Rapperul american Lil Wayne nu va putea concerta la un festival din Regatul Unit după ce i-a fost refuzată intrarea pe teritoriul britanic, au anunţat organizatorii, informează Reuters.
Câştigător a cinci premii Grammy, Lil Wayne, care a fost condamnat la un an de închisoare în 2010 pentru posesie ilegală de armă de foc, era programat să urce sâmbătă pe scena festivalului Strawberries & Creem.
În locul lui va cânta rapperul american Ludacris.
"Din cauza unor circumstanţe extreme pe care nu le putem controla sau influenţa, ne pare foarte rău să vă informăm că Lil Wayne nu mai este capabil să cânte la festivalul de sâmbătă, 18 iunie", au anunţat organizatorii festivalului într-un comunicat.
"Lui Lil Wayne i-a fost refuzată intrarea în Marea Britanie direct de către Home Office (Ministerul britanic de Interne, n.a.) într-o decizie de ultimă oră. Suntem profund dezamăgiţi de această hotărâre bruscă şi negativă. Informaţiile primite au fost foarte reduse, iar momentul deciziei este desigur supărător pentru toţi cei implicaţi", au precizat organizatorii.
Concertul lui Lil Wayne ar fi fost primul susţinut de rapperul american în Marea Britanie în ultimii 14 ani, conform organizatorilor.
"Cererea se respinge în cazul oricărei persoane condamnate la pedeapsa privativă de libertate timp de 12 luni sau mai mult", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
Reprezentanţii lui Lil Wayne, pe numele său real Dwayne Carter Jr., nu au putut fi contactaţi imediat pentru comentarii, notează Reuters.
În 2010, rapperul a executat opt luni de închisoare dintr-o sentinţă de un an, la Rikers Island din New York, în urma unei acuzaţii din 2007 de posesie ilegală de armă de foc.
Anul trecut, el a fost graţiat de fostul preşedinte american Donald Trump în ultima sa zi în funcţie, după ce a pledat vinovat pentru deţinere ilegală a unui pistol încărcat, placat cu aur, când avionul charter în care se afla a aterizat la Miami, în decembrie 2019. El risca o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic

Regatul Unit a importat aproape 2 milioane de barili de petrol rusesc, evaluat la 220 de milioane de lire sterline (259 milioane de euro), de când a început războiul din Ucraina, la 24 februarie, dezvăluie o analiză a organizaţiei ecologiste Greenpeace, citată miercuri de EFE.
De când Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie, nu mai puţin de opt petroliere au transportat ţiţei rusesc în Regatul Unit, iar un al nouălea care transportă 33.000 de tone de diesel rusesc se află în prezent ancorat în apropierea zonei de coastă din Immingham, comitatul Lincolnshire, în nord-estul Angliei, a mai menţionat organizaţia. Mai bine de patru cincimi din importurile de petrol au fost reprezentate de combustibil diesel rusesc, iar restul - de benzină.
Regatul Unit depinde în prezent de Rusia în proporţie de 8% în ceea ce priveşte petrolul şi de 18% la importurile de diesel şi, cu toate că a promis un ''sprijin de nezdruncinat'' Ucrainei, premierul britanic Boris Johnson a lăsat uşa deschisă importurilor de ţiţei rusesc până la sfârşitul anului.
Guvernul britanic a interzis navele aflate în proprietatea Rusiei, gestionate de această ţară sau sub pavilion rus, însă combustibilii fosili de provenienţă rusească pot intra în continuare în Regatul Unit cu ajutorul camioanelor cisternă aflate în proprietatea altor naţiuni, aminteşte Greenpeace.
Toate trimiterile de combustibili fosili de provenienţă rusească ce au ajuns în Regatul Unit de la începutul războiului din Ucraina au fost importate legal, ceea ce face ca interdicţia impusă de Londra asupra navelor ruse să fie simbolică, adaugă organizaţia. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Brexitul este o ''catastrofă'' pentru Regatul Unit, a susţinut marţi comisarul european pentru piaţă internă Thierry Breton, într-o declaraţie pentru postul de televiziune francez BFM TV, transmite Reuters.
''Vedeţi ce se întâmplă pe rafturile supermarketurilor, vedeţi ce se întâmplă la pompele de benzină, vedeţi ce se întâmplă cu penuria de asistente şi medici, vedeţi ce se întâmplă cu criza de şoferi de camioane şi în sectorul construcţiilor'', a spus reprezentantul executivului comunitar.
''Ceea ce se întâmplă în prezent este o adevărată dramă'', a adăugat politicianul francez.
Protocolul nord-irlandez anexat Acordului de retragere a Regatului Unit din UE prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se vor efectua în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.
Textul, criticat pentru că ar perturba aprovizionarea Irlandei de Nord, a provocat iritare în interiorul comunităţii unioniste, favorabilă rămânerii acestei provincii în Regatul Unit. Guvernul de la Londra, care a semnat documentul, a solicitat renegocierea acestuia, susţinând că este nefuncţional în forma sa actuală. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond