Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea implementării proiectului de modernizare a străzilor Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918.

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: „Este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură ce s-a derulat în oraşul nostru în ultimii ani. Este o investiţie de succes, prin care cele două artere importante ale oraşului au fost aduse la noi standarde, graţie unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 20 de milioane de euro. În continuare se lucrează în cadrul unui alt proiect cu fonduri europene pentru modernizarea străzilor T. Vuia, H. Coandă şi G. Coşbuc, la finalul căruia vom avea o axă modernă de traversare a oraşului de la nord la sud”.

În cadrul proiectului „Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918” este vorba despre reabilitarea carosabilului (49.600 de metri pătraţi), reabilitarea trotuarelor (17.500 de metri pătraţi), realizarea de piste pentru biciclete (7.250 metri pătraţi), reabilitarea liniilor de tramvai (4.985 metri), arbori şi arbuşti (950), parcări (4.900 mp), amenajarea de spaţii verzi (13.000 mp), peroane călători (11), modernizarea staţii călători (18), amplasare rastele biciclete (6), bănci (60), coşuri de gunoi (180), noi staţii de încărcare pentru maşini electrice (5). Lucrările au inclus şi modernizarea iluminatului public şi reabilitări de conducte.

Beneficiari ai rezultatelor proiectului „Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918” sunt atât persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun în  municipiului Galaţi, cât şi persoanele care se deplasează pe jos sau cu bicicleta pe aceste străzi, precum şi agenţii economici din zona riverană şi participanţii la trafic, persoanele cu dizabilităţi.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de sprijinirea dezvoltării urbane prin îmbunătăţirea infrastructurii fizice de baza aparţinând UAT Municipiul Galaţi.

Obiectivul specific al proiectului a vizat reducerea emisiilor de carbon în Municipiul Galaţi prin investiţii bazate pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului pe străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918.

Valoarea totală a proiectului este de 104.373.966,18 lei, din care valoarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 76.183.986,61 lei.

Perioada implementare a proiectului este 23.04.2019 - 31.03.2022. Proiectul „Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918”, cod MySMIS 121363, este finanţat  prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile,  Prioritatea de investiţii 4.e - Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectiv specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Știrea zilei

Un accident rutier grav a avut loc, în data de 25 decembrie 2021, în jurul orei 18.55, Poliţia a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Siderurgistilor, din municipiul Galaţi, în urma căruia două persoane au fost rănite.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi, care au ajuns imediat la faţa locului au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna Măstăcani, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada mai sus menţionată, venind dinspre strada Brăilei de la Inelul de Rocadă către strada Gheorghe Doja, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe trotuar în partea dreaptă şi a surprins şi accidentat doi pietoni.

În urma evenimentului rutier, cei doi pietoni, o femeie în vârstă de 66 ani şi un bărbat în vârstă de 54 ani, au suferit mai multe leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto, care deţine permis de conducere valabil, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. 

În cauza de faţă a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: Facebook GSDG

Publicat în Eveniment

Primăria municipiului Galați informează că marți, 31 august 2021, lucrările de asfaltare în proiectul de modernizare a străzii Siderurgiștilor se vor desfășura în interiorul Pieții Energiei, pe partea dinspre est – nord-est (zona Telena). Traficul rutier în zonă se va desfășura pe partea opusă, în zona Luca – Poștă, pe ambele sensuri de deplasare.
Municipalitatea precizează că șoferii autovehiculelor care vor circula pe str. 1 Decembrie 1918, la intersecția cu str. Tecuci vor fi obligați să facă virajul la stânga sau la dreapta, cu excepția riveranilor. „Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, rugăm conducătorii auto și pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor și atragem atenția că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general se pedepsește conform prevederilor legislației în vigoare“, menționează Primăria Galați.

Publicat în Eveniment

Primăria municipiului Galaţi informează că, în data 27.08.2021, în intervalul orar 07.30 – 17.00, se vor derula lucrări de asfaltare pe Bulevardul Siderurgiştilor, în zona intersecţiei cu str. Anghel Saligny, pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare către Piaţa Energiei, traficul rutier urmând să se desfăşoare îngreunat. Municipalitatea precizează că jumătatea estică a intersecţiei (partea dinspre biserica Sf. Mina) va fi închisă traficului rutier.

Astfel, şoferii autovehiculelor care vor circula pe str. A. Saligny, dinspre str. Gheorghe Asachi către str. Basarabiei, la intersecţia cu bld. Siderurgiştilor, vor fi obligaţi să vireze la dreapta, iar cei care se vor deplasa pe direcţia de mers dinspre str. Basarabiei către Bulevardul Siderurgiştilor vor fi obligaţi să efectueze virajul la dreapta sau la stânga pe str. G-ral Eremia Grigorescu/Arcului, înainte de intersecţia cu bld. Siderurgiştilor.

