Este vorba despre un caz extrem de grav petrecut în satul Ijdileni, din comuna Frumuşiţa. Un băiat de 13 ani a fost înjunghiat în gât de unchiul său, un bărbat de 55 de ani. Cei doi erau băuţi şi s-au luat la ceartă deoarece unchiul i-a luat căruţa şi calul nepotului fără acceptul acestuia din urmă. Drept urmare, noaptea, unchiul i-a tăiat gâtul, provocându-i o plagă de 10 cm, copilul a avut noroc că nu a murit.

Copilul de 13 ani, George, este un copil problemă dintr-o familie problemă. A violat un băiat din sat şi acum merge la consiliere psihologică. Sătenii îl mai acuză şi de furturi, dar şi că a violat găini. Tatăl copilului este în închisoare, unde a fost condamnat după ce şi-a înjunghiat unchiul, acelaşi unchi, dar înainte de a intra în puşcărie, îşi bătea soţia şi copilul. Unchiul este recidivist, el făcând închisoare pentru tentativă de omor asupra mătuşii. Băiatul de 13 ani nici nu mai merge la şcoală din clasa a treia, deoarece se bătea cu colegii şi mama l-a retras. Mama sa recunoaşte în bună măsură faptele băiatului care, în treacăt fie spus, a refuzat să mai meargă la şcoală, iar de scris şi citit ştie cât de cât.

Copilul fizic este bine, va fi mâine externat. Sătenilor le este teamă de întoarcerea lui, de aceea mama a şi spus că va pleca cu el în alt sat, la părinţii ei, dar tot nu îl va da la şcoală. Unchiul este arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat de tentativă la omor calificat.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

40 de copii din Parohiile Frumuşiţa şi Tămăoani, împreună cu preoţii parohi din cele două localităţi gălăţene, au participat marţi, 17 august 2021, la o tabără organizată în cadrul programului eparhial de tabere pentru copii şi tineri desfăşurat în această vară în Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Programul a început cu rostirea rugăciunilor de dimineaţă în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Frumuşiţa şi a continuat cu vizitarea parcului frumos amenajat în curtea bisericii, precum şi a Aşezământului multifuncţional „Sf. Ioan Gură de Aur” din cadrul acestei comunităţi parohiale.
După micul dejun oferit în cadrul aşezământului parohial, copiii au mers la Centrul de Agrement din localitatea Frumuşiţa, unde, în spaţiu natural şi generos al acestei baze cu specific pescăresc, au fost implicaţi în mai multe activităţi sportive, jocuri recreative, concursuri tematice, sub îndrumarea şi atenta supravegherea a celor doi preoţi parohi.
La final, toţi copiii participanţi au servit masa în Cadrul Centrului de Agrement, întorcându-se acasă cu bucurie, după o zi cu totul reuşită, în care au socializat, şi-au făcut noi prieteni şi au reuşit să se desprindă de aparatura electronică care de nenumărate ori îi ţine preocupaţi şi le răpeşte foarte mult timp, potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Publicat în Comunitate

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi şi cei din cadrul Biroului Urmăriri au depistat, la data de 7 iulie a.c., în localitatea Frumuşiţa, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, pe numele căruia exista un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Bărbatul, condamnat la 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol, a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Publicat în Eveniment

Accidentul a avut loc, joi, 24 martie 2021, în jurul orei 10.45, pe D.N. 26, în localitatea Frumuşiţa. Victima, un minor, de 12 ani, ar fi fost acroşată de un autoturism condus de o femeie, de 32 de ani, în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis.

Minorul a fost transportat la spital, unde a rămas internat pentru investigaţii medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Publicat în Regional
Pagina 2 din 2