La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, luni, 16 august 2021, au fost înregistrate 27.782 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 4 cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 26.754 au fost declarate vindecate (3, în 24 de ore) şi 953 au decedat, nici un deces nu a fost confirmat în ultimele 24 de ore.

Până luni, în judeţ, au fost efectuate 181.159 de teste (315, în 24 de ore), 1.734 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 43 în izolare la domiciliu, iar 32, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 15 august 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 236 de persoane (166 prima doză şi 70 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centru drive-thru, 98 (77 prima doză şi 21 doza 2).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean – 213.629. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 98.628. Totodată, 13.148 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 3.225 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, precizează Prefectura Galaţi.

Publicat în Comunitate

Partidul Social Democrat (PSD) solicită Guvernului să prezinte cetăţenilor care sunt sumele cheltuite pentru achiziţia dozelor de vaccin anti-COVID-19.

„Afirmaţia ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, că astfel de informaţii ar fi «confidenţiale» este inacceptabilă, având în vedere că este vorba de bani publici, colectaţi din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni şi că destinaţia acestor fonduri este de interes public.
Drept urmare, PSD solicită Guvernului să prezinte contribuabililor români, în cel mai scurt timp, următoarele informaţii:
1) Câte doze din fiecare tip de vaccin anti-COVID-19 au fost contractate de Guvern şi la ce preţ total?
2) Câte doze din fiecare tip de vaccin au fost deja achiziţionate până în prezent de Guvern şi cât au costat în total?
3) Câte dintre dozele din fiecare tip de vaccin au fost administrate efectiv în România şi câte au fost irosite ca urmare a utilizării necorespunzătoare sau a expirării termenului de garanţie?
4) Câte doze din fiecare tip de vaccin au fost revândute către alte state şi care a fost preţul total obţinut?
5) Câte doze din fiecare tip de vaccin au fost donate altor state?“, se arată într-un comunicat al PSD.

În cazul în care Guvernul va refuza să răspundă, în mod transparent, la întrebările de mai sus, PSD va folosi toate căile parlamentare şi juridice pentru a aduce adevărul în faţa cetăţenilor, se mai precizează în comunicatul citat.

Publicat în Politica

Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat joi a treia doză de vaccin anti-COVID-19 și Moderna pentru persoanele care suferă de boli autoimune, relatează EFE.
Este vorba, potrivit FDA, de "un mic grup" de persoane format din cei care au suferit un transplant de organe sau cei diagnosticați cu o boală autoimună.
FDA a dat undă verde autorizării în regim de urgență a celor două vaccinuri, care oficial nu au fost aprobate dar care sunt utilizate din decembrie 2020, pentru administrarea celei de-a treia doze.
"După o revizuire exhaustivă a datelor disponibile, FDA a determinat că acest grup mic și vulnerabil de persoane poate beneficia de a treia doză de vaccin de la Pfizer-BioNTech sau Moderna", a declarat responsabila FDA, Janet Woodcock.
Ea a citat în acest sens noul val al pandemiei care afectează SUA și "riscul ridicat al contractării unei boli grave" de către aceste persoane, având în vedere capacitatea lor redusă de a combate infecțiile.
Pentru restul persoanelor aflate în afara acestui grup și care au fost vaccinate cu schema completă, FDA a precizat că "sunt protejate adecvat și nu au nevoie în acest moment de o doză suplimentară de vaccin anti-COVID-19".
SUA se alătură asftel altor țări europene și Israelului care au anunțat că în următoarele săptămâni vor începe administrarea celei de-a treia doze de vaccin persoanelor care fac parte din categoriile de risc.
Potrivit datelor oficiale ale Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention, CDC), aproximativ 59,2 % dintre americani au primit cel puțin o doză de vaccin, iar 50,2 % sunt vaccinați cu schema completă.
Până în prezent, în SUA au murit de COVID-19 619.093 de persoane, iar alte 36 de milioane s-au contagiat cu noul coronavirus, potrivit unui bilanț independent realizat de Universitatea Johns Hopkins. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Mii de persoane care au dorit să se imunizeze împotriva coronavirusului ar fi fost injectate cu o soluţie salină şi nu cu un vaccin anti-COVID-19 în districtul Friesland din nordul Germaniei, informează DPA.
Peste 2.000 de persoane au solicitat să fie inoculate din nou după ce au apărut informaţii potrivit cărora o asistentă medicală a fost acuzată că a folosit o soluţie salină în locul serului împotriva coronavirusului, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii din landul german Saxonia Inferioară.
Nu se ştie cu exactitate dacă incidentul s-a produs accidental sau intenţionat.
Primele doze suplimentare pentru cei afectaţi vor fi oferite începând de vineri, a precizat un purtător de cuvânt al districtului Friesland, situat în landul Saxonia Inferioară.
Marţi, poliţia a anunţat că este posibil ca asistenta medicală să fi injectat mii de persoane cu soluţie salină în locul unui ser anti-COVID-19 la un centru de vaccinare din district - un număr mult mai mare decât se crezuse iniţial.
Circa 8.557 de persoane, care au fost inoculate în perioada 5 martie - 20 aprilie, ar putea fi afectate, potrivit administraţiei districtului.
Numărul exact al persoanelor aflate în această situaţie nu este încă foarte clar.
O purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătăţii din Saxonia Inferioară a spus că nu are cunoştinţă de vreun caz grav de COVID-19 produs după inocularea soluţiei saline. Cu toate acestea, informaţiile nu au putut fi comparate din cauza reglementărilor privind protecţia datelor, printre altele, a mai spus ea. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul ţărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală şi ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conţin un cod QR şi care pot fi eliberate foarte uşor accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/, informează Platforma Naţională de Vaccinare.
Tranzitarea frontierelor este posibilă şi fără existenţa acestor certificate, dar cu respectarea normelor naţionale de carantină din fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în  Regulamentul UE 953/2021 şi sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu şi pentru activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului national al României, mai precizează sursa citată.

