Podul unei case reprezintă una dintre zonele cu potenţial foarte ridicat de amenajare, atât pentru diferite lucrări de depozitare, cât şi pentru locuit. Află cum îţi poţi amenaja cu uşurinţă podul, folosind sfaturile de amenajare venite chiar din partea specialiştilor în design interior.

1. Asigură accesul facil în pod
Înainte de orice amenajare a spaţiului interior la nivelul podului va fi necesar să amenajezi o zonă de acces. Alege o scară metalică retractabilă cu ajutorul căreia să poţi urca spre camera amenajată, dar care să poată fi strânsă cu uşurinţă şi mascată cu ajutorul trapei de acces la nivelul tavanului. Va fi necesar să ai în vedere alegerea unei scări suficient de rezistente, iar din acest punct de vedere scările retractabile sunt o soluţie potrivită, care îţi oferă siguranţă şi o greutate foarte redusă, fără să îngreuneze construcţia.

2. Curăţă foarte bine substratul
Înainte de aplicarea oricărui strat de acoperire va fi necesar să fie realizată o curăţare a zonei. Acest lucru înseamnă îndepărtarea şi decopertarea straturilor existente şi a deşeurilor din construcţii, astfel încât zona să fie curată. Este nevoie, de asemenea şi de repararea zonelor care necesită o grijă specială, mai ales la nivelul structurii acoperiş.

3. Izolează foarte bine podul
Indiferent dacă podul este sau nu locuit, el reprezintă una dintre cele mai cunoscute punţi termice. Punţile termice reprezintă zonele clădirii prin care se pot face schimburi de temperatură cu exteriorul, cum ar fi pierderile de căldură în timpul iernii. Dacă punţile termice nu sunt izolate, atunci pierderile de căldură sunt însemnate, lucru care înseamnă costuri mari în ceea ce priveşte încălzirea casei. Apare aşadar necesitatea de a izola termic podul, tocmai pentru a putea permite scăderea consumurilor şi implicit a costurilor.
Izolarea podurilor se face cu vată minerală bazaltică, vată de sticlă sau polistiren, deoarece aceste materiale au proprietăţi foarte bune în ceea ce priveşte izolarea termică. De asemenea şi spuma poliuretanică poate fi o opţiune bună de izolare, mai ales că materialul se aplică în mod continuu, fără rosturi.
În cazul unui pod sau a unei mansarde cu o suprafaţă uşor neregulată este absolut necesară o astfel de izolare, însoţită de aplicarea unei folii barieră de vapori.

4. Apelează la specialişti pentru amenajarea interioară a podului
Din cauza pantelor pe care le poate urma acoperişul, în funcţie de specificaţiile tehnice din proiectul tehnic al clădirii, podul poate avea suprafaţa uşor neregulată. Din acest motiv amenajarea întregului spaţiu poate fi deficitară în regie proprie.
Începând de la amenajarea ferestrelor la compartimentarea spaţiului şi decorare, fiecare dintre aceste etape poate necesita implicarea unui specialist în design interior.
Cu ajutorul unui specialist poţi înţelege mult mai bine modul de comportare al unei structuri de acest tip, iar amenajarea va fi cu mult mai uşoară.

5. Compartimentează spaţiul cu structuri uşoare
Pentru a amenaja podul cât mai estetic, dar şi cât mai eficient, vei avea nevoie de materiale cât mai uşoare de compartimentare. Astfel, plăcile de gips-carton pot fi cea mai eficientă soluţie, deoarece acestea pot fi modelate astfel încât să delimiteze corect spaţiu, iar greutatea lor nu influenţează aproape deloc greutatea proprie a construcţiei. Plăcile de rigips pot împărţi foarte bine spaţiul şi te pot ajuta să te bucuri de zone personalizate, fără a influenţa compartimentarea etajelor inferioare.

Renovarea podului trebuie să ia în calcul atât detaliile estetice de amenajare, cât şi condiţionările tehnologice, constructive. Respectarea acestor sfaturi discutate anterior şi grija faţă de confort şi rezultate va transforma podul într-un spaţiu perfect atât pentru diferite depozitări, cât şi pentru locuit.
Sfaturile au fost oferite de Digital Workforce prin intermediul unui comunicat de presă.

