Juriul din România a acordat punctaj maxim Republicii Moldova, la Eurovision, iar reprezentanţii televiziunii publice solicită explicaţii organizatorilor privind înlocuirea notelor cu "un 'substitut' calculat într-un mod netransparent".

TVR face publice, într-un comunicat transmis Agerpres, componenţa juriului României pentru Eurovision şi notele acordate fiecărei ţări. Juriul României la Eurovision a fost format din: Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Ovi Jacobsen, Liviu Elekeş şi Mihai Pocorschi. Punctajul acordat de juriul României concurenţilor din finala Eurovision 2022 a fost următorul: Moldova - 12 puncte, Grecia - 10 puncte, Polonia - 8 puncte, Olanda - 7 puncte, Azerbaidjan - 6 puncte, Australia - 5 puncte, Italia - 4 puncte, Spania - 3 puncte, Finlanda - 2 puncte şi Lituania - un punct.

TVR subliniază că prezentatoarei Eda Marcus nu i-a fost permisă comunicarea, în direct, a rezultatelor jurizării României, de către European Broadcasting Union (EBU). VEZI VIDEO AICI: https://www.instagram.com/reel/Cdl5xyRoF2C/?utm_source=ig_web_copy_link

Votul juriului României a fost anulat de către EBU.

"Reiterăm faptul că TVR a solicitat organizatorilor ESC să ne furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un 'substitut' calculat într-un mod netransparent. În funcţie de răspunsul care ne va fi trimis, TVR îşi rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situaţiei create", arată reprezentanţii televiziunii publice.

Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, a câştigat Eurovision 2022 cu piesa "Stefania", în urma finalei ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Sala Pala Olimpico din Torino. România - reprezentată de wrs, cu melodia "Llamame" - s-a clasat pe locul 18. (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic

Ucraina a câștigat trofeul Eurovision 2022. România a încheiat concursul pe locul 18 cu 65 de puncte. Republica Moldova, pe locul 7 cu 253 de puncte. Primele 5 țări care intră direct în finala ediției următoare sunt: Ucraina - locul 1 cu 631 de puncte, Regatul Unit - locul 2 cu 466 de puncte, Spania - locul 3 cu 459 de puncte, Suedia - locul 4 cu 438 de puncte și Serbia - locul 5 cu 312 puncte. Ucraina a fost reprezentată de Kalush Orchestra cu piesa Stefania. Vezi momentul din finală AICI.

Publicat în Mozaic

Finala Eurovision 2022 va fi transmisă în direct la TVR 1 și TVR Internaţional, sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 22.00. România va intra în prima parte a finalei, poziția a doua.

Românii din toate țările participante la această ediție Eurovision (cu excepția României) vor putea vota din nou „Llamame” în Marea Finală, sâmbătă, 14 mai, conform TVR.

În finala Eurovision 2022 vor merge:

• Finlanda: The Rasmus - Jezebel

• Israel: Michael Ben David - I.M

• Serbia: Konstrakta - In Corpore Sano

• Azerbaijan: Nadir Rustamli - Fade To Black

• Georgia: Circus Mircus - Lock Me In

• Malta: Emma Muscat - I Am What I Am

• San Marino: Achille Lauro - Stripper

• Australia: Sheldon Riley - Not the Same

• Cipru: Andromache - Ela

• Irlanda: Brooke Scullion - That's Rich

• Macedonia de Nord: Andrea - Circles

• Estonia: Stefan - Hope

• România: WRS - Llámame

• Polonia: Ochman - River

• Muntenegru: Vladana - Breathe

• Belgia: Jérémie Makiese - Miss You

• Suedia: Cornelia Jakobs - Hold Me Closer

• Cehia: We Are Domi - Lights Off

Ţările „Big Five” - Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania sunt direct calificate în ultima fază a concursului.

