Afişez elemetele după tag: Costache Negri - Monitorul de Galati - Ziar print si online - Monitorul de Galati - Ziar print si online https://www.monitoruldegalati.ro Sat, 01 Apr 2023 00:47:39 +0300 ro-ro Percheziţii la Costache Negri după traficanţi de droguri https://www.monitoruldegalati.ro/regional/perchezitii-la-costache-negri-dupa-traficanti-de-droguri.html https://www.monitoruldegalati.ro/regional/perchezitii-la-costache-negri-dupa-traficanti-de-droguri.html Percheziţii la Costache Negri după traficanţi de droguri

Ieri, 14 noiembrie, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în comuna Costache Negri, judeţul Galaţi, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 20 de grame de cannabis şi mai multe grindere pentru mărunţit.
Percheziţiile au avut loc după ce, în aceeaşi zi, în cadrul unei acţiuni realizate pentru combaterea traficului de droguri de risc şi mare risc, în municipiul Galaţi, poliţiştii au surprins în flagrant delict un bărbat, de 28 de ani, din comuna Costache Negri, judeţul Galaţi, în timp ce intenţiona să vândă altei persoane 5 grame de muguri de cannabis.
Din cercetări a rezultat că, din luna mai 2022 până în prezent, la diferite intervale de timp, 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani, toţi din comuna Costache Negri, ar fi procurat, deţinut, transportat şi vândut, fără drept, diverse cantităţi de cannabis.
În urma probatoriului administrat în cauză, trei dintre aceştia, printre care bărbatul depistat în flagrant delict şi alţi doi, de 20, respectiv 28 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

]]>
mariaromanita@monitoruldegalati.ro (Maria ROMANIŢĂ) Regional Tue, 15 Nov 2022 14:03:19 +0200
Transport ilegal de lemn oprit la Costache Negri https://www.monitoruldegalati.ro/regional/transport-ilegal-de-lemn-oprit-la-costache-negri.html https://www.monitoruldegalati.ro/regional/transport-ilegal-de-lemn-oprit-la-costache-negri.html Transport ilegal de lemn oprit la Costache Negri

În data de 28 mai 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au depistat în trafic pe DJ 251, pe raza localității Costache Negri din județul Galați, o autoutilitară care era condusă de un bărbat în vârstă de 50 ani, din satul Herla, județul Suceava și care transporta cantitatea de 8.94 metri cub material lemnos, specia brad fără a deține aviz de însoțire pentru acesta.
Cantitatea de material lemnos a fost evaluată la suma de 13410 lei fiind confiscată și lăsată în custodie la Cantonul Silvic nr.1 Pechea.
Conducătorului auto i-au fost aplicate un număr de 3 sancțiuni contravenționale, după cum urmează:
- amendă în valoare de 5000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
- amendă în valoare de 9000 lei pentru nerespectarea prevederilor H.G 69/2012, deoarece a efectuat un transport de bunuri contra cost fără a deține pentru această activitate o copie conformă a licenței de transport/ certificat de transport în cont propriu. De asemenea, s-a procedat la reținerea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare a autoutilitarei;
- amendă în valoare de 4000 lei pentru încălcarea prevederilor O.G. 37/2007   deoarece aparatul tahograf cu care este prevăzut autoutilitara nu are efectuată verificarea  periodică, iar conducătorul auto nu avea introdusă în aparat cartela tahografică.

]]>
mariaromanita@monitoruldegalati.ro (Maria ROMANIŢĂ) Regional Sun, 29 May 2022 08:52:16 +0300
COVID-19: Noi măsuri adoptate pentru localităţile Costache Negri, Bereşti Meria şi Tudor Vladimirescu https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/covid-19-noi-masuri-adoptate-pentru-localitatile-costache-negri,-beresti-meria-si-tudor-vladimirescu.html https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/covid-19-noi-masuri-adoptate-pentru-localitatile-costache-negri,-beresti-meria-si-tudor-vladimirescu.html COVID-19: Noi măsuri adoptate pentru localităţile Costache Negri, Bereşti Meria şi Tudor Vladimirescu

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat astăzi, miercuri, 28 aprilie 2021, următoarele măsuri:
„- 1. Începând cu data de 29.04.2021 ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Costache Negri, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, vor fi aplicate, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 432 din 8 aprilie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- 2. Începând cu data de 29.04.2021 ora 00.00, pentru unităţile administrativ teritoriale Bereşti Meria şi Tudor Vladimirescu, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, vor fi aplicate măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 432 din 8 aprilie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- 3. Măsurile dispuse la pct. 1 vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite.
- 4. Se aprobă suspendarea, până la data de 06.05.2021 inclusiv, activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică, la nivelul unităţii de învăţământ Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1, municipiul Galaţi, judeţul Galaţi.
- 5. Pe perioada suspendării, procesul de învăţământ la unitatea de învăţământ menţionată la pct. 4 se desfăşoară în sistem online.
- 6. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi va aduce la cunoştinţă instituţiei de învăţământ prevăzută la pct. 4 măsurile dispuse“, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Eveniment Wed, 28 Apr 2021 15:37:54 +0300
9 localităţi din judeţul Galaţi fără niciun caz de COVID-19 în ultimele 14 zile https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/9-localitati-din-judetul-galati-fara-niciun-caz-de-covid-19-in-ultimele-14-zile.html https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/9-localitati-din-judetul-galati-fara-niciun-caz-de-covid-19-in-ultimele-14-zile.html 9 localităţi din judeţul Galaţi fără niciun caz de COVID-19 în ultimele 14 zile

În timp ce în municipiul Galaţi şi încă 4 comune din judeţul, incidenţa cazurilor de COVID-19 a sărit de 4 la mia de locuitori, sunt şi localităţi în care nu s-a înregistrat niciun caz în ultimele 14 zile. Este vorba despre comunele Băleni, Buciumeni, Costache Negri, Drăguşeni, Nămoloasa, Oancea, Poiana, Ţepu şi Vlădeşti. În aceste localităţi, în ultimele 14 zile nu a fost raportat nici măcar un caz de infectare cu noul coronavirus. 

]]>
itanase@monitoruldegalati.ro (Ioana Tanase) Comunitate Sat, 27 Mar 2021 20:14:13 +0200
A murit strivit de o scară din beton https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/a-murit-strivit-de-o-scara-din-beton.html https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/a-murit-strivit-de-o-scara-din-beton.html A murit strivit de o scară din beton

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi a fost anunţat, în data de 17 martie 2021, la ora 20.30, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Costache Negri, a fost prins sub o scară exterioară din beton care s-a prăbuşit peste acesta în momentul în care efectua lucrări pentru decofrare.
Au intervenit de urgenţă pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Pechea, două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă cu medic şi autospeciala pentru descarcerare grea din cadrul Detaşamentului de pompieri Galaţi. Deşi trupul victimei a fost extras repede, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Pechea au improvizat o pârghie din dispozitivul de remorcare al autospecialei de intervenţie pentru îndepărtarea elementelor de construcţie prăbuşite, trupul victimei prezenta răni incompatibile cu viaţa, iar doctorul din cadrul Serviciului de Ambulanţă Galaţi a declarat decesul.

]]>
mariaromanita@monitoruldegalati.ro (Maria ROMANIŢĂ) Eveniment Thu, 18 Mar 2021 11:19:27 +0200
COVID-19: Restricţii la Tecuci şi Costache Negri https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/covid-19-restrictii-la-tecuci-si-costache-negri.html https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/covid-19-restrictii-la-tecuci-si-costache-negri.html COVID-19: Restricţii la Tecuci şi Costache Negri

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat luni, 01 martie 2021, următoarea hotărâre:
„- Art. 1 Începând cu data de 02.03.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Tecuci, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3 / 1.000 de locuitori, se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- Art. 2 Începând cu data de 02.03.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Costache Negri, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3 / 1.000 de locuitori, se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- Art. 3 Măsurile dispuse la art. 1 şi art. 2 din prezenta hotărâre vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite.
- Art. 4 Începând cu data de 02.03.2021, ora 00.00, Hotărârea CJSU Galaţi nr. 112 din 25.02.2021 se abrogă“, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Eveniment Tue, 02 Mar 2021 08:47:04 +0200
Şcolile dintr-o localitate gălăţeană, în SCENARIUL ROŞU https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/scolile-dintr-o-localitate-galateana,-in-scenariul-rosu.html https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/scolile-dintr-o-localitate-galateana,-in-scenariul-rosu.html Şcolile dintr-o localitate gălăţeană, în SCENARIUL ROŞU

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a aprobat luni, 01 martie 2021, scenariile propuse de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) pentru unităţile de învăţământ din localitatea Costache Negri. Astfel, în urma propunerii venite de la ISJ, unităţile de învăţământ din localitatea Costache Negri vor trece din scenariul II (galben) în scenariul III (roşu).

Conform Ordinului Comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, scenariul III (roşu) permite participarea zilnică la cursurile faţă în faţă a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar. Elevii din celelalte clase/ani de studiu vor face cursuri în sistem online, informează Prefectura Galaţi.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Știrea zilei Tue, 02 Mar 2021 08:45:18 +0200
COVID-19: Restricţii la Suceveni şi Costache Negri https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/covid-19-restrictii-la-suceveni-si-costache-negri.html https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/covid-19-restrictii-la-suceveni-si-costache-negri.html COVID-19: Restricţii la Suceveni şi Costache Negri

Comitetul Judeţean pentru Situaţii  de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat astăzi, joi, 25 februarie 2021, următoarea hotărâre:
„- Art. 1 Începând cu data de 26.02.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Suceveni, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 / 1.000 de locuitori, se vor aplica măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- Art. 2 Începând cu data de 26.02.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Costache Negri, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3 / 1.000 de locuitori, se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- Art. 3 Măsurile dispuse la art. 2 din prezenta hotărâre vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite“, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Eveniment Thu, 25 Feb 2021 14:31:13 +0200
Ioana Bouroş, de la „Costache Negri” la Oxford! https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/ioana-bouros,-de-la-costache-negri-la-oxford.html https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/ioana-bouros,-de-la-costache-negri-la-oxford.html Ioana Bouroş, de la „Costache Negri” la Oxford!

Pentru prima oară în istoria Colegiului Naţional „Costache Negri”, o elevă a fost acceptată la Oxford. Este vorba despre Ioana Bouroş, elevă în clasa a XII-a D, specializarea Matematică-Informatică, bilingv engleză. Cu o constituţie fragilă şi un zâmbet destul de timid, Ioana poate părea unui necunoscut o adolescentă ce are nevoie de ajutor. Rezultatele excepţionale la învăţătură demonstrează însă că sub aspectul fizic se ascunde unul din rarele “suflete tari” care mai există astăzi, suflete călite de muncă, ambiţie şi disciplină.
“Sunt în acest liceu din clasa I, părinţii mei au decis să mă aducă aici, iar eu mă bucur acum pentru alegerea lor, deoarece este un liceu în care se valorifică performanţa şi rezultatele şcolare. Aici, profesori sunt foarte muncitori, sunt mereu alături de elevi în procesul de pregătire. Pot spune că cel care m-a susţinut mereu şi a muncit cot la cot cu mine este dirigintele meu, Mitică Dudău, profesor de matematică”, spune Ioana Bouroş.
Dacă, de-a lungul anilor, colegiul a avut mereu elevi deosebiţi într-un anumit domeniu (fie la matematică, fie la limba română, istorie sau geografie – cel mai recent exemplu fiind Cosmina Albulescu, elevă a Colegiului Naţional „Costache Negri”, medaliată cu aur la olimpiada internaţională de geografie, timp de doi ani consecutivi), Ioana Bouroş este deosebită şi din alt punct de vedere: ea are rezultate deosebite la învăţătură la mai multe domenii. O demonstrează participarea şi rezultatele pe care le-a avut, de-a lungul anilor, la diverse olimpiade şcolare: “Am media 10 în toţi anii de gimnaziu şi liceu şi sunt foarte mândră de acest lucru, îmi place să învăţ, mereu mă gândesc că trebuie să dai tot ce ai mai bun şi să înveţi la toate materiile, pentru că nu se ştie când şi cum îţi vor folosi. De-a lungul anilor am participat la olimpiade de matematică, fizică, chimie, iar în ultimii trei ani, la lingvistică. La matematică am ajuns în fiecare an la faza naţională, din clasa a VI-a, am luat de două ori menţiune, două medalii de argint şi două de bronz, iar la lingvistică în primul an am ajuns la faza internaţională, care s-a desfăşurat la Beijing, iar în restul anilor am luat menţiune la naţionale”. Cum era şi firesc, o astfel “traiectorie” a condus-o pe Ioana spre vise îndrăzneţe: “Recent am fost acceptată la Oxford, dar am aplicat şi am fost acceptată şi la Imperial London College, King's College şi University College of London, însă vă daţi seama că alegerea mea a fost Oxford. Sunt foarte bucuroasă că am fost acceptată acolo, voi face matematică statistică, deoarece aceste ştiinţe îţi arată, de fapt, cum funcţionează lumea în care te afli”, a mai spus Ioana Bouroş.

]]>
ElizaDIMA@monitoruldegalati.ro (Eliza DIMA) Comunitate Mon, 08 Feb 2016 00:00:00 +0200