Programul Alimentar Mondial (PAM) a anunţat miercuri că s-a aliat cu Uber, care are maşini mai mici decât ale agenţiei ONU, pentru a distribui ajutor de urgenţă în Ucraina, informează AFP.
"Vehiculele mari au probleme în a ajunge la persoanele aflate în nevoie în aglomerări urbane, colaborarea cu Uber îi permite PAM să coordoneze, repartizeze şi urmărească mai bine o flotă de vehicule mici care livrează produse de urgenţă din depozite până la persoanele aflate în nevoie în zonele dens populate din Ucraina", informează un comunicat al agenţiei ONU specializată în ajutorul alimentar de urgenţă.
Datorită acestei alianţe, PAM "poate să aducă produsele alimentare mai aproape de persoanele care au nevoie de ajutorul său, repartizând livrările în vehicule de mărimi diferite, urmărind fiecare traseu până la destinaţie şi confirmând că livrările au fost efectuate în deplină siguranţă", precizează agenţia ONU cu sediul la Roma.
Această colaborare a fost deja pusă în aplicare la Dnipro, Lviv (Liov, Lvov) sau Kiev, potrivit aceleiaşi surse.
Uber furnizează gratuit pentru PAM o versiune personalizată a platformei de acces, permiţând astfel organizarea în cele mai mici detalii a livrărilor pe o rază de 100 km în jurul depozitelor agenţiei ONU.
PAM a precizat că şi-a "intensificat operaţiunile în Ucraina şi în ţările vecine în ultimele trei luni" şi a adăugat că va furniza până la sfârşitul lui iunie "hrană şi bani lichizi pentru mai mult de 3 milioane de persoane pe lună" în Ucraina. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond
Miercuri, 08 Iunie 2022 13:10

Ce îşi uită românii în Uber

La începutul unuia dintre cele mai pline sezoane de călătorie şi chiar când Mercur în Retrograd s-a terminat, Uber lansează a şasea ediţie din Enciclopedia anuală a lucrurilor uitate şi găsite în Uber. Chiar dacă nu crezi în astrologie, Mercur nu iartă pe nimeni.
Această enciclopedie prezintă lista obiectelor uitate în Uber de către utilizatori, de la cele mai obişnuite, până la cele mai surprinzătoare. Cum te poţi aştepta, oamenii îşi uită cheile, telefonul, dar, fie că îţi vine să crezi sau nu, unii oameni uită şi borcanul de caviar. Enciclopedia înglobează şi oraşele cu cei mai mulţi uituci, zilele săptămânii şi momentele din zi în care au fost uitate cele mai multe obiecte, alături de sfaturi pentru recuperarea lor.
Bucureştiul, de exemplu, este oraşul din România în care oamenii tind să uite obiecte cel mai des, fiind pe locul 8 în Europa.
Cu toţii ştim că nu este o experienţă plăcută să uiţi ceva într-un taxi, într-un avion, un tren sau un autobuz, mai ales pentru că şansele de a recupera obiectele respective sunt slabe. Hai să vedem care sunt lucrurile mai mult sau mai puţin comune uitate în Uber în ultimul an, ai căror proprietari au fost norocoşi şi le-au recuperat printr-o interacţiune rapidă cu departamentul de suport.

10 cele mai frecvent uitate obiecte în Uber, în România:
1. Telefon sau cameră;
2. Chei;
3. Ghiozdan/geantă
4. Portofel;
5. Ochelari;
6. Căşti;
7. Haine;
8. Umbrelă;
9. Laptop;
10. Buletinul.

Zilele săptămânii şi momentele din zi în care se uită cel mai des obiecte în Uber:
- Utilizatorii Uber din România uită obiecte cel mai des în zilele de sâmbătă şi vineri, în general după-amiaza;
- Oamenii lasă lucruri în Uber la orele 16 sau 9.

Top 10 oraşe din Europa în care se uită cel mai des:
1. Paris;
2. Madrid;
3. Varşovia;
4. Lisabona;
5. Kiev;
6. Berlin;
7. Istanbul;
8. Bucureşti;
9. Amsterdam;
10. Stockholm.

