Aşa cum era de aşteptat, ultimele rezultate obţinute de Rebeca Ciocan la Campionatele Naţionale nu au rămas fără ecou. Sportiva de la CSM Galaţi, antrenor Nicolae Ciocan, a fost selecţionată în lotul naţional şi va participa la Campionatul Balcanic de Atletism Under 20. Gălăţeanca noastră va alerga în proba de 400 metri plat, dar va face parte şi din ştafeta de 4x400 metri.
„Plecăm cu gândul de a face un rezultat cât mai bun, antrenamentele făcute în ultima perioadă ne dau speranţa că putem face un nou record personal.  Rebeca are o stare fizică şi psihică foarte bună, iar dacă trece cu bine peste oboseala dată de cele trei zile de deplasare, sunt sigur că o să facă un rezultat foarte bun. Va alerga în cursa de 400 m şi ştafeta 4x400 m, dacă toate lucrurile merg bine poate obţine şi o medalie”, ne-a declarat antrenorul Nicolae Ciocan. Competiţia este programată în weekend, pe 16 şi 17 iulie, şi va fi găzduită de oraşul Denizli (Turcia).

Publicat în Sport

Pe Cluj Arena au debutat sâmbătă întrecerile atletice din cadrul celei de-a 97-a ediţii a Campionatului naţional Under. Vestea cea bună şi fierbinte ne-a fost transmisă de antrenorul Nicolae Ciocan. Rebeca Ciocan, care este legitimată la CSM Galaţi a reuşit să devină vicecampioană naţională la 400 m, probă pe care o aleargă în premieră din acest sezon, după o cursă fantastică, cu rezultatul 56,45 secunde, care reprezintă „personal best”. „M-am simţit extraordinar înaintea cursei, am simţit că pot face o cursă foarte bună. M-am luptat cu una dintre adversare până pe ultimul centimetru al cursei, am învins-o şi sunt foarte fericită”, ne-a declarat Rebeca după festivitatea de premiere şi înainte de recuperare.

Rebe s-a şi „bronzat” la Naţionale

Duminică, în cea de-a doua zi a Naţionalelor Under 20, gălăţeanca de la CSM, Rebeca Ciocan a confirmat toate aşteptările şi a urcat din nou pe podium, locul 3 la 200 de metri cu rezultatul 25, 07 secunde. „Dacă nu ar fi bătut vântul din faţă cu 1,9 m/s ar fi fost PB. N-a putut să accelereze pe prima parte, îi tremurau picioarele dimineata. N-am avut unde să o bag în gheaţă aseară şi nu am reuşit să scot acidul lactic din picioare”, ne-a declarat antrenorul Nicolae Ciocan.
Concluzia la finalul competiţiei a fost trasă de campioana noastră: „Au fost două zile de concurs foarte bune pentru mine. Sunt mulţumită de rezultatele pe care le-am obţinut şi sper că voi continua să le îmbunătăţesc la concursurile viitoare”. Atleta de la CSM Galaţi îşi continuă antrenamentele pe stadionul Dunărea, în condiţiile „specifice” arhicunoscute  pentru următoarea competiţie, Cupa României de seniori care este programată pe 23-24 iulie.

Publicat în Sport

Craiova a găzduit în weekend întrecerile Campionatului Naţional de atletism pentru seniori şi tineret. Marea speranţă a atletismului gălăţean, Rebeca Ciocan, legitimată la CSM Galaţi, antrenor Nicolae Ciocan, a reuşit cu 24,81 secunde să-şi îmbunătăţească recordul personal în proba de 200 metri, dar din păcate rezultatul nu a fost suficient pentru a urcat pe podium.
„Vestea este tristă! A luat locul 5 atât la seniori cât şi la tineret. A alergat foarte bine, şi-a facut record, dar nu a fost suficient să prindă şi podium. Asta este viaţa, după una caldă, mai vine şi câte una rece. Şi-a «bătut» adversarele tot sezonul şi a pierdut când nu trebuia. Este greu să treci peste asta într-o săptămână, dar încercăm, nu avem altă variantă”, ne-a declarat antrenorul Nicolae Ciocan. Caravana atletică se mută în perioada 2-3 iulie la Cluj Napoca pentru Campionatul Naţional Under 20. Rebeca Ciocan va încerca să-şi ia revanşa şi să se întoarcă acasă cu o medalie.

