Poliţiştii Secţia 5 Poliţie Rurală Rădeşti au fost sesizaţi direct de către Primăria Comunei Cuca cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras şi au distrus două camere video amplasate pe stâlpii de iluminat public din aceeaşi comună.
Din verificările preliminare efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în noaptea de 01.01.2023, persoane necunoscute au sustras o cameră de supraveghere video amplasată pe un stâlp de la intersecţia străzilor Răsăritului şi Movilei, iar apoi, de la intersecţia străzii Dumbrava cu DN 24B, au rupt o altă cameră de supraveghere video pe care au aruncat-o în cimitirul din imediata apropiere. Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 11.800 lei.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de furt calificat şi distrugere.
La scurt timp după efectuarea cercetării la faţa locului, în urma activităţilor investigative desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti - Post de Poliţie Cuca, a fost identificată persoana bănuită de comiterea acestei fapte. Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Cuca, judeţul Galaţi.
După finalizarea audierilor şi a administrării probatoriului în cauză, poliţiştii au luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de acesta, urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Publicat în Regional

Manelistul Dani Mocanu şi-a distrus, live, bolidul de lux în valoare de 200.000 de euro, şocând prietenii virtuali cu acţiunea sa, notează antena3.ro.
Totul s-a întâmplat după ce manelistul a lansat o provocare în mediul online, a pierdut şi şi-a respectat promisiunea.
În felul acesta, Dani Mocanu şi-a lăsat fanii fără cuvinte, duminică seara, după ce şi-a distrus bolidul de lux în valoare de 200.000 de euro.
El a făcut un live pe platforma TikTok, iar în urma unei provocări a trebuit să-şi distrugă maşina, astfel că cei care au văzut "spectacolul" au fost şocaţi.
Provocarea nu a fost una oarecare, însă Dani Mocanu a vrut să demonstreze că se ţine de cuvânt.
Aşa că a luat un ciocan şi a început să lovească maşina în partea din spate şi nu a fost nevoie decât de două, trei lovituri pentru ca bolidul să fie avariat serios.
Dani Mocanu este arestat la domiciliu de patru luni, iar manelistul este din ce în ce mai activ pe reţelele de socializare.

VEZI VIDEO AICI!