20 obiecte de neuitat şi totuşi uitate în Uber, la nivel global:
1. Un scaun de copii pliabil cu unicorni;
2. 500 de grame de caviar;
3. Dinţii bunicii;
4. Pătură cu mesajul “Viaţa e grea, dar tu eşti tare”;
5. Ukulele cu Billie Eilish;
6. 40 de nuggets cu pui;
7. O căpşună croşetată făcută de prietena celui care a uitat-o;
8. Un picior de metal;
9. Un dreamcatcher şi un pachet de cărţi de tarot;
10. Un etilotest;
11. Un costum în formă de pizza;
12. Două perechi de ochelari de snorkeling şi un paşaport din China;
13. O ţestoasă maro;
14. O perucă;
15. Magneţi de frigider în formă de burger, respectiv banană;
16. O sculptură mică în formă de rinocer;
17. Un diamant în formă de pară;
18. O muzicuţă;
19. O cutie de prim-ajutor cu unicorni;
20. O plăcintă.
 
Cum să recuperezi obiectele pierdute

Cel mai simplu mod de a recupera un obiect pierdut este de a-l suna pe şofer, însă dacă ţi-ai uitat chiar telefonul, poţi să te conectezi la contul tău Uber de pe un computer. Odată conectat, iată ce trebuie să faci:
1. Accesează "Călătoriile mele", apoi selectează călătoria în care ai uitat obiectul;
2. Selectează  "Am pierdut un articol";
3. Apăsă pe "Contactează şoferul în legătură cu un obiect pierdut";
4. Derulează în jos şi introdu numărul de telefon la care doreşti să fii contactat. Apasă butonul Trimite;
5. Dacă ai pierdut telefonul personal, introdu numărul de telefon al unui prieten (poţi face acest lucru conectându-te la contul tău de pe un computer sau utilizând telefonul unui prieten);
6. Telefonul tău va suna şi vei fi conectat direct cu numărul de mobil al şoferului;
7. Dacă şoferul tău răspunde şi confirmă că obiectul declarat pierdut a fost găsit, stabileşte de comun acord o dată şi un loc de întâlnire pentru a intra în posesia obiectului;
8. Dacă şoferul nu răspunde, lasă-i un mesaj vocal cu descrierea detaliată a obiectul pierdut, alături de cea mai bună modalitatea de a te contacta, potrivit unui comunicat al Uber.

Publicat în Mozaic

De la întâlniri cu clienți sau colaboratori pe timpul zilei, până la ieșiri cu prietenii și familia seara, pe timp de vară ne bucurăm cu toții că ne putem petrece timpul liber în oraș. Încă ne preocupă siguranța transportului atunci când ne întoarcem din vacanță sau când ne deplasăm în diverse locuri, Uber fiind o soluție la îndemână în toate aceste situații. 

Fie că nu deții mașină personală sau pur și simplu îți dorești o seară spontană, sunt momente când ai nevoie de o cursă. Uber Comfort este noua opțiune din aplicație pe care ar trebui să o iei în considerare, în special pentru că de curând s-a lansat în oraș. 

Iată la ce te poți aștepta de la o plimbare cu Uber Comfort:

  • Mașini mai confortabile, cu spațiu extra pentru picioare
  • Rochie lungă de seară sau costum nou-nouț? Cu spațiul extra pentru picioare ai siguranța că hainele nu se vor șifona atunci când ajungi la destinație. Poți avea sentimentul că mergi cu o limuzină și un șofer de lux. Toți șoferii Uber Comfort au un rating mediu de 4,95, așadar ai certitudinea că ești pe mâini sigure. 

  • Două opțiuni de temperatură dintre care să alegi
    Vara poate provoca stări de disconfort când cresc gradele în termometru și toată lumea are preferințe diferite când vine vorba de temperatura ideală. Cu Uber Comfort ai două opțiuni de temperatură, pe lângă posibilitatea de a o lăsa la alegerea șoferului. Astfel, te poți așeza confortabil, relaxa, și ajunge la destinație în condiții ideale. 
  • Opțiunea de a călători în liniște sau de a conversa
  • Ai nevoie să lucrezi în timpul călătoriei sau pur și simplu nu ești în dispoziția necesară pentru a discuta? Poți opta pentru o cursă în liniște înainte de a o confirma în aplicație. De asemenea, poți alege să ai o conversație cu șoferul; cine știe ce povești incredibile poți auzi de la cineva care interacționează cu atâtea persoane într-o singură zi?

