Numirile membrilor Consiliilor de Administraţie de la Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) făcute de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, despre care Monitorul de Galaţi a scris în premieră în articolul „Cine sunt noii membri ai Consiliilor de Administraţie de la AFDJ şi APDM Galaţi“, nu respectă criteriile obligatorii prevăzute de lege.
Acest fapt a fost făcut public de senatorul PSD, Marius Humelnicu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în prezent memebru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură in Senat.
„Cei nouă membri ai CA de la APDM şi AFDJ Galaţi, numiţi de USR, sub semnătura ministrului Drulă, nu îndeplinesc condiţiile legale prevăzute de OG nr. 22/1999 modificată prin Legea 235/2017, în care se stipulează că membrii organelor de conducere ale APDM şi AFDJ (art. 23 alin. 1) trebuie să fie selectaţi cu respectarea prevederilor  art. 42 alin (3) şi (4)”, se arată într-un comunicat de presă al senatorului Marius Humelnicu.
Legile citate de senatorul gălăţean prevăd ca în porturile în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului, administraţiile portuare se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului ca unităţi care funcţionează în subordinea sau sub autoritatea ministerului (art. 23 alin 1), iar conform art. 42 alin (3) Membrii organelor de conducere ale administraţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) vor fi selectaţi cu respectarea prevederilor legale în vigoare. La alin (4) al aceluiaşi articol se stipulează că procedura de selecţie prevăzută la alin. (3) va cuprinde cel puţin unul dintre următoarele criterii obligatorii:
a) competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice ce desfăşoară activităţi specifice sectorului transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport naval;
b) competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori instituţiilor publice, îndeplinind atribuţii de conducere, reglementare sau control în domeniul naval.
„Doar una dintre cele nouă persoane numite ca membri ai Consiliilor de Administraţie ale APDM și AFDJ are experienţă în domeniul naval, celelalte 8 fiind profesioniste în orice domeniu, numai în cel naval nu. Având în vedere declaraţiile publice ale ministrului Drulă şi ale preşedintelui USR Galaţi, Bogdan Rodeanu, în care cei doi au afirmat că «Numirile de la APDM şi AFDJ sunt făcute cu toată responsabilitatea», este cazul ca cei doi userişti să-şi asume cu adevărat responsabilitatea şi să facă numiri conform legii şi nu pe criterii dubioase”, mai spune senatorul Marius Humelnicu.

Publicat în Politica

Galaţiul riscă să piardă investiţia de aproape 90 milioane de euro pentru construirea Platformei Multimodale în Portul Galaţi dacă licitaţia pentru construirea cheului care face parte din prima etapă a acestui proiect nu va fi anulată la nesfârşit. Acesta este semnalul tras de senatorul Marius Humelnicu care cere demiterea directorului Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA Galaţi după ce licitaţia mai sus amintită a fost anulată a patra oară din cauza faptului că nu se prezintă ofertanţi.

Potrivit unui comunicat e presă remis de senatorul Marius Humelnicu, directorul CN APDM SA Galaţi, Alexandru Şerban, ar fi trebuit să solicite ministerului de resort disponibilizarea de fonduri suplimentare pentru a putea majora valoarea estimată a lucrărilor care fac obiectul acestei achiziţii publice, însă acesta a preferat să tot repete licitaţia.

”Incapacitatea, incompetenţa şi ignoranţa actualului director al CN APDM SA Galaţi, Alexandru Şerban, va duce inevitabil la pierderea acestei investiţii de maximă importanţă pentru Galaţi. Semnalul clar dat de Uniunea Europeană vine după ce, pe data de 29 ianuarie a.c., a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor INEA (n.r. - Innovation and Networks Executive Agency - INEA este o structură care gestionează infrastructura Uniunii Europene şi programele de cercetare în domeniile transporturilor, energiei şi telecomunicaţiilor). pentru a analiza dacă investiţia europeană în Platforma Multimodală mai poate fi începută şi finalizată în condiţiile incompetenţei actualei conduceri. Cer public demiterea directorului general al APDM SA Galaţi, Alexandru Şerban. Demitere, pentru că demisia este pentru oameni puternici şi responsabili. Cer public preşedintelui PNL Galaţi, George Stângă, căruia i se datorează numirea lui Alexandru Şerban la conducerea APDM Galaţi şi preşedintelui USR PLUS Galaţi, Bogdan Rodeanu, din partidul căruia face parte actualul ministru al Transporturilor, demiterea incompetentului Şerban Alexandru pentru că altfel riscăm să pierdem finanţarea unui proiect vital pentru dezvoltarea Galaţiului, pentru reconectarea României cu porturile europene. Sper să nu fie prea târziu!”, a declarat senatorul PSD, Marius Humelnicu.

Proiectul "Platforma Multimodală Galaţi - Etapa I - Modernizarea infrastructurii portuare" reprezintă prima etapă a proiectului "Platforma Multimodală Galaţi - înlăturarea blocajelor majore prin modernizarea infrastructurii existente şi asigurarea conexiunilor lipsă pentru reţeaua centrală Rhin - Dunăre/Alpi" şi are ca scop modernizarea infrastructurii portuare situată în zona Portului Bazinul Nou, aflat în limitele Portului Galaţi. Valoarea totală eligibilă a acestei etape este de 25.619.781 euro. Valoarea totală a întregului proiect este de 89,9 milioane de euro şi este cofinanţat de statul român, vor fi alocate fonduri regionale prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare (POIM) şi din surse private, precum şi direct prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF. Proiectul include modernizarea cheiului şi construcţia infrastructurii necesare pentru un terminal intermodal modern. Nodul logistic nou creat va promova trecerea de la transportul rutier la transportul feroviar şi transportul pe căi navigabile fluviale/maritime, pe coridorul de transport transeuropean Rin – Dunăre, îndeplinind un obiectiv de interes comun al UE.

Publicat în Politica

Conform deciziei primului ministru Victor Ponta, hotărâre ce a fost publicată marţi, 25 august, în Monitorul Oficial, actualul consilier local gălăţean Marius Humelnicu a fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. Deocamdată, Marius Humelnicu nu a primit şi domeniul de care se va ocupa - naval, de transporturi rutiere etc. - dar este posibil să se ocupe de domeniul naval, acelaşi domeniu pe care l-a avut în sfera de responsabilităţi şi fostul sub secretar de stat în Ministerul Transporturilor, gălăţeanul Marius Mitică Mărgărit (PSD).     

Marius Humelnicu are 38 de ani, doi copii şi este cunoscut drept un fost fotbalist de performanţă, jucând, de-a lungul timpului, la FCM Dunărea, Oţelul Galaţi, Gloria Buzău, Cimentul Fieni, Dacia Unirea Brăila, dar şi la două echipe din Azerbaidjan. Marius Humelnicu a absolvit Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi are masterul în Drept şi Administraţie Publică Europeană.

Membru al PSD (fost şef de campanie în 2014, pentru actuala deputată PSD Lucreţia Roşca), Humelnicu a condus Direcţia Judeţeană de Sport iar din 2013  se află la conducerea Autorităţii Rutiere Române Galaţi. 

Conform legii, Marius Humelnicu va trebui să îşi dea demisia din funcţia de consilier local (conform legii, are la dispoziţie, pentru acest lucru, 30 de zile din momentul numirii ca secretar de stat) dar şi să se autosuspende din funcţia de şef ARR, post pe care l-a ocupat prin concurs şi care, tot conform legii, rămâne “în conservare” până la întoarcerea sa în instituţie, unitatea urmând să fie condusă de un adjunct sau un interimar. 

Publicat în Politica