Asta anunţă Primăria municipiului Galaţi, şi vizează locuri de parcare atribuite în Micro 18 şi Micro 21. "În conformitate cu Regulamentul aprobat prin HCL nr. 337/24.06.2021, modificat prin HCL nr. 697/21.12.2021, Primăria Municipiului Galaţi informează că solicitanţii locurilor de parcare 4D078 - cod rezervare 190626185 (Micro 18) şi 1C099 - cod rezervare 44812592 (Micro 21) nu au achitat tariful abonamentului de parcare în termenul stabilit şi anunţat public. Prin urmare, aceştia pierd dreptul asupra locului de parcare atribuit, în conformitate cu dispoziţiile art.19 alin.1 si art. 21 alin. 1 din Regulamentul aprobat", se arată în anunţul municipalităţii, unde se mai precizează că în această situaţie este vorba despre solicitanţi din sesiunea anterioară privind atribuirea locurilor de parcare.

Citeşte şi Alte 1.000 de locuri de parcare atribuite în parcările rezidenţiale din Galaţi (TABEL)

Publicat în Eveniment
Luni, 01 Iunie 2015 00:00

Liber la abonamente pentru parcări!

Consiliul Local Galaţi a adoptat, săptămâna trecut, mai multe modificări la regulamentul privind regulile de parcare şi achitare a taxei de parcare în parcările cu plată din municipiul Galaţi, unde există obligaţia achitării taxei de parcare, de luni până sâmbătă, între orele 8.00 şi 20.00, cu excepţia zilelor sărbătorilor legale, în afara acestui programului parcarea fiind publică, fără plată.

Pe scurt, noutăţile sunt următoarele: de acum înainte, pentru parcarea cu plată, orice şofer persoană fizică îşi va putea cumpăra un permis de parcare (pe o lună, jumătate de an sau un an) şi persoanele juridice vor putea obţine un abonament, plata taxei de parcare se va putea face inclusiv printr-un simplu SMS, iar dacă şoferul respectiv nu agreează acest sistem de plată, el va putea plăti un tichet (de 1 oră, 2 ore sau 3 ore) cumpărat de la orice agent economic aflat în imediata apropiere a parcării cu plată (măsură care va avea ca efect desfiinţarea “parcagiilor”, adică a angajaţilor SC Gospodărire Urbană care încă mai pot fi găsiţi, astăzi, în parcările cu plată din oraş). Trebuie reţinut că sistemul de plată prin SMS este un proiect care se va implement ape viitor, după ce Gospodărire Urbană va încheia un contract cu o firmă de telefonie mobilă şi după ce va achiziţiona aparatura necesară verificării achitării taxei de parcare prin SMS.

 

Permisul de parcare nu înseamnă rezervarea unui anumit loc 

 

Mai trebuie precizat că în continuare dreptul de a rezerva un loc de parcare într-o parcare publică revine doar persoanelor juridice, nu şi celor fizice. Hotărârea de CL precizează că „deţinerea unui permis sau abonament de parcare, cu excepţia celor pentru locuri rezervate, nu asigură deţinătorului permanenţa unui anumit loc de parcare”. 

Cu alte cuvinte, permisul sau abonamentul de parcare pe care îl va putea obţine orice persoană fizică sau juridică nu garantează şi rezervarea locului de parcare, ci doar scapă şoferul de grija de a-şi cumpăra bilet de parcare ori de câte ori parchează pe un loc de parcare cu plată. În cazul persoanelor juridice, însă, care au dreptul la un abonament de parcare, există şi posibilitatea rezervării locului de parcare, pentru autovehicule cu masa de până în 3,5 tone, însă “rezervarea este permisă doar pentru autovehiculele aparţinând persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în zona de parcare menţionată în adresa de solicitare”. 

  

Cât costă abonamentul de parcare

 

Cât priveşte tarifele adoptate de consilierii locali, un abonament pe o lună făcut de o persoană fizică va costa 95 de lei (cu TVA), pentru un abonament pe şase luni se va plăti 540 de lei (cu TVA) iar pentru un an, 1.025 de lei (cu TVA). Plata prin SMS a fost aprobată la nivelul de 0,43 euro/oră, inclusiv TVA. Pentru o persoană juridică, abonamentul pe o lună nu există, ci doar pe 6 luni – 790 de lei (TVA inclus) sau pe un an – 1.500 de lei (cu TVA).  