Publicat în Mozaic

Se apropie Valentine’s Day, recunoscută la nivel mondial drept sărbătoarea iubirii, zi în care îndragostiţii obişnuiesc să îşi dăruiască reciproc cadouri şi să-şi celebreze dragostea. Pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, aşa cum mai este denumită sărbătoarea mai sus amintită, cuplurile îşi dăruiesc ciocolată, bijuterii ori îşi organizează vacanţe departe de haosului cotidian, informează InfoCons - Protecţia Consumatorilor, care sare în ajutorul îndrăgostiţilor cu Aplicaţia InfoCons prin care aceştia pot alege rapid şi uşor printr-o simplă scanare a codului de bare cadoul perfect, în cunoştinţă de cauză!

Deşi, la o primă vedere, cadourile pentru Valentine’s Day par „floare la ureche”, totuşi atunci când achiziţionaţi ciocolată, bijuterii, produse cosmetice sau pachete de vacanţă pentru persoana iubită, trebuie să fiţi atent la câteva aspecte care ar putea să vă ajute să evitaţi o surpriză neplăcută. Pentru a vă uşura munca, InfoCons vine în ajutor cu un mini-ghid cu toate informaţiile de care aveţi nevoie în alegerea unui cadou pentru persoana iubită. Să începem:

- Ciocolată: Din cadou nu poate să lipsească o cutie de ciocolată, însă atunci când o alegeţi, trebuie să fiţi atent la câteva informaţii. Citeşte AICI toate informaţiile despre ciocolată.

- Bijuterii cu pietre şi metale preţioase: Pe lângă ciocolată, sigur vă doriţi să surprindeţi persoana iubită cu o bijuterie care să o pună în valoare. Dar ştiţi la ce să fiţi atent când achiziţionaţi bijuterii? Iată câteva sfaturi de care puteţi ţine cont pentru a cumpăra cadoul perfect: citeşte AICI toate informaţiile despre pietre preţioase.

ATENŢIE! În acest moment, pe teritoriul României nu există un laborator acreditat pentru pietrele preţioase. Evitaţi să cumpăraţi bijuteriile din locuri neautorizate, chiar dacă preţul vă încântă. De regulă, un preţ suspect de mic indică o calitate îndoielnică a bijuteriei. De aceea, dacă alegeţi să îi cumpăraţi persoanei iubite o bijuterie, asiguraţi-vă că este o bijuterie ce are cu adevărat pietre preţioase sau care este confecţionată cu adevărat din metale preţioase.

- Produse Cosmetice: În completarea cadoului perfect vine şi un produs cosmetic şi, pentru că am stabilit deja cum alegem ciocolata şi bijuteriile, iată la ce trebuie să fiţi atenţi când alegeţi produsele cosmetic: citește AICI toate informatiile despre produsele cosmetice.

- Unităţi de cazare şi pârtii: Cadoul perfect este culminat de vacanţa mult visată, departe de haosul cotidian. Şi în acest caz, aşa cum v-am obişnuit pe tot parcursul „Ghidului de Valentine’s Day”, trebuie să ţineţi cont de câteva informaţii utile care vă vor feri de o vacanţă ruinată: Verificaţi AICI dacă unitatea de cazare dispune de toate dotările conform clasificării primite; Verificaţi AICI dacă pârtia este omologată.

NU UITAȚI! Întotdeauna solicitaţi bonul fiscal, întrucât acesta reprezintă un document justificativ atunci când doriţi sa depuneţi o sesizare.

„Şi de Valentine’s Day rămânem consumatori şi trebuie să fim atenţie ce şi de unde cumpărăm. Dacă alegem o ciocolată, trebuie să ne asigurăm că eticheta ne furnizează toate informaţiile despre cantitatea de cacao, producator, distribuitor. Dacă pe lângă aceasta, alegem şi o bijuterie, atunci trebuie să ne asigurăm că o achiziţionăm dintr-un magazin autorizat ce ne oferă un certificat de calitate. Şi, pentru a nu avea surprize neplăcute, putem verifica înainte de a achita avansul către o unitate turistică dacă aceasta este autorizată sau nu, şi pentru ce clasificare. Şi de Valentine’s Day luam atitudine - o9atitudine”, transmite Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.

Publicat în Mozaic