Gălăţenii pot simţi cum e să fii băut sau drogat la volan, graţie unui simulator unic în ţară (FOTO)
Consiliul Judeţean Galaţi a dotat Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi cu un simulator auto de ultimă generaţie, pentru a creşte astfel gradul de conştientizare cu privire la pericolul conducerii autovehiculelor sub influenţa drogurilor sau a alcoolului. De asemenea, au fost achiziţionaţi şi ochelari VR, precum şi ochelari care simulează efectul consumului de droguri sau alcool.
„Educaţia este una dintre cele mai importante modalităţi de a preveni consumul de substanţe halucinogene. De aceea, am decis să ne alăturăm Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi şi să achiziţionăm tehnologie modernă pentru a crea un mediu sigur în care pot fi simulate efectele şi pericolele consumului de substanţe interzise. Cu ajutorul acestui simulator auto, dotat cu soft profesional, orice posesor de carnet de conducere poate înţelege cât de grav îi sunt afectate abilităţile de conducere, precum şi riscurile la care se expune şi îi expune pe ceilalţi participanţi în trafic. Practic, acest simulator modern recreează efectele drogurilor şi alcoolului asupra vederii, timpului de reacţie şi performanţei de conducere a unui autovehicul. Este primul Centru Antidrog din ţară dotat cu asemenea inovaţii tehnologice. Astfel, cu ajutorul noilor achiziţii, vor putea fi organizate mai multe acţiuni de informare, prevenire, conştientizare şi educare privind consumul substanţelor adictive. Totul, pentru a reduce consumul de droguri şi implicit numărul accidentelor provocate de soferii aflaţi sub influenţa narcoticelor”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
În plus, în perioada următoare vor fi achiziţionate şi un proiector de imagini holografice, precum şi mai multe materiale promoţionale care vor fi utilizate în cadrul campaniilor de informare şi prevenire.Valoarea investiţiei este de 98.500 de lei, fonduri din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi din strada Al. I. Cuza, bl. Cristal, sc. 2, et. 2, la numărul de telefon al centrului - 0236/461.800 sau folosind adresa de mail: cpeca.galati@ana.gov.ro, informează Consiliul Judeţean Galaţi.
Galerie de imagini disponibilă mai jos! ↓
Articole similare: Consiliul Judeţean Galaţi se alătură luptei împotriva drogurilor
Informații adiționale
- editie 1
Cătălin Moroşanu şi-a dat demisia din Consiliul Judeţean Galaţi
Cătălin Moroşanu a renunţat la funcţia de consilier judeţean din partea Partidului Naţional Liberal. Acesta şi-a înaintat demisia înainte de Crăciun, pe 23 decembrie 2022.
„Motivele demisiei sunt de natură personală precum timpul dedicat familiei, sălii de arte marţiale, emisiunilor tv şi promoţiei Dynamite Fighting Show. Toate acestea însumate mă limitează să exercit această funcţie la un nivel normal. Vă mulţumesc pentru toată înţelegerea şi sper ca pe viitor Galaţiul să renască şi să stea în fruntea celor mai puternice judeţe din România”, aşa şi-a motivat Cătălin Moroşanu decizia de a demisiona din Consiliul Judeţean Galaţi.
Constatarea încetării de drept, prin demisie, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier judeţean al lui Cătălin Moroşan va avea loc în şedinţa Consiliului Judeţean Galaţi convocată pentru data de 26 ianuarie 2023, urmând ca hotărârea să fie comunicată Tribunalului Galaţi.
Cătălin Moroşan (potrivit actului de identitate) cunoscut ca Moroşanu este consilier judeţean din luna septembrie 2020. Atunci, preşedintele PNL Galaţi l-a pus primul de lista candidaţilor PNL la fotoliul de consilier judeţean. De atunci şi până în prezent, ”Moro” a participat numai online la şedinţele de consiliu şi nu a avut niciodată nimic de comentat, votând aşa cum se decidea în grupul PNL.
La lansarea candidaturii, în 2020, Moroşanu declara: „Proiectul meu este unul pentru sportul de masă, pentru copiii noştri, o educaţie sportivă care trebuie implementată la nivel judeţean. E foarte important să explicăm părinţilor că fiecare copil trebuie să facă sport. Un copil care face sport de la o vârstă fragedă ştie ce înseamnă concurenţa, înfrângerea, victoria şi uite aşa reuşim să creştem o naţie puternică şi competitivă de la vârstă fragedă”. În campania electorală (foto ↑), Cătălin Moroșanu a cutreierat tot județul... Şi atât!
CJ "atacă" infecţiile intraspitaliceşti de la Judeţean cu bani din PNRR
În cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean Galaţi, desfăşurată astăzi, joi, 10 noiembrie 2022, a fost aprobat proiectul de dotare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” cu echipamente moderne pentru reducerea infecţiilor nosocomiale. A fost nevoie de această hotărâre ca urmare a amplelor modificări apărute în cadrul ghidurilor de finanţare. Valoarea acestui proiect este de 26.102.801 de lei, potrivit Consiliului Judeţean Galaţi.
„Vom accesa fonduri europene pentru a dota cea mai mare unitate medicală din judeţ cu aparatură de ultimă generaţie, pentru a preveni şi reduce infecţiile intraspitaliceşti, inclusiv acele bacterii rezistente la antibiotice. Vorbim de zeci de echipamente de sterilizare, dezinfecţie şi decontaminare, precum şi pentru depistarea şi analiza microorganismelor. Multe dintre aceste dispozitive medicale vor fi folosite în cadrul blocului operator. De asemenea, vor fi achiziţionate şi diverse sisteme de instruire şi verificare a normelor de igienă”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Proiecte similare au fost aprobate şi pentru celelalte spitale din subordinea Consiliului Judeţean - Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor şi Spitalul „Anton Cincu” Tecuci. Toate aceste proiecte, inclusiv cel de la Spitalul Judeţean, au o valoare totală de aproximativ 36 de milioane de lei. Ele vor fi depuse spre finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, informează Consiliul Judeţean Galaţi.
Citeşte şi Infecţiile intraspitaliceşti combătute în 5 spitale din Galaţi
Costel Fotea: Aducem la Tecuci aparatură medicală care nu exista până acum
Consiliul Judeţean Galaţi va depune pe fonduri europene, în această lună, un proiect de dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci, în valoare de 6.780.647 de lei.
„Aducem aparatură medicală care nu exista până acum, înlocuim vechile echipamente şi creăm condiţii moderne de diagnostic şi tratament. Asta facem de câţiva ani pentru toate spitalele aflate în coordonare şi nu ne vom opri aici. În perioada următoare, vom depune noi proiecte cu bani europeni pentru achiziţionarea de aparatură medicală. Un proiect extrem de important şi de necesar este cel de dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului Spitalului «Anton Cincu» din Tecuci, unitate medicală preluată de către Consiliul Judeţean la începutul acestui an. Vorbim de sute de echipamente medicale, piese de mobilier şi dispozitive IT, inclusiv mai multe ecografe, un tomograf în coerenţă optică, un mamograf digital şi un aparat de radiologie. Din păcate, în ultimele decenii, la această unitate medicală nu s-au făcut investiţii majore, astfel că multe dintre aceste echipamente vor fi aduse pentru prima oară la Tecuci. Mai mult, pentru că infrastructura spitalului este veche, am lansat deja procedura de proiectare pentru a construi o clădire nouă”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Acest proiect va fi depus spre finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De asemenea, sunt în pregătire proiecte similare şi pentru Ambulatoriile de Specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” şi Spitalul Orăşenesc „Târgu Bujor”.
Sprijin financiar lunar pentru aproape 400 de elevi gălăţeni
În cadrul şedinţei de luni, 31 octombrie 2022, a Consiliului Judeţean Galaţi, s-a decis continuarea programului de burse sociale pentru elevii care frecventează cursurile instituţiilor de învăţământ special. Astfel, 395 de elevi vor primi un ajutor financiar de 200 de lei în fiecare lună.