Mijloacele de transport în comun care asigură traseele 7, 11, 17, 18, 19, 20, 28 şi 39 vor avea aceleaşi rute ca şi astăzi, citeşte AICI.

„Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto şi pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcţie de natura lucrărilor. Atragem atenţia că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Le mulţumim pentru înţelegere gălăţenilor din zonă şi tuturor participanţilor la trafic“, transmite Primăria Galaţi.

Publicat în Comunitate

Primăria municipiului Galaţi informează că, joi, 26 august 2021, pe strada Siderurgiştilor se vor executa lucrări de asfaltare, pe partea dreapta de deplasare dinspre str. Ghe. Doja, pe tronsonul cuprins între zona blocului SD4A (premergător intersecţiei cu str. A. Saligny) şi Piaţa Energiei. Astfel, traficul rutier va fi închis pe tronsonul de stradă menţionat. Municipalitatea precizează că intersecţia străzii Siderurgiştilor cu strada A. Saligny va fi închisă circulaţiei rutiere pentru maşinile care se deplasează dinspre şi către zona bisericii Sf. Mina.

De asemenea, vor fi modificări şi în privinţa traseelor mijloacelor de transport în comun (7, 11, 17, 18, 19, 20, 28 şi 39), după cum urmează:
TUR: (Direcţia de mers: Piaţa Energiei - Inelul de rocadă)
Traseele 7 şi 39 vor circula pe ruta IFR - str. N. Leonard - str. Ghe. Doja- Bdul. Siderurgistilor - traseul normal.
Traseul 28 va circula pe ruta IFR - str. N. Leonard - str. Ghe. Doja - str. Anghel Saligny - str. Ghe. Asachi - str. Prelungirea Brăilei - str. Oltului- traseul normal.
Traseele 11, 17 şi 18 vor circula pe ruta IFR - str. N. Leonard - str. Ghe. Doja - Bdul. Siderurgiştilor - traseul normal.
Traseele 19 şi 20 - traseul normal.

RETUR: (Direcţia de mers: Inelul de rocadă - Piaţa Energiei)
Traseele 7 şi 39 vor circula pe ruta str. Frunzei - str. Ghe. Asachi - Bdul. Siderurgiştilor - str. Brăilei - Bdul. Siderurgiştilor - str. G. Doja - str. N. Leonard - IFR - traseu normal.
Traseul 28 va circula pe ruta str. Oltului - str. Ghe.  Asachi - str. Anghel  Saligny - str. G. Doja - str. N. Leonard - IFR - traseul normal.
Traseele 11, 17 şi 18 vor circula pe ruta str. Brăilei - Bdul. Siderurgiştilor - str. Ghe. Doja - str. N. Leonard - IFR - traseul normal.
Traseele 19 şi 20 vor circula pe ruta normală.

„Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto şi pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcţie de natura lucrărilor. Atragem atenţia că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.) şi a dispozitivelor de semnalizare rutieră se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Le mulţumim pentru înţelegere gălăţenilor din zonă şi tuturor participanţilor la trafic“, transmite Primăria Galaţi.

Publicat în Comunitate

Primăria municipiului Galaţi informează că, în data de 25 august 2021, pe strada Siderurgiştilor se vor desfăşura lucrări de asfaltare pe partea dreaptă de deplasare, dinspre strada Brăilei, pe tronsonul cuprins între str. Ghe. Asachi şi str. Ghe. Doja. Astfel, traficul rutier va fi închis pe tronsonul menţionat. Intersecţiile cu str. Ghe. Doja, A. Saligny şi Ghe. Asachi vor rămâne deschise traficului rutier.
Vor fi modificări şi în privinţa traseelor mijloacelor de transport în comun (7, 11, 17, 18, 19, 20, 28, 39), după cum urmează:
- TUR: (Direcţia de mers: Piaţa Energiei - Inelul de rocadă)
Traseele 7, 11, 17, 18, 28 şi 39 vor circula pe str. A Saligny - Siderurgiştilor - traseu normal.
Traseele 19 şi 20 vor circula normal.
- RETUR: (Direcţia de mers: Inelul de rocadă - Piaţa Energiei)
Traseele 7 şi 39 vor circula pe ruta str. Frunzei - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal.
Traseul 28 va circula pe ruta str. Oltului - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal.
Traseele 11, 17, 18, 19 şi 20 vor circula pe ruta str. Brăilei - str. Prelungirea Brăilei - str.  Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal.
„Pentru desfăşurarea  fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto şi pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcţie de natura lucrărilor. Atragem atenţia că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.) şi a dispozitivelor de semnalizare rutieră se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare“, atrage atenţia municipalitatea.