Publicat în Știrea zilei

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, miercuri, 11 august 2021, au fost înregistrate 27.746 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 10 cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 26.738 au fost declarate vindecate (1, în 24 de ore) şi 953 au decedat, 1 deces a fost confirmat în ultimele 24 de ore.

Până miercuri, în judeţ, au fost efectuate 178.739 de teste (556, în 24 de ore), 1.522 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 32 în izolare la domiciliu, iar 23, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 10 august 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 464 de persoane (313 prima doză şi 151 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centru drive-thru, 135 (82 prima doză şi 53 doza 2).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean – 212.013. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 98.022. Totodată, 12.587 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 3.382 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, precizează Prefectura Galaţi.

Publicat în Comunitate

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, marţi, 10 august 2021, au fost înregistrate 27.736 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 10 cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 26.737 au fost declarate vindecate (4, în 24 de ore) şi 952 au decedat, nici un deces nu a fost confirmat în ultimele 24 de ore.

Până marţi, în judeţ, au fost efectuate 178.183 de teste (900, în 24 de ore), 1.555 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 26 în izolare la domiciliu, iar 21, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 09 august 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 343 de persoane (245 prima doză şi 98 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centru drive-thru, 100 (63 prima doză şi 37 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean – 211.549. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 97.871. Totodată, 12.412 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 3.395 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, precizează Prefectura Galaţi.

Publicat în Eveniment

Persoanele care au COVID-19 pot transmite boala animalelor lor de companie, iar pisicile care dorm în pat cu stăpânii "au un risc mai mare de infectare", potrivit unui studiu prezentat la Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ECCMID), relatează EFE.
Cercetări prealabile au demonstrat că pisicile şi câinii pot contracta SARS-CoV-2 de la stăpânilor lor, dar nu era clar în ce măsură şi ce anume face să crească riscul unei posibile infectări.
Pentru a răspunde la aceste întrebări, o echipă a Universităţii Guelph (Canada) a studiat atât câini şi pisici care trăiesc în aceiaşi locuinţă cu stăpânii bolnavi de COVID-19, cât şi alte animale din adăposturi sau care trăiesc pe stradă.
Echipa a făcut teste de anticorpi - dovada unei infecţii prealabile - unui număr de 48 de pisici şi 54 de câini din locuinţe, precum şi altor 75 de animale din adăposturi şi în cazul a 75 de feline ce trăiau pe stradă şi care fuseseră îngrijite în clinici veterinare.
În cazul animalelor de casă, proprietarii au completat un formular despre modalitatea de interacţiune cu animalele de companie: cât timp petreceau în compania lor, dacă le mângâiau sau sărutau, dacă acestea dormeau în poala lor sau în pat cu ei.
Chestionarul conţinea şi o întrebare referitoare la animalele bolnave şi la tipul de simptome.
În cazul animalelor cu stăpân, 67% dintre pisici şi 43% dintre câini au avut rezultate pozitive la testul de anticorpi, faţă de 9% dintre animalele din adăposturi şi 3% dintre pisicile de pe stradă.
Câinii care au avut COVID-19 au prezentat simptome uşoare care au dispărut la scurt timp; în cazul pisicilor, situaţia a fost similară, deşi s-au înregistrat şi forme mai grave. Timpul petrecut de stăpâni în compania câinilor lor şi tipul de contact cu aceştia nu au influenţat riscul de infectare al patrupedului.
În schimb, pisicile care petreceau mai mult timp cu stăpânul lor "păreau să aibă un risc mai mare de infecţie", iar cele care dormeau în pat cu ei "erau mai predispuse la contractarea COVID-19", potrivit unui comunicat al Congresului.
Autorii studiului au indicat că biologia pisicilor, inclusiv receptorii lor virali, le fac mai susceptibile la COVID-19 decât câinii. De asemenea, faptul că dorm mai aproape de faţa stăpânului lor face să crească expunerea lor la orice infecţie.
Potrivit studiului, rata de infectare a animalelor cu stăpân sugerează că modul de transmitere a virusului este de la oameni la patrupede şi nu invers. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Revoltă printre transportatori, după ce Guvernul a decis ca şoferii de TIR nevaccinaţi, care se întorc din zonele roşii şi galbene, să intre automat în carantină, fără nicio excepţie. Măsura a intrat în vigoare de la 1 iulie.

