Tragedie în această după-amiază. O tanchetă care transporta muncitori s-a răsturnat în cariera de cărbune a Complexului Energetic Oltenia. Planul roşu a fost activat. Din păcate, trei din cei 25 de muncitori care se aflau în tanchetă şi-au pierdut viaţa. Este vorba despre un lăcătuş-mecanic, despre un electrician şi de şeful de formaţie.

În accident au fost implicate 25 de persoane, dintre care 7 rănite şi 3 decedate. Zona fiind neaccesibilă cu autospecialele de intervenţie, victimele vor fi transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilţ Sud, pe o platformă betonată, unde se află echipajele de intervenţie. Trei elicoptere au fost solicitate.

Accidentul a avut loc în jurul ore 13:30, atunci când minerii intraseră în schimbul 2. Aceştia au fost urcaţi într-o tanchetă care urma să îi transporte către locul de muncă. Mai exact, către cariera de cărbune Jilţ Sud. Tancheta nu era însă destinată transportului de persoane. În apropierea carierei, tancheta s-a răsturnat, iar minerii au fost prinşi sub aceasta.

Planul roşu de intervenţie a fost activat, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipe aparţinând ISU Gorj şi SAJ Gorj, ţinând cont de faptul că a fost vorba despre un număr mare de victime. Din păcate, din cauza terenului accidentat, salvatorii nu au putut ajunge la victimele rănite. Inspectorii de muncă au declanşat o anchetă.

Complexul Energetic Oltenia a fost sancţionat în mai multe rânduri pentru faptul că transportă angajaţi în carieră cu maşini care le pun viaţa în pericol, notează antena3.ro.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Ministrul Energiei, Vilgil Popescu, a anunţat joi, 10 martie 2022, că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care va pune pe picioare Complexul Energetic Oltenia prin acordarea unui ajutor de stat de peste 2,6 miliarde de euro în perioada 2021-2025.
Ministerul Energiei va acorda Complexului Energetic Oltenia granturi reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 848,6 milioane euro, ca parte a ajutorului de restructurare sub formă de grant autorizat în valoare totală de 1.090 milioane euro, pentru implementarea Planului de restructurare, până în anul 2025, în scopul finanţării cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră în perioada 2021-2025.
Ajutorul de stat sub formă de granturi pentru finanţarea achiziţiei de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, se va acorda anual, de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei.
Totodată, s-a aprobat participarea statului prin Ministerul Energiei la majorarea capitalului social al Societăţii Complexul Energetic Oltenia prin aport în numerar, cu suma reprezentând echivalentul în lei a 180 milioane euro.
La data de 24 iunie 2021, România a prezentat Comisiei un Plan de restructurare revizuit, pentru perioada 2021-2026, care se bazează pe planul de decarbonizare, pentru asigurarea unei tranziţii sustenabile către o producţie de energie electrică cu emisii reduse de carbon prin înlocuirea producţiei de energie electrică pe bază de lignit cu energie electrică produsă din gaze naturale şi din surse regenerabile.

Publicat în Economie