Publicat în Mozaic

Forţele armate ucrainene au distrus cinci depozite de arme ruseşti şi o unitate militară în ultimele 24 de ore, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului administraţiei militare regionale Odesa, Serhii Bratciuk, citat de The Moscow Times.
Este vorba, potrivit acestuia, de depozitele din oraşul Nova Kahovka, satul Prelestnoe (de lângă Herson) şi din Doneţk (districtul Leninski, Kirovski şi pe teritoriul unei uzine auto din districtul Petrovsk). Totodată, o unitate militară rusă a fost anihilată în localitatea Mirnoie din districtul Melitopol.
În plus, pe reţele de social media au apărut înregistrări video cu explozii şi incendii în Lugansk. Utilizatori şi media locale presupun că trupele ucrainene au lovit cu lansatoare HIMARS un depozit de armament rusesc, dar nu există încă o confirmare în acest sens, notează The Moscow Times.
Linia frontului este acum situată la aproximativ 70-80 km de Lugansk.
Forţele ucrainene au tras mai multe rachete asupra regiunii Lugansk, bastion separatist din estul ţării. Tiruri masive cu lansatoare HIMARS (sistem de rachete de artilerie cu grad ridicat de mobilitate), a anunţat un reprezentant al miliţiei separatiste din Lugansk, Andrei Marociko, pe contul său Telegram, potrivit DPA.
Rachetele au fost trase spre Lugansk din satul Artemivsk (regiunea Doneţk) marţi seara târziu. Mai multe rachete şi-au atins ţinta, spune el.
Partea ucraineană a anunţat şi utilizarea unui lansator de rachete multiple în aceste atacuri.
Şeful administraţiei militare ucrainene din Lugansk, Serhii Haidai, a indicat că au fost distruse depozite militare ale inamicului.
În zona industrială Luhansk nu a fost deloc linişte noaptea trecută, a spus el miercuri, adăugând că şi ocupanţii ruşi au continuat să atace din toate părţile, ajutându-se de aviaţie şi artilerie. Au fost vizate îndeosebi marile oraşe din regiunea Doneţk, potrivit acestuia.
Forţele armate ucrainene au postat o înregistrare video cu desfăşurarea unui sistem HIMARS. Presa rusă a semnalat în noaptea de marţi spre miercuri explozii puternice, precum şi un incendiu imens în apropiere de oraşul Lugansk.
Potrivit separatiştilor proruşi, situaţia este tensionată, dar apărarea antiaeriană o ţine sub control. Ucraina ar fi lansat trei rachete Tocika-U. Nu au fost raportate victime.
Sistemul american HIMARS ameninţă securitatea 'Republicii Populare' Lugansk, a declarat agenţiei de presă oficiale ruse TASS Leonid Pasecinik, şeful acestei regiuni ucrainene separatiste recunoscute de Moscova ca stat. 'Din fericire, ei nu au multe astfel de arme, aşa că nu există un motiv de panică', a spus el, potrivit DPA.
În acelaşi timp, armata ucraineană a reuşit să respingă o parte dintre atacurile ruşilor în regiunea Doneţk, unde guvernul de la Kiev controlează încă oraşe strategice precum Sloviansk, relatează EFE.
'Apărătorii ucraineni au reuşit să respingă asaltul ruşilor asupra aşezărilor Dolghenkoie şi Dolina, în direcţia Sloviansk', zonă unde mai multe localităţi au fost bombardate, a indicat miercuri Statul Major General al forţelor armate ucrainene într-un raport cu situaţia de pe front pe canalul său Telegram.
Chiar dacă forţele ucrainene au oprit într-o oarecare măsură înaintarea Rusiei, Statul Major ucrainean recunoaşte că nu poate exclude ca 'inamicul să continue să efectueze operaţiuni ofensive pentru a-şi îmbunătăţi poziţia tactică şi pentru a crea condiţii favorabile pentru alte atacuri între Izium şi Sloviansk'.
Bombardamente au fost semnalate noaptea trecută şi în direcţia Kramatorsk, dar şi în zona Harkovului, în nord-est. În această zonă, 'inamicul ţine un grup de trupe din cadrul districtelor militare ruse Est şi Vest, concentrându-şi principalele eforturi pe apărare', adăugă Statul Major ucrainean.
De asemenea, soldaţii ruşi încearcă să împiedice avansarea forţelor ucrainene în unele zone din regiunile sudice, cum ar fi Herson sau Zaporojie, ocupate de la începutul invaziei de către trupele ruse.
În Marea Neagră şi Marea Azov, 'grupul naval al inamicului îşi concentrează principalele eforturi pe blocarea transportului civil. Patru nave de război înarmate cu rachete de croazieră Kalibr rămân pregătite pentru lovituri cu rachete' asupra teritoriului Ucrainei, mai indică Statul Major ucrainean.
'Starea morală şi psihologică a ocupanţilor rămâne scăzută, se observă un consum sistematic de băuturi alcoolice şi dezertări. Ocupanţii se plâng de ineficienţa atacurilor lor asupra poziţiilor ucrainene', se mai menţionează în acelaşi raport militar, citat de EFE. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

"Dana Criminala", o femeie cu afecţiuni psihice grave din Galaţi, continuă să terorizeze gălăţenii. Pe unde trece distruge şi vandalizează tot ce îi iese în cale. De curând, femeia a început să "atace", în centrul Galaţiului, în proximitatea magazinului Winmarkt (Modern). Camerele de supraveghere de la blocuri au suprins-o pe aceasta cum loveşte puternic într-o maşină cu un scaun şi îi avariază un far (VEZI VIDEO mai jos! ↓). Oamenii din zonele în care aceasta îşi manifestă apucăturile violente sunt temători şi le este frică să-şi mai lase copiii să se joace afară.

"Suntem un grup destul de mare de locatari din zona magazinului Modern (Winmarkt) care avem probleme cu această doamnă. Avem destul de multe plângeri penale pentru că ne-a vandalizat maşinile. Deţinem înregistrări video de la camerele de supraveghere. Am efectuat multe apeluri la 112. Răspunsul celor de la Poliţie este că nu sunt probe suficiente. Deşi sunt şi multe filmuleţe pe reţelele de socializare, se pare că nimeni nu doreşte ca acest om să fie internat permanent. Poate trebuie să se întâmple o tragedie ca să se facă totuşi ceva. Ne este teamă să mai lăsam copiii în jurul blocului. Este vorba despre zona din spatele blocului din staţia de autobuz de la Modern", ne-a scris un gălăţean care locuieşte în zonă.

La solicitarea cotidianului nostru, Inspectoratul de Poliţie Galaţi ne-a furnizat următorul răspuns: "La Secţia 1 Poliţie Galaţi se află în lucru un dosar penal în care se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de distrugere. Poliţiştii au identificat prezumtivul autor, o femeie de 29 de ani, din municipiul Galaţi, persoană fără adăpost, cunoscută cu afecţiuni psihice. Faţă de aceasta urmează să se propună măsura internării medicale nevoluntare".

Până atunci, femeia continuă să se manifeste violent prin oraş, distrugând ce îi iese în cale.

Articole similare:
- Galaţi: "Dana Criminala" loveşte din nou! Oglinda unei maşini, făcută "praf" (VIDEO)

- Galaţi: Container de gunoi vandalizat în mijlocul străzii, în Micro 19 (VIDEO)

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Cinci bărbaţi din municipiul Tulcea au pătruns la prima oră a dimineţii, fără voie, în curtea unui imobil, fiind acuzaţi de proprietar pentru fapte precum violare de domiciliu, distrugere şi furt.
 
Astfel, în data de 03 mai 2022, în jurul orei 06.15, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au fost solicitaţi prin intermediului Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, să intervină pe o stradă din municipiul Tulcea, unde s-a reclamat violare de domiciliu, distrugere şi furt.

La faţa locului, jandarmii au identificat bărbatul care a reclamat fapta şi întrebat de cele întâmplate, acesta a declarat că, în timp ce se afla în casă, împreună cu soţia şi copiii,  a auzit gălăgie în curte şi a observat mai multe persoane, care au pătruns în curte prin escaladarea gardului împrejmuitor.

Din spusele reclamantului, bărbaţii, care au pătruns fără voie în curtea imobilului, se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi din primele verificări a reieşit faptul că au agresat câinele, au distrus o maşinuţă electrică destinată copiilor şi au sustras o pubelă pentru depozitarea gunoiului menajer. În momentul în care bărbatul a apelat la sprijinul jandarmilor, persoanele reclamate au fugit şi s-au refugiat într-o curte din apropiere.

Jandarmii au identificat în curtea indicată de apelant cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 27 de ani, care emanau halenă alcoolică, refuzând să ofere date cu privire la la cele sesizate. Cei cinci bărbaţi s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi furt. De asemenea, au fost aplicate zece sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.500 lei pentru tulburarea liniştii publice şi refuzul de a furniza date pentru stabilirea identităţii.

Publicat în Regional

În cursul zilei de ieri, un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din satul Perişoru a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol, violare de domiciliu şi distrugere.
În fapt, în seara de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 20:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 67 de ani, din satul Perişoru, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei tentative de viol.
Din primele cercetări a rezultat faptul că în aceeaşi seară, în jurul orei 20:00, femeia ar fi auzit o bătaie în uşa locuinţei sale, iar speriată a sunat un vecin să vină să vadă ce se întâmplă. Între timp un bărbat a spart uşa şi a pătruns în interiorul locuinţei unde i-a cerut femeii să întreţină relaţii sexuale cu acesta, însă a fost surprins de vecinul chemat, moment în care a fugit.
Poliţiştii l-au identificat şi depistat în aceeaşi seară pe bărbatul în cauză, fiind vorba de un consătean, în vârstă de 28 de ani, acesta fiind condus la sediul poliţiei pentru audieri.
Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la viol, violare de domiciliu şi distrugere, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei.
În data de 30 ianuarie a.c., poliţiştii l-au reţinut pe tânăr, pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.
Ieri, instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei şi a dispus faţă de acesta măsura arestăii preventive pentru 30 de zile.
Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

Publicat în Regional

Peste 25.000 de sancţiuni contravenţionale în sumă de aproximativ 6 milioane de lei, 14.500 de puncte de penalizare, bunuri confiscate în valoare de 16.600 de lei, numerar confiscat de peste 1 milion de lei şi 244 de infracţiuni în flagrant, este bilanţul anului 2021 pentru Poliţia Locală Galaţi.

Pentru perioada analizată, cele mai multe amenzi au fost date pentru încălcarea prevederilor următoarelor acte normative: OUG nr. 195/2002 (7.000 de sancţiuni), Legea nr. 61/1991 (5.822 de amenzi), HCL 339/2021 (4.610 sancţiuni), Legea nr. 349/2002 (318 contravenţii), Legea nr. 50/1991 (174 de sancţiuni) etc.