Publicat în Eveniment

În cadrul proiectului de modernizare a bulevardului Siderurgiştilor, se vor derula, marţi, 24 august 2021, lucrări de asfaltare ce implică unele restricţii de trafic şi modificări privind unele trasee ale mijloacelor de transport în comun, informează Primăria municipiului Galaţi.
Astfel:
- Pe str. Ghe. Doja, tronsonul cuprins între str. Anghel Saligny şi bld. Siderurgiştilor - trafic închis circulaţiei auto;
- Pe drumurile laterale, pe partea stângă, pe tronsonul cuprins între strada Anghel Saligny şi Piaţa Energiei - trafic închis circulaţiei auto;
- Lucrări de aducere la cotă a răsuflătorilor de gaz pe strada Siderurgiştilor, tronsonul cuprins între strada Gheorghe Doja şi Anghel Saligny, partea dreaptă de deplasare dinspre strada Gheorghe Doja (pe partea magazinului Staer) - traficul rutier se va desfăşura cu dificultate.

„Facem precizarea că, date fiind lucrările de pe str. Ghe. Doja, tronsonul cuprins între str. Anghel Saligny şi bld. Siderurgiştilor, va fi permis virajul la stânga, către Inelul de Rocadă, a autovehiculelor care se deplasează pe str. Gheorghe Doja, dinspre str. Constructorilor către Spitalul pentru Copii. Pentru desfăşurarea  fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto şi pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcţie de natura lucrărilor. Atragem atenţia că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.) şi a dispozitivelor de semnalizare rutieră se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare“, menţionează municipalitatea.

Modificări în transportul public

Traseele 19, 20 şi 28:
- Traseul  28 va circula pe tur şi retur: str. Oltului - str. Ghe. Asachi - str. Anghel  Saligny - traseul normal, evitând str. Ghe. Doja unde sunt lucrările.
- Traseele  19 şi 20 vor circula pe tur pe ruta: Str. Brăilei - str. Prelungirea Brăilei - str.  Ghe. Asachi - traseul normal, evitând str. Ghe. Doja unde sunt lucrările. Returul rămâne nemodificat, transmite Primăria Galaţi.

Publicat în Eveniment

Primăria municipiului Galaţi informează că se vor desfăşura lucrări de asfaltare pe strada Siderurgiştilor, pe firul drept, pe direcţia de deplasare dinspre strada Brăilei către Piaţa Energiei, după cum urmează: pe data de 23 august 2021, pe tronsonul cuprins între blocul D8 (Ţiglina 2) şi blocul SD4A (inclusiv intersecţia cu Ghe. Doja), cu precizarea că intersecţia cu Ghe. Doja va fi închisă doar în data de 23 august 2021.
Pe perioada executării lucrărilor de asfaltare, traficul rutier va fi închis pe tronsoanele respective. Astfel, sunt necesare modificări în privinţa unor trasee ce vor fi aplicate temporar pentru intervalul 21-23.08.2021. Este vorba despre traseele 7, 11,17, 18, 19, 20, 28 şi 39, care vor avea următoarele rute: TUR: (Direcţia de mers: Piaţa Energiei - Inelul de rocadă); Traseele 7, 11, 17, 18, 19, 20, 28 şi 39 - traseul normal; RETUR: (Direcţia de mers Inelul de rocadă - Piaţa Energiei); Traseele 7 şi 39 vor circula pe ruta str. Frunzei - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal; Traseul 28 va circula pe ruta str. Oltului - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal; Traseele 11, 17, 18, 19 şi 20 vor circula pe ruta str. Brăilei - str. Prelungirea Brăilei - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal.

Publicat în Eveniment

Având în vedere că lucrările de asfaltare de pe strada Siderurgiştilor au fost decalate cu o zi, Primăria municipiului Galaţi informează că mijloacele de transport în comun vor circula în continuare după cum urmează:

17-18 august - blocaj intersecţia Ghe. Doja, partea stângă
Traseele: 7, 11, 17, 18, 19, 20, 28, 39
Tur: (direcţia de mers Piaţa Energiei - Inelul de rocadă)
Traseele 7, 39 vor circula pe ruta: str. Anghel Saligny - str. Ghe. Asachi - str. Frunzei - traseul normal
Traseul 28 va circula pe ruta: str. Anghel Saligny - str. Ghe. Asachi - str. Prelungirea Brăilei - str. Oltului - traseul normal
Traseele 11, 17, 18 vor circula pe ruta: str. Anghel Saligny - str. Ghe. Asachi - str. Prelungirea Brăilei - traseul normal
Traseele 19, 20 vor circula pe ruta: str. Ghe. Asachi - str. Prelungirea Brăilei - traseu normal
           
Retur: (direcţia de mers Inelul de rocadă - Piaţa Energiei)
Traseele 7, 11, 17, 18, 39 - rămân neschimbate
Traseele 19, 20 vor circula pe ruta: str. Prelungirea Brăilei - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal
Traseul 28 va circula pe ruta: str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - IFR - traseul normal

19-20 august - blocaj intersecţia IREG, partea stângă
Traseele: 7, 11, 17, 18, 19, 20, 28, 39
Tur: (direcţia de mers Piaţa Energiei - Inelul de rocadă)
Traseele 7, 39 vor circula pe ruta: IFR - str. Nae Leonard - str. Ghe. Doja - Bdul. Siderurgiştilor - traseul normal
Traseul 28 va circula pe ruta: IFR - str. Nae Leonard - str. Ghe. Doja - str. Anghel Saligny - str. Ghe. Asachi - str. Prelungirea Brăilei - str. Oltului - traseul normal
Traseele 11, 17, 18, vor circula pe ruta: IFR - str. Nae Leonard - str. Ghe. Doja - Bdul. Siderurgiştilor - traseul normal
Traseele 19, 20 - traseul normal
          
Retur: (direcţia de mers Inelul de rocadă - Piaţa Energiei)
Traseele 7, 11, 17, 18, 19, 20, 28, 39 - traseul normal

21-22 august - blocaj intersecţia Ghe. Doja, partea dreaptă
Traseele: 7, 11, 17, 18, 19, 20, 28, 39
Tur: (direcţia de mers Piaţa Energiei - Inelul de rocadă)
Traseele 7, 11, 17, 18, 19, 20, 28, 39 - traseul normal
            
Retur: (direcţia de mers Inelul de rocadă - Piaţa Energiei)
Traseele 7, 39 vor circula pe ruta: str. Frunzei - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal
Traseul 28 va circula pe ruta: str. Oltului - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal
Traseele 11, 17, 18, 19, 20 vor circula pe ruta: Str. Brăilei - str. Prelungirea Brăilei - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal

23-24 august - blocaj intersecţia IREG, partea dreaptă
Traseele: 7, 11, 17, 18, 19, 20, 28, 39
Tur: (direcţia de mers Piaţa Energiei - Inelul de rocadă)
Traseele 7, 39 vor circula pe ruta: IFR - str. Nae Leonard - str. Ghe. Doja - Bdul. Siderurgiştilor - str. Ghe. Asachi - str. Frunzei - traseul normal
Traseul 28 va circula pe ruta IFR - str. Nae Leonard - str. Ghe. Doja - str. Anghel Saligny - str. Ghe. Asachi - str. Prelungirea Brăilei - str. Oltului - traseul normal
Traseele 11, 17, 18, vor circula pe ruta: IFR - str. Nae Leonard - str. Gh. Doja - Bdul. Siderurgiştilor - str. Brăilei - traseul normal
Traseele 19, 20 vor circula pe ruta normala
          
Retur: (direcţia de mers Inelul de rocadă - Piaţa Energiei)
Traseele 7, 39 vor circula pe ruta: str. Frunzei - str. Ghe. Asachi - Bdul. Siderurgiştilor - str. Brăilei - Bdul. Siderurgiştilor - str. Ghe. Doja - str. Nae Leonard - IFR - traseul normal
Traseul 28 va circula pe ruta: str. Oltului - str. Ghe. Asachi - str. Anghel  Saligny - str. Ghe. Doja - str. Nae Leonard - IFR - traseul normal
Traseele 11, 17, 18 vor circula pe ruta: str. Brăilei - Bdul. Siderurgiştilor - str. Ghe. Doja - str. Nae Leonard - IFR - traseul normal
Traseele 19 şi 20 vor circula pe ruta normală.

Publicat în Comunitate

Din motive tehnice, data începerii lucrărilor de asfaltare pe strada Siderurgiştilor va fi 17 august 2021. Data finalizării lucrării rămâne neschimbată. Modificările în trafic, implicit în transportul public, se aplică începând de marţi, 17 august, precizează Primăria municipiului Galaţi. Despre acest subiect, Monitorul de Galaţi a relatat în articolul „Se asfaltează strada Siderurgiştilor! Restricţii de trafic până pe 23 august“.

Publicat în Știrea zilei
Pagina 1 din 2