Publicat în Sport

Atleta Rebeca Ciocan, legitimată la CSM Galaţi, a participat în weekend la Etapa 1 a Campionatului Naţional Under 20 la atletism. A obţinut locul 1 atât la 100 m plat cât şi la 200 m. La 100 m a alergat 12,36. În proba de 200 m a alergat 24,97, ceea ce constituie şi un record personal. „A fost un concurs reuşit, începe să-şi intre în formă şi sperăm ca la Campionatele Naţionale de seniori şi tineret Under 23 să-şi îmbunătăţească recordurile personale şi să obţinem cel puţin o medalie”, ne-a declarat antrenorul şi tatăl Rebecăi, Nicolae Ciocan.
La rândul ei, Rebeca ne-a spus care îi sunt primele intenţii pentru sezonul de vară: „Am început pregătirea pentru sezonul în aer liber cu un obiectiv clar, participarea la Campionatul Mondial Under 20. Pentru a participa la acesta va trebui să îmi îmbunătăţesc recordurile personale, lucru pe care l-am reuşit în cadrul primei etape a Campionatului Naţional Under 20, desfăşurată la Craiova. Rezultatul obţinut în proba de 200 de metri este unul promiţător, ceea ce mă duce cu un pas mai aproape de realizarea baremului de participare la Mondiale”.

Publicat în Sport

Marea speranţă a atletismului gălăţean şi românesc, Rebeca Daria Ciocan, sportivă legitimată la CSM Galaţi are o perioadă foarte încărcată. În această perioadă, gălăţeanca se pregăteşte intens în Poiana Braşov pentru cele două competiţii importante din luna iulie: Naţionalele Under 18 şi Under 20.
„Rebeca se va pregăti în Poiană până pe 4 iulie, după care vor urma cele două competiţii în care va trebui să demonstreze că se află într-un progres continuu. Campionatele Naţionale Under 18 de la Piteşti, de la jumătatea lunii iulie, vor arăta unde se află Rebeca în acest moment. Apoi vor urma şi Campionatele Naţionale Under 20, unde sperăm să realizeze timpi foarte buni. Cred că Rebeca îşi poate îmbunătăţi recordurile personale de la 100 de metri, 12,19 sec şi de la 200 de metri, 25 sec”, a declarat antrenorul Dumitru Văduvoiu.

Publicat în Sport

Weekendul trecut, la Istanbul s-a desfăşurat Balcaniada Under 20 la atletism. Din delegaţia României a făcut parte şi Rebeca Ciocan, sportivă legitimată la CSM Galaţi unde este pregătită de antrenorul emerit Dumitru Văduvoiu. Rebeca s-a comportat foarte bine la prima acţiune majoră a lotului naţional. În proba de 100 m plat a realizat record personal: 12,19 secunde (12,27 era vechiul PB) şi a ocupat locul 10. Concursul a fost pentru junioarele mari, ea fiind cadetă (J2).
În proba de ştafetă, tricolorele au ocupat locul al V-lea, aici aveau şanse să obţină o medalie, dar, au greşit la primul schimb şi chiar dacă au ieşit următoarele schimburi nu au mai putut recupera. „Pentru Rebeca a fost o experienţă plăcută, s-a comportat onorabil şi speră să confirme la Campionatul European pe echipe, seniori, Liga 1 care se va disputa în acest weekend la Cluj Napoca. Rebe va alerga doar stafeta 4x100 m”, ne-a povestit Nicolae Ciocan, tatăl Rebecăi.

Publicat în Sport