Pentru că mulţi dintre şoferi nu s-au vaccinat anti-COVID, carantinarea lor, după fiecare cursă externă, va aduce pierderi financiare majore, se plâng reprezentanţii firmelor de transport. „Ne vedem într-o situaţie foarte dificilă, având în vedere că nu avem nicio posibilitate de a-i obliga să se vaccineze pe şoferi. Vom avea pierderi considerabile, având în vedere că e o situaţie pe care nici nu ştim cum să o gestionăm“, spune administratorul unei firme de transport.

Transportatorii români sunt într-o situaţie dificilă. Pe de o parte, nu îşi pot obliga angajaţii să se vaccineze, pe de altă parte, în lipsa şoferilor imunizaţi anti-COVID, riscă să piardă din contracte. „Sunt contracte la oră, la minut, mai ales cei din automotive... Toţi o să înregistreze nişte pierderi de nu ne putem gândi. Un abuz, în ultima perioadă, în ţara noastră, în domeniul transportului, din abuz în abuz se trece“, spune reprezentantul unei firme de transport.

De la 1 iulie 2021, şoferii de TIR nevaccinaţi nu mai sunt exceptaţi de la carantină. Odată reveniţi din ţări cu risc epidemiologic ridicat, vor fi obligaţi să intre până la 14 zile în carantină.  De teamă că noile reglementări i-ar putea falimenta, transportatorii nu exclud varianta de a da statul în judecată. (sursa digi24.ro)

Publicat în National

Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 la nivel mondial ar putea ajunge la 200 de milioane în următoarele trei săptămâni dacă se menține actualul ritm de creștere a cazurilor, a avertizat miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în ultimul său raport epidemiologic, informează EFE.
Între 12 și 18 iulie, numărul infecțiilor la nivel mondial a crescut cu 12%, cu peste 3,4 milioane de cazuri, adică aproape o jumătate de milion de cazuri în plus pe zi, în timp ce numărul deceselor a rămas stabil.
În ultima săptămână, au fost raportate 57 000 de decese cauzate de COVID-19 și s-au înregistrat cu aproximativ 100 000 de cazuri în plus pe zi față de săptămâna precedentă, ceea ce a dus totalul de la începutul pandemiei la peste 190 de milioane de cazuri și 4 milioane de decese.
Toate regiunile, cu excepția Americilor și a Africii, au raportat creșteri ale numărului de cazuri, în special regiunea Asiei de Est, unde numărul cazurilor a crescut cu 30% față de săptămâna precedentă, și Europa cu 21%.
În ceea ce privește numărul de decese, Europa și Africa au raportat cifre similare cu cele din săptămâna precedentă, în timp ce Asia de Sud și Asia de Est au raportat creșteri de 12% și, respectiv, 10%.
Țările cu cel mai mare număr de infecții în ultima săptămână au fost Indonezia, Marea Britanie, Brazilia, India și SUA.
OMS a pus creșterea numărului de infecții pe seama circulației unor variante mai transmisibile, cum ar fi delta, identificate deja în 124 de țări.
Organizația a citat, de asemenea, ca factor al creșterii numărului de infecții, slăbirea măsurilor de prevenire în domeniul sănătății publice, creșterea numărului de adunări publice și numărul mare de persoane care încă nu au acces la vaccinare. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate
Pagina 7 din 26