Pe D.E. 87, între Şoseaua Râmnicu Sărat şi Şoseaua Focşani a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre ele s-a răsturnat. În urma accidentului, cei doi şoferi au fost transportaţi la spital pentru a le fi acordate îngrijiri medicale. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În prezent, traficul rutier se derulează alternativ, pe un singur sens, fiind dirijat de către poliţiştii aflaţi la faţa locului.

Publicat în Regional

Accident, în acesta seară, pe strada Oltului. O femeie în vârstă de 70 de ani a fost rănită. Potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul.de cuvant al IPJ Galati, cms şef Gabriela Costin, un autoturism, condus de un bărbat, de 31 de ani, care circula pe strada Oltului, ajungând la intersecţia cu strada Petru Groza, a surprins şi accidentat un pieton, o femeie de aproximativ 70 de ani, care traversa strada. Victima a fost transportată la spital.
Rezultatul testului alcoolscopic pentru conducătorul auto, este negativ. S-a întocmit dosar penal pentru  infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii continuă cercetările şi pentru a se clarifica dacă victima, care este grav rănită, era sau nu pe trecere.

Sursa foto: Facebook GSDG

Publicat în Eveniment

Un bărbat de 67 de ani, din localitatea bunoiană Grebănu, a murit marți după ce a fost lovit de tren în apropierea Gării CFR Râmnicu Sărat. 

Potrivit unor surse din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Râmnicu Sărat, bărbatul a fost lovit de trenul Regio care circula pe ruta Mărășești- Buzău, în timp ce traversa calea ferată la circa o jumătate de kilometru distanță de gară, într-un loc neamenajat pentru traversare. 

Citește integral aici.

Publicat în Regional

Accidentat mortal noaptea trecută la Brăila. Un tânăr, care, după cele spuse de autorităţi, este gălăţean şi are circa 26 de ani, a murit după ce microbuzul în care se afla ca pasager a fost străpuns de o ţeavă a unui refugiu de tramvai. Accidentul a avut loc pe bulevardul Dorobanţi din Brăila. Un microbz al unei firme din Focşani care făcea curse între aeroportul Otopeni şi Galaţi a intrat într-un refugiu de tramvai de pe blv. Dorobanţi. Se pare că microbuzul a derapat. O ţeavă din refugiu a intrat în microbuz şi a străpuns abdomenul unui pasager de 26 de ani, cel mai probabil din Galaţi, care stătea pe unul din locurile din spate. Tânărul nu a avut nicio şansă. A fost scos de pompieri şi urcat în maşina medicinii legale cu tot cu ţeavă. Microbuzul aparţine unei firme de transport din judeţul Vrancea şi aducea 10 persoane de la aeroportul Otopeni. În municipiul Brăila, şoferul nu a observant, cel mai probabil, un refugiu de pietoni dintr-o staţie de tramvai şi a intrat în plin în acesta. Din nefericire, refugiul era prevăzut şi cu gard metallic de protecţive, iar barele desprinse în urma impactului au pătruns în maşină. Potrivit cpt. Daniel Movileanu de la ISU Brăila, unul dintre pasageri a rămas imobilizat în scaun din cauza balustradei metalice. A murit pe loc. Alte trei personae, printre care şoferul de 41 de ani, un pasager de 38 de ani şi un copil de 15 ani, au fost duşi la spital după ce pompierii brăileni au descarcerat victimele. Zona a fost imediat izolată de mai multe echipaje ale Poliţiei Rutiere, pentru cercetări.
„Din primele cercetări se pare că şoferul microbuzului nu a respectat semnul de ocolire pus pe refugiul staţiei. Se fac cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care a avut loc accidentul“, a precizat ag. şef adj. Valentin Pantea de la Poliţia Rutieră Brăila.
Localnicii din zonă susţin că nu este prima dată când refugiul din staţia de tramvai face victime. Mai mult, ei dau vina şi pe condiţiile de muncă ale şoferilor care efectuează transport de persoane.
Ceilalţi ocupanţi ai microbuzului şi-au continuat drumul cu o altă maşină a firmei de transport. Poliţiştii brăileni continuă cercetările şi urmează a-i audia pe cei răniţi pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Şoferul de 41 de ani s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

Publicat în Eveniment

Dosarul anchetei privind circumstanţele în care, duminică dimineaţa, la Tuluceşti, a avut loc un accident în care un poliţist, Ionel Baben, a murit iar altul, Dorin Chiper, a fost grav rănit, a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Iniţial urmărirea penală fusese începută in rem, asupra faptei, dar acum s-a stabilit persoana suspectată de producerea incidentului. S-a început urmărirea penală in personam asupra lui L. C. de 26 de ani, din Galaţi, şoferul autoturismului Volkswagen care a intrat pe contrasens şi a lovit maşina de poliţie în care se aflau cei doi agenţi. 