    Oricare ar fi preferințele tale, le poți seta în timp ce comanzi o cursă.

    Pe lângă toate beneficiile Uber Comfort, ai la dispoziție toate avantajele aplicației Uber cu care deja te-ai obișnuit, și continui să beneficiezi de toate opțiunile pentru siguranță. Vei putea să vezi informații despre călătorie și șofer atunci când confirmi cursa, poți verifica măsurile de siguranță în aplicație (precum purtatul măștii și spălatul mâinilor), iar șoferii  confirmă în aplicație că poartă mască înainte de a conduce cu Uber. 

    Bucură-te de cursă și călătorește prin oraș confortabil și cu stil!

    Publicat în Comunitate
    Joi, 01 Aprilie 2021 12:10

    Uber este disponibil şi în Galaţi

    Începând din această după-amiază (n.r. - joi, 01 aprilie 2021), Uber va fi disponibil în Galaţi, al doilea oraş din regiunea Moldovei în care serviciul se extinde (după lansarea la Iaşi în 2019). Galaţi devine astfel al optulea oraş Uber din România.

    Între 1 şi 11 aprilie, utilizatorii noi din Galaţi pot folosi codul HELLOGALAŢI pentru o reducere de 50% din costul primelor două curse UberX, pentru până la 7 lei reducere/ călătorie.

    Artista Giulia Anghelescu, cunoscută pentru cariera sa muzicală atât în trupe, cât şi ca artistă solo şi pentru parcursul său în televiziune, este primul utilizator care s-a bucurat de o cursă Uber în Galaţi (vezi foto în galeria de imagini ↓).

    „De fiecare dată când îmi vizitez oraşul natal, îmi place să ştiu că pot să ajung dintr-un loc în altul în siguranţă. Câteodată, se întâmplă să am de făcut mai multe călătorii scurte, iar Uber mă ajută să ajung oriunde în timp util. Mă bucur că Uber este acum disponibil în Galaţi, cu modalităţi sigure de transport la un click distanţă, iar oraşul se simte mult mai conectat”, a spus Giulia Anghelescu

    Uber s-a lansat în România în 2015, în Bucureşti, şi s-a extins rapid în Cluj, Timişoara, Braşov şi Iaşi. În 2020 a ajuns în Constanţa iar în luna martie serviciul a fost lansat în Craiova. La fel ca în celelalte oraşe din România, şoferii parteneri din Galaţi sunt licenţiaţi pentru a transporta pasagerii în siguranţă către destinaţiile lor. În Galaţi, Uber se lansează cu UberX, cel mai utilizat serviciu al companiei, care oferă acces la curse convenabile şi sigure, cu un timp de aşteptare de doar câteva minute.

    „Ne bucurăm să anunţăm că Uber este acum disponibil în Galaţi, al doilea oraş din regiunea Moldovei în care suntem prezenţi. Suntem convinşi că oamenii sunt deschişi la noi modalităţi de transport în toată ţara, iar gălăţenii nu fac excepţie. Tocmai de aceea, vrem să devenim un partener de încredere al autorităţilor locale pentru a oferi locuitorilor din Galaţi o alternativă de transport convenabilă şi sigură”, a declarat Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România.

    Cum funcţionează

    - Descarcă aplicaţia Uber pe telefonul tău şi creează un cont
    - Aplicaţia se va deschide cu o întrebare simplă: „Încotro?”
    - După ce ai setat destinaţia, aplicaţia îţi va arăta preţul călătoriei
    - Poţi urmări statusul cursei şi trimite localizarea pe hartă şi timpul estimat de sosire prietenilor sau familiei
    - Plăteşte numerar sau prin intermediul plăţii electronice
    - Oferă rating şi feedback şoferului
    - După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanţă electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală

    Cum se utilizează codurile promoţionale

    - Deschide meniul din stânga sus al aplicaţiei
    - Mergi la “Wallet” -> “Adaugă cod promoţional”, scrie codul promoţional HELLOCGALAŢI pentru o reducere de 50% aplicată cursei Uber
    - Codul promoţional este acum activ în contul tău şi se va aplica automat la următoarea cursă Uber
    - Codul promoţional este valid pentru cursele efectuate în Galaţi în perioada 1-11 aprilie 2021

    Siguranţa ca prioritate

    La fel ca în celelalte oraşe din România, pasagerii gălăţeni beneficiază de o serie de opţiuni disponibile în aplicaţia Uber, printre care şi accesul la informaţii despre şofer, afişând fotografia acestuia alături de rating, modelul şi numărul maşinii. Mai mult decât atât, pasagerii pot urmări cursele în aplicaţie, atât înainte de sosirea maşinii la locul de preluare, cât şi în timpul călătoriei, şi pot trimite statusul acesteia unui contact de încredere.

    Anul trecut, Uber a lansat o serie de măsuri şi proceduri pentru siguranţă şi igienă, pentru a ajuta comunităţile locale să se deplaseze cu uşurinţă în perioada pandemiei. Atât şoferii, cât şi pasagerii trebuie să poarte mască în timpul curselor şi sunt rugaţi să confirme că au înţeles şi că respectă regulile de sănătate şi siguranţă recomandate de organizaţiile mondiale de sănătate.

    În România, la fel ca în restul ţărilor în care este prezent, Uber utilizează o tehnologie care verifică dacă şoferii poartă mască de protecţie. Aceştia trebuie să-şi facă un selfie înainte de a se conecta în aplicaţie. De asemenea, Uber a oferit şoferilor produse dezinfectante şi a instalat în mod gratuit panouri separatoare în majoritatea vehiculelor. Aplicaţia le reaminteşte şoferilor să se spele pe mâini, să-şi dezinfecteze maşinile şi să ţină geamurile deschise pentru a facilita ventilaţia în timpul curselor, se arată într-un comunicat al Uber România.

    Informații adiționale

    • editie 1
    Publicat în Știrea zilei

    Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) atrage atenţia asupra nerespectării legislaţiei în vigoare, la nivelul autorităţilor locale, prin diminuarea numărului de autorizaţii pentru taximetrie şi creşterea numărului de transportatori de persoane în regim „ride sharing”. Autorităţile statului român nu ţin cont de consecinţele grave ale acestui comportament îndreptat împotriva firmelor româneşti care aduc bani la bugetul de stat, spun reprezentanții COTAR.

    „Ne plângem că nu sunt bani, dar lăsăm zeci de mii de maşini neimpozitate în transportul alternativ, în timp ce firmelor plătitoare de taxe şi impozite li se blochează conturile dacă uită să plătească un leu. Noi nu putem să închidem şi să redeschidem firmele, pentru a nu plăti taxe şi impozite, cum fac cei din transportul alternativ, pentru că nouă ni s-ar retrage licenţa dacă am proceda la fel ca ei. Noi nu putem practica tariful dinamic şi nici nu beneficiem de impozitarea făcută diferenţiat. Vedem că autorităţile statului român încurajează aceste practici şi susţin aceste firme, în defavoarea noastră, a celor care suntem plătitori de taxe şi impozite”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

    Se încurajează, de asemenea, dezvoltarea aplicaţiilor care au intrat şi peste domeniul dispeceratelor, deşi acestea sunt reglementate, la fel ca şi taximetria. Deja sunt aplicaţii care s-au autorizat pentru o activitate, dar dau şi comenzi de taxi. Organele de control nu au făcut nimic pentru a opri aceste practici. În continuare vedem că singurele firme care sunt controlate sunt cele care plătesc taxe şi impozite conform legii, nu şi cele care au găsit modalităţi de a ocoli Fiscul, mai precizează sindicaliştii de la COTAR, care cer autorităţilor statului să rezolve această situaţie de discriminare din care companiile de transport în regim de taxi, dar şi statul român au de pierdut, în egală măsură.

    Publicat în National