De asemenea, 153 de elevi din mediul rural, care la examenul de admitere la liceu din această vară au obţinut medii peste 9, au fost premiaţi luni de către preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.
„Continuăm şi anul acesta frumoasa tradiţie de a premia cei mai buni elevi care au absolvit cu brio o şcoală din mediul rural şi care au intrat la liceu cu medii peste 9. Sunt copii deosebiţi, inteligenţi şi foarte talentaţi, care au muncit foarte mult, au învăţat foarte bine şi au reuşit să intre la cele mai bune licee. Fiecare elev a primit câte 1.500 de lei, dar şi alte câteva mici cadouri pregătite de către colegii mei. Aceşti copii sunt adevărate exemple de urmat şi-i felicit din toată inima pentru rezultatele pe care le-au obţinut. Lor trebuie să le fim mereu alături, să-i sprijinim şi să-i încurajăm pe drumul performanţei. Le urez mult succes la liceu şi în tot ceea ce vor face. De asemenea, pentru că ştiu câte emoţii are un părinte când este vorba despre copilul lui, vreau să le mulţumesc şi părinţilor, care sunt cu siguranţă foarte mândri de copiii lor. Nu în ultimul rând, le mulţumesc dascălilor pentru cunoştinţele pe care le-au oferit acestor minunaţi copii”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Cei 153 de elevi sunt absolvenţi ai şcolilor din comunele Scânteieşti, Corod, Cudalbi, Independenţa, Ghidigeni, Braniştea, Barcea, Lieşti, Rediu, Frumuşiţa, Munteni, Cuza Vodă, Cavadineşti, Iveşti, Măstăcani, Matca, Cerţeşti, Pechea, Drăgăneşti, Slobozia Conachi, Piscu, Tudor Vladimirescu, Cosmeşti, Umbrăreşti, Vânători, Bălăbăneşti, Fârţăneşti, Fundeni, Ţepu, Brăhăşeşti, Nicoreşti, Valea Mărului, Gohor, Griviţa, Băneasa, Schela, Poiana, Şendreni, Smârdan, Buciumeni, Negrileşti şi Smulţi. VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓
Anul acesta, doi elevi, care au absolvit şcolile din Fântânele (comuna Scânteieşti) şi din Corod, au intrat la liceu cu media 10, unul la Colegiul Naţional „Costache Negri” şi celălalt la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”.
Informații adiționale
- editie 1
Şedinţa festivă a CJ Galaţi, preţuită de ÎPS Casian şi "umbrită" de PNL
Şedinţa festivă a Consiliului Judeţean Galaţi de joi, 28 aprilie 2022, în care s-au sărbătorit 30 de ani de la înfiinţarea instituţiei a reunit aproape toţi preşedinţii şi vicepreşedinţii care s-au perindat la conducere de-a lungul acestor ani. În cadrul şedinţei, acestora li s-a acordat titlul simbolic de ”Cetăţean de onoare al judeţului Galaţi”. Au primit titlul postmortem Răsvan Angheluţă şi Dumitru Nicolae care au fost preşedinţi în perioada 1992-2000, Dan Lilion Gogoncea nu a fost prezent din cauza unei răceli severe, iar Eugen Durbacă, Eugen Chebac şi Nicolae Dobrovici Bacalbaşa au primit laudatio şi dimplome.
Deşi iniţial, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean era şi proiectul de hotărâre pentru acordarea acestui titlu şi Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, acesta nu a mai fost supus aprobării consilierilor, nu a mai fost acordat. În schimb, ÎPS Casian a oferit, în numele preoţimii şi credincioşilor Arhiepiscopiei, un ”Act de preţuire şi binecuvântare Consiliului Judeţean Galaţi, tuturor consilierilor de ieri şi de azi şi preşedinţilor, la 30 de ani de activitate neîntreruptă pentru promovarea valorilor educaţionale, culturale şi sociale de sorginte creştinească şi românească prin proiectele şi programele de restaurare, consolidare şi de inovare a patrimoniului economic în folosul şi spre binele comunităţii judeţului Galaţi”. Actul a fost însoţit şi de o cuvântare emoţionantă în care ÎPS Casian a vorbit despre pace, despre istoria şi valorile culturale ale judeţului şi despre susţinerea copiilor şi bătrânilor nevoiaşi.
