Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi anunţă organizarea, după doi ani de pandemie, a evenimentului “Bursa Generala a locurilor de munca – 2022”. Obiectivele principale ale evenimentului sunt creşterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi crearea de noi oportunităţi pentru angajatori în identificarea potenţialilor viitori angajaţi, care prin experienţa şi abilităţile lor pot contribui la succesul activităţii economice. se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Galaţi.

”Adresăm invitaţia de a participa la “Bursa generală a locurilor de muncă – 2022”, în egală măsură agenţilor economici care dispun de locuri de muncă vacante, cât şi reprezentanţilor autorităţilor locale, reprezentanţilor societăţii civile, reprezentanţilor mediului academic şi universitar, mass-mediei locale, actorilor relevanţi care sunt implicaţi sau doresc să se implice în reducerea şomajului şi creşterea calităţii vieţii persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural”, se arată în comunicatul Agenţiei.

Bursa generală a locurilor de muncă – 2022” se va desfăşura vineri, 20 mai 2022, începând cu ora 08.45, simultan în următoarele locaţii:

- Municipiul Galati – Holul Universităţii “Dunărea de Jos”,

- Municipiul Tecuci - Sediul ALOFM Tecuci, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 60, Bl. A 2, parter.

Participarea la acest eveniment este gratuită.

Publicat în Comunitate