La data de 4 august a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc şi efectuare neautorizată de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în două cauze distincte.
Astfel, în cadrul primului dosar, din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2022, în judeţul Galaţi, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni neautorizate cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În perioada ianuarie – 4 august 2022, membrii grupului infracţional organizat ar fi efectuat operaţiuni de procurare şi livrare de produse despre care ar fi ştiut că produc efecte psihoactive, respectiv cu privire la 1.047,85 de grame din compusul psihoactiv 3 - Chloromethcathinone (3-CMC).
În cadrul celui de-al doilea dosar, la data de 4 august a.c., poliţişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au prins, în flagrant delict, o persoană, după ce aceasta ar fi comercializat 56 de comprimate de ecstasy.
Din cercetări a reieşit că, în perioada aprilie – august 2022, trei persoane ar fi acţionat în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi ar fi procurat, cumpărat, deţinut, transportat şi vândut consumatorilor din judeţul Galaţi cel puţin 314 grame de substanţă solidă, sub formă de cristale conţinând compusul Chloromethcathinone (3 – CMC) şi 137 de comprimate de ecstasy.
În urma celor 11 percheziţii domiciliare efectuate în cele două cauze, în judeţele Galaţi şi Giurgiu, au fost descoperite şi ridicate 33,55 grame de cannabis, 131 de comprimate ecstasy şi diverse cantităţi de 3 - CMC, precum şi 14.000 de euro şi 20.220 de lei.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus în cele două dosare reţinerea, pentru 24 de ore, a 8 persoane, în cursul zilei de astăzi, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Vrancea, Brăila şi Giurgiu şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, precum şi al jandarmilor Brigăzii de Jandarmi Mobilă Bacău şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

VEZI VIDEO, mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

Mai multe persoane din judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov sunt cercetate în legătură cu eliberarea de certificate de vaccinare anti-COVID false într-un cabinet medical invididual din Giurgiu, în urma percheziţiilor efectuate miercuri într-un dosar penal vizând infracţiuni de fals informatic şi uz de fals, informează joi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat, în cursul zilei de miercuri, cinci percheziţii domiciliare în judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov, în urma cărora 8 persoane au fost conduse la audieri.
"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2021-2022, patru buzoieni cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, ar fi beneficiat de vaccinare anti-COVID, vaccinare care s-ar fi realizat în mod fictiv, scopul fiind obţinerea certificatului specific. Intermediarii acestei acţiuni ar fi fost mai mulţi angajaţi ai unui cabinet medical individual din Giurgiu, persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 61 de ani", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău, remis joi Agerpres.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente, înscrisuri şi medii de stocare şi au fost puse în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate fiind conduse la sediul Poliţiei pentru audieri, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals.
"Având în vedere posibilitatea extinderii cercetărilor atât cu privire la numărul persoanelor implicate, cât şi cu privire la faptele săvârşite, dosarul penal a fost declinat spre competentă soluţionare unităţii de parchet", se mai menţionează în comunicat.
Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, la percheziţii participând poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Buzău şi Giurgiu şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău.

Publicat în Regional

Datele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, publicate la sfârșitul lunii iulie 2021, privind formele de sprijin acordate cultivatorilor de legume, evidențiază faptul că în cadrul Programului de susținere a producției de legume în spații protejate, din suma alocată de 30,76 mil. euro, peste 9 milioane de euro vor fi încasați de cei 4.514 cultivatori din județul Olt.
Astfel, 29,3% din suma alocată programului va fi accesată de județul Olt, urmat de județele Galați - 20,5%, Dolj - 9,7%, Giurgiu - 6,6%, Buzău - 4,3%. Cele 5 județe însumează 10.824 cultivatori, reprezentând 75,8% din totalul producătorilor, iar 70,3% din suma alocată programului va fi destinată acestor județe.
La Programul de susținere a producției de usturoi, din 1.016 cultivatori înscriși în programul de susținere a producției de usturoi, 549 de cultivatori (53,8%) sunt din județele Buzău, Olt, Teleorman, Botoșani și Giurgiu. Suprafața totală cultivată este de 680,4 ha, însumând aproximativ 59% din total. Din suma de 3.08 mil. euro, alocată programului, 1.82 mil. euro va reveni celor 5 județe menționate mai sus, reprezentând cca 59% din total.
Din 135 de beneficiari, 100 sunt din județele Galați, Olt, Ialomița, Teleorman și Dolj, reprezentând 74% din totalul acestora. Suprafața plătită a fost de 308,87 ha, însumând 44,5% din totalul suprafeței eligibile pentru această măsură. Suma plătită legumicultorilor din cele 5 județe a fost de 0,60 mil. euro reprezentând 44,32% din plafonul alocat măsurii.
Pentru măsura Castraveți cultivați în câmp pentru industrializare au aplicat doar 4 cultivatori din județele Ialomița și Dolj. Suma totală plătită pentru această măsură a fost de 0,05 mil. euro, pentru o suprafață de 15,6 ha.
Pentru măsura Legume cultivate în sere și solarii (tomate, castraveți, vinete, ardei, varză), din numărul total de 6.487 beneficiari, 5.255 sunt din județele Olt, Galați, Dolj, Buzău și Arad, reprezentând 81%. Suma plătită legumicultorilor a fost de 6,40 mil. euro, reprezentând 75 % din plafonul alocat măsurii.

Publicat în Știrea zilei