Serviciul de Evidenţă a Persoanei Galaţi nu poate elibera noi cărţi de identitate de mai bine de două luni de zile. Aceeaşi situaţie este în toată ţara şi este generată de criza materialului plastic pe care se tipăresc actele de identitate şi care se prelungeşte fără ca reprezentanţii Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date să dea vreo explicaţie cu privire la rezolvarea acestei crize. Trebuie menţionat faptul că materialul plastic pe care se tipăresc cărţile de identitate se distribuie de la Bucureşti către toate Serviciile de Evidenţă a Persoanei din ţară.

În acest moment, în Galaţi, întârzierile depăşesc şi termenul prevăzut de lege pentru eliberarea documentelor de identitate, adica 30 zile plus încă 15 zile în situaţii excepţionale. Serviciul de Evidenţă a Persoanei Galaţi abia reuşeşte să elibereze cărţile de identitate pentru gălăţenii care au solictat acest lucru în data de 16 februarie 2021.

Cei cărora le-a expirat cartea de identitate trebui să ştie însă că potrivit dispoziţiilor Legii 55/2020 privind măsurile pentru combaterea şi prevenirea efectelor pandemiei de COVID-19, actele de identitate care au expirat începând cu data de 01 martie 2020 sunt valabile şi pot fi utilizate în relaţia cu instituţille publice sau cu persoanele juridice de drept privat, care au obligaţia de a le accepta pe tot parcursul stării de alertă, dar şi pe o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia. Persoanele cărora le-au expirat actele de identitate nu pot să părăsească ţara, dar nu pot realiza nici operaţiuni bancare la ghişeuri.

Directorul Serviciului de Evidenţă a Persoanei Galaţi, Silviu Bacalum, a afirmat că luni, 12 aprilie 2021, va transmite un comunicat de presă cu privire la acest subiect.

Publicat în Știrea zilei