Faptele cu caracter infracţional constatate de către poliţiştii locali se ridică la 244. Dintre acestea menţionăm: furt, distrugere, lovire sau alte violenţe, contrabandă, înşelăciune, încălcarea OUG 195/2002, încălcarea Legii 50/1991 – executarea de lucrări de contrucţie fără autorizaţie, alte infracţiuni.

În cele mai multe dintre aceste situaţii, persoanele identificate, documentele întocmite şi bunurile ridicate/folosite la comiterea infracţiunilor au fost predate pentru cercetări la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, precizează Poliţia Locală Galaţi.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Compartimentul Misiuni de Protecţie Civilă şi echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi vor executa, în data de 17 decembrie 2021, în intervalul orar 07.00 - 17.00, o şedinţă de distrugere prin explozie izolată a muniţiilor rămase neexplodate, în poligonul neamenajat „Râpa Galbenă” din localitatea Braniştea.
Vor fi distruse 62 de elemente de muniţie, după cum urmează: 46 de bucăţi elemente de muniţie de infanterie; 1 bucată bombă de aruncător; 4 bucăţi grenade de mână defensive; 8 bucăţi muniţie de artilerie; 3 bucăţi alte elemente de muniţie. La această distrugere va fi folosită o cantitate de aproximativ 5 kg de TNT.
Cu acest prilej, specialiştii pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi roagă populaţia ca în intervalul orar specificat să nu desfăşoare activităţi pe o rază mai mică de 1500 m, faţă de locul desfăşurării acestor operaţiuni deosebit de periculoase.
De asemenea, reamintesc populaţiei principalele măsuri care se aplică la descoperirea unor elemente de muniţii. Astfel, este interzis:
- atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
- lovirea sau mişcarea muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă;
- introducerea muniţiilor descoperite în foc;
- demontarea focoaselor sau a altor părţi componente şi acestora;
- jocul cu diferite muniţii neexplodate;
- ridicarea, transportul şi folosirea muniţiilor pentru diferite activităţi sau ornamente;
- comercializarea acestora prin centre de colectare a deşeurilor metalice sau în alte forme.
Cetăţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate, au obligaţia de a anunţa autorităţile administraţiei publice locale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă sau Poliţia, apelând numărul unic de urgenţă 112. *sursa foto: arhivă Monitorul de Galați

Publicat în Comunitate

Peste 1.200 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 535.600 lei, au aplicat poliţiştii locali în cadrul Planului de măsuri „Gospodărirea Municipiului 2021”, plan derulat în intervalul 01 martie - 30 noiembrie. Pe durata celor nouă luni, poliţiştii locali din cadrul secţiilor de poliţie şi cei de la Serviciul de Protecţie a Mediului, au întreprins acţiuni, aplicând legislaţia în vigoare şi ţinând cont de atribuţiile fiecărei structuri în parte, precum şi a împuternicirii stabilite de primarul municipiului Galaţi.

Cele mai multe dintre amenzi au fost date pentru aruncare/abandonare /depozitare deşeuri, un număr de 897. Pentru afectarea spaţiului verde au fost aplicate 192 de sancţiuni, iar pentru deţinere/creştere/plimbare animale de companie, au fost date alte 170 de amenzi. Tot în cadrul Planului de măsuri „Gospodărirea Municipiului 2021” au mai fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru abateri, precum: distrugere/utilizare necorespunzătoare a spaţiilor de joacă, distrugere mobilier urban etc.

Reamintim că pe toată durata derulării Planului de măsuri „Gospodărirea Municipiului 2021”, oamenii legii au avut în vedere: asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul municipiului; întreţinerea şi utilizarea spaţiilor verzi; utilizarea locurilor de joacă şi a obiectelor de mobilier urban; deţinerea, creşterea şi circulaţia animalelor de companie şi respectarea normelor de igienă; scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au identificat, la data de 27 octombrie 2021, trei bărbaţi, de 21, 23 şi 26 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere. Din primele cercetări a reieşit că, în noaptea de 26 octombrie, în jurul orei 23.00, aceştia ar fi rupt poarta de intrare în imobilul persoanei vătămate şi ar fi pătruns în curte, de unde ar fi aruncat două recipiente cu substanţă inflamabilă în uşa locuinţei şi într-una dintre ferestre. Fapta s-ar fi petrecut după ce, în cursul aceleiaşi zile, cei trei ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu proprietarul imobilului, cu care ar fi avut un conflict spontan. Bărbaţii de 21 şi 23 de ani au fost reţinuţi de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.

Publicat în Eveniment
Pagina 1 din 2