La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, luni, 19 aprilie 2021, au fost înregistrate 26.254 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 83 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 24.311 au fost declarate vindecate (156, în 24 de ore) şi 756 au decedat, 0 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până luni, în judeţ, au fost efectuate 123.057 de teste (256, în 24 de ore), 352 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 834 erau izolate la domiciliu, iar 345, în izolare instituţionalizată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 1.768 de noi cazuri şi 149 de decese.

Potrivit DSP Galaţi, astăzi, la nivelul judeţului Galaţi, situaţia paturilor pentru bolnavii COVID-19 se prezintă astfel: 279 ocupate şi 74 libere. Potrivit sursei citate, în ATI COVID - adulţi de la Spitalul Judeţean şi Militar nu mai este nici un loc liber. Paturi libere sunt în ATI COVID - copii de la Maternitatea „Buna Vestire“, pentru gravide şi alte paciente pozitive, unde nici un loc nu este ocupat.

Publicat în Eveniment

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, vineri, 16 aprilie 2021, au fost înregistrate 26.029 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 101 cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 23.928 au fost declarate vindecate (168, în 24 de ore) şi 749 au decedat, 0 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până vineri, în judeţ, au fost efectuate 121.966 de teste (789, în 24 de ore), 358 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 987 erau izolate la domiciliu, iar 365, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 15 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 1.655 de persoane (1.217 prima doză şi 438 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul P SMU „Dr. Aristide Serfioti”, 155 (144 prima doză şi 11 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 73.443. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 27.075. Alte 19.293 persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 3.264 de noi cazuri şi 137 de decese.

Publicat în Comunitate

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, joi, 15 aprilie 2021, au fost înregistrate 25.928 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 134 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 23.760 au fost declarate vindecate (175, în 24 de ore) şi 749 au decedat, 2 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până joi, în judeţ, au fost efectuate 121.177 de teste (921, în 24 de ore), 359 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 1.054 erau izolate la domiciliu, iar 349, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 14 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 1.611 persoane (1.128 prima doză şi 483 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul P SMU „Dr. Aristide Serfioti”, 168 (156 prima doză şi 12 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 71.788. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 26.637. Alte 18.514 persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 3.852 de noi cazuri şi 195 de decese.

Publicat în Comunitate

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, miercuri, 14 aprilie 2021, au fost înregistrate 25.794 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 121 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 23.585 au fost declarate vindecate (158, în 24 de ore) şi 747 au decedat, 2 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până miercuri, în judeţ, au fost efectuate 120.256 de teste (740, în 24 de ore), 362 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 1.109 erau izolate la domiciliu, iar 353, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 13 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 1.586 de persoane (1.006 prima doză şi 580 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul P SMU „Dr. Aristide Serfioti”, 150 (139 prima doză şi 11 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 70.177. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 26.154. Alte 17.869 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 4.076 de noi cazuri şi 164 de decese.

Publicat în Eveniment

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, marţi, 13 aprilie 2021, au fost înregistrate 25.673 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 97 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 23.427 au fost declarate vindecate (166, în 24 de ore) şi 745 au decedat, 11 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până marţi, în judeţ, au fost efectuate 119.516 teste (873, în 24 de ore), 363 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 1.112 erau izolate la domiciliu, iar 389, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 12 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 1.297 de persoane (787 prima doză şi 510 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul P SMU „Dr. Aristide Serfioti”, 156.

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 68.591. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 25.574. Alte 17.443 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 3.883 de noi cazuri şi 193 de decese.

Publicat în Eveniment

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, luni, 12 aprilie 2021, au fost înregistrate 25.576 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 52 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 23.261 au fost declarate vindecate (187, în 24 de ore) şi 734 au decedat, 0 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până luni, în judeţ, au fost efectuate 118.643 de teste (315, în 24 de ore), 302 persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 1.190 erau izolate la domiciliu, iar 391, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 11 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 963 de persoane (474 prima doză şi 489 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul de vaccinare Iveşti, 100.

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 67.294. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 25.064. Alte 17.166 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 2.323 de noi cazuri şi 113 decese.

Publicat în Comunitate

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, vineri, 09 aprilie 2021, au fost înregistrate 25.314 persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 171 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 22.846 au fost declarate vindecate (124, în 24 de ore) şi 730 au decedat, 4 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până vineri, în judeţ, au fost efectuate 117.386 de teste (658, în 24 de ore), 330 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 1.366 erau izolate la domiciliu, iar 372, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 08 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 996 de persoane (463 prima doză şi 533 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul de vaccinare Iveşti, 110 (107 prima doză şi 3 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 64.466. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 23.584. Alte 17.298 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 4.942 de noi cazuri şi 134 de decese.

Publicat în Comunitate

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, joi, 08 aprilie 2021, au fost înregistrate 25.143 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 115 cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 22.722 au fost declarate vindecate (151, în 24 de ore) şi 726 au decedat, 13 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până joi, în judeţ, au fost efectuate 116.728 de teste (826, în 24 de ore), 334 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 1.319 erau izolate la domiciliu, iar 376, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 07 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 722 de persoane (292 prima doză şi 430 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Baza Siderurgistul, 80.

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 63.470. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 23.051. Alte 17.368 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează sursa citată.

Publicat în Eveniment

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, miercuri, 07 aprilie 2021, au fost înregistrate 25.028 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 191 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 22.571 au fost declarate vindecate (150, în 24 de ore) şi 713 au decedat, 8 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până miercuri, în judeţ, au fost efectuate 115.902 teste (852, în 24 de ore), 180 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 1.348 erau izolate la domiciliu, iar 382, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 06 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 998 de persoane (400 prima doză şi 598 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Baza Siderurgistul, 108.

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 62.748. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 22.621. Alte 17.506 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 5.407 de noi cazuri şi 175 de decese.

Publicat în Comunitate

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, marţi, 06 aprilie 2021, au fost înregistrate 24.837 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 125 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 22.421 au fost declarate vindecate (163, în 24 de ore) şi 705 au decedat, 7 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până marţi, în judeţ, au fost efectuate 115.050 de teste (935, în 24 de ore), 349 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 1.323 erau izolate la domiciliu, iar 388, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 05 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 989 de persoane (453 prima doză şi 536 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Baza Siderurgistul, 103.

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 61.750. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 22.023. Alte 17.704 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore.“, menţionează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 5.231 de noi cazuri şi 196 de decese.

Publicat în Comunitate
Pagina 15 din 18