Însă festivitatea a avut şi o parte ”umbrită” de opoziţie. Consilierii PNL (majoritatea au participat în format online) au anunţat prin vocea consilierei Georgia Mocanu că grupul liberal va avea o opinie diferită în privinţa votului pentru acordarea titlurilor de ”Cetăţean de Onoare al judeţului Galaţi”. Opinia diferită s-a reflectat prin exprimarea votului împotriva acordării acestor titluri, dar nu pentru toată lumea.
De altfel, în timp ce se desfăşura şedinţa, iar titlurile şi diplomele erau acordate, PNL Galaţi a transmis un comunicat de presă în care se arată că ”Astăzi, în şedinţa aniversară a Consiliului Judeţean Galaţi, consilierii PNL au avut opinii diferite faţă de colegii din alte partide în ceea ce priveşte propunerile preşedintelui consiliului judeţean de a oferi distincţia de cetăţean de onoare al judeţului domnilor Nicolae Bacalbașa, Eugen Chebac, Eugen Durbacă şi Lilion Dan Gogoncea, foşti preşedinţi ai CJ Galaţi, votând împotrivă. Motivele acestui vot negativ - din cadrul unei şedinţe cu pronunţat şi total nepotrivit caracter festivist de tip PSD - sunt neimplicarea celor menţionaţi în problemele cetăţenilor, lipsa realizărilor în majoritatea domeniilor, precum şi atitudinea nepotrivită de care au dat dovadă în relaţia directă cu cetăţenii. Pentru domnii Dumitru Nicolae, Răzvan Angheluţă, ca şi pentru IPS Casian Crăciun, arhiepiscop al Dunării de Jos, voturile au fost favorabile”.
Însă proiectul de hotărâre privind acordarea titlului pentru ÎPS Casian nu a mai fost supus votului consilierilor şi, fireşte, nici nu a mai fost acordat. Întrebat dacă acest proiect a fost supus la vot sau nu, având în vedere afirmaţiile din comunicatul de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a spus ”Se vede că consilierii PNL nu ştiu ce votează”.
De ce nu a mai fost acordat premiul, rămâne un mister pe care nimeni nu vrea să-l comenteze oficial, însă se pare că Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a ţinut mai mult să ofere el diploma decât să primească.
Trebuie menţionat că au primit diplome de excelenţă şi 28 de instituţii, lista acestora o puteţi citi AICI.
Ca un element de cancan, consilierul local PNL, Cătălin Moroşanu, a participat la şedinţă online, se vedea că este în maşină şi la un moment dat a închis conexiunea şi n-a mai revenit.
Investiție URIAȘĂ la Galați. Peste o lună va prinde contur
De astăzi, într-o lună, va începe implementarea unei investiții uriașe și extrem de importantă pentru dezvoltarea Galațiului și nu numai, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, după ce, astăzi, a fost emis ordinul de începere a proiectării și realizării Drumului Mare de Centură al Galațiului.
Este vorba despre realizarea de la zero a unei Variante Ocolitoare a Galațiului, care să unească vama de la Giurgiulești cu DN25. Totul printr-o investiție de aproape 840 de milioane de lei, adică aproximativ 170 de milioane de euro.
"Astăzi, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a emis ordinul pentru demararea proiectării și execuției acestei lucrări. Astfel, peste o lună, va începe partea de proiectare tehnică, urmând ca după realizarea studiilor și analizelor tehnice să fie demarate lucrările, constructorul fiind deja desemnat", spune Costel Fotea.
Reamintim că noua variantă de ocolire a Galațiului are 33,6 kilometri, 34 de poduri, pasaje și viaducte și două noduri rutiere, la intersecția cu DN26 (în zona localității Vânători) și DN25 (în zona localității Traian).
