Luni, 24 ianuarie, centrele de relaţii clienţi ale ENGIE Romania vor fi închise, cu excepţia punctului de vânzare ENGIE din Băneasa Shopping City din Bucureşti, care va funcţiona conform programului obişnuit al centrului comercial. Ziua de 24 ianuarie este nelucrătoare, fiind o sărbătoare legală. Începând de marţi, 25 ianuarie, se revine la programul obişnuit de funcţionare, disponibil pe site-ul companiei, engie.ro.

De asemenea, serviciul de call-center naţional va fi indisponibil. Informaţii utile cu privire la situaţia de consum pot fi accesate direct în contul de client ENGIE sau prin intermediul aplicaţiei mobile ce poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play, informează ENGIE Romania.

Publicat în De interes public

Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-COVID începând de miercuri, 26 ianuarie 2022. "Platforma de programare permite programarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani, pentru data de 26 ianuarie. Programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali. Vaccinarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru. De asemenea, Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor este optimizat şi permite procesarea datelor pentru această categorie eligibilă la vaccinare", a precizat Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).

Unde şi în ce condiţii se face vaccinarea

CNCAV a făcut mai multe precizări cu privire la modul în care se va realiza vaccinarea pentru această categorie de vârstă, astfel:
- sunt obligatorii acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al minorului şi efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile şi pe platforma naţională de vaccinare;
- schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile;
- dacă se iniţiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceştia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 micrograme.

Potrivit platformei de programare la vaccinare (https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/), în judeţul Galaţi sunt 6 centre pentru această categorie de vârstă, respectiv 2 în muncipiu (Sala Sporturilor şi Patinoar) şi 4 în judeţ (Tecuci, Târgu Bujor, Corod, Cosmeşti).

Publicat în Știrea zilei

În zilele de 24 şi 31 decembrie centrele de relaţii clienţi ale ENGIE Romania vor fi închise, cu excepţia punctului de vânzare ENGIE din Băneasa Shopping City din Bucureşti, care va funcţiona conform programului uzual al centrului comercial, respectiv pe 24 decembrie, în intervalul 10.00-19.00 şi pe 31 decembrie, în intervalul 10.00-18.00. Acest punct de vânzare va fi deschis şi în zilele de 26 decembrie şi 2 ianuarie, în intervalul 10.00-21.00. De asemenea, în zilele de 24 şi 31 decembrie, programul serviciului de call-center naţional va fi redus, acesta funcţionând în intervalul orar 8.30-14.30. În zilele de 25, 26 decembrie 2021, 1 ianuarie şi 2 ianuarie 2022, centrele de relaţii cu clienţii sunt închise, fiind zile libere oficiale.Începând cu data de 3 ianuarie se revine la programul obişnuit de funcţionare al centrelor de relaţii cu clienţii. Clienţii pot transmite solicitările lor prin formularul de contact de pe site-ul engie.ro https://www.engie.ro/contact/. Informaţii utile cu privire la situaţia de consum pot fi accesate direct în contul de client ENGIE sau prin intermediul aplicaţiei mobile ce poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play, informează ENGIE Romania.

Publicat în Comunitate

În perioada 29 noiembrie 2021 - 01 decembrie 2021, centrele de relaţii clienţi ale ENGIE Romania vor fi închise, cu excepţia punctului de vânzare ENGIE din Băneasa Shopping City din Bucureşti, care va funcţiona conform programului obişnuit al centrului comercial. Începând de joi, 02 decembrie 2021, se revine la programul obişnuit de funcţionare, disponibil pe site-ul companiei, engie.ro.

De asemenea, marţi, 30 noiembrie 2021, şi miercuri, 01 decembrie 2021, serviciul de call-center naţional va fi indisponibil. Clienţii pot transmite solicitările lor prin formularul de contact de pe site-ul engie.ro - https://www.engie.ro/contact/.

