Parohia româno-elenă „Buna Vestire” şi Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din muncipiul Brăila au desfăşurat astăzi o activitate social-filantropică la maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Brăila. "În urma unor consultări cu reprezentanţii acestei unităţi medicale, preoţii de la cele două parohii brăilene au achiziţionat în zilele premergătoare sărbătorii Bunei Vestiri, 10 tensiometre profesionale, 200 de ochelari pentru fototerapie, 10 frigidere, 50 de perne şi pamperşi în valoare de 12.000 lei. După ce darurile au fost pregătite la Biserica Greacă din Brăila, preoţii şi voluntarii implicaţi în această activitatea social-filantropică le-au transportat la maternitate unde au fost predate personalului desemnat din cadrul respectivei instituţii medicale", precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Pe lângă aparatura medicală şi celelalte produse au fost oferite cărţi de rugăciune, iconiţe şi revista eparhială „Călăuză Ortodoxă”, atât personalului medical, cât şi mamelor internate în spital. "Între aceste parohii şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Brăila există de mai mulţi ani o frumoasă colaborare benefică pacientelor şi copiilor internaţi în acest spital şi cadrelor medicale care îşi desfăşoară activitatea aici cu mare dăruire. Anul trecut, cele două parohii din municipiul Brăila au mai donat acestui spital două aparte de monitorizare a funcţiilor vitale pentru copiii nou-născuţi, un ecograf performant, un aparat cardio-respirator pentru ventilaţie invazivă şi non invazivă cu debitmetru şi alte componente, standuri speciale pentru poziţionarea aparaturii medicale, mobilier şi lenjerii pentru paturi în valoare de 55.000 lei", potrivit Arhiepiscopiei.

Publicat în Regional

40 de copii din Parohiile Frumuşiţa şi Tămăoani, împreună cu preoţii parohi din cele două localităţi gălăţene, au participat marţi, 17 august 2021, la o tabără organizată în cadrul programului eparhial de tabere pentru copii şi tineri desfăşurat în această vară în Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Programul a început cu rostirea rugăciunilor de dimineaţă în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Frumuşiţa şi a continuat cu vizitarea parcului frumos amenajat în curtea bisericii, precum şi a Aşezământului multifuncţional „Sf. Ioan Gură de Aur” din cadrul acestei comunităţi parohiale.
După micul dejun oferit în cadrul aşezământului parohial, copiii au mers la Centrul de Agrement din localitatea Frumuşiţa, unde, în spaţiu natural şi generos al acestei baze cu specific pescăresc, au fost implicaţi în mai multe activităţi sportive, jocuri recreative, concursuri tematice, sub îndrumarea şi atenta supravegherea a celor doi preoţi parohi.
La final, toţi copiii participanţi au servit masa în Cadrul Centrului de Agrement, întorcându-se acasă cu bucurie, după o zi cu totul reuşită, în care au socializat, şi-au făcut noi prieteni şi au reuşit să se desprindă de aparatura electronică care de nenumărate ori îi ţine preocupaţi şi le răpeşte foarte mult timp, potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Publicat în Comunitate