Informații adiționale
- editie 1
O săptămână dedicată culturii la Galaţi
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi sărbătoreşte Ziua Naţională a Lecturii, marcată pentru prima dată în România, împreună cu cititorii săi mari şi mici. Instituţia de cultură dedică întreaga săptămână lecturii. "Am pregătit numeroase activităţi pentru comunitatea gălăţeană. Astăzi, 15 februarie, bibliotecarii de la sediul central şi de la filiale vor organiza, împreună cu mai multe şcoli şi grădiniţe partenere, sesiuni interactive de lectură ce se vor desfăşura atât fizic, cât şi în mediul online. În prima parte a zilei, vom fi prezenţi la Grădiniţa nr. 1 „Luceafărul”, Grădiniţa „Croitoraşul cel Viteaz” şi Grădiniţa „Sf. Stelian” din Galaţi, la o întâlnire distractivă cu cei mici, la care vom ajunge cu mai multe cărţi interactive şi de poveşti, pe care le vor putea împrumuta, împreună cu părinţii lor, de la Bibliotecă urmând ca în a doua parte a zile să ajungem şi la Liceul „Emil Racoviţă” din Galaţi. Tot astăzi, la ora 10.30, o echipă de bibliotecari, împreună cu reprezentanţi ai Centrului Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice Galaţi, vor organiza, la sediul centrului, o lectură publică şi o prezentare a noii cărţi a scriitorului Iulian Mardar, intitulată „Uimitorul Jack: Jack A. Wesome”, apărută la Editura Eikon, Bucureşti, în anul 2021. La sediul central vom invita cititorii să citească cu voce tare un fragment din una dintre cărţile preferate, îi vom filma, cu acordul lor bineînţeles, iar filmuleţele vor fi postate pe pagina de facebook pentru a promova lectura şi dragostea pentru cărţi. Pentru că anul acesta este dedicat marelui dramaturg I.L. Caragiale, vom îmbina cele două sărbători şi, cu sprijinul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, mai multe colege bibliotecar, îmbrăcate în costume specifice personajelor din opera lui Caragiale, vor oferi cititorilor scurte sesiuni de lectură din opera acestuia, în mediul online, dar îi vor întâmpina îmbrăcate astfel şi pe gălăţenii care vor ajunge la Bibliotecă", transmit reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi.
Provocare pentru cititori
De asemenea, cititorii care trec pragul bibliotecii în această săptămână vor primi provocarea, din partea bibliotecarilor gălăţeni, de a citi în direct, pe pagina de socializare a instituţiei, un fragment dintr-o carte preferată. "Începând cu acest an, Ziua Naţională a Lecturii va fi sărbătorită la data de 15 februarie. Este un binevenit prilej de promovare şi de încurajare a lecturii, cea care are puterea de a forma şi de a educa tânăra generaţie. Astfel, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, organizează o serie de manifestări de Ziua Naţională a Lecturii sub motto-ul „Citim împreună!”. Atât la sediul central al bibliotecii, cât şi la celelalte filiale din municipiu vor avea loc, pe tot parcursul acestei săptămâni, numeroase sesiuni de lectură interactivă cu cititorii mici şi mari. De asemenea, echipe de bibliotecari vor vizita astăzi trei grădiniţe din oraş şi unul dintre liceele gălăţene, unde îi vor încânta pe cei prezenţi cu o serie de manifestări educative şi distractive. Tot în cadrul activităţilor dedicate Zilei Naţionale a Lecturii, o echipă a Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” se va deplasa la un centru dedicat persoanelor vârstnice, unde va organiza o lectură publică şi va avea loc o prezentare de carte. De asemenea, cititorii care trec pragul bibliotecii în această săptămână vor primi provocarea, din partea bibliotecarilor gălăţeni, de a citi în direct, pe pagina de socializare a instituţiei, un fragment dintr-o carte preferată. Mai mult, o parte dintre bibliotecari vor purta astăzi costume specifice personajelor din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, de la naşterea căruia s-au împlinit, zilele trecute, 170 de ani. Lectura are un rol foarte important în dezvoltarea şi evoluţia copiilor, în a forma valori şi principii, fiind cel mai rapid mod de a le îmbunătăţi gândirea şi comunicarea. Datorită lecturii, copiii înţeleg viaţa şi îşi dezvoltă imaginaţia. De aceea, unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le putem oferi copiilor noştri este universul cărţilor", a precizat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Depozitul ecologic de la Valea Mărului, finalizat mai bine de 95%
Lucrările la noul depozit de deşeuri menajare din judeţul Galaţi, de la Valea Mărului, sunt finalizate mai bine de 95%, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.
