectură publică şi va avea loc o prezentare de carte. De asemenea, cititorii care trec pragul bibliotecii în această săptămână vor primi provocarea, din partea bibliotecarilor gălăţeni, de a citi în direct, pe pagina de socializare a instituţiei, un fragment dintr-o carte preferată. Mai mult, o parte dintre bibliotecari vor purta astăzi costume specifice personajelor din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, de la naşterea căruia s-au împlinit, zilele trecute, 170 de ani. Lectura are un rol foarte important în dezvoltarea şi evoluţia copiilor, în a forma valori şi principii, fiind cel mai rapid mod de a le îmbunătăţi gândirea şi comunicarea. Datorită lecturii, copiii înţeleg viaţa şi îşi dezvoltă imaginaţia. De aceea, unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le putem oferi copiilor noştri este universul cărţilor", a precizat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Publicat în Comunitate

Biblioteca "V.A. Urechia" Galaţi implementează un sistem modern de automatizare a activităţii instituţiei şi de securizare a fondului de carte, informează Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi.

Valoarea totală a investiţiei este de peste 1,2 milioane lei, din care mai bine de jumătate înseamnă costuri cu noile etichete pentru documente şi permise pentru cititori. Este o investiţie multianuală, fondurile fiind asigurate de CJ Galați. Primele etape ale sistemului vor deveni funcţionale în a doua jumătate a acestui an.

„Odată cu implementarea acestor tehnologii, cititorii vor putea să împrumute cărţi sau să le returneze fără a mai interacţiona cu bibliotecarii. Mai mult, cu noul sistem restituirea cărţilor se va putea face la orice oră din zi şi din noapte. În plus, munca repetitivă va fi preluată de tehnologie, va scădea foarte mult timpul de procesare a activităţilor de împrumut, restituire sau inventariere a cărţilor, va creşte gradul de securitate a documentelor, se vor identifica repede documentele amplasate greşit la raft, iar întreaga activitate a bibliotecii va fi eficientizată la maximum“, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Sistemul va cuprinde echipamente fixe şi mobile de citire/scriere, sisteme de transmitere rapidă a datelor, terminale mobile pentru identificarea rapidă a cărţilor, poartă de acces şi sistem automat de împrumut sau de returnare a publicaţiilor.

În acest moment, o parte dintre echipamente au fost deja instalate, iar bibliotecarii lucrează deja la noul sistem de etichetare a cărţilor. Biblioteca "V.A. Urechia" Galaţi deţine un fond de carte de peste 900.000 de volume, precizează CJ Galaţi.

Publicat în Comunitate

Pe data de 1 martie, Consiliul Judeţean Galaţi şi Biblioteca "V.A. Urechia" le vor oferi doamnelor şi domnişoarelor mărţişoare lucrate cu dragoste. „Toate iubitoarele de carte, care vor veni la bibliotecă, la sediul central, în prima zi de primăvară, fie pentru a împrumuta o carte, pentru a se relaxa citind din autorul preferat în sala noastră de lectură sau la internet, vor primi câte un mic dar de primăvară - un semn de carte personalizat, lucrat cu migală şi dăruire,  accesorizat bineînţeles cu un şnur de mărţişor. Şi mai avem şi o surpriză în versuri. Câteva rime de primăvară aşezate pe hârtie de Tudor Arghezi. Vă aşteptăm cu drag la Bibliotecă!“, transmit reprezentanţii bibliotecii.

Publicat în Comunitate
Joi, 19 Noiembrie 2015 00:00

Azi, Salonul Literar Axis Libri

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ Galaţi organizează joi, 19 noiembrie 2015, ora 17:00, Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, la sediul central. În cadrul evenimentului se vor lansa următoarele volume: „Adaptări de zbor”, autor Viviana Nadia Toporău; „Tecuciul în documente şi publicaţii”, autor Ştefan Andronache şi „Alfabetul disperării”, autor Dan Movileanu. Invitat aniversar va fi scriitorul Apostol Gurău, care va lansa volumul "Şapte proze narative şi trei anexe". Moderatori: Theodor Parapiru şi Zanfir Ilie.

Publicat în Eveniment

Până pe 15 noiembrie 2015, Biblioteca gălăţeană „V.A. Urechia” îşi serbează cei 125 de ani de la inaugurare, printr-un program amplu de manifestări, reunite sub genericul „Zilele Bibliotecii Judeţene V.A. Urechia”. „Casa cărţilor” este sărbătorită prin diferite acţiuni care doresc să reamintească tuturor valoarea şi importanţa unei clădiri ce găzduieşte nu doar nişte simple pagini tipărite, ci adevărate poveşti de viaţă, un veritabil tezaur cultural. 

Iată programul acţiunilor de joi, 12 noiembrie:

ora 12.00, Biblioteca Judeţeană, Sediul Central, Sala „Mihai Eminescu”

•V.A. Urechia – personalitate a culturii gălăţene  

- concurs;

- participă: elevi ai Şcolii nr. 31 „Gheorghe Munteanu”- structură a Şcolii nr. 18;

ora 17.00, Biblioteca Judeţeană, Sediul Central, Sala „Mihai Eminescu”

•Salonul Literar AXIS LIBRI

- Moment liric susţinut de artişti ai Teatrului Muzical „Nae Leonard”;

- Producţia editorială a Bibliotecii „V.A. Urechia” - Lansări:

- V.A. Urechia, publicist; autor dr. prof. Zanfir Ilie;

- Revista Axis Libri nr. 28;

- Anuarul ştiinţific al Bibliotecii „V.A. Urechia” Galaţi, nr. 2;

- Buletinul Fundaţiei Urechia, nr. 16;

- Biblioteca  Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi: ghid trilingv: român, francez, englez;

- Revista „Asociaţia”;

- Rembrandt – în colecţiile Bibliotecii „V.A. Urechia” - album;

- Lansări de carte ale scriitorilor gălăţeni: Ioan Toderiţă, Ivan Ivlampie, Ion Corduneanu, Ionel Necula, Tudose Tatu şi alţii;

- participă: scriitori, oameni de cultură, bibliotecari.

Publicat în Comunitate

În perioada 9 - 15 noiembrie 2015 are loc un program amplu de manifestări, reunite sub genericul „Zilele Bibliotecii Judeţene V.A. Urechia”, cu prilejul împlinirii a 125 ani de la inaugurarea prestigioasei instituţii de cultură (11 noiembrie 1889), fondată prin donaţia generosului om de cultură, politician, profesor universitar, istoric şi bibliofil – academicianul Vasile Alexandrescu Urechia. Casa cărţilor, biblioteca, este sărbătorită timp de şapte zile prin diferite acţiuni care doresc să reamintească tuturor valoarea şi importanţa unei clădiri ce găzduieşte nu doar nişte simple pagini tipărite, ci adevărate poveşti de viaţă, un veritabil tezaur cultural. 

 

Programul manifestărilor - marţi, 10 noiembrie

 

ora 9.30, Biblioteca Judeţeană, Filiala nr. 1 „Costache Negri” - Bibliotecă Municipală pentru copii

• Primii paşi în bibliotecă

- sesiune de informare şi formare pentru utilizatori;

- participă: preşcolarii grupei mari de la Grădiniţa „Sf. Stelian”;

ora 10.00, Biblioteca Judeţeană, Sediul Central, Sala „Mihai Eminescu”

• Două biblioteci, un singur destin: Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi - Biblioteca „V.A. Urechia” Galaţi

- workshop;

- participă: elevii clasei a X-a F, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”;

ora 11.00, Biblioteca Judeţeană, Filiala nr. 1 „Costache Negri” - Bibliotecă Municipală pentru copii

• Ora de lectură la Bibliotecă 

- lectură publică;

- participă: elevii clasei a IV-a A de la Colegiul Naţional „Costache Negri”;

ora 17.00, Biblioteca Judeţeană, Sediul Central, Sala „Mihai Eminescu”

• Voluntarii Inspiraţi Reuşesc cu Ajutorul Lecturii ! - Deschiderea festivă a programului stagiunii 2015/2016 a Clubului V.I.R.A.L.

Din program:

- Alocuţiune susţinută de directorul Bibliotecii, prof. dr. Zanfir Ilie;

- Voluntariatul în bibliotecă, încotro? - sesiune de informare şi dezbatere pornind de la rezultatele programului pilot „BVAU Star Voluntar” în cadrul proiectului „Raftul cu Iniţiativă”, iniţiat şi implementat la nivel naţional de Pro Vobis - Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat;

- Premierea celor mai merituoşi voluntari din primul semestru al anului 2015.

Publicat în Comunitate

În perioada 9 - 15 noiembrie 2015 va avea loc un program cu manifestări, reunite sub genericul „Zilele Bibliotecii Judeţene V.A. Urechia”, cu prilejul împlinirii a 125 ani de la inaugurarea prestigioasei instituţii de cultură (11 noiembrie 1889), fondată prin donaţia generosului om de cultură, politician, profesor universitar, istoric şi bibliofil – academicianul Vasile Alexandrescu Urechia.  Prezentări şi lansări de carte, dar şi întâlniri profesionale se vor derula în Galaţi pe parcursul acestor zile, atât la sediul central al Bibliotecii cât şi la filiale.

Casa cărţilor, biblioteca, este sărbătorită timp de şapte zile prin diferite acţiuni care doresc să reamintească tuturor valoarea şi importanţa unei clădiri ce găzduieşte nu doar nişte simple pagini tipărite, ci adevărate poveşti de viaţă, un veritabil tezaur cultural. 

Publicat în Eveniment
Joi, 29 Octombrie 2015 00:00

Azi, salonul literar „Axis Libri”

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ Galaţi găzduieşte astăzi, la ora 17:00, Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, la sediul central. În cadrul evenimentului se vor lansa următoarele volume: „Zigzag prin literatura lumii”, autor Mioara Bahna; „Liniştea petalei roz”, autor Vera Crăciun; „Blestem” şi „Pe drumul dorului şi al destinului”, autor Dora Alina Romanescu; „Luca Piţu – cap limpede la devălmăşiile cetăţii”, autor Ionel Necula. Moderatori: Theodor Parapiru şi Zanfir Ilie.

Publicat în Eveniment
Miercuri, 07 Octombrie 2015 00:00

Patru cărţi lansate la „Axis Libri“

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ Galaţi organizează joi, 8 octombrie, la ora 17:00, Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, la sediul central. În cadrul evenimentului se vor lansa următoarele volume: „Jocul şi fuga” şi „Singura cale”, autor Nicolae Breban; „La sfera del fredo – Dall'inferno, con amore”, autor Aura Christi; „În imperiul unei... fraze”, autor Efim Tarlapan. Moderatori: Theodor Parapiru şi Zanfir Ilie. 

Publicat în Eveniment

În ultima vreme, pragul Bibliotecii „V.A.Urechia” din Galaţi este călcat de altfel de „cititori”. Este vorba despre cei condamnaţi să facă muncă în folosul comunităţii şi care sunt trimişi la bibliotecă să şteargă praful, să dea cu matura, să ajute pe unde pot la întreţinerea curăţeniei. Cei de la bibliotecă le dau şi câte o carte să citească, dar nu cărţi poliţiste, „să nu le vină idei”. Aşa că hoţi, înşelători sau escroci citesc din greu Eminescu şi Caragiale după ce fac curăţenie. Unora le place, aşa că şi-au făcut şi permis de împrumut şi au descoperit şi alte lecturi. „La bibliotecă au fost repartizaţi de-a lungul timpului mai mulţi oameni cu probleme, oameni cu vârste mai mici, care au fost supuşi unor tentaţii şi au căzut în abatere. Au trecut prin instanţe şi, reanalizându-li-se situaţia, au ajuns la concluzia că se poate interveni. Printr-un serviciu aparte, se numeşte Direcţia de Probaţiune, prin Serviciul local de Probaţiune, ni-i repartizează şi ne roagă să efectueze muncă aici în anumite ore şi un interval de timp. Sunt de ajutor la siverse treburi, cum ar fi aranjarea cărţilor, curăţarea trotuarelor etc. M-a surprins plăcut cât de bine se comportă cu colegii şi cât de mult îi respectă”, a precizat directorul bibliotecii judeţene gălăţene, Ilie Zanfir. 

Condamnaţii la muncă în folosul comunităţii şterg praful la bibliotecă dar au parte şi de lectură. Escroci sau şoferi prinşi beţi la volan, condamnaţi să muncească în folosul comunităţii, primesc de la cei din bibliotecă nu doar sarcini legate de curăţenie, ci şi lecturi. 

„Le-am recomandat şi câte o carte să o citească. Şi eu şi colegii. Eminescu am recomandat, dar şi Caragiale. Nu, nu le-am recomandat cărţi poliţişte, să nu îi inspire“, a mai spus Ilie Zanfir. Cei condamnaţi să facă acum muncă în folosul comunităţii la bibliotecă au comis infracţiuni variate. „Am fost cel care lua banii... pentru înşelăciune am fost condamnat. Ceilalţi au ajuns la închisoare dar eu am avut noroc. Ajut aici, la bibliotecă, la ce se poate, fac curăţenie... A început să îmi placă şi mai mult să citesc, ba chiar mi-am făcut şi permis“, a spus unul dintre cei condamnaţi  la muncă în folosul comunităţii la bibliotecă. După ce îşi termină perioada de condamnare, cei de la bibliotecă trimit către Serviciul de Probatiuni un raport vizavi de felul în care şi-au făcut treaba.

Publicat în Comunitate
Pagina 1 din 2