„Acesta are deocamdată calitatea de suspect şi este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice”, a precizat Liliana Istrate de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Bărbatul a fost transferat de la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, acolo unde fusese dus după accident, la Spitalul de Urgenţă Galaţi, dar starea lui de sănătate nu este bună iar procurorii nu au putut deocamdată să îl audieze. Poliţiştul care a supravieţuit accidentului, ag. Dorin Chiper, este încă în stare gravă, la Spitalul de Urgenţă, fiind necesare cel puţin încă o lună de zile de îngrijiri medicale.

Publicat în Comunitate

Accident de circulaţie marţi seara pe bulevardul George Coşbuc. „Un şofer în vârstă de 40 de ani care se afla la volanul unui autoturism şi circula pe blv. G. Coşbuc, dinspre str. Hentri Conadă spre str. Aurel Vlaicu, odată ajuns în zona intersecţiei cu strada Bucovinei, în apropierea sensului giratoriu de la mall, a pătruns pe contrasens şi a lovit un alt autoturism. La volanul acestuia se afla un bărbat în vârstă de 44 de ani. În urma impactului a fost rănită o femeie de 39 de ani, pasageră dreapta faţă în primul autoturism.  Testat cu etilotestul, a reieşit că primul şofer, cel de 40 de ani, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice“, a precizat insp.pp. Aurelian Ropotan, Poliţia Rutieră Galaţi. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Publicat în Comunitate

În această noapte, în timp ce se afla în misiune de patrulare pe DN 26, pe raza comunei Tuluceşti, o autospecială de poliţie a fost acroşată de un autoturism. La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din specialişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, care efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Cei doi poliţişti au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Galaţi. Unul dintre ei a suferit leziuni grave, iar celălalt, în pofida eforturilor depuse de medici, şi-a pierdut viaţa. „Poliţia Română este alături de familiile celor doi poliţişti şi le va acorda tot sprijinul necesar pentru depăşirea acestor momente extrem de dificile”, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Publicat în Eveniment

Accident de circulaţie, marţi seara, la intersecţia străzilor Eroilor cu Nicolae Bălcescu. Un şofer grăbit aflat la volanul unui BMW a intrat cu maşina într-un stâlp şi apoi în gardul unui imobil din apropiere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar maşina a fost serios şifonată. „Un bărbat în vârstă de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism BMW, nu a adaptat viteza la condiţiile din trafic, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un stâlp şi apoi cu un gard al unui imobil. În urma imapctului au rezultat numai pagube materiale”, a precizat insp. Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi. Şoferul a fost sancţionat contravenţional. (sursa foto GDSG) 

Publicat în Eveniment
Duminică, 15 Noiembrie 2015 00:00

Motociclist spulberat de o maşină

Accident de circulaţie, sâmbătă seara, la intersecţia străzilor episcop Melchidesec Ştefănescu cu str. Traian. 

„Un bărbat în vârstă de 60 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a condus maşina pe str. Episcop Melchidesec Ştefănescu iar la intersecţia cu str. Traian nu a respectat semnificaţia Oprire a indicatorului, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 24 de ani”, a precizat insp.pp Aurelian Ropotan, Poliţia Rutieră Galaţi. 

Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul de Urgenţă iar poliţiştii i-au întocmit şoferului maşinii dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (foto GDSG)

Publicat în Eveniment

Impact pe strada Frunzei. Şoferul unui autoturism Dacia nu a oprit la STOP şi a intrat în coliziune cu un autoturism Mitsubishi care era condus de un şofer în vârstă de 28 de ani. În urma coliziunii au ajuns la spital doar nevinovaţii, şoferul şi o pasageră din cea de a doua maşină. „Şoferul în vârstă de 30 de ani care se afla la volanul unui autoturism şi circula pe strada Frunzei nu a respectat semnificaţia indicatorului STOP şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 28 de ani. În urma impactului au fost răniţi şoferul de 28 de ani şi o femeie de 22 de ani, pasageră din cel de aa doilea autoturism“, a declarat insp. Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi. Şoferul grăbit s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Publicat în Eveniment
Pagina 21 din 24