Există şi reduceri aplicate în cazul anumitor categorii. Astfel, instituţiile publice vor beneficia de o reducere de 50% din valoarea abonamentului pentru persoane juridice; pensionarii peste 65 ani, veteranii de război, revoluţionarii atestaţi în condiţiile legii, studenţii care urmeză cursurile unei instituţii de învăţământ superior la zi beneficiază de o reducerte de 50% din valoarea abonamentului pentru persoane fizice. 

Persoanele cu dizabilităţi vor beneficia de un permis de parcare gratuit, eliberat de către administraţia publică locală, în baza unei cereri, conform prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi H.G. nr. 268/2007 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Totodată, sunt exceptate de la plata taxei de parcare autovehiculele de intervenţie (Salvare, SMURD, Pompieri, Poliţie, Jandarmerie, M.Ap.N, Poliţia Comunitară, Ministerul de Justiţie)  aflate în misiune.

 

Cum se obţine un abonament de parcare 

 

Hotărârea CL precizează că în “vederea achiziţionării permiselor de parcare pentru persoane fizice, solicitantul trebuie să depună următoarele documente: copia certificatului de înregistrare a autovehiculului; cerere tip; copie BI/CI/paşaport”. Aceeaşi hotărâre mai prevede că „plata prin achiziţionarea  permiselor de parcare pentru persoane fizice se realizează prin achiziţionarea permiselor de la sediul operatorului parcării”. În privinţa persoanelor juridice care vor să achiziţioneze abonamentele de parcare în baza contractului de abonament, “abonamente se achiziţionează  de la sediul operatorului parcării în baza unui contract de abonament”, iar “pentru încheierea contractului de abonament, persoana juridică trebuie să depună la sediul operatorului parcării următoarele documente: cerere tip; copia certificatului de înregistrare a societăţii comerciale, eliberat de către Oficiul Registrului Comerţului; copia certificatului de înregistrare a autovehiculului”.

 

Se plăteşte prin SMS sau cumpărând bilet de la chioşcari 

 

Tot CL a decis că plata taxei de parcare se va putea face şi prin SMS, de pe telefonul mobil. “Utilizatorul trimite un SMS care conţine corespondentul timpului şi numărul de îmatriculare al autovehiculului ( ex. ZZZGL01XXX), iar acesta va primi pe telefon un mesaj de confirmare a plăţii, precum şi timpul alocat parcării. Înainte de expirarea timpului de parcare, utilizatorul va primi o notificare prin care este anunţat că valabilitatea acestuia se apropie de sfârşit şi îi dă posibilitatea de a prelungi şederea, prin transmiterea unui nou SMS”. Chiar dacă şoferii care vor plăti prin SMS nu vor avea nici un fel de bilet pe care să îl lase în parbriz, pentru a se vedea, la un control, că au achitat taxa, ei nu riscă nimic. Angajaţii de la Gospodărire Urbană vor deţine aparate speciale, electronice, în care, introducând numărul maşinii, vor putea verifica dacă taxa de parcare este sau nu achitată.  

Şoferii care nu sunt fanii tehnlogiei şi nu vor să plătească prin SMS, dar parchează într-o parcare cu plată fără parcometru, vor putea cumpăra bilete de parcare de la agenţii economici din zonă. 

 

Atenţie la caracatiţe!

 

Cine nu va respecta regulile şi va parca fără să plătească riscă să i se blocheze roţile maşinii cu dispozitivul denumit popular “caracatiţă”. Se consideră parcat neregulamentar şi va fi blocată roata autovehiculului în următorele cazuri: când nu are afişat biletul/ tichetul/ permisul/ abonamentul de parcare valabil în parcările publice cu plată; pentru staţionarea căruia nu a fost efectuată plata prin sms; când este parcat pe locul de parcare, închiriat prin contract, al altei persoane, în urma reclamaţiei acesteia. 

Pentru deblocarea roţilor, şoferul trebuie să achite 110 de lei (cu tot cu TVA) dacă acest lucru se realizează de luni-până sâmbătă, în intervalul orar 8.00-22.00, şi 152 de lei dacă cere deblocarea roţilor în alt interval orar. Plata tarifului de deblocare se va face la caseria operatorului parcării, de luni până joi, între orele 8.00 şi 16.30, şi vineri între orele 8.00 şi 14.00 sau la echipa de deblocare. În afara acestui program, tariful se poate achita doar la echipa de deblocare.

Publicat în Știrea zilei