„Lucrările la noul depozit de deşeuri menajare sunt finalizate mai bine de 95%. Depozitul are o capacitate de un milion de mc, este conceput pentru o perioadă de 30 de ani şi are cea mai performantă staţie din ţară de epurare a levigatului. Pe amplasamentul depozitului va funcţiona o staţie modernă de sortare cu utilaje noi pentru desfăşurarea activităţii în interiorul depozitului, staţie de captare a gazului, staţie de monitorizare a pânzei freatice, sistem de drenare şi colectare a levigatului şi canal perimetral pentru evacuarea apelor pluviale. Suprafaţa totală a depozitului este de aproximativ 15 ha. Mai trebuie finalizate drumurile de acces şi platformele, conexiunile la utilităţi şi stratul drenant la ultima subcelulă, iar la final va fi creată o perdea forestieră“, precizează şeful CJ Galaţi.
59.710.047 de lei este valoarea acestor lucrări, iar contractul a fost semnat în luna iunie 2020. Mai multe detalii AICI!
CJ Galaţi dă lovitura de graţie: 200 milioane de euro pentru un spital nou
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a convocat în şedinţă de îndată Consiliul Judeţean Galaţi pentru a supune la vot cel mai mare proiect dedicat dezvoltării infrastructurii spitaliceşti din Galaţi. Este vorba despre aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultaţi din SF (Studiu de Fezabilitate) privind realizarea obiectivului de investiţie "Extindere, modernizare şi dotare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Galaţi". Valoarea totală a investiţiei se va ridica la 983.000.425 lei, adică 200 milioane de euro.
Extinderea şi modernizarea Spitalului Judeţean Galaţi va consta de fapt în ridicarea unei noi clădiri cu regim de înălţime D+P+5E+E tehnic care se va lega de actualul spital printr-o pasarelă de acces.
Noua clădire va avea următoarele funcţiuni: bloc operator (20 săli de operaţie), secţie clinică anestezie şi terapie intensivă (ATI), spitalizare de zi, secţie chirurgie toracică, secţie clinică neurochirurgie, secţie chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, secţie oncologie medicală, secţie clinică neurologie, farmacie cu circuit închis, serviciu sterilizare centrală, centrală dezinfecţie paturi şi material sanitar, serviciu de transfuzie sanguină, depozite centrale spaţii tehnice şi gospodăreşti.
Noul corp de spital se va întinde pe o suprafaţă de 6.750,30 mp, iar suprafaţa construită desfăşurată va fi de 36.064,65 mp. Capacitatea noului spital va fi de 260 de paturi pentru spitalizare continuă, 54 de paturi spitalizare de zi, 61 de paturi ATI, 20 săli de operaţii. Se estimează că perioada de execuţie a lucrărilor va fi de 18 luni.
În prezent, presiunea pe Spitalul Judeţean Galaţi este foarte mare, unitatea spitalicească abia face faţă fluxului de bolnavi din Galaţi. O presiune suplimentară este adusă de deficitul cronic de personal medical specializat din judeţele Tulcea, Brăila, Vrancea şi Vaslui. "La aceasta adăugăm faptul că pentru anumite specializări (Oncologia Medicală şi Chirurgia Toracică), numărul de persoane din afara judeţului Galaţi care beneficiază de servicii medicale în cadrul spitalului are o pondere însemnată în totalul persoanelor spitalizate. Supraaglomerarea din cadrul secţiilor şi structura monobloc pe două tronsoane unite la mijloc de căile de acces nu asigură separarea circuitelor aseptic/septic, salubru/insalubru decât printr-un program orar diferit sau utilizarea lifturilor pe fluxuri distincte", se arată în documentaţia proiectului.
Informații adiționale
- editie 1