Informaţii utile cu privire la situaţia de consum pot fi accesate direct în contul de client ENGIE sau prin intermediul aplicaţiei mobile ce poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play. "Ne cerem scuze clienţilor pentru eventualele inconvenienţe create şi îi aşteptăm în centrele noastre începând de joi, 2 decembrie, conform orarului obişnuit, sau online", transmit reprezentanţii ENGIE prin intermediul unui comunicat de presă.

Publicat în De interes public

De teama virusului sau a restricţiilor, numărul gălăţenilor care vin să se vaccineze a crescut surprinzător numai astăzi. S-au format cozi uriaşe în faţa centrelor de vaccinare, unde oamenii au venit în număr foarte mare încă de la prima oră. La Sala Sporturilor erau două cozi formate. Prin faţă intrau cei care se vaccinau cu Johnson sau prin stânga cu Pfizer. Asta deoarece au fost create două fluxuri de vaccinare cu intrări, săli de aşteptare şi ieşiri separate.

vlcsnap 2021 10 21 15h40m21s138

Unii dintre cei care astăzi au făcut prima doză spun că s-au vaccinat mai ales de teama bolii, în timp ce alţii recunosc tranşant că din cauza restricţiilor se vaccinează. „Am venit să ne vaccinăm cu Johnson, e şi teama de virusul ăsta, dar şi restricţiile. De fapt, cred că mai degrabă restricţiile, nu am convingerea că e bun vaccinul, dar îl fac. Sperăm să fie bine“, spunea o tânără care aştepta să intre la vaccinarea cu Johnson.

Cadrele medicale au fost luate prin surprindere de numărul mare de oameni, dar spun că au doze de vaccin suficiente. „Faţă de ultimele zile, da, sunt foarte multe persoane care au venit astăzi să se vaccineze cu prima doză. Teama probabil i-a determinat, dar şi restricţiile. Noi sperăm că au venit în primul rând din cauza faptului că vor să se protejeze de boală, au văzut că secţiile ATI sunt pline, dar se pare că şi restricţiile au un efect“, a precizat Alexandra Bejan, medic, Centrul de vaccinare Sala Sporturilor.

1.634 de gălăţeni şi-au făcut într-o zi prima doză, iar autorităţile ne asigură că există destule doze de vaccin.

Citeşte şi Noi decese în rândul nevaccinaţilor şi alte 233 de infectări la Galaţi

Publicat în Știrea zilei

Ministerul Sănătăţii a alocat peste 91 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale restante ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare, banii fiind pentru lunile mai, iunie, iulie 2021.
Potrivit unui comunicat transmis presei, Ministerul Sănătăţii a transmis, joi, deschiderile de credite bugetare în valoare de 91.480.000 lei pentru a începe demersurile în vederea achitării salariilor restante din lunile mai, iunie, iulie.
"În prezent se centralizează necesarul pentru luna august, astfel încât să putem plăti şi salariile din această lună. Mulţumesc tuturor celor implicaţi în procesul de vaccinare. Apreciez efortul lor susţinut şi vreau să îi asigur de întreaga mea implicare în acest mandat interimar. Vaccinarea rămâne cea mai sigură metodă de prevenţie eficientă împotriva infecţiei cu virusul SARS-CoV-2", a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, citat în comunicat.
Potrivit datelor oficiale, în data de 13 septembrie 2021 erau 583 de centre de vaccinare deschise pentru imunizarea populaţiei cu 839 fluxuri organizate. Tot la această dată, au fost efectuate imunizări în ambulatoriile de specialitate din 149 spitale publice şi 26 spitale private, iar în săptămâna 6 - 13 septembrie 2021 au fost solicitate 46 de echipe mobile pentru derularea procesului de vaccinare. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Centrele de vaccinare amenajate de către Primăria municipiului Galați au un nou program. Astfel, la centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor programul este de la ora 08.00 la ora 14.00 pentru administrarea dozelor Johnson & Johnson, iar de la 14.00 la 20.00 pentru dozele Pfizer. La centrul de vaccinare drive-thru, din parcarea Shopping City Galați, programul este între 10.00 și 18.00, iar dozele folosite sunt Johnson & Johnson și Pfizer, informează municipalitatea.

Publicat în Comunitate