„Mă bucur că jurații au apreciat piesa noastră, fanii s-au mobilizat și au promovat-o în social media, iar astăzi, românii din diaspora au votat. Este un sentiment formidabil să știi că ai alături de tine atât de mulți compatrioți care te susțin și votează pentru un rezultat cât mai bun al României la Eurovision. Le promit tuturor că nu îi voi dezamăgi în finală!”, a transmis WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022, după calificarea în finală. (sursa hotnews.ro)

Publicat în Mozaic

România s-a calificat în această seară în Marea Finală a concursului Eurovision 2022, de la Torino, Italia. Emoțiile au fost mari pentru reprezentantul României la Eurovision 2022, WRS, țara noastră fiind anunțată penultima ca fiind finalistă în cadrul concursului. În această seară a avut loc a doua semifinală, iar sâmbătă va avea loc finala, unde WRS cu piesa "Llamame" ne va reprezenta. Hai, România!

Publicat în Mozaic

Reprezentantul României la Eurovision 2022 va concura în această seară în cea de-a doua semifinală a concursului. WRS va cânta piesa „Llamame”, iar din semifinală doar zece concurenţi se vor califica mai departe în marea finală de sâmbătă, notează hotnews.ro.
România intră în a doua parte (poziţia 13) din cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision 2022 desfăşurat la Torino în Italia.
Ţările care vor evolua la semifinala a doua sunt: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta - în prima parte, iar Muntenegru, România, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia, Irlanda în a doua parte a serii.
Doar zece dintre concurenţi vor merge mai departe, în Finală. Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) - Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia - sunt calificate direct în finală.
Fanii din ţările repartizate în a doua semifinală şi cei din Spania, Marea Britanie şi Germania decid, alături de juriile de specialitate (al cărui vot contează 50%), cine va merge în Marea Finală.
La semifinala de joi seară fanii (cu excepţia celor care locuiesc în România) vor putea vota Llamame de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon sau prin aplicaţia de pe site-ul oficial al concursului: www.eurovision.tv, anunţă TVR.ro.

Publicat în Mozaic

Reprezentanţii Ucrainei şi ai Republicii Moldova se numără printre finaliştii Eurovision 2022, în urma primei semifinale a concursului cântecului european, care a avut loc marţi seară, la Sala Pala Olimpico din Torino.
S-au calificat în finala de sâmbătă artiştii din următoarele ţări: Elveţia, Armenia, Islanda, Lituania, Portugalia, Norvegia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova şi Ţările de Jos.
Finaliştii au fost votaţi în pondere egală de către un juriu de specialitate şi telespectatori. Primii zece artişti finalişti Eurovision 2022 sunt: Marius Bear cu piesa "Boys Do Cry" (Elveţia), Rosa Linn cu "Snap" (Armenia), Systur cu "Meo hakkandi sól" (Islanda), Monika Liu cu "Sentimentai" (Lituania), MARO cu "Saudade, Saudade" (Portugalia), Subwoolfer cu "Give That Wolf A Banana" (Norvegia), Amanda Tenfjord cu "Die Together" (Grecia), Kalush Orchestra cu "Stefania" (Ucraina), Zdob şi Zdub şi Fraţii Advahov cu "Trenuleţul" (Republica Moldova) şi S10 cu "De diepte" (Ţările de Jos).
Reprezentantul României, wrs, va cânta piesa "Llámame", în cea de-a doua semifinală, joi.
Tot în a doua semifinală vor cânta reprezentanţii următoarelor ţări: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia, Irlanda.
În finala de sâmbătă sunt calificaţi automat artiştii ce reprezintă ţările fondatoare - Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa şi Spania. (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic

Ucraina, cu piesa ''Stefania'' interpretată de trupa de băieţi Kalush Orchestra, o combinaţie de hip-hop, muzică folclorică şi acorduri moderne, este marea favorită la câştigarea concursului Eurovision care anul acesta se desfăşoară în Italia, la Torino, relatează online ziarul spaniol El Mundo.
Concursul de muzică Eurovision începe săptămâna viitoare (10-14 mai), marcat de tensiunile geopolitice care zguduie continentul, cu Rusia exclusă din competiţie şi cu Ucraina ca marea favorită.
"Voi găsi mereu drumul spre casă, chiar dacă toate drumurile au fost distruse", spune un refren al cântecului.
Potrivit site-ului eurovisionworld.com, Ucraina este marea favorită a principalelor case de pariuri, întrucât foarte mulţi telespectatori din Europa îşi vor folosi voturile ca un fel de declaraţie de solidaritate în urma invaziei ruse.
Este urmată de Italia, cu duo-ul Mahmood şi Blanco, şi Suedia cu cântăreaţa Cornelia Jakobs. În top-ul 10 al preferinţelor figurează şi Marea Britanie, Polonia, Grecia, Norvegia, Ţările de Jos şi Australia.
Organizatorii concursului au exclus Rusia a doua zi după lansarea invaziei în ţara vecină la sfârşitul lunii februarie.
Războiul va marca cu siguranţă evenimentul, dar "nu este ceva inedit", a explicat istoricul Dean Vuletic, cercetător la Universitatea din Viena şi autor al unor cărţi de geopolitică legată de Eurovision.
"Publicul arată un puternic sprijin faţă de Ucraina, dar eu nu sunt foarte sigur că Ucraina va câştiga", a spus el. "În 1993, Bosnia şi Croaţia nu au obţinut poziţii prea bune", în pofida atacurilor Serbiei, a reamintit istoricul, subliniind că există şi alte piese de mare calitate.
Aproximativ 4.400 de fani afiliaţi la fan clubul OGAE (Organisation generale des Amateurs de l'Eurovision) au votat deja pentru cântecele lor preferate, iar Ucraina s-a clasat doar pe cea de-a 11-a poziţie, în timp ce Suedia, văzută din nou drept câştigătoare, s-a clasat în frunte, urmată de Italia şi Spania.
Chiar dacă nu vor câştiga Eurovision, mulţi sunt de părere că băieţii trupei Orchestra Kalush - care au avut nevoie de aprobare specială pentru a ieşi din Ucraina - vor fi marii câştigători prin simplul fapt de a putea participa la concurs.
"Faptul că se pot prezenta pe scenă, că au putut ieşi din ţară şi că au primit nenumărate mesaje de sprijin este deja o victorie pentru ei", notează istoricului Dean Vuletic. (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic

Reprezentantul României la Eurovision 2022, wrs, a plecat luni spre Torino, unde va avea loc concursul cântecului european.
wrs, care va participa cu piesa "Llamame", a declarat că se simte foarte pregătit, că a făcut repetiţii până în ultima clipă şi are sentimentul "că va fi frumos ce se va întâmpla acolo".
"Suntem foarte pregătiţi. Am repetat până pe ultima sută de metri, aseară am avut ultima repetiţie la sala de dans. E foarte frumos ce se întâmplă şi am sentimentul că va fi foarte frumos ce se va întâmpla acolo. Mâine o să intrăm direct în pâine. Dimineaţă, la ora 8,00, ne trezim, avem primele repetiţii, ne întâlnim cu presa, cu echipa de la Eurovision. Am emoţii, însă sunt foarte constructive. Abia aştept să văd scena de acolo şi mă simt foarte provocat de ce se întâmplă. Nu mă simt intimidat, mă simt provocat, acesta este sentimentul pe care-l simt acum", a afirmat artistul.
A primit încurajări de la artişti din România, printre care Carla's Dreams, Inna sau The Motans.
"Inna mi-a transmis că are încredere în mine - că mă cunoaşte - şi să fac ce ştiu eu mai bine. E drăguţ, fiindcă sunt colegii mei şi oameni de la care am învăţat atât de multe, şi când primesc aceste mesaje că sunt mândri de mine şi se aşteptau să ajung aici, e foarte plăcut să ai confirmări de la astfel de oameni", a mărturisit wrs.
Artistul a mai afirmat că îşi doreşte să termine concursul pe o poziţie cât mai bună şi să facă "o figură foarte frumoasă".
"Avem două variante: eu sper că o să se întâmple cea pe care mi-o doresc eu, sper că nu o să am timp de nimic, că o să fim încărcaţi de adrenalină, că ne pregătim de finală şi că totul o să fie mare. Eu vreau să terminăm cât mai aproape de frunte, dacă nu în frunte. Vreau să fim cât mai sus, să facem o figură foarte frumoasă", a mai spus wrs.
El a avut un turneu de promovare a piesei care a durat trei săptămâni şi melodia a fost foarte bine primită de public.
"Am avut un turneu de promovare de trei săptămâni şi am ajuns prin foarte multe locuri în Europa. Şi cumva mă bucur că am luat parte la acest turneu de promovare, pentru că am cântat pe scene foarte mari deja, în Tel Aviv, în Amsterdam, şi zeci de mii de oameni mi-au cântat piesa şi, cumva, m-am obişnuit înainte de evenimentul mare cu căldura oamenilor. (...) În Spania am cântat la Barcelona şi la Madrid. Oamenii cântau, zeci de mii. Am cântat acappella cu ei şi ştiau versurile. A fost extraordinar. Şi reacţiile pe internet şi pe YouTube sunt foarte frumoase", a mărturtisit wrs.
"Eurovisionul e cea mai mare scenă şi este, dacă nu mă înşel, cel mai vizionat spectacol din lume, ceea ce mă face să mă bucur foarte tare, fiindcă eu concurez cu mine, pe mine trebuie să mă depăşesc", a conchis artistul.
Şefa delegaţiei române, Iuliana Marciuc, a declarat că toată echipa care face deplasarea la Torino este pregătită.
"Suntem pregătiţi, artistul a repetat mult, atât din punct de vedere artistic, coregrafic, cât şi vocal. Suntem pregătiţi, avem o grafică frumoasă, costume frumoase. Sunt convinsă că vom reprezenta cu succes România la această mare competiţie internaţională. Ne mândrim că suntem acolo, ne mândrim că suntem români şi dorim să aducem bucuria înapoi acasă", a declarat Iuliana Marciuc.
România va intra în concurs pe data de 12 mai, în a doua semifinală. Reprezentantul României va intra în concurs cu numărul de participare 13. (sursa Agerpres)

Articole similare: WRS a câştigat selecţia naţională Eurovision 2022

Publicat în Mozaic

Postul de stat israelian Kan a informat marţi că Israelul nu ar putea participa "în aceste momente" la concursul Eurovision 2022, din cauza unei greve a lucrătorilor din Ministerul de Externe, care ar pune în chestiune protocoalele de securitate ale delegaţiei israeliene, relatează EFE.
"În acest momente, întrucât greva de la Ministerul de Externe afectează protocoalele de securitate", delegaţia israeliană nu ar putea asista la concursul Eurovision 2022 care se va desfăşura în oraşul italian Torino, între 10 şi 14 mai, a anunţat postul Kan într-un scurt mesaj postat pe contul său de Twitter.
Serviciile israeliene de informaţii Shin Bet nu vor putea garanta securitatea delegaţiei Israelului, în frunte cu cântăreţul Michael Ben David, ca urmare a grevei actuale a angajaţilor Ministerului de Externe, care solicită o ameliorare a condiţiilor de muncă.
Potrivit comunicatului, citat de ziarul Jerusalem Post, sindicatul angajaţilor MAE a deplâns faptul că miniştrii israelieni de Externe şi de Finanţe "nu au putut soluţiona timp de atâtea luni dificultăţile lucrătorilor".
Sindicatul angajaţilor din MAE israelian a avertizat că următorii paşi vor conduce "la o paralizie completă a activităţii externe a ţării", astfel încât au cerut ambelor instituţii "să accelereze imediat gestionarea crizei şi să găsească o soluţie". (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic