Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat astăzi, joi, 15 aprilie 2021, contractul pentru „Proiectarea şi Execuţia Drumului Expres Brăila - Galaţi“ cu ASOCIEREA SC SA & PE CONSTRUCT SRL (LIDER DE ASOCIERE) - SPEDITION UMB - TEHNOSTRADE S.R.L.

Valoarea contractului este de 371.416.131,09 lei fără TVA, sursa de finanţare fiind Fonduri Europene Nerambursabile. Durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie este de 120 de luni.

„Acest obiectiv constă în construirea a 11,088 km de drum expres, la 2 benzi pe fiecare sens de circulaţie, inclusiv a 3 poduri, 1 pasaj şi 2 viaducte. Drumul Expres Brăila - Galaţi va fi o variantă alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B şi va asigura o conexiune corespunzătoare între cele două oraşe, precum şi cu podul suspendat peste Dunăre din zona Brăila“, precizează CNAIR.

Publicat în Știrea zilei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că astăzi, marţi, 09 martie 2021, a fost emisă comunicarea rezultatului procedurii de atribuire a contractului de execuţie lucrări "Construcţia Variantei de Ocolire Tecuci - rest de executat".

Astfel, ofertantul desemnat câştigător este ASOCIEREA MAVGO HOLDING SRL (LIDER DE ASOCIERE) – SC ANTREPRIZA DE CONSTRUCŢII DRUMURI ŞI AUTOSTRĂZI SRL – SC BDU MAXI CONSTRUCT – HYDOSTROY AD, cu preţul de 41.735.534,38 lei fără TVA.

Perioada de execuţie a lucrărilor este de 12 luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor ofertată este de 60 de luni. Obiectul contractului îl reprezintă execuţia lucrărilor pentru Construcţia Variantei de Ocolire Tecuci - rest de executat, având un stadiu fizic în momentul rezilierii contractului de lucrări de aproximativ 58%.

Varianta de Ocolire Tecuci are o lungime de 6,945 km şi este localizată în judetul Galaţi. Varianta se desprinde din DN24, traversează cu un pasaj superior şi DN24 şi lina CF Mărăşeşti – Tecuci la km 0+385,95, continuă în aliniament până la intersecţia la nivel cu DJ252H la km 2+490, traversează cu pasaj superior linia CF Făurei – Tecuci la km 6+416,29 şi se sfârşeste la km 6+945 (echivalent cu km 6+801,29) la intersecţia cu DN25.

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, precizează CNAIR.

Reamintim că lucrările la acest proiect rutier au început în 2012, dar au fost sistate un an mai tărziu. Au fost reluate în 2015 de un alt constructor. Primul contract de finanţare din cadrul Programului Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T 2007-2013) a fost reziliat, însă a fost semnat un nou contract de finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM).

Pe aceeași temă: Ce firme se bat pentru construcţia Centurii Tecuciului

